2,327 matches
-
În sprijinul asediaților din Methoni , guvernatorul militar otoman a trimis pe 3 mai aproximativ 2.000 de ieniceri din Tripolița. Prințul Dolgorukov a organizat apărarea împotriva turcilor cu o primă linie formată din insugenți greci neinstruiți. La primul atac al otomanilor, linia elenă s-a rup, dar rușii au reușit să reziste aproximativ 5 ore. Efectivele otomane s-au ridicat la aproape 8.000 de soldați, iar rușii au fost obligați în cele din urmă să cedeze. Turcii au reușit să
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
regiunea Sfakia. Peste 24.000 de oameni s-au răsculat în Epir. Klefții s-au răsculat în munții Tesaliei și Macedoniei. Un mare număr de rebeli din Macedonia au traversat Istmul Corint și s-au alăturat celor care luptau împotriva otomanilor în Moreea. Frământări ale populației creștine s-au semnalat și în nordul Greciei, în Muntenegru și Dalmația. Mustafa al III-lea a fost puternic afectat de situația din Moreea. El a dat ordin ca cea mai mare parte a rezervelor
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
de luptă al grupării lui Psaro, comandantul Sokolov a fost decorat cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa a 4-a. După înfrângerea lui Psaro și Mavromihali, numeroși participanți la rebeliune s-au refugiat în munți, unde au continuat să lupte împotriva otomanilor. Dacă în regiunile de coastă și de câmpie ienicerii au reușit să restabilească ordinea,prezența lor în regiuniile muntoase ale Peloponezului a fost mai degrabă simbolică. Insurgenții au continuat să păstreze controlul asupra unor puncte fortificate plasate strategic (Tripolitza și
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
fost mult mai mici decât se așteptaseră grecii, iar forțele mobilizate de eleni nu au corespuns promisiunilor făcute de Papazolis împărătesei. Dakin descrie în cartea sa „ „ ultima săptămână a rebeliunii, afirmând că mii de greci au încecat să evite represiunile otomanilor și să se refugieze în Navarino,unde era staționată flota rusă, dar porțile fortăreței au fost închise, nepermițându-li-se accesul. Istoricul Apostolos Vakalopulos afirmă că eșecurile grecilor și fricțiunile neîntrerupte dintre eleni și ruși i-a hotărât pe cei
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
au fost închise, nepermițându-li-se accesul. Istoricul Apostolos Vakalopulos afirmă că eșecurile grecilor și fricțiunile neîntrerupte dintre eleni și ruși i-a hotărât pe cei din urmă să se îmbarce pe corăbii și să-și lase aliații la discreția otomanilor furioși. Sarcina de înăbușire a rebeliunii a revenit în special trupelor neregulate albaneze, care s-au remarcat prin instituirea terorii nu numai împotriva populației elene, dar și împotriva celei musulmane. Reprezentanții grecilor și turcilor din Peloponez s-au adresat într-
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
situație a rămas relativ neschimbată până în 1821, deși și după această dată unele regiuni precum Macedonia sau Epirul au rămas sub stăpânirea otomană până la începutul secolului al XX-lea. Această perioadă istorică poartă denumirea de „Turcocrație” ("Τουρκοκρατία"). Teritoriile cucerite de otomani au fost împărțite din punct de vedere administrativ în pașalâcuri (provincii). Pe teritoriul Greciei de astăzi au fost formate două pașalâcuri - Moreea și Rumelia, ale căror terenuri erau împărțite în ferme (în limba turcă "çiftlik", în limba greacă "τσιφλίκι", "tsifliki
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
locale de conducere și-au continuat însă existența, autoritatea centrală fiind stabilită ferm doar în 1825. Noul stat nu a fost recunoscut de marile puteri europene ale timpului. Tânărul stat elen, după o serie de victorii inițiale în lupta cu otomanii, a fost amenințat cu dispariția datorită conflictelor interne care au degenerat în război civil și a intervenției armatei turco-egiptene condusă de Ibrahim Pașa. În momentul în care Ibrahim Pașa a intervenit pentru înăbușirea mișcării revoluționare elene, marile puteri își schimbaseră
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
lansat următorul manifest prin care își explicau opțiunea pentru independență. Alexandru Ipsilanti a fost ales șeful Filiki Eteria în aprilie 1820 și a preluat sarcina planificării insurecției elene. Ipsilanti visa să mobilizeze întreaga populație creștină din Balcani pentru lupta împotriva otomanilor și să forțeze Rusia să intervină în favoarea coreligionarilor lor. Ipsilanti a traversat în fruntea voluntarilor eleni râul Prut pe 22 februarie, facându-și intrarea în Principatele Dunărene . Pentru a-i încuraja pe creștinii români să se alăture Eteriei, el a anunțat
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
el a anunțat că are sprijinul Marilor Puteri, în principal al Rusiei. La două zile după intrarea în Moldova, Ipsilanti a emis o proclamație prin care îi chema pe greci și pe restul creștinilor să se ridice la luptă împotriva otomanilor . Mihai Șutzu, domnitorul Moldovei, membru al Eteriei, și-a pus garda la dispoziția lui Ipsilanti. Între timp, Patriarhul Grigorios al V-lea al Constantinopoluliu și sinodul i-au anatemizat și excomunicat pe Ipsilanti și pe Șuțu, exprimându-se în mod
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
se aflau deja la București încă de pe 16 martie.Relațiile dintre Vladimirescu și Ipsilanti s-au deteriorat rapid. Prioritatea lui Vladimirescu era să-și consolideze autoritatea în fața domnitorului numit de turci, Scarlat Callimachi și să mențină relații bune atât cu otomanii cât și cu rușii. Cam în această perioadă, împăratul Alexandru I i-a cerut ministrului său de externe Ioannis Kapodistrias să îi trimită lui Ipsilanti o scrisoare prin care să îi reproșeze liderului Eteriei depășirea mandatului încredințat. Capodistrias l-a
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
iar autoritățile austriece au refuzat să îi acorde azil liderilor unei rebeliuni dintr-o țară vecină și Ipsilanti a fost ținut sub strictă observație pentru șapte ani.. Lupta eteriștilor a mai continuat în Moldova ceva vreme, dar până la sfârșitul anului otomanii au înfrânt orice rezistență. Peloponezul, care avea o îndelungată tradiție de rezistență antiotomană, a devenit centrul rebelinii. La începutul anului 1821, absența guvernatorului otoman Hursid Pașa și a trupelor sale a oferit grecilor șansa să se ridice la luptă împotriva
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
pentru șapte ani.. Lupta eteriștilor a mai continuat în Moldova ceva vreme, dar până la sfârșitul anului otomanii au înfrânt orice rezistență. Peloponezul, care avea o îndelungată tradiție de rezistență antiotomană, a devenit centrul rebelinii. La începutul anului 1821, absența guvernatorului otoman Hursid Pașa și a trupelor sale a oferit grecilor șansa să se ridice la luptă împotriva ocupanților. O adunare hotărâtoare a avut loc la Vostitsa pe 26 ianuarie, aici participând liderii politico-militari și religioși din întreg Peloponezul. Aici, preotul revoluționar
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Kalamata, unde s-au unit cu trupele comandate de Theodoros Kolokotronis, Nikitaras și Papaflessas. Kalamata a fost cucerit de greci pe 23 martie. Orașul Kalavryta a fost asediat pe 21 martie, iar în Patras conflictul a durat mai multe zile. otomanii au lansat atacuri sporadice asupra orașului, iar revoluționarii conduși de Panagiotis Karatzas i-au respins înapoi în fortăreață. Spre sfârșitul lunii martie, grecii controlau practic întreaga zonă rurală, în vreme ce turcii se limitau numai la controlul asupra fortărețelor - Patras, (recucerită de
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
cartierul general în Heraklion. Emmanouil Tombazis, numit comisar al Cretei de către guvernul revoluționar, a convocat pe 22 iunie 1823 o convenție la Arcoudaina, în cadrul căreia a încercat să reconcilieze diferitele facțiuni elene și să le canalizeze eforturile împotriva inamicului comun, otomanii. El a mobilizat 3.000 de oameni la Gergeri pentru a-i înfrunta pe soldații lui Hussein. Cretanii au fost înfrânți de otomanii mai numeroși și mai bine organizați în bătălia de la Amourgelles de pe 20 august 1823. Până în primăvara anului
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
în cadrul căreia a încercat să reconcilieze diferitele facțiuni elene și să le canalizeze eforturile împotriva inamicului comun, otomanii. El a mobilizat 3.000 de oameni la Gergeri pentru a-i înfrunta pe soldații lui Hussein. Cretanii au fost înfrânți de otomanii mai numeroși și mai bine organizați în bătălia de la Amourgelles de pe 20 august 1823. Până în primăvara anului 1824, rezistența cretanilor fusese restrânsă la câteva zone montane izolate.. În vara anului 1825, gurupuri de cretani care au însumat între trei și
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
20 august 1823. Până în primăvara anului 1824, rezistența cretanilor fusese restrânsă la câteva zone montane izolate.. În vara anului 1825, gurupuri de cretani care au însumat între trei și patru sute de oameni, s-au reîntors pe insulă, după ce luptaseră împotriva otomanilor în Peloponez. Aceștia au dat un nou imbold rebeliunii din Creta. Pe 9 august 1825, aceste grupuri aflate sub conducerea lui Dimitrios Kallergis și Emmanouil Antoniadis au cucerit forturile Gramvousa și Kissamos (de unde și numele acestei perioade de timp, „Perioada
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
aflate sub conducerea lui Dimitrios Kallergis și Emmanouil Antoniadis au cucerit forturile Gramvousa și Kissamos (de unde și numele acestei perioade de timp, „Perioada Gramvousa”). După aceste victorii, insurgenții au încercat să reaprindă rebeliunea în regiunile de câmpie ale insulei. Deși otomanii nu au reușit să recucerească forturile, ai au reușit să oprească diseminarea insurgenției în vestul insulei. Turcii au asediat Gramvousa și insurgenții au trebuit să supraviețuiască în următorii doi ani bazându-se doar pe acțiunile pieraterești. Gramvousa a devenit un
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
o biserică dedicată Maicii Domnului "Panagia i Kleftrina" („Maica Domnului Pirat”). În ianuarie 1828, epiriotul Hatzimichalis Dalianis și cei 700 de greci de sub comanda lui au debarcat în Creta și în martie au cucerit castelul Francocastello din regiunea Sfakia. Răspunsul otomanilor a fost rapid - Mustafa Naili Pașa a asediat cetatea cu o armată de 8.000 de oameni. După câteva zile, turcii au cucerit Francocastello, iar Dalianis a pierit în luptă alături de alți 385 dintre oamenii lui. În 1828, Kapodistrias a
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
1822, Anastasios Karatasos și Aggelis Gatsos a aranjat o întâlnire cu alți "armatoloi". În timpul acestei întâlniri s-a hotărât ca insurecția să se bazeze pe acțiunile din trei orașe: Naousa, Kastania și Siatista. În 1822, Mehmed Emin a stabilizat situația otomanilor fiind victorios în luptele de la Kolindros și Kastania. În nord, în apropierea localității Naousa, Zafeirakis Theodosiou, Karatasos și Gatsos au organizat apărarea orașului. Primele lupte au dat câștig de cauză grecilor. Mehmed Emin a atacat mai apoi orașul în fruntea
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
mai puțin de jumătate soldați ai armatei regulate. Mehmed Emin a reușit în urma mai multor atacuri să cucerească Naousa în aprilie. Victoria otomană a fost facilitată de trădarea dușmanilor lui Zafeirakis, care au dezvăluit atacatorilor existență unei zone neapărate. Comandatul otoman a ordonat după victorie execuții sumare ale luptătorilor și represalii împotriva civililor. Există mărturii despre femei care au preferat să se sinucidă decât să fie luate și vândute ca sclave. Cei care au reușit să scape din încercuirea de la Naousa
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
le permită contracararea superiorității numerice a turcilor. Pe de altă parte, eforturile militare ale turcilor au fost îngreunate de lipsa pieselor de artilerie. Grecii nu au reușit să profite de seria de succese de la începutul mișcării revoluționare din 1821, iar otomanii au preluat treptat inițiativa, organizând două campanii militare în vestul și estul Greciei comandate de Mustafa Reșit Pașa, respectiv Mahmud Dramali Pașa. Dramali Pașa a traversat Rumelia și a invadat Moreea, dar a fost învins în în bătălia de la Dervenakia
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
1826 în fața fortificațiilor de la Vergas. Cei 7.000 de egipteni au fost opriți din înaintare de 2.000 de manioți și 500 de refugiați din alte regiuni ale Greciei până când Kolokotronis a juns în regiune, atacându-i din spate pe otomani. Ibrahim a fost obligat să-și retragă forțele. O a doua tentativă de intrare în Peninsula Mani a fost respinsă de forțele elene. De această dată, manioții au contraatact, urmărindu-i pe egipteni prin Kalamata până la Vergas. Aceste tentative eșuate
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
lansat un program de reforme fără precedent în Grecia, pentru modernizarea țării. El a restabilit pacea și unitatea militară, punând capăt celei de-a doua faze a războiului civil, a reorganizat armata, care a reușit să recucerească teritoriile pierdute în fața otomanilor în timpul conflictului intern. Kapodistrias este inițiatorul unui sistem modern de carantină, care a ajutat ținerea sub control a unor epidemii precum febra tifoidă, holera și dezinteria pentru prima dată de la izbucnirea Războiului de Independență. El a negociat cu puterile occidentale
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
este fiul ei și al lui Gonfalone. În acest film este dezvăluită o parte din viața lui Mărgelatu. El a făcut parte, pe când avea 20 de ani, din Eteria. După lupta de la Drăgășani în care eteriștii au fost învinși de otomani, supraviețuitorilor li s-a dat o pastilă de otravă pentru a nu fi prinși vii. Mărgelatu și Aristide au refuzat să ia otrava: primul a afirmat că era prea tânăr pentru a muri și a fost laș, în timp ce al doilea
Misterele Bucureștilor () [Corola-website/Science/326200_a_327529]
-
Campania din Caucaz este reprezentată de totalitatea acțiunilor militare dintre Imperiul Otoman și Imperiul Rus, la care s-au adăugat mai apoi cele dintre otomani și Azerbaidjan, Armenia, Dictatura Centrocaspică și Regatul Unit ca parte a Primului Război Mondial. Această campanie militară s-a extins din Caucaz până în Asia Mică răsăriteană, acțiuni militare fiind înregistrate în orașe precum s Trabzon, Bitlis, Muș și Van. Acțiunile terestre au
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]