3,713 matches
-
al masculului, singura fisură a platoșei chitinoase, și îl înțeapă acolo cu ghimpele veninos din coadă... Dacă aș fi văzut pe bulevardul Magheru sau în Piața Romană uriașe, cleioase pânze de păianjen prinse de colțurile clădirilor, în mijlocul cărora ar fi pândit nemișcată câte o femeie goală cu sânii atât de asemănători chelicerilor, lucrul mi s-ar fi părut mai natural decât situația reală, în care femeile par ființe omenești ca oricare, "mamele, soțiile, iubitele sau fiicele noastre", care întind doar plasa
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
apoi Eminescu, Toamnei, Viitor, pe unde o conduceam spre casă în iarnă și pe unde mă întorceam apoi cu mîmile în buzunare, mi se părea o zonă vie, psihică, diferită de străzile anonime ale plasei de păianjen bucureștene. Căci acolo pândise însuși păianjenul, și firele mai păstrau vibrația membrelor păroase și căldura burții palide, sferice. Știu că am făcut o prostie scriindu-i, dar a fost un gest pornit dintr-o logică subliminală, afectivă, cu atât mai puternică. Am făcut ceea ce
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mă leagă de mașinile ei cu numere imposibil de ținut minte (trei sute șaizeci și cît? o sută douăzeci și cît?), de străzile ei mărginite de școli și ateliere, vibrează, îmi întind labele transparente prin cameră. Tremur de poftă, de așteptare. Pândesc la geam, apoi, cu agilitate, sar la ușă. Mă strecor printre cărți, lăsîndu-mi afară doar căngile de pe care picură veninul. Fojgăi prin baie și cotrobăiesc prin oalele din chicinetă. E vechea foame, vechea pândă, care nu se mai termină. Pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu labele mele păroase ocupând tot trotuarul, pe ulițele gloduroase, întunecate, ninse din preajma blocului ei. Câțiva trecători se plimbă încoace și-ncolo prin înserare, dar el nu e. Merg mai departe, dau de șosea și cobor de-a lungul ei, pândind fiecare autobuz care, roșu și greoi ca un cărăbuș, înaintează printre nămeți, murdar până la geamuri de stropi de zăpadă cafenie, îl simt, în sfârșit, într-o mașină și mă arunc și eu, din mers, în mijlocul babelor, liceenilor, muncitorilor înghesuiți între
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-l impresiona amănuntul ăsta, dar eu îmi aduceam un caiet de matematică pe care notam cifra de la început și cea care apărea la coborâre. Deși niciodată nu-mi dădeam seama când anume se schimbă cifrele, ele nu erau aceleași. Degeaba pândeam cadranul minuscul pînă-mi dădeau lacrimile. Găsea el o clipă să se schimbe. Când ieșeam din cabină, cerul acela albastru, învolburat, de țară, mi se părea uriaș. Soarele muia totul într-o apă galbenă. Umbrele erau negre și precise. Ne suiam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
păianjeni de toate felurile, de toate culorile putrefacției, de la verzui la maroniu și roșcat... Știam că mă fixează cu ochii lor nevăzuți și că sânt gata să se arunce toți deodată asupra mea. În plase învălătucite, dese până la alb lăptos, pândeau alții, mult mai mari decât cei alergători și cu labe scurte, musculoase. Într-un cui strâmb și ruginit erau înfipte pagini rupte dintr-o carte cu figuri geometrice. Gaura neagră care se căsca în scaunul lustruit mișuna și ea de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
înfipte pagini rupte dintr-o carte cu figuri geometrice. Gaura neagră care se căsca în scaunul lustruit mișuna și ea de o viața larvară. Ca un gest de suprem curaj, închideam ușa și puneam cârligul de sârmă. Stăteam în picioare, pândind. Raze galbene de lumină pătrundeau printre scândurile ușii, ivind din penumbră sutele de muște care zbârnâiau rapid în spațiul acela de iad. Dacă intra înăuntru și o viespe, bâzâitul devenea cu adevărat insuportabil, senzația de pericol era supremă. La cea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ospăț. Ca să gonesc imaginea asta, strângeam din ochi cât puteam și făceam cu mîinle gesturi de alungare. Dar tot mi se părea că simt pe burtă, pe piept, peste față, goana lor oribilă. Stând cu ochii deschiși în întuneric și pândind încordată orice zgomot, aveam senzația că un păianjen mare și greu stă pe tavan, chiar deasupra feței mele, și că brusc își va da drumul pe un fir scânteietor, cu labele răschirate. Mă ridicam atunci în capul oaselor și țipam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bâzâind din vreun colț și se rotea apoi la nesfârșit prin toate ungherele. Înaintând cu pași mici printre vechiturile alea, am dat de primele trepte ale unei scări care ducea la etaj. Le-am urcat încet, bocănind. Prin colțuri, păianjenii pândeau în pânzele lor dese, încremeniți, uriași. La etaj, la capătul altor culoare, am dat de o ușă încuiată, cu clanță boantă de alamă coclită sub care se vedea, indecentă, gaura cheii. Tensiunea din mine, frica aceea, curiozitatea, dorința aceea, răul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ați arătat și nouă că puteți deschide ochii? auzi glasul unuia dintre interni, și în clipa următoare îl văzu: era aproape așa cum îl reconstituise după inflexiunile vocii: înalt, brun, uscățiv, cu un început de chelie. Așadar, bănuise ceva, și-l pândea mai de mult, să-l surprindă. - Nu știu nici eu, răspunse pronunțând doar parțial cuvintele. Poate voiam să mă conving întîi pe mine că nu mi-am pierdut vederea... Internul îl privea zâmbind absent. - Dumneata ești un om curios. Când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fapt real, operaționarea lui concretă nu poate fi determinată decât prin și de către voința umană. În acest sens, misticul ne spune că demonul tentează, ispitește fiind un negustor, un ofertant abil care, cu răbdarea unui înger intrat în dizgrațiile edenice, pândește peste temporalitatea clipelor adamice de îndoială și orgoliu rătăcitor. Ce aruncă el în fața omului dublicitar și instabil este promisiunea unui altceva care întrece cu mult darul Divinității. Această noutate bizară este asemeni unei porți sculptate în fildeșul demiurgiei cosmice. Ea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
amplă și prelungă ar fi amânarea sumbrului apus al unei secvențe de fericire din paradigma vieții individuale, fiecare dintre noi ne dorim continuarea sau reluarea nesfârșită a acestei clipe ce este asemeni unui atom închis și imun la nenorocirile care pândesc din penumbra existenței. Dar această zăbovire în interiorul unei astfel de insule edenice nu poate dura la nesfârșit. Temporalitatea nu distruge o astfel de oază a unui sublim existențial coborât peste destinul individual al unor ființe umane, ci smulge brutal și
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
să înceapă o acțiune, un proiect și să le finalizeze considerând că orice problemă în viață este în fond o oportunitate de a demonstra lumii și lor înșiși că au puterea de a nu se lăsă doborâți de pericolele care pândesc la fiecare colț de stradă și că pot spune cu mândrie: VIAȚA E PREA FRUMOASĂ PENTRU A FI TRANSFORMATĂ ÎN COȘMAR CONSUMÂND DROGURI.
FII CONȘTIENT, DROGURILE IȚI POT OPRI ZBORUL!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by ARSENI LAURA-BIANCA, POPA ANA-MARIA () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2033]
-
și l-au pierdut. Uite, ca baba asta fără obraz, care nu mai iese de unde-a intrat. Să vii, să suni o oră la ușă, o oră întreagă să suni, să te faci că pleci și să te întorci să pândești, ascunsă după burlan - iată ceva la care un om simțit nu s-ar fi pretat niciodată... Se mișcă nervoasă și atinge cu cotul un album așezat strâmb pe colțul măsuței. Alaltăieri l-a șters de praf și a privit cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de relaxare și s-a uitat pe fereastră. Îți rămân în minte clipe din viață când te-ai simțit fericit, inexplicabil de fericit, vezi tu, mai târziu. Mai târziu, îți dai seama că acea clipă de fericire și liniște era pândită de necazuri mari, ce nu peste mult timp aveau să se declanșeze ; totuși, păstrezi o amintire bună de-atunci. Așa păstrează ea o amintire plăcută de când s-a uitat pe fereastră, în stradă, deși nu era nimic deosebit : perechi grăbite
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
putea să se ducă și dus să fie ! Eetee, ducă-se-nvârtindu-se ! Că doar n-o să ție Matracuca boșorog la ușă, numa pentru pensia lui... He, he, că doară nu-i proastă Farfuza, că nu degeaba-l așteaptă ea, nu degeaba-l pândește ea ca păianjenu, de zece, de cinșpe ani. Nu pe boșorog îl pândește ea, pândește căsoiu babii, și argintăria, și covoarele, și banii ei de la cec. De zece, de cinșpe ani, câți or fi, de când se-ntinde cățeaua cu el
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o să ție Matracuca boșorog la ușă, numa pentru pensia lui... He, he, că doară nu-i proastă Farfuza, că nu degeaba-l așteaptă ea, nu degeaba-l pândește ea ca păianjenu, de zece, de cinșpe ani. Nu pe boșorog îl pândește ea, pândește căsoiu babii, și argintăria, și covoarele, și banii ei de la cec. De zece, de cinșpe ani, câți or fi, de când se-ntinde cățeaua cu el, ca să vezi, ale dracu muieri, cum se ține ca scaiu... Că doar n-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Matracuca boșorog la ușă, numa pentru pensia lui... He, he, că doară nu-i proastă Farfuza, că nu degeaba-l așteaptă ea, nu degeaba-l pândește ea ca păianjenu, de zece, de cinșpe ani. Nu pe boșorog îl pândește ea, pândește căsoiu babii, și argintăria, și covoarele, și banii ei de la cec. De zece, de cinșpe ani, câți or fi, de când se-ntinde cățeaua cu el, ca să vezi, ale dracu muieri, cum se ține ca scaiu... Că doar n-o să trăiască
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fotoliu, pe mușama ? ! Atunci degeaba o mai întrebam : — ...Io sunt, ce, nu mă cunoașteți ? Că madam Ioaniu se holba la mine și tăcea. De nimic nu mai avea habar, da bocceluța ei tot și-o știa. Și ușa tot o pândea, doar-doar o uita-o careva deschisă. Și când nu te așteptai, odată te pomeneai cu ea că dispare. Și Ivona, iar cu telefoanele, și iar bate străzile și întreabă-n dreapta-n stânga... Și când zicea că gata cu mă-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
până la șemineu, unde rămâneam o vreme, strângând în pumn mânerul ornamental al cleștelui. O pretențioasă superstiție, menită, desigur, a mă face mai interesant în propriii mei ochi, mă obliga să nu păstrez decât scrisorile indiferente. Călău necruțător al bietelor hârtii, pândeam, preparat să intervin în caz că focul ar fi dat semne că piere, sufocat sub grămada de hârtie carbonizată. Urmărind neistovita mișcare a ghemului roșu-auriu, retrăiam vechea tentație copilărească : să prind în palmă mângâierea mătăsoasă a flăcării cu sâmbure alb-albăstriu, ca spirtul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
început prin a fi un coate-goale și anunță să rămâie un mucegăit burlac, rotindu-se ca un fluture burduhănos în jurul doamnelor măritate. Pentru că dacă ai să te uiți la el mai atent, ai să vezi că pericolul unui embonpoint îl pândește ! Pășind în vârful picioarelor, Margot traversează salonul. Dacă ar fi întrebată, ar răspunde că merge să se prepare pentru sindrofie. Din păcate însă, deschide și închide ușa, fără ca nimeni să o întrebe nimic. Poate chiar fără ca nimeni să o observe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cei din jur, de parcă nu am fi fost totuși legați unii de alții, pe aceeași corabie blestemată, care era deosebirea dintre mine, teoreticianul non-intervenției, și practicanții empirici și convinși ai intervenției ? Ședeam toți pe aceleași canapele cu plușul bine întreținut, pândind aceeași ușă cu oglinzi de sus până jos și, în nenumăratele ei careuri, împărțite de muchiile aurite, ne zăream unii la alții fețele neliniștite. Având această viziune, mi-am replicat că eu nu pretind călcarea legii pentru mine, ci pentru
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ba omu meu a zis bodaproste când a scăpat ! Acu, zice, să se mai scoale ș-alții la patru jumate, că la șase intra în schimb. Și să nghețe în stație până-i ia dracu ! Acu altă grijă decât să pândesc factoru, zice, altă grijă nici că mai am... — Ei, madam Delcă, dă-mi voie, te rog ! Te rog, dă-mi voie să-ți spun că e altă situație ! Cu totul alta ! Sigur că domnul Delcă abia aștepta să se pensioneze
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
e cum e... Și știe și el, mai bine ca mine, că ești încă slăbită... Știe că nu poți să pleci acum... I-am spus tot, i-am dat și plicul, până am reușit să i-l dau l-am pândit, m-am învârtit... Bine că i l-am dat... Tot era cineva de față, tot nu... Nu ești înfipt, asta-i ! E alții care uite-așa... Da pe tine prea te-a cocolit... E alții care vine din fundu pământului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
majorarea salariilor, a pensiilor și a alocațiilor pentru copii. Bun, dar nu spune că s-ar da drumul un pic și la căldură, așa că nu avem de ce să sărim de sub pături. De asemenea, vorbește despre anumite pericole externe care ne pîndesc țara și care pot să ne subjuge poporul. Dar cuvîntarea lui ciudată și abstractă se Întrerupe iar abrupt, după 20 de minute de delir. Ceea ce e foarte ciudat, de obicei n-avea frînă pînă nu reușea să stingă de tot
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]