3,706 matches
-
ca umanitate îndumnezeită. Redescoperirea sensului apartenenței la comunitatea luminată de Evanghelie este urgentă pentru cei confruntați doar cu frivolitatea goală a vameșilor îmbrăcați în haine de farisei. Arta orientală a mușamalizării nu va putea rezista asalturilor din afară. Da: gura păcătosului grăiește, adesea, un adevăr spinos. Când uniformele răutății vor defila în paginile presei, vom avea oare smerenia de a ne recunoaște ipocrizia? Se vor cerne rândurile? Despre îngrijorătorul spectru al clericalizării vieții bisericești Teodor Baconsky a vorbit în altă parte1
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
așa Îl putem cunoaște. El este nu doar „Păstorul bun”, ci și „Logos” al creației, temei al tuturor ce sunt, „stâlp și temelie” pentru orice adevăr. Trebuie, apoi, să ne reamintim că Mântuitorul n-a oferit numai mângâieri copiilor, iertare păcătoșilor și vindecare slăbănogilor? Nu a împărțit tot El și predici de mortificare sau plesnituri de bici în inima templului? Nu este El Cel care l-a veselit pe Zaheu, care l-a întristat pe tânărul bogat, care i-a smintit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sfinților cuprinde, prin definiție, rugăciunea de pocăință și de mijlocire pentru întreaga lume, alături de euharistie și doxologie. Sfinții își interiorizează soarta lumii întregi. Precum Avraam, sfinții Îl întreabă pe Dumnezeu: „Pierde-vei, oare, pe cel drept ca și pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?” (Facerea 18, 23). În rugăciunile oamenilor lui Dumnezeu, lumea încetează să mai fie o entitate anonimă, fără carte de identitate. Lumea pentru care sfinții se roagă este întregul Adam
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
are, totodată, acea „nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit” (I Petru 3, 4) ce ne amintește de cuviosul Zosima din Frații Karamazov - monahul care glumea cu mujicii, mânca alături de vameși, gusta din acadelele mirenești, iubea copiii și plângea alături de păcătoși. Fără a face din canoane o literă moartă de lege, nici din iconomie o iresponsabilă obișnuință, duhovnicul de la Sâmbăta are acel tip de prezență care impune fără să umilească. Figura sa molcomă ne cheamă întrucât nu iscodește, ne luminează pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
-i plac deloc spovedaniile transformate în șuetă sau anchetă. Părintele Teofil ne îndeamnă la rugăciune și la o viață trăită în curăție, cinste și recunoștință. Astfel, pe lângă rugăciunea de cerere - „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” -, creștinul trebuie să adauge și doxologia: „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrările Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”. Această rugăciune de slăvire este socotită de părintele Teofil „tunetul pământului” (p. 154). Anii de după
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de acasă, dar mai ales fiind dezgustat de slava deșartă a lumii (pe care i-o oferise deja o carieră artistică plină de succes), preotul Sofronie decide să părăsească Parisul pentru a îmbrățișa viața de rugăciune neîncetată pentru sinele său păcătos și pentru întreaga umanitate: monahismul, în forma sa radicală, așa cum se practica (și încă se mai practică) la Sfântul Munte. Având deja o vârstă matură (douăzeci și nouă de ani) și o ardentă dorință de unire cu Dumnezeu, Cel pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
centrează în jurul problemei lichidării acelui moi haïssable despre care vorbea Pascal; această înțelegere îngustă a mărturisirii păcatelor nu depășește limitele subiectivismului modern. Credinciosul nu știe și nu pricepe cum, la botez sau mărturisire, cerurile se bucură pentru întoarcerea unui singur păcătos (Luca 15, 7). La această confuzie contribuie nu doar imaturitatea noastră duhovnicească, ci și o educație religioasă bazată pe relația juridică, de tip feudal, cu Dumnezeu. Trebuie să recunoaștem că, din pricina acestei distorsiuni doctrinare, spațiul ortodox a suferit mult, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o dorință, ci o necesitate. Întâlnirea dintre Iisus și Zaheu devine o providențială binefacere. Zaheu abia își poate stăpâni bucuria. Arătând interes pentru „acest fiu al lui Avraam”, Iisus primește mustrarea oamenilor indignați că Învățătorul a oprit la casa unui păcătos. Dacă apostolii tac, mulțimea murmură (Luca 19, 7). Dar Iisus nu judecă după înfățișare (Ioan 7, 24). Copleșit de prezența Mântuitorului, Zaheu face o promisiune la timpul prezent: „Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vină cu dînsul într-o ambarcațiune. Porni așadar împreună cu ei și, după multe opinteli și atacuri nereușite, izbuti să înfigă o lance în trupul monstrului. între timp, Gabriel, cocoțat în arboretul rîndunicii mari, gesticula frenetic și prorocea grabnica pierzanie a păcătoșilor care săvîrșeau un asemenea sacrilegiu împotriva Dumnezeului său. în vreme ce Macey, stînd la prova ambarcațiunii, își slobozea, cu întreaga energie a neamului său, sălbaticele chiote de război împotriva balenei și se pregătea să-și înfigă lancea bine cumpănită, dar deodată, o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vîneze pe Balena Albă, în cazul cînd i s-ar fi ivit prilejul. Ă Da, îi răspunse Ahab. Atunci Gabriel se ridică încă odată în picioare și, zgîindu-se la bătrîn, exclamă, cu arătătorul aplecat în jos: Ă Gîndește-te, gîndește-te la păcătosul mort... scufundat aici... ia aminte la soarta celui care-a hulit! Ahab își întoarse calm fața, apoi îi spuse lui Mayhew: Ă Căpitane, mi-am adus aminte de sacul meu cu scrisori, am impresia că una din ele e adresată
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
decît strămoșii și urmașii Bucuriei. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, potrivit anumitor învățături canonice, unele bucurii firești nu dau naștere nici unei bucurii în lumea de apoi, ci dimpotrivă, sînt urmate de toate chinurile iadului; pe cînd nefericirile unor păcătoși dau naștere unui nesfîrșit alai de suferințe, pînă dincolo de mormînt. Dar chiar și fără asta, o analiză cît de cît profundă a lucrurilor te duce la încheierea că există o mare inegalitate la mijloc. Căci, își spunea Ahab, în timp ce pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
jur, pe pămîntul verde, pe lumina focului din vatră, că ochii aceștia sînt ca o lunetă magică! Văd în ei pe nevasta și pe copilul meu! Nu! Rămîi la bord, Starbuck, nu coborî cu mine în ambarcațiune, nu veni cu păcătosul Ahab, cînd acesta va porni s-o vîneze pe Moby Dick! Primejdia aceea să nu te amenințe! Căci văd în ochii tăi îndepărtatul meu cămin! Ă Vai, căpitane, căpitane! Suflet ales! Inimă bătrînă și totuși mare! Ce rost are să vînezi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
continuă să funcționeze după vechile coduri ale universului care supraviețuiește doar în memoria lui. Marlowe nu e nici pe departe un sfânt - pentru că sfântul nu e plătit cu ziua pentru binele pe care-l face. Dar nu e nici Marele Păcătos, pentru că există prea puține semne că ar avea ceva fundamental de regretat. Philip Marlowe e, în cele din urmă, un slujbaș care iubește mai mult regulile de aur ale meseriei ce par a-i fi fost impuse cu forța decât
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
spune, așadar, că investiția editorului fusese norocoasă. Răspunsurile criticilor s-au dovedit, însă, neașteptat de reci. Felul în care Chandler prezenta lumea infractorilor și asasinilor - cu o detașare rece, ca și cum era de la sine înțeles că trăim într-o lume a păcătoșilor - i-a îndepărtat pe recenzenți de carte. Stupefiat, Chandler se confesează editorului: Dl Conroy mi-a scris de două ori c-ai fi spus că ar trebui să mă apuc de altă carte, iar eu i-am răspuns că vreau
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
răspuns ce poate fi dat unei oglinzi ce refuză să mai reflecte altceva decât adâncimile unei conștiințe vulnerate. Într-o lume a crimei, a păcatului, minciunii, violenței și nebuniei, a fi vulnerabil înseamnă a fi deja mort. Graalul păcătoșilortc "Graalul păcătoșilor" În ultima secvență a romanului Farewell, My Lovely (Adio, frumoasa mea), detectivul particular Marlowe iese din biroul polițistului Randall și, ajuns în stradă, se lovește de aerul rece și transparent al zilei: „Puteai să vezi până departe - dar nu chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
perversiunii expuse într-un ambalaj irezistibil. În ciuda ritmului dinamic, a dialogului sclipitor, a întâmplărilor fascinante, Farewell, My Lovely păcătuiește prin miza excesivă pe melodramă. Philip Marlowe s-a impus fulgerător, în The Big Sleep, drept un incoruptibil pogorât în lumea păcătoșilor irecuperabili. În romanul de față, situațiile sunt mult mai fluide și lecțiile de etică ale detectivului nu mai au pregnanță. Moliciunea lui Marlowe e pusă din evidență încă din primele pagini, când gigantul Malloy îl ia, practic, pe sus și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fără ca vreun semnal de alarmă să fi fost tras. Furtul și asasinatul par a fi operații de rutină, simple jaloane pe un drum infracțional străbătut de aproape toate personajele întâlnite de Marlowe. Marea inovație e că, în această lume a păcătoșilor neizbăviți, nu există doar vinovați ce-și recunosc vina, ci și nevinovați care admit că au comis crime pe care, de fapt, nu le comiseseră: Merle Davis nu poate concepe că nu l-a împins pe geam pe Horace Bright
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nevroze și inanalizabile sentimente de culpă. Doar polițiștii, aceste mecanisme care nu-și iau niciodată bun-rămas, pentru că speră să te reîntâlnească din nou, par să nu corespundă portretului colectiv în care intră, de-a valma, eroi și victime, asasini și păcătoși, ratați și lacomi, bețivi și abstinenți. Contradicția majoră a lui Marlowe provine din conflictul ireconciliabil între înaltul model moral profesat și precaritatea - aproape mizeria - în care-și duce existența. „E o viață sordidă, dar m-am obișnuit cu ea”, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Night: The Case of Raymond Chandler, Bowling Green State University Popular Press, Bowling Green, 1985. Cuprinstc "Cuprins" I. Metafizica detectivului Marlowe 7 II. Ucigaș la Hollywood 57 III. Septet de ticăloși 117 Cinci zile din viața lui Marlowe 121 Graalul păcătoșilor 157 În penumbră 181 Cartea femeilor 205 Cuibul de „scorpioni” 226 Cavalerul fără armură 250 Seninătatea indiferenței 286 IV. Viața după Chandler 311 Final cu adrenalină 314 Paradisul negru 328 Referințe critice 353
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
afirme că mamele lor erau femei de moravuri ușoare, că tații lor erau hoți și adulteri, că se practicau orgii sexuale în casă, de obicei incestuoase, că profesorii lor au fost niște demagogi care i-au înșelat, că preoții erau păcătoși și veroși, iar societatea care i-a format - decăzută moral și spiritual. Evident că deținuții erau astfel obligați să mintă și să inventeze acuze la adresa familiei și modelelor, iar în timp s-a ajuns la grozăvii greu de închipuit, de
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
dogmele creștinismului răsăritean îi atrag atacuri violente chiar în revista la întemeierea și afirmarea căreia avusese o contribuție esențială. Comparat cu Iulian Apostatul, e acuzat că „are pe dracu în el” și că se ridică împotriva lui Dumnezeu, dintr-un „păcătos” orgoliu intelectual. După ruptura de „Gândirea”, scoate revista „Saeculum” (1943-1944), unde răspunde criticilor aduse sistemului său. În anii războiului, publică ultima culegere de versuri, antumă, Nebănuitele trepte (1943) și piesa de teatru Arca lui Noe (1944). Apar de asemenea scrierile
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
Schelete În dulap Sumar Ziua Întâi 9 Patologia societății românești, 11 • Unde e logica?, 16 • Eternul tovarăș Cozmâncă, 1718 • Orice sfânt are un trecut, orice păcătos are un viitor!, 18 • Strategia schimbării la față, 19 • Oportunism, manipulare, nerușinare, 20 • Să fii și de stânga, și de dreapta, 21 • Procesul de detotalizare mentală presupune asumarea trecutului, 22 • Ideologie de secol al XIX-lea În secolul XXI, 23-24
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
doliu. Cei doi autori au realizat Împreună volumele Balul mascat, 1996, The Neighbours of Franz Kafka, 1998, Încet, spre Europa, 2000. Ziua Întâitc "Ziua Întâi" Patologia societății românești • Unde e logica? • Eternul tovarăș Cozmâncă • Orice sfânt are un trecut, orice păcătos are un viitor! • Strategia schimbării la față • Oportunism, manipulare, nerușinare • Să fii și de stânga, și de dreapta • Procesul de detotalizare mentală presupune asumarea trecutului • Ideologie de secol al XIX-lea În secolul XXI • Afost Holocaust În România! • De la starea
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
nebunul se uită la deget • „Nu am făcut plăcinta ca s-o mănânce alții” • Trăim Într-o Românie Încremenită • Ce se Întâmplă cu oamenii?tc "Patologia societĂȚii românești • Unde e logica ? • Eternul tovarăș Cozmâncă • Orice sfânt are un trecut, orice păcĂtos are un viitor ! • Strategia schimbării la faȚĂ • Oportunism, manipulare, nerușinare • SĂ fii și de stânga, și de dreapta • Procesul de detotalizare mentală presupune asumarea trecutului • Ideologie de secol al XIX‑lea În secolul XXI • A fost Holocaust În România ! • De la
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]