35,668 matches
-
ochii lor lucitori scânteiau în întuneric, iar deseori căcărezele lor urât mirositoare în formă de biluțe îmi cădeau în cap. Într-un sfârșit, am ieșit din tunel, iar după aceea ne-am suit pe o terasă înaltă. O bunicuță cu părul tot înspicat a întins o mână grăsuță, albicioasă și foarte fină, deloc pe potrivă cu vârsta ei, și, cu un linguroi negru ca pana corbului, a scos dintr-o oală murdară de fier un lichid negru cu miros stricat, pe
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
după ea nori de praf a gonit în zbor pe lângă noi, iar mirosul de sudoare al calului mi s-a părut mai mult decât cunoscut. L-am văzut pe vizitiu, Ma Wendou, înfășurat într-o piele albă de oaie fără păr, stând pe capră cu biciul în mână: pipa lui cu țeavă lungă și punga de tutun erau legate laolaltă și vârâte pieziș în guler, la ceafă. Punga de tutun se tot zdruncina, ca însemnul unei cârciumi. Căruța era căruța de la
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
nostru, am simțit că mă trec valuri-valuri de neastâmpăr. Peste o clipă, am zărit pietricelele de sub pod care, pătate toate de carnea și sângele meu, își modificaseră culoarea. De ele se aflau lipite fâșii-fâșii de pânză și fire murdare de păr, ce răspândeau un miros greu de sânge. Sub arcul părăginit al podului se strânseseră trei câini sălbatici - doi stăteau întinși, unul în picioare, doi erau negri, unul galben. Toți aveau însă blana lucioasă, limba de un roșu aprins, dinții albi
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
aburi va porni imediat la drum” ( Cînd tocmai te pregăteai). Dar Ion Cristofor înțelege a-și lungi alonja discursului, a-și testa astfel „rezistența” singurătății urmărindo în diverse ipostaze. De la minimalism trece la grandorile cosmice. Tandra proximitate e halucinant amplificată. Părul negru al unei femei traversează frontierele, pătrunde în altă țară întunecînd dealurile, munții și cîmpiile, ba chiar luminînd pămîntul ca o mie de sori necunoscuți. Întrun alt text apare aceeași tranziție de la detaliul umil-vibrant la grandoarea celestă: „Un fluture galben
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
mă transpuneau în al nouălea cer/ și mugurii sînilor ce luau foc/ în palmele mele” (Oaspeții unui arbore). De la o prestație voit prudentă, imaginarul trece la cota sa maximală. Marea are brațele retezate ca Venus din Milo, luna își încîlcește părul și brațele în crengile arborilor, morții țin pămîntul în brațe ca pe-o femeie îndrăgostită, moartea trece prin ființă ca un pieptene prin părul unei prințese etc. Scriind astfel, Ion Cristofor face impresia unui copil rămas izolat într-o pădure
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
trece la cota sa maximală. Marea are brațele retezate ca Venus din Milo, luna își încîlcește părul și brațele în crengile arborilor, morții țin pămîntul în brațe ca pe-o femeie îndrăgostită, moartea trece prin ființă ca un pieptene prin părul unei prințese etc. Scriind astfel, Ion Cristofor face impresia unui copil rămas izolat într-o pădure întunecoasă, care se agită și strigă spre a-și face curaj. Ion Cristofor, Orchestra de jazz, Ed. Napoca Star, 2012, 140 p.
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
singură. Gheorghe era îngrijorat fără rost. Dormea între doi haidamaci, goi pușcă și ei. Doi studenți, în ultimul an la drept, care-și meditau viitoarea colegă, rămăseseră să-i țină de urât tinerei doamne. Unul, blond, pletos, iar celălalt, cu părul creț și negru. Negru și la piele, căci se trăgea dintr un trib african. A prins o bursă și nu s-a mai dat dus... Amândoi erau solizi, sportivi, probabil, așa încât domnul Tălparu putea dormi liniștit. Paza și protecția soției
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
se uită la frate-său, părând că nu știe ce să mai înțeleagă sau de parcă ar fi crezut și el că Elena murise cu adevărat. Nu mai știau nimic de ea. Bătrâna se îndreptă brusc. Broboada îi căzuse pe spate; părul i se rărise, dar de albit, nu albise complet. Îl apucă pe Gheorghe de umăr, cu o forță de nebănuit, vrând parcă să-l pălmuiască. Cel puțin, așa crezu Lucica, băgându se între ei. -Tu nu te amesteca! Du-te
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
mare, dar de recunoscut nici morți n-ar fi făcut-o. Spuneau și bancuri, chiar cu substrat, la petreceri, și nu se supărau, dar nici nu râdeau prea larg... Nu te-ai schimbat, Victore, același bărbat frumos, la fel de tânăr. Doar părul te mai trădează. Of, nu mă mai strânge așa, că mă sufoci!... Același costum impecabil, același nod perfect la cravată, iar cămașa albă la fel de imaculată. Bravo ție, iar dacă mai spui că stai la fel de bine cu femeile, să știi că
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
de cristal, un bărbat matur, încărunțit, puhav la față, dar și la corp, privea fix, cu ochii bulbucați, acel trup tânăr, dezgolit pe jumătate, care cerșea parcă să fie îmbrățișat. Se apropie încet și o sărută pe frunte, mângâindu-i părul lung și blond. Dă-mi pace să dorm, Geo... sunt frântă... Gheorghe se opri pentru câteva clipe, apoi își ridică blând soția în șezut. Se uită lung la ea, după care începu să o lovească, întâi cu palmele, apoi cu
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
de gospodar la casa lui: Unde ții lemnele, mamă, tot în spate? S-a răcit soba, vrei să te îmbolnăvești? Dacă-l mai dau pe tovarășul Iliescu, să mă chemați... Nu-i răspunse bătrâna. Își așeză broboada, care-i descoperise părul alb și rar, apoi îl întrebă timid: Pe Petrache de ce l-ai lăsat să plece, dacă se înhăitează cu... și îl omoară? Am vrut să te întreb încă de aseară, dar asta îți mai trebuia atunci... Gheorghe, la rândul său
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
parcă ceva. E Petrache! strigă Lucica, ieșind ca o furtună și lăsând ușile deschise. La el nu bate câinele, mamă, șopti bătrâna, fără a fi auzită de cineva... După câteva clipe, un bărbat voinic, fără palton și căciulă, nebărbierit, cu părul vâlvoi, pătrunse în casă. Se aruncă în brațele mamei lui Gheorghe Tălparu, plângând ca un copil. În rest, parcă nimeni nu exista pentru el. Nu mă scoate din casă, nu am făcut nimic, vor să mă omoare! reuși să îngaime
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
la o comandă. Privirile li se îndreptară spre un domn elegant, îmbrăcat în negru din cap până în picioare, având o cămașă de un alb imaculat, o cravată vișinie asortată perfect cu batista de la butonieră. Înalt, voinic, proaspăt bărbierit, cu un păr negru grizonat pe la tâmple. Domnul se opri, păru puțin dezorientat, dar numai pentru o clipă, fiindcă apoi se îndreptă dezinvolt spre bar, unde, familiar, își trase un scaun înalt și comandă autoritar un whisky. Domnul director Victor Zidaru nu a
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Înclinând ușor din cap în dreptul fiecăruia, făcu un rond în jurul meselor așezate în semicerc, pentru a strânge mâna celor aflați în încăpere. Se opri apoi la masa care închidea cele două laturi, lângă un bărbat înalt, adus din spate, cu părul de la tâmple și barba neagră îngrijit pieptănate. Toți îi spuneau ,,domnule profesor” și nimeni nu îndrăznea să-l contrazică ori să-i iasă din cuvânt. Petrache așteptă ca președintele să-i întindă mâna, i-o strânse bărbătește, apoi îi șopti
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
la punct bărbatul, îi dau afară pe amândoi. Gătește ea bine, dar nu am să plătesc un bețiv... Nu apucă să-și termine vorba, fiindcă din spatele vilei apăru o femeie mărunțică, târând un picior. Grăsuță, cu un cap mare, cu părul de un roșu țipător, se repezi spre Elena, încercând să-i sărute mâna, după care luă geanta pe care Ninel, șoferul, o așezase pe masa din curte. Gheorghe Tălparu locuia în aceeași vilă, primită pe când fusese un lider marcant al
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
avut un accident. Ioana, 27 de ani. Îmi repet în șoaptă de câteva ori. Intru în aparatul de raze X. Nu mă doare nimic. Îmi simt creierul lucrând ca o uzină. De după geam, doctorul îmi zâmbește. Îmi zăresc reflexia. Am părul lung prins în două cozi deasupra urechilor. Par slabă. Ce bine că-s slabă! — Te rog să stai nemișcată. — Sângele ăsta e al meu? Ies de la radiografie, doctorul îmi dă un dosar. Pe coperta lui scrie mare, cu litere negre
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
tac. Acum însă era supărat cu motiv. Conducea nervos, cu mâinile încleștate pe volan, privind numai drumul din față. Îmbătrânise un pic. Probabil, exact cât mine. Era mai slab și nu-mi amintesc să-i fi știut vreun fir de păr alb. Încercam să-i ghicesc începuturi sau finaluri de poveste în privire, dar nu-i mai recunoșteam nici ochii, neoglindiți într-ai mei. Șase ani aproape. Am ajuns la cabană seara târziu. M-a întrebat dacă mi-e foame și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de insurecție naivă, însă băiețelul nostru are o fire încăpățânată - nu a vrut să recunoască învinuirile. Ne-am prezentat la șe ]dința cu profesorii și am fost luați ca din oală: în mod absolut scan ]dalos, Alexandru o trăsese de păr pe colega lui de bancă, micuța Amalia. De două ori. Părinții micuței erau prezenți, nu au ratat momentul. Antonia, fire slabă, a spus cu voce tare că mai are un pic și moare de rușine, dar eu, distras de socotelile
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
cartea lui Silviu la ghiduri sau atlase, ci doar ca să scap de amețita de la parter. Nu agreez bancurile cu blonde, dar pe moment m-am gândit că asta e blonda din toate bancurile alea. La etaj era un băiat cu păr negru, prins într-o ditamai coada, care m-a îndrumat către zona de memorii. L-am prevenit că nu e vorba de o autobiografie, dar mi-a re pli cat că ei nu sunt chiar așa stricți și le așază
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
două luni rugăm un alt străin să aleagă un număr între 1 și 25. Cristian Balaș Mili De mult timp nu mai fuseseră Bucureștii cuprinși de un val atât de cumplit de frig. La cinci minute după ce ieșeai din casă, părul îți albea văzând cu ochii. A început să ningă prin decembrie, un viscol pornit parcă din senin, după o toamnă neverosimil de lungă și caldă, care tocmai prin asta îți dădea presimțiri rele. Bătrânii prevesteau o iarnă grea. Mili a
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
În sală s-a lăsat liniș tea, îi auzeam respirația saca dată în microfon. Era mai fermecătoare ca oricând. Nu era cine știe ce talent, dar umplea tot teatrul cu prezența ei. Îmbrăcată într-o rochie albastră, simplă, strânsă în talie, cu părul castaniu, des pletit, și buzele rujate cu roșu, te făcea să uiți că vocea nu prea o ajută. A ieșit de pe scenă în aplauzele mulțimii, iar eu am știut că mai bine îmi cum păram pachetul de țigări. După cum anticipasem
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mai multe ritmuri, de la tobe africane până la tango sau vals. Ce e cu adevărat uimitor este că aud. Pot auzi muzica, așa cum o auzeam înainte să surzesc. Întorc capul brusc, cu o mișcare scurtă. Stăm chiar spate în spate și părul meu îl lovește peste obraji, peste ochi. Se scarpină și-mi zâmbește încurajator. Are degete lungi, nici prea subțiri, nici prea groase, cu încheieturi puternice și unghii sănătoase. Curat. Parfum cu aromă lemnoasă, tare și ușor înțepătoare. Ochi luminoși de
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
peste obraji, peste ochi. Se scarpină și-mi zâmbește încurajator. Are degete lungi, nici prea subțiri, nici prea groase, cu încheieturi puternice și unghii sănătoase. Curat. Parfum cu aromă lemnoasă, tare și ușor înțepătoare. Ochi luminoși de culoarea stânjeneilor și păr ca antracitul încadrând un zâmbet piersicos. Îmi mușc buza; băiatul ăsta parcă a fost făcut după șablonul meu. Un scuză mă, te rog îmi iese fără să vreau printre buze și mă rog să nu-l oripileze vocea pe care
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pe nasul prea lat, pe buzele prea crăpate de frig; ninge de o săptămână, iar afară, la minus cinci grade, la unu noaptea, mă stră du iesc, stânjenit în mod vizibil, să încep o timidă discuție cu o domniță cu părul blond, ars, din fața mea. Mă apro pii de ea, iar cojocul de blană, pe care i-l ating în se miîntuneric, îi miroase atât de impunător - și deloc im previzibil - a brânză și a oaie. Prin ninsoare se apropie discret
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
iar de pe bancheta din spate privesc drumul luminat doar de farurile chioare. Întuneric. La o sută la oră, văd dungile intermitente de pe mijlocul drumului și le simt ca pe niște șerpi care-mi lasă pete prin suflet și-mi ridică părul de pe mâini. Mufid pornește radioul și-mi spune că am ajuns. Nasul lui ca ciocul unui pelican vrea să mă înveselească și să-mi dea speranță. Coborâm. Aș vrea să nu urc dealul din fața mea. Ninge, iar mirosul îngrozitor de viu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]