3,617 matches
-
a profitat - mi-a dar o țigară. Dependența nu va întârzia să apară! Când devii dependent nu mai ești tu. Devii un sclav! Trăiești prin droguri, pentru droguri. Din ziua în care am încercat prima data, nu mi-a mai păsat de nimic. Am călcat în picioare demnitatea, respectul, credința, am trădat încrederea, am înșelat prietenia. Deși nu vrei să crezi sau să recunoști, dependent de droguri ajungi sigur, doar dacă încerci. Chiar daca îti spui că ești în stare să te
Întuneric sau culoare?. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by MARIN FLORIN, MORARU CRISTINA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2039]
-
rest, cui să-i mai arză atunci de carne ? Cumnată-sa, o ținea două femei, sta și jelea și nu-și credea ochilor că îi venise și ei rândul la rău pe lumea asta... De carne cui să-i mai pese ? Se dusese ea să pună carnea la prăjit în tigaie, doar nu era s-o lase să se strice, bunătate de carne... întorcea în tigaie bucățile cu furculița, poate să fi vârât una-n gură să vază dacă se făcuse
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să nu vii, îi zicea, că mâine vin fetele pe la mine... Așa-i, joi vin fetele la Muti, râdea pramatia de gineri-su. Râdea de ele, că ele tot își mai zicea fete și ajunsese babe. Da lor puțin le păsa, ele-și vedea de pocăru lor ; toată viața lor jucase pocăr, și când a venit comuniștii și le-a luat averile și le-a băgat bărbații la zdup, și care-a murit, care-a trăit, cum le-a fost și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ăia nu se uita la el ca la un câine, cică el n-ar mai fi vrut să mănânce. El, căpățânos, n-a mâncat, ca să-l ducă la infermerie, ăia a zis mersi că nu mănâncă, nici că le-a păsat de el și la infermerie l-a dus cu v-o două ore-nainte să moară. Și nainte să moară, el a tot vorbit și l-a auzit unu de i-a povestit lu nevastă-sa : zice că era întreg
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ploaia de-afară aburea geamurile. Îi era atât de urât și arăta atât de prost în oglindă... Simțea că și nasul trebuie să i se fi umflat și să i se fi înroșit, dar în clipa aceasta nu-i mai păsa. Ce bine ar fi fost să-l fi găsit pe Papa acasă, ar fi intrat acum în cabinetul lui de la etaj, cu lambriuri de stejar afumat, cabinetul în care Muti adusese noile ei achiziții, fotoliile și canapeaua Club, învelite în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o excitantă aventură. Totul deschizându-i perspective (îți mărturisise) pentru o viață nouă. Astfel că, fără să mai țină seama de sfaturile tale cuminți, se repezise să deschidă geamul rotund al mansardei, strigând încântată că seamănă cu hubloul unui vapor ; nemaipăsându-i nici de discreție, nici de prudență, riscând pentru un capriciu să fie văzută și să se compromită. Îi păruse totul șarmant, minus mirosul de muced pe care îl remarcase. Ce pretenții să ai de la o cameră mobilată ? replicaseși tu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a soarelui, iar deasupra boschetelor de liliac - halucinație bine cunoscută a verii și a câmpiei -, aerul vibrând lichefiat, tremurând ca o pânză de apă. Ce oră nepotrivită, și ce zi, atât de caldă ! Dar te silești să nu-ți mai pese de nimic, și chiar așa se și întâmplă : nici transpi rația nu te mai jenează și te lași în voia secreției firești cu o senzație de plăcere și ușurare. Dacă ai scăpa și de gheara care ți se strânge peste
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
te grizaseși numai privind-o, apoi însă, în ultimele ore ale seratei, nu mai făcuseși nimic altceva decât să bei. Profesorul Mironescu îți arunca priviri mustrătoare când întindeai mâna spre pahar, dar ai avut clipe când nu ți-a mai păsat nici de privirile lui ! Ai vrut să ții chiar și un toast, limba însă ți-o mișcai foarte greu, de aceea vorbeai rar, cu pauze mari, ca să nu se vadă cât de greu articulezi cuvintele. La sfârșit, două-trei aplauze ironice
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că ceea ce auzi este răspunsul ei încăpățânat : — Nu ne putem întoarce înainte ca să-ți spun... Să-ți spună ce ? Ce angajamente vrea să îți smulgă după câteva rendez-vous-uri ? Ai și trecut dincolo de jumătatea aleii și, cu pași mari și repezi, nemaipăsându-ți că îți stropești pantalonul -, cu gesturile bruște, care atât de bine mimează energia, te îndrepți spre ușa de la intrare. Peronul, acum. Cele trei trepte. Soneria. Cu coada ochiului numai, fără să fie nevoie să întorci capul înspre ea deloc
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
după mersul mai șovăielnic. Totdeauna m-am mirat cum de reușește să treacă peste lucrurile care îl enervează ; pentru că eu știu, de fapt (și nu uit !), cine este vinovat față de mine, dar tocmai aceasta este grija mea : să nu-mi pese. Astfel că tot efortul celor ce vor să îmi facă rău nu duce la nimic, prin aceea că mie îmi pasă numai de ceea ce vreau eu să-mi pese. Dar pe Titi toate îl ating. Apoi eu spun deseori că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
față de mine, dar tocmai aceasta este grija mea : să nu-mi pese. Astfel că tot efortul celor ce vor să îmi facă rău nu duce la nimic, prin aceea că mie îmi pasă numai de ceea ce vreau eu să-mi pese. Dar pe Titi toate îl ating. Apoi eu spun deseori că îmi pasă de părerea celorlalți, dar dacă eu vreau să nu-mi pese, nu-mi pasă. El însă chiar asta mi-a confesat : că părerea celorlalți despre el va
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
duce la nimic, prin aceea că mie îmi pasă numai de ceea ce vreau eu să-mi pese. Dar pe Titi toate îl ating. Apoi eu spun deseori că îmi pasă de părerea celorlalți, dar dacă eu vreau să nu-mi pese, nu-mi pasă. El însă chiar asta mi-a confesat : că părerea celorlalți despre el va conta teribil de mult, totdeauna. Iată, m am gândit atunci, ascultându-l, iată că și calitățile pot fi defecte. Lucru pe care îl gândisem
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pielea îi este la fel de delicată ca și sufletul. Văzându-i batista deloc impe cabilă, m-am înduioșat din nou, gândindu-mă că nu are cine să-l îngrijească, mama și surorile lui trăind în altă casă și sunt convinsă că nepăsându-le deloc de el. Un alt motiv de înduioșare a fost amintindu-mi că într-un timp eu eram aceea care să-i facă o vină din asemenea neglijențe mărunte. Ce însemnează viața, m-am gândit, mergând înaintea lui, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de mătrăgună crescută pe un dâmb de gunoi, un câine flocăit care tocmai ridica piciorul, câțiva pari mucezi și fără rost, care se înfigeau în cerul decolorat. Nu mă durea însă nimic și dacă voiam, nici n avea să-mi pese deloc. Altfel, soarele ardea mult prea tare, așa că mi-am ridicat berjera, lăsând sub bărbie panglica largă, ca să nu mă mai apuce iarăși greața. — ...într-o lume în care toți trișează, trebuie și tu, dacă nu să măsluiești, cel puțin
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și mai explicit, fraza mea, fiind în acel moment aproape convins că nu înțelesese bine. C’en est trop !, a țipat ea și, cu acea nestăpânire a nervilor ce mă irită, a azvârlit coșul cu trandafiri ce s-au risipit, nemaipăsându-i că oricând și oricine ne putea vedea de la vreuna din ferestrele casei ce le aveam în spate. C’en est trop ! C’en est trop ! țipa, gesticulând, încât zadarnic mă mai sileam a păstra aparențele, aplecându-mă printre straturi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mă pot ține în mână), contemplam uluit spectacolul cruzimii mele imaginare. Dar reacția ei pur animalică, ce m-a derutat și pe care nu o mai descriu, de silă ? Neavând deloc scrupulele mele și purtându-se firesc, s-a repezit, nepăsându-i deloc că dacă un bărbat deseori ridică mâna ca să lovească, o femeie în această postură contrazice chiar imaginea sexului ei ! în plus, s-a repezit și să strige, mințind că aș fi lovit-o, astfel că replica dezgustată ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trăsura, ajunsă ca vai de ea. O roată îi sărise. Birjarul tremura tot, ca și mine. În plus, am înțeles că am cucuie și vânătăi, de undeva din obraz îmi curgea un firișor de sânge, dar nu mi-a mai păsat. Calul era plin de spume ; birjarul îl tot lovea cu palma pe crupă, ca să îl liniștească, și pe urmă a scos o pătură zdrențuită și l-a învelit : parcă începuse să adie o răcoreală. îmi dădeam și eu cu părerea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
am dat seama că era inutil : cu mic, cu mare, bătrâni, copii și femei alergau spre depozitul de lemne, unde (acum abia am înțeles clar !) căzuse bomba. Curțile erau pustii. Am luat-o în urma lor, cu capul gol, cum pornisem, nemaipăsându-mi de cum arăt, șchiopătând parcă din ce în ce mai tare, dar purtat de această irepresibilă chemare, ce nu e nici curiozitate, nici milă : înspăimântătoarea fascinație a catastrofei ce te atrage, precum abisul. Multă vreme nu am văzut mare lucru, oameni îngrămădiți ascunzând trista
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dărâmătura, cei din jur strigau încet !, încet !, atrăgând atenția că mulți ar fi îngropați înăuntru. Și, într adevăr, după un timp am văzut chiar eu două mâini ieșind la iveală din molozul îndepărtat. Zguduit de convulsii, am început să vomit, nemaipăsându mi cine sunt, cine m-ar putea vedea : toate conveniențele existenței civilizate dispăruseră și aveam în față rânjetul nud, cinic al vieții. Cu această senzație fluturând prin fața ochilor minții - că modul obișnuit în care trăim este o artificială iluzie -, cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui negândite, dar de fapt eu cred că Cel-de-Sus te lasă să-ți urmezi, orbit, drumul stabilit de dinainte... Adevărul este - dar asta doar n-am să i-o spun ei ! - că probabil lui Margot ajunsese să nu-i mai pese de ce face nenea Sandu, că-și avea și ea compensațiile ei. Ei îi plăceau probabil banii, cum altfel să scuzi o femeie de condiție care se apucă de o meserie ? Casa ei de Modă era selectă și restrânsă ca clientelă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
zile ți ai impus o conduită discretă, nu poți lăsa să-ți irupă nemulțumirile. Stă pe loc, enervându-se și luptând cu panica inexplicabilă. Bufeurile fac să-i ardă obrajii, și mecanic începe să se scarpine - pe brațe, pe gât -, nemaipăsându-i deloc că astfel își agravează inexplicabila alergie. Trece, de vreun an, printr-o perioadă dificilă, și el, care prea bine știe acest lucru și s-ar cuveni s-o ocrotească, n o ocrotește, la fel ca de obicei. Niciodată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui de nomazi plecați de pe Gange: e arămiu și are un nas coroiat și tăios și, deși are o privire de adevărat venerator al lui Kali, cu un set de cearcăne negre ca noaptea, nu dă senzația că i-ar păsa atît de mult de răcani, dar cu plictiseala nu te joci. În orice caz, e mai puțin dispus ca Box să facă rău. Nu scap de Box, Îmi admiră perechea nouă de bocanci - ca să nu am nici o Îndoială că el
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fost niște bestii. S-a apucat de prostituție ca de o meserie vremelnică, așa se gândise ea, un expedient într-un moment de mizerie, și nu atât pentru bani, ci ca un fel de sinucidere morală, pentru că nu-i mai păsa de nimic. O doamnă Belton, pe care o întâlnise la Băi, îi spusese că există un „loc liber“ într-o „casă de lux“. I l-a oferit ca pe un fel de privilegiu. Diane nu a rămas mult timp în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
feciorelnice, castanii. Îi înțelegea perfect atitudinea față de el. Vizita lui, motivată de curiozitate, era, cel puțin în parte, și profesională. Nu i se părea imposibil să fie cândva, cine știe în ce fel, de ajutor acestei femei interesante. Nu-i păsa că riscă să treacă drept un dobitoc nepoftit. Era de părere că mai curând greșesc oamenii care nu încearcă, decât cei care insistă prea mult. Răspunse la remarca Stellei: — Știu că nu ești invalidă și am trecut pe aici doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și își strânse cordonul cu o verigă mai mult ca de obicei. — Bine, o să ținem legătura. — Da, îți mulțumesc că ai venit. Un moment mai târziu, Alex se găsea din nou în strada măturată de vânt, fără să-i mai pese acum că-i ciufulea părul. Pășea vioaie, cu mâinile în buzunare, zâmbindu-și, apoi râzând înfundat. „Dumnezeule Atotputernic, creator a tot ce există, judecător al oamenilor, recunoaștem și deplângem numeroasele noastre greșeli și păcate pe care le-am săvârșit prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]