2,861 matches
-
și omoplații sub palme și mă cutremur. Dumnezeule, oare chiar nu sînt pregătită pentru asta? — Ești bine? — Poftim? Cu o tresărire, mă reîntorc cu picioarele pe pămînt, după ce, În fantezia mea, nasturii de la bluză Îmi fuseseră descheiați aproape În Întregime. — Pari a fi „dispărut“ pe undeva, departe. Îmi cer scuze. La dracu’, de ce roșeșc iarăși? Mă gîndeam doar la faptul că ar fi bine să mă Întorc acasă curînd. Dădaca, Înțelegi? Vinovăția mă face să turui ca o moară stricată. — Locuiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
prins, trebuie să... Prizonierul nu se miră deloc auzind graiul românesc; întoarse niște ochi furioși spre Bologa și îi curmă vorba cu ură: ― Aici vă purtați cu prizonierii ca niște sălbatici. O brută de ofițer m-a lovit cu un par peste șale pentru că n-am putut și n-am vrut să-mi trădez armata și țara!... Asta-i barbarie, domnule... asta-i... Revolta prizonierului răsună mai violent, ca într-un microfon, în inima lui Apostol. Obrajii i se roșiră, privirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
N-am visat așa o soră Sprinteioară și frumoasă; Eu mai bine-o duc acasă Și o dărui mamei noră. Eu întreb, nu dau cu parul, Și-ntrebarea mă devoră: Dacă am în SUA soră, Oare nu-mi pătez dosarul?
La sora Condoleazza by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84162_a_85487]
-
apelurile impetuoase prin care sub forma unor sunete laice, stomahurile lor solicitau să fie degrab’ umplute, cei doi slujitori ai Domnului pășeau repejor, cu capetele plecate și rasele suflecate. Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un par în vârful căruia stătea bătută în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță gâtul. — Premysl - citi el. — Slavă Domnului! - oftă ușurat Metodiu și grăbi pasul. Intrară în localitatea Przemysl printre case frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cânepei și căzăcește în mijlocul ovăzului și altele și altele, de nu te mai saturai privind. La o răscruce de drumuri, dădură peste un țigan bătrân șezând picior peste picior într-un jilț domnesc înalt, cu spătar. Lângă jilț era un par în vârful căruia, pe o scândură bine geluită, stătea scris cu frumoase litere chirilice: „Arde-mă, dar dă-mi un galbân”. — Noroc, faraoane! - zise spătarul Vulture. — Bună să vă fie inima, conașule! - răspunse liniștit țiganul. — Al tău e jilțul ista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
stânga, Între șosea și poala pădurii, pe o adâncime de vreun kilometru: harbuzărìi. Aveam și noi, la Ciocâlteni; la noi harbuzarii Își făceau colibă să-i ferească de ploaie, de arșiță; și la noi Își Înălțau prepeleacuri de pază: trei-patru pari sănătoși, o podișcă, un acoperiș de paie, de papură ori de răgoz, o scară... cum harbuzul e cultură „târâtoare”, o poți păzi din picioare, dintr-un prepeleac de trei metri Înălțime acoperi cu privirea o rază de cel puțin un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Să le dai foc, nu alta! Și ciopliturilor, și cioplitorilor! Cât despre acoperișuri... - Erau nostime, Încearcă tata. - Erau barbare, zice mama. - Niște copii, Mănenii, zic. - Asta, da, Încuviințează mama. Prepeleacurile: jucării scumpe...Tot timpul, tot avutul și-l cheltuiau cu parii ceia bortiliți și văpsiți! În loc să iasă din hrube, să se Înalțe pe două picioare, ca niște oameni... - Nu Înțeleg, zic. - Nici noi n-am Înțeles, la Început, face tata. Văzându-le prepeleacurile, am crezut că revizorul ne mințise; că satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
voi... Râsete groase, Îngroșate de ploaie. Deci, s-a rupt și-al nostru, iazul. Era gata-rupt, de boambe, când a trecut frontul, pe fundul lui au păscut vitele o vară. Dar fusese reparat, am ajutat și eu, ba la bătut pari, ba la-mpletit gardurile, două, ba la umplut cu pământ, Între ele... Toți copiii am ajutat - a fost o veselie și-o petrecere... Ne-a părut tare rău când s-a terminat, n-ar fi stricat să mai facem vreo trei-patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai Înainte? N-am Înțeles... - Am spus de-o fată-n negru - și cu un toiag mai Înalt decât ea. - Deci, când au apărut neamurile, bunicul s-a ascuns. În schimb a ieșit la poartă, cu toiagul, bunica... - Cu un par, nu cu toiagul. Hoțul cela bătrân i-a poruncit să se Întoarcă acasă, că prea se Întinsese gluma, că a vorbit el la Mitropolie, să anuleze căsătoria cu sărântocul - broscarul o ia și așa, adică Însărcinată. Mama a zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a dat: atunci harapnicul slăbește, se descolăcește, tu scapi... A scăpat și mama, a deschis poarta și i-a zis lui frate-său: Ai dat cu harapnicul În mine!, descalecă și vină să mă iei: tu cu harapnicul, eu cu parul... - Dar În ce limbă vorbeau Între ei? - Ei, În ce limbă! se supără mama. Nu știu, nu eram de față, Încă nu mă născusem - oricum, mama În românește mi-a povestit. - S-au bătut frații Între ei? - Și ce? Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În ce limbă! se supără mama. Nu știu, nu eram de față, Încă nu mă născusem - oricum, mama În românește mi-a povestit. - S-au bătut frații Între ei? - Și ce? Era luptă dreaptă! - Dreaptă, el cu harapnicul, ea cu parul? Asta-i luptă dreaptă? Și cine a Învins? Bineînțeles, ca În covor, Binele: bunica... - Cine, alt’? La Început, mama l-a croit cu parul, i-a spart capul, i-a nenorocit o mână, dar pân-la urmă, mai-mai s-o dov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
au bătut frații Între ei? - Și ce? Era luptă dreaptă! - Dreaptă, el cu harapnicul, ea cu parul? Asta-i luptă dreaptă? Și cine a Învins? Bineînțeles, ca În covor, Binele: bunica... - Cine, alt’? La Început, mama l-a croit cu parul, i-a spart capul, i-a nenorocit o mână, dar pân-la urmă, mai-mai s-o dov’dească. - Și? Și? - o Îndemn, deși cunosc această Întâmplare, am mai auzit-o. - Și-atunci mama a strigat («cu glas mare», completez eu):«Toad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dar nici să trăiască n-a lăsat-o. Credea că poate orice, cu bani: a cumpărat, a luat cu japca pământuri, până a ajuns hat În hat cu cele cinci hectare ale noastre. Mama Își făcuse colibă și păzea cu parul și cu Încă arme de-ale ei... Într-o zi vine cu doi funcționari de la Cadastru, așa ceva. Îi arată mamei o hârtie, pecumcă vreo trei hectare de arabil, de-ale noastre... erau ale lui, le cumpărase, cică... Mama zice: «Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
degrabă provocare de răspuns la Întrebarea de căpătâi a lumii, a mea: Este Moș Iacob? Iar el răspundea totdeauna prezent, cu icnetul lui răsunător și liniștitor: - Hă! Al doilea moment al zilei: la pârleaz. Urcam pe podișcă, mă apucam de parii laterali și, legănându-mă În față, În spate, ziceam așa: - Ce faaaaci Moș Ia’...? Nu era nici măcar de formă Întrebare, ci mângâierea dinspre mine Înspe el - nu era Moș Iacob al meu? și era de parcă mi-așa fi trecut mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
camera tipului ăluia care vine mereu... Din păcate, mie-mi vine să vărs cînd văd o tîrfă... Am consultat și medicul... Am crezut că am diabet. Mă scot din sărite pisicile În călduri care dau tîrcoale pe-aici... Aș pune parul pe ele! Dar nu poți ucide oameni cu parul... Ce rîs! Ei bine, mi-ar fi plăcut să am diabet În tinerețe... Dacă dau drumu’ la tîrfe aici, apoi nu mai scap de ele... Aici sînt ouă crude și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-mi vine să vărs cînd văd o tîrfă... Am consultat și medicul... Am crezut că am diabet. Mă scot din sărite pisicile În călduri care dau tîrcoale pe-aici... Aș pune parul pe ele! Dar nu poți ucide oameni cu parul... Ce rîs! Ei bine, mi-ar fi plăcut să am diabet În tinerețe... Dacă dau drumu’ la tîrfe aici, apoi nu mai scap de ele... Aici sînt ouă crude și aici fierte tari... Și dacă le las, și dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
făcu vreun efort să-și disimuleze rîsul disprețuitor. Nu cred că ar mai rîde lumea de tine dacă ți-ai coase nasturii de la cămașă cu ață de aceeași culoare. Dar Tashiro rămase drept, exact În aceeași poziție, de parcă Înghițise un par. Își frecă sticlele ochelarilor cu vîrful degetului. Barmanul, tăcut ca și pînă acum, Îmi aruncă ușor chitanța, ce se lăsă pe tejghea ca un fulg uriaș de zăpadă, și Îmi dădu restul. Am trecut pe lîngă cei doi bărbați de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să le lămurească, gesticulând a lehamite: Nu v-am spus eu? Cu foanfele din ziua de azi nu-i șagă, ce, mai există credință, ce, mai există bun simț? Zboară din floare în floare, ei, aș, ce spun eu, din par în par. Și chipurile celor din fotografii să se liniștească subit, să-și recapete concentrarea avută, oare acum câți ani, în fața fotografului și să recadă în paliditatea cartonului ca sub o pavăză. Nu, șopti grăbită, nu, mai bine spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lămurească, gesticulând a lehamite: Nu v-am spus eu? Cu foanfele din ziua de azi nu-i șagă, ce, mai există credință, ce, mai există bun simț? Zboară din floare în floare, ei, aș, ce spun eu, din par în par. Și chipurile celor din fotografii să se liniștească subit, să-și recapete concentrarea avută, oare acum câți ani, în fața fotografului și să recadă în paliditatea cartonului ca sub o pavăză. Nu, șopti grăbită, nu, mai bine spune-mi la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și cu toate acestea, somnul nu mi se lipea de gene. M-am ridicat din pat și m-am dus la fereastră. Am privit în zare și ochii mi s-au oprit pe catarg. Fără steagul național prins de el, parul acela arăta ca un os alb, uriaș, străpungând întunericul nopții. Oare ce făcea Naoko acum? mă întrebam. Cu siguranță dormea, dormea adânc în lumea aceea mică și ciudată a ei. M-am trezit că-i urez, în gând, să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
el ne spune că organizațiile PSD preferă ca partidul să meargă singur în alegeri. Geoană a fost incoerent, Năstase palid, Cristian Diaconescu iritat. Și-au luat un aer ofuscat: ce-ați sărit așa? V-am șicanat, n-am dat cu parul. Conservatorii domnului Voiculescu au amuțit, la procentele lor riscă să zboare din Parlament. Stau la intersecție și fac cu mâna când la stânga, când la dreapta, doar-doar i-o lua cineva în spate, să-i treacă pragul electoral. UDMR s-a
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
în cuprinsurile tăcute. Țiganii se zvârliră, dintr-un salt, asupră-i cu cuțitele. Băieșu se trase pe lângă boi, ridică pălăria, simți arsura unei tăieturi în brațul stâng. Răcnind, se trăgea iute spre fântână, căuta un loc de scăpare, căuta un par, căuta o piatră; își purta trupul scund cu mișcări iuți; ochii lui verzi se deschideau mari, îngroziți, pe fața albă ca varul, pe care lucea o pânză de sudoare. Striga mereu: —Săriți!... Și glasu-i deștepta tăcerile. În car, românul celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
greșit, dar în luna lui mai facem nunta...“ Dar întăi trebuie să aibă făgăduială în toată puterea cuvântului. Altfel, dacă ar spune un cuvânt, Ion Rusu și-ar lepăda cortelul și pălăria și ar începe să urle, căutând undeva un par ca să-i rupă spinarea... Își făcea visuri în singurătatea căsuței ei și aștepta. Iar Ion Rusu venea din când în când, prăfuit și negru la obraz, ars de soare și de vânturi, umbla prin casă împiedicându-se de lăvicere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu-ți las parale? Câte parale-mi lași? Ion Rusu se întoarse cu mânie și mirare, și boldi spre fiică-sa ochii lui alburii, fioroși pe obrazul întunecat. Da’ dacă te-oi azvârli pe drumuri, ha? Dacă oi lua un par și-oi începe? Dacă ți-oi spune: Ieși! să nu te mai văd, soi rău! Du-te și-ți fă plodu-n sărăcie, în țigănie... Ha? — Lasă-mă, ori bate-mă, ori alungă-mă... Ai să răspunzi odată înaintea lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
suntem gata uncheșule. Ne suim la locurile noastre. Dacă ne-a ajuta Dumnezeu, măi băiete. Atâta patimă mai am și eu; încolo de toate-s iertat. Anul ista mă simțesc mai slab, după boala de astă-vară. S-apropie funia de par. Dar poate tot m-oi mai învrednici o dată s-aud cânii țâhnind în sihlă... De la prag, din umbra tinzii, se auzi deodată, nemulțămit, glasul babei Varvara: Tot nu te gândești să te astâmperi, moșnege? Moș Calistru prinse a râde: — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]