2,404 matches
-
avut curajul să-l spună. N-a crezut ce i-a spus doctorul, pentru că i se părea prea tânăr și prea sigur pe el, l-a suspectat de infatuare, deși Andrei Vlădescu spunea că e o somitate. Mai avea și plete pe deasupra! Cum poți să fii un doctor serios și să te creadă lumea, dacă porți plete? A fost o prostie din partea ei, după atâtea luni a ajuns în același punct. Iar acum toate aceste imagini despre inundații, propria casă, vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
părea prea tânăr și prea sigur pe el, l-a suspectat de infatuare, deși Andrei Vlădescu spunea că e o somitate. Mai avea și plete pe deasupra! Cum poți să fii un doctor serios și să te creadă lumea, dacă porți plete? A fost o prostie din partea ei, după atâtea luni a ajuns în același punct. Iar acum toate aceste imagini despre inundații, propria casă, vorbele femeii care o însoțise la cimitir, până și glumele tăioase ale lui Andrei Vlădescu se îndepărtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
le-a scos simplu, fără sclifoseli și i s-a dăruit cu o ardoare timidă, care nu era decât mândrie. Câteva nopți a dormit la el și îl privea intens cu ochi mari și negri, dându-și mereu pe spate pletele și mai negre, dar fără să-i spună ce gândea cu adevărat, tot din mândrie. S-ar fi putut înțelege că-l adora. Cu mult mai târziu, când rămăseseră numai prieteni, avea curajul să-i spună că-l iubise, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Ioana Sandi conducea cu siguranța dintotdeauna, după un timp cu o singură mână, cu cealaltă mângâindu-i piciorul și coapsa, când nu schimba vitezele, fără să-i vorbească. Vorbeau destul cei doi din spate, Monica Elefteriade și iubitul ei cu plete, blue-jeans, ochi albaștri și figură încrezută de actor frumos, Ioana Sandi le răspundea rar, nici nu doreau răspunsuri, întorcea des capul spre Andrei Vlădescu, să-i vadă reacțiile, străduindu-se să priceapă ce se petrece în spatele ochilor care priveau fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parte, continuând s-o privească, până în clipa în care, mângâindu-i obrazul, i-a spus „dormi“, atunci întorcându-se cu totul pe o parte, cu fața spre el, ușor încovrigată, precum copiii mici, cu capul îndesat în pernă, acoperită de plete, cu pumnii aduși în dreptul bărbiei, strânși amândoi, lăsându-se învelită, închizând ochii ce încă mai străluceau și adormind instantaneu, coborând într-un somn adânc în care nu-i mai simțea mângâierile ușoare, el continuând să rămână treaz, de parcă veghea, străduindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acolo cu toții, cei știuți, strânși în jurul unei mese de stejar, îngustă și lungă, pe care se aflau platourile cu sanviciuri, pizza și sticlele cu băutură. Rodica Dumitrescu, potrivit de înaltă, cu forme bine conturate, pufoase, cu mers lasciv, săltându-și pletele negre ondulate pe spatele gol. Aurelia Mocanu, cu aerul timid și arogant. Anca Voican, mică de statură, înălțată pe tocurile ieșind de sub pantalonii și tunica negre în care se îmbrăca serile, cu părul pe jumătate argintiu de curând scurtat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-și strunească sensibilitatea, să nu umble după cai verzi și să n-aibă gărgăuni în cap, să fie și puțin cinică, și bineînțeles, să fie deșteaptă, nu numai instruită, ci deșteaptă, să aibă bun-simț și să mai fie frumoasă, cu plete lungi, picioare extraordinare, trup pe care să-l invidieze toate celelalte femei, să știe să facă amor sau să vrea s-o înveți tu și poate încă altele din astea. Am început eu să cam miros ce vrei și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Pisistrate s-a foit o vreme înainte de a se încolăci lângă ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de pletele castanii mirosind a flori de tei, dar îi vedea amândoi pumnii strânși, aduși la bărbie, ca un copil. A mormăit ceva, ininteligibil, cu glasul ei grav, nocturn, apoi s-a întors brusc pe partea cealaltă, dintr-o singură mișcare. Spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o vreme pe străzi, frământându-și mâinile, temându-se cumplit de ultimele clipe. Privindu-se. Discutând fleacuri. Privindu-se cu încordare. Aruncându-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau pletele blonde, șoptindu-i „nu sunt în stare acum nici măcar să fac dragoste“, apoi descleștându-se brusc și ținându-l la distanță, frământându-și mâinile, stăpânindu-se, mergând agitat prin camera îngustă, stăpânindu-se. Așezându-se iarăși pe marginea patului, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de toamnă, din mânecile și gulerul căreia ieșeau brațele și gâtul de culoarea mierei, răsucindu-se în mers, înaintând și totuși ținându-și în frâu înaintarea, de parcă ar fi vrut să lungească incredibil apropierea clipei tulburător excitante a atingerii, cu pletele săltându-i pe umerii subțiri și mătasea foșnitoare a picioarelor lungi și extraordinare ascunsă de unduirile tomnatice, dintr-odată în dreptul lui, aplecându-se spre el și învăluindu-l într-un parfum de viorele sau alte flori proaspete de primăvară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi auzit-o. „Când mai vii?“, îi șoptea din nou, agățându-se de el, tremurând ușor în cămașa de noapte subțire. Acum o auzise, îi mângâia doar obrazul cu vârful degetelor, cu privirea goală pierdută în întunericul de dincolo de pletele ei, desprinzându-se încet, dar ferm din îmbrățișarea ei și ieșind, fără o vorbă. În stația Universității, când a schimbat autobuzul, a întâlnit-o pe Liliana Stroe. Ieșise de la un spectacol de teatru. N-o mai văzuse de câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
surprins și el, nu pricepea ce l-a apucat, s-a ridicat să caute o țigară în pachetul de pe masă și a tras adânc în piept. „Iartă-mă“, a spus. O privea cum soarbe cafeaua cu înghițituri mici, scuturându-și pletele, și uitându-se peste marginea ceștii pe hârtiile cu însemnările lui. Era o liniște apăsătoare între ei și din stradă se auzeau chiotele copiilor care se bucurau de ziua însorită de început de martie. Mâna ei a tremurat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Într-un birou. — Știu. Știiiiiiiu. Păi tu ce crezi că a trebuit să Îndur eu În ultimele șase luni? E jigodie absolută. Și-n plus, are și niște gusturi oribile, s-a declarat de acord prietena, scuturându-și cu emfază pletele aranjate Într-un bob adorabil. Din fericire, am ajuns la etajul meu, iar ușile glisante ale liftului s-au deschis. Interesant, am gândit eu. Dacă era să faci comparație Între acest potențial loc de muncă și o zi din viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
loc, grăbită și dornică, de a regăsi locuri dragi sufletului meu. Ochii mei nesătui caută iscoditori printre leațurile gardurilor ce poartă patina timpului. Dar iată și casa Ioanei, prietena mea. Ferestrele parcă îmi vorbesc și văd o mână fluturând dintre pletele blonde.... M-a zărit, îmi zic dar acum mă grăbesc să ajung acasă... Îi trimit o bezea. Inima îmi ticăie ca un ceasornic și aproape mi se taie respirația, când zăresc bătrânul nuc de la poartă care mă întâmpină solemn, dar
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
poartă gândul spre alta lume, unde intunericul nu-si poate găsi loc. Puternică, demnă si frumoasă emblemă a toamnei ! Dar ce-mi place mai mult la ea, este fidelitatea cu care iși urmează iubitul, întorcându-și capul încoronat de bogăția pletelor de aur, după el, cât este ziua de lungă.. Privește spre iubitul ei, implorând și promițând statornicie iar când astrul coboară spre asființit să se culce, ea iși pleacă fruntea cu supunere absolută și lacrimile ei se infig ca niste
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
de acupuncturistul gemenelor, mă sfătui ea. Dumnezeule, de ce trebuie să fie ele atât de drăguțe? Mi se face pielea de găină când mă gândesc că nici nu te cunosc bine și-ți oferă ace. Și ai văzut cum își flutură pletele? Câtă lipsă de tact. Gemenele veniră și se așezară lângă noi. Julie, toată numai zâmbet, le întrebă ce mai e nou. —Eu îmi deschid un salon de înfrumusețare de două mii șase sute de metri pătrați pe Bowery, spuse Veronica. Iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
și moale (e cămașa mea de noapte preferată, am primit-o cadou de la Georgiana de ziua mea, anul trecut), am deschis ușa și am văzut o siluetă neclară care mă privea în tăcere. Era un tânăr înalt și subțire, avea plete negre, ochi cenușii și era înveș mântat într-un palton lung până la pământ. Mi-a aruncat o singură privire, chemătoare și gravă, mi-a atins obrazul cu o mână udă, mirosind a mare, și eu l-am urmat, hipnotizată. Coboram
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Numai că el nu se uită la mine. E foarte atrăgător, dar n-aș putea să spun de ce. Așa, ca apariție, e înalt și subțire. Chiar aduce oarecum cu tine, Edo, pentru că e îmbrăcat în negru, e brunet și poartă plete. Probabil e student, nu cred că l-ar primi la liceu cu pletele astea. încă n-am izbutit să-i văd culoarea ochilor. Ce-mi displace însă la el e zâmbetul. Are un zâmbet îngâmfat și atotcunoscător. Unii oameni zâmbesc
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
aș putea să spun de ce. Așa, ca apariție, e înalt și subțire. Chiar aduce oarecum cu tine, Edo, pentru că e îmbrăcat în negru, e brunet și poartă plete. Probabil e student, nu cred că l-ar primi la liceu cu pletele astea. încă n-am izbutit să-i văd culoarea ochilor. Ce-mi displace însă la el e zâmbetul. Are un zâmbet îngâmfat și atotcunoscător. Unii oameni zâmbesc așa, ca și cum le-ar ști ei pe toate dinainte, ca și cum ți-ar ghici
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în următoarele clipe. Spune-mi, cum e? îl iscodea, pe când el o îmbrățișa încleștat, mușcându-i pielea de nerăbdare. E mai mișto decât un orgasm? De ce taci? Tăcerea lui o ațâța peste măsură. își înfipse mâinile cu degete lungi în pletele lui negre și îl trase cu furie de păr, pentru a-l obliga să o privească. — De ce taci? Spune-mi! Spune-mi odată! îl somă, gâfâind. Eduard îi astupă gura cu sărutări, pentru a o face să tacă, dar era
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a ieșit soarele, azi când au plecat cu toții, de parcă soarele ar fi vrut să le joace o festă năvă litorilor. Sunt atât de mici, le poți strivi una-două cu talpa, apăsând foarte ușor pe ele, își spune el, fluturându-și pletele negre lungi și mișcându-și involuntar tălpile în aer. Se năruie fără nici un scâncet, ca un colb imperceptibil, firele de nisip alu necă brusc din vârful moviliței, așa cum i-a alunecat și lui piciorul drept de pe stâncă. Piciorul pe care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
grotesc, etalându-și dinții cu strungăreață. Dar nu vedea ce ar fi tre buit, de fapt, să vadă. Unde era Eduard? De ce nu era Eduard lângă ea? Numele lui îi apăruse din nou în minte, împreună cu un chip alungit, cu plete negre și ochi cenușii. Acolo, la mare, ar fi trebuit să fie ea și Eduard în ziua de 1 Mai 1975, nu altă fată care să înoate în mare, nu Ion Ionescu, nu familia Neacșu, nu alți nenumărați turiști! — Dar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
amuțită în fața unui tablou de care nu se mai putea dezlipi, deși simțea că privirea cenușie a lui Bobo o urmărește încordată. Era singurul tablou în alb și negru și era singurul por tret. Recunoscuse de la bun început ochii cenușii, pletele lungi și negre, buzele frumos arcuite. Văzu cu mirare cicatricea adâncă de pe obraz. Ochii lui Eduard aveau o expresie greu de definit, de o încrâncenare lăuntrică aproape insuportabil de sus ținut cu privirea. în tăcerea care se lăsase se auzea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
arbori, un stejar pitic patriarhal. Botanistul din mine observă o colonie de țipirig, ca un fel de grâu verde Închis pătând smaraldul grohotișului; pe urmă, ca un fum care se Înalță, Corydalis claviculata, urcând gingaș, cu frunzele de ferigă asemănătoare pletelor de fecioară și cu flori alb-verzui. O plantă destul de banală În Dorset, unde locuiesc; și totuși, ea Îmi pare acum, ca și cântecul vrabiei, extrem de distinctă și În același timp ca un fel de rezumat, de chintesență a tuturor descoperirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
sulimanuri, o cucoană mai trecută, totul era numai o sclifoseală: se vedea că, pe la articulații, o prindeau sărăturile bătrâneții. Abia aici, în curtea largă, s-a dat jos de pe canapeaua din spate și cel de al treilea necunoscut, care avea plete crețe, o față cam ascuțită și oleacă de bot, cu dinții puțin ieșiți înainte. Purta un soi de veston, ce nu s-a mai văzut, și un halat în vrâste late, lung până în pământ, care îl copleșiră de respect pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]