2,744 matches
-
refuz să fiu văzută, pentru ca el, fără să-mi ceară consimțământul, s-o facă pe martirul mut. Lasă-l s-o facă. — Nu; nu pot suporta cerșetorii de niciun fel, și cu atât mai puțin pe cei care cer de pomană din ochi. Și dac-ai vedea ce priviri îmi aruncă! — Te înduioșează? — Mă scoate din sărite. De fapt, de ce să nu-ți spun? Da, mă-nduioșează. — Și ți-e frică? — Măi, nu fi prost! Nu mă tem de nimic. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu răspund de mine! — Ei bine: ba da, mă apropii. Lovește-mă, Eugenia, lovește-mă; insultă-mă, scuipă-mă, fă ce vrei cu mine! Dumneata nu meriți nimic - și Eugenia se ridică -; mă duc, dar află că nu-ți accept pomana sau oferta! Voi munci mai mult ca oricând; voi face tot posibilul să muncească și logodnicul meu, care în curând va fi soțul meu, și vom trăi. Cât despre asta, n-ai decât să rămâi cu casa mea. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
asta. Nu mă pot abține să cred că poveștile lui Platon sunt altceva decât un roman... — Sau un riman... — Cum vrei. Și întrerupând brusc voluptatea conversației, plecă. Pe stradă, se apropie de el un cerșetor, spunându-i: „Dați-mi de pomană, pentru numele Domnului, domnișorule, am șapte copii!...“ „N-aveai decât să nu-i fi făcut!“ - îi răspunse prost dispus Augusto -. „Aș vrea să vă fi văzut pe dumneavoastră în locul meu - replică cerșetorul, adăugând -: Și ce vreți să facem noi, săracii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o adâncă părere de rău și de rușine, și spuse: —Mulțumesc, Teddy. Nu e nevoie. Scuză-mi ieșirea. Am visat urât noaptea trecută, probabil că azi nu e una din cele mai bune zile ale mele. Te-am deranjat de pomană de la lucru. Spune-i Yaelei că pot veni să stau cu copilul În orice seară aveți nevoie de mine. Echivalentul pentru commitment În ebraică e obligație, Însă nu-mi trece prin minte nici unul pentru deadline. Literal s-ar traduce prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
prima e să nu arunci. Am În magazie o ladă plină cu toate jucăriile pe care le-am avut de când eram atâtica. Ei țipă tot timpul la mine să le arunc, cine mai are nevoie de ele, ocupă loc de pomană, se umplu degeaba de praf, dar eu nu sunt de acord. „Să arunci e ca și cum ai omorî, Îi spuse Fiica Zăpezii Lacului Vântului Șoptitor și strânse degetele ei frumoase În jurul pietrei lupilor.“ —Ce-i asta? O poveste despre o fetiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Nu mă Întrerupe. Lasă-mă numai două minute să-ți explic. Dar cu aceste cuvinte tăcu, deși Yael nu-l Întrerupsese de data asta. — Am să-ți dau tot ce am. Știu că e puțin. Nu ai nimic, Effy. Doar pomenile pe care le tragi de la noi toți. Vreți să vă mutați la mine? Tu și cu Dimi? Putem pleca Împreună În Grecia. Și vom trăi din nectar și ambrozie? Am să-mi găsesc de lucru. Am să fiu agent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
spune că picioarele moartei s-au umflat la „ris”; că i s-au mai rotunjit cu foarfeca pantofii decoltați, ca să poată fi încălțată, și ca să nu se creadă „dincolo” că fata umbla desculță pe lumea asta, între haimanalele înghesuite la pomană... Eu, Ferdinand Sinidis, mai am și alte slăbiciuni. Bunăoară atunci când trebuie neapărat să plâng, zic „scârț”, mă așez pe joben și scot panglici pe nas și pe gură. După fiecare spectacol, cam de felul ăsta, mă bat cu palmele peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
său destin. El îmi strecură o hârtie albastră de doi lei, prin crăpătura de jos a ușii. Mă ruga cu vorba lui cuminte să duc banii la biserică pentru acatist. Spunea că lasă pantalonii în cameră ca să le dau de pomană unui om nevoiaș, împreună cu cele câteva albituri. În dimineața aceea clopotul sună mai des ca de obicei, și de fiecare dată, nenea Mihalache, cutremurat, își făcea câte o cruce lungă și largă. Paznicul alerga prin coridorul pardosit cu cărămizi, frângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
bagajelor“ părea o obsesie În familie -, nu mai erau dispuși să expedieze În America și Îmbrăcămintea, dar incinerarea lor ar fi putut incendia vechile coșuri de fum de la Semitecolo, aruncarea la gunoi ar fi părut degradantă și Împărțirea lor de pomană ar fi dat naștere riscului de a Întâlni Într-o zi dublura sau stafia lui Fenimore pe cine știe ce alee sau podeț. Și atunci, de ce să nu le scufunde În laguna pe care o iubise atât, despre care scrisese atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
domnu’, sunteți un suflet creștinesc, spuse omul luând moneda și Încercând-o cu dinții, dezvăluind astfel suspiciuni cam necreștinești. Dar bietului nefericit, a cărui căciulă nu conținuse până atunci decât ceva bănuți de aramă, trebuie să Îi fi părut o pomană neobișnuit de generoasă. Nu În fiecare zi trecea pe lângă el un scriitor care aștepta cu emoție premiera unei piese și care era dispus, din superstiție, să mituiască Providența prin orice mijloace aflate la Îndemână pentru a obține un rezultat favorabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
diferite și pline de tact, Își arătară compasiunea. Arhiepiscopul era o companie mai puțin vioaie decât fiii săi, dar, la o ceașcă de ceai lângă focul sclipitor din salon, În timp ce lumina zilei se stingea pe pajiștea netedă din fața ferestrelor Înalte, pomeni de o istorie cu fantome, care atrase, menținând-o trează, atenția lui Henry. Era vorba despre un cuplu de servitori dintr-o casă de țară, un bărbat și o femeie, care corupeau doi copii aflați În Îngrijirea lor și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de constrângere dintre zidurile de cărămidă roșie. Abia eliberată, sora, căreia se vede că simțul pentru nevoile terestre nu-i fusese atrofiat pe durata detenției ei monastice, a căutat un frizer care, cu bani puțini - mai mult decât de o pomană nu i se dăduse pentru drum -, dar cu multă iscusință, a reușit să-i confere părului tăiat scurt, după moda maicilor, o sugestie de frizură. „Așa, fetițo“, ar fi spus acela, „acum poți să te arăți din nou între oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
consola computerului, cu fața lipită de ecranul pe care străluceau literele: NU VĂ TEMEȚI. — Jerry! țipă Ted. Oprește-te, Jerry! Jerry! Brusc, lângă ei se ivi Harry, cu fața răvășită, cu ochelarii strâmb așezați. — Nu-ți mai răci gura de pomană, o să ne omoare pe toți! — Nu Înțelege! țipă Ted, căzând Înapoi pe canapea și fluturându-și brațele În dezordine. Izbiturile energice ale metalului pe metal continuau neobosit, aruncându-l pe Norman de colo-colo. Încercă să se agate de niște mânere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Îi putură aprecia dimensiunile. „E mare cât o casă“, Își zise Norman. Creatura alunecă ușor prin apă, În direcția lor. În ciuda inimii care-i bătea cu putere, avu un sentiment de admirație. — Jerry! Jerry! — Nu-ți mai răci gura de pomană, Ted! — Treizeci de metri, anunță Tina. Continuă să se apropie. Pe măsură ce calmarul se apropia, Norman putu să-i numere brațele și-i văzu cele două tentacule lungi ca niște funii strălucitoare ce se Întindeau mult Înapoia corpului. Brațele și tentaculele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
arunci vina pe mine. Ei bine, află că n-o să-ți meargă pentru că te-am Întrerupt, Norman. N-am să-ți mai aud vorba domoală, persuasivă. N-am să-ți mai ascult manipulările, așa că nu-ți mai răci gura de pomană. Norman opri banda. Monitorul o arăta acum pe Beth la consola din camera de jos, acționând tastatura. — Beth? Ea nu-i răspunse; continua să lucreze la consolă, bombănind ceva În surdină. — Ești un mare ticălos, Norman, știai? Cred că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pierde ochii în neclintirea mării, sperînd să descopere o corabie. Mare blestem. Cînd începi să gîndești, tovarășii de joacă dispar, prieteniile îngheață, iubitele îmbătrînesc subit și se comportă ca văduvele și fiecare gest cu care te gratulează e numai o pomană de sufletul celui care ai fost. V. din spital îl compătimesc pe V. tînăr. Are clipe cînd chiar și seara îl părăsește. Cînd supărat pe lume, în răspuns, se izolează de tot. Chiar și de Dumnezeu. E Robinson individualistul. Împlinit
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
baie. Dacă îi ceream două pastile de paracetamol pentru o durere de gât/durere de stomac/un picior rupt/ulcer duodenal perforat, mama noastră se comporta de parcă am fi fost niște posibili candidați ai clinicii Betty Ford. Dați-le de pomană, zicea ea. Gândiți-vă la cum a suferit Domnul pe cruce. Sau: — Ce-ați face dacă analgezicele n-ar fi fost inventate? La care primea răspunsul: Să fii bătut în cuie pe o cruce e floare la ureche pe lângă durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
poetului Vadim Tudor, Carte de Învățătură Românească, s-au vîndut În cîteva minute”. Așa de tare m-am bucurat! Și pe urmă e și-un doctor, Moraru, care face de-aia cu cele, căruia domnul Păunescu i-a dat de pomană o carte cu dedicație lui și familiei sale „inima lui ciuruită de canonada veștilor proaste”, așa zicea. Și de atunci doctorul cu toate neamurile lui Îl iubesc mult de tot pe domn’ director, spune că e „idolul lor”. Și iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cruce la cap, adică pe omușor, cu flori, cu tot ce trebuie, acest micuț cadavru din gură va strica aerul, Încetul cu Încetul limba va deveni rigidă, Înregistrîndu-se mari realizări În Îndeplinirea sarcinilor, limba va Înlemni, cuvintele vor aflui de pomană, Înflăcărat patriot, ilustru gînditor, procedeul ilustrat nu va influența mestecatul decît, cel mult, În sens negativ, adică-l va domoli, o victorie secundară. Că tot sîntem obezi, Ne e Congresul IX, spre comunism o treaptă / Spre viitor de aur, convorbirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
s-au găsit valențe extraordinare ale tăcerii, postmoderne, noutate absolută. „Compasiunea tacită mi se pare singura reacție adecvată la spectacolul acestor Don Quijote vlăguiți, care continuă să vîneze stafia originalității din cinematograful modern”, scrie Jonathan Coe În Casa somnului. Scrie de pomană, pentru că după multiplul Oscar al mieilor a urmat deja acel amintit Millenium unde dereglații ating cele mai Înalte cote ale agitației, ale erupției impulsului ce zace-n fiecare dintre noi, omoară-mă mai tîrziu, arunc-o pe mama din tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai și cade curentul pe la sfîrșit prin abuz de atrocități, mutilări și furnici de junglă, Cimino o comprimă În cele șapte minute ale ruletei rusești, tocmai prin compresie aducînd-o la insuportabil (VÎnătorul de cerbi, Oscaruri). Însă, după cum se observă, de pomană toate filmele, Vietnamul, viețile pierdute, ca de obicei nimeni nu a Învățat nimic și este foarte posibil ca fiii unor veterani ai anilor șaizeci să arunce acum bombe În Europa. N-aș fi crezut pentru nimic În lume că americanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se simte vinovat de nimic, nici de decembrie, c-abia sosise, era iarnă, haos, și el doar În pulover, nici de mineriade, deoarece așa este dînsul, bun. Și dacă părinții soldaților Împușcați la Otopeni Îl Întreabă În România liberă de pomană cine-s criminalii, el ondulează cîte-un verb, ce era să facă, nu știa nimic, c-a venit În vid, l-a umplut, gata. După care Își varsă amarul provocat de Roman, care l-a lăsat singur prin văzduh. Acum, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe ascuns la șeful bodyguarzilor, Johnny Stompanato, Întrebîndu-se „Chiar o are atît de mare?“ Sicofanți, marionete, pupincuriști, găgăuți și măscărici se gudurau pe lîngă marele Mickster, ca să fie răsplătiți cu cîte o glumă, o palmă prietenească pe spate, ceva de pomană. Mick avea o slăbiciune pentru puștii handicapați, pentru cîinii de pripas, pentru Armata Salvării și Ajutorul Evreiesc Unit. Mick-ul coordona, de asemenea, afaceri cu pariuri ilegale, Împrumuturi cămătărești, jocuri de noroc, prostituție și droguri și omora În medie o duzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
reușesc să-i spun ceva. 9 Mi-au trebuit douăsprezece săptămâni până să mă Înfig și eu În proviziile, se pare fără de sfârșit, de haine de firmă pe care Runway se ruga pur și simplu să mi le dea de pomană. Douăsprezece săptămâni imposibil de lungi, cu zile de muncă de paisprezece ore și niciodată cu mai mult de cinci ore neîntrerupte de somn. Douăsprezece săptămâni mizerabil de lungi, În care m-au analizat cu toții, zi de zi, din cap până-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
-L urmeze pe Învățătorul său cel lipsit de haine. Deși Colegiul apostolic își avea fondurile sale alcătuite din donațiile din partea credincioșilor; dar acesta era pentru uz comun, ca exemplu a ceea ce poate să facă Biserica. Atunci cînd paraliticul a cerut pomană, Petru i-a răspuns: Argentum et aurum non est mihi298. Dar necesarul era asigurat Apostolilor prin dreptul de a locui în acele case ale enoriașilor care îi primeau și, primindu-i, dădeau mai puțin decît primeau. Apostolul Pavel îi explica
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]