2,403 matches
-
Caracterul imprecis al lucrării i-a permis fiecărei epoci să-și regleze lentilele pentru a se acomoda cu vederile expuse. Bestsellerurile sunt rareori capodopere. Moralitățile izgonesc circumstanțialul și interstițialul, asemeni unui Power Point fără înflorituri. Ar fi avut ele această posteritate fără schematismul sinopsisurilor? Sunt ceva idei în lucrare, dar nu și destule imagini. Completați urmând linia punctată." Generații întregi de scenariști și-au trecut una alteia condeiul și penelul, vreme de veacuri, pentru a complica trama inițială dând puțin câte
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de primejdie; am scris această declarație dimineață, la biroul meu, având câte un pistol în fiecare mână. Se află în publicistica noastră un mizerabil anonim, Stelian Petrescu, apostat politic care și-a întors spatele sie-însuși. Ce-mi vorbiți domniile-voastre de posteritate? Întru cât sunt dator să fac jertfe pentru această posteritate? Ea a făcut vreodată ceva pentru noi? Avem de discutat ambele trei chestiuni. Am cetit o carte interesantă, semnată I. Hoover, șef al poliției federale a U.S.A.: "Crima în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
având câte un pistol în fiecare mână. Se află în publicistica noastră un mizerabil anonim, Stelian Petrescu, apostat politic care și-a întors spatele sie-însuși. Ce-mi vorbiți domniile-voastre de posteritate? Întru cât sunt dator să fac jertfe pentru această posteritate? Ea a făcut vreodată ceva pentru noi? Avem de discutat ambele trei chestiuni. Am cetit o carte interesantă, semnată I. Hoover, șef al poliției federale a U.S.A.: "Crima în Statele Unite". În unul din capitole autorul vorbește de un tip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mijind, avea să fie Ștefan cel Mare, cel Bun, cel Sfânt, „eroul creștinătății”, „atletul lui Cristos”, cum avea să-l socotească însuși papa. Un accident în primii cinci, zece ani de domnie și numele lui n-ar fi spus nimic posterității. Ar fi stat alături de ceilalți nefericiți și neputincioși urmași ai lui Alexandru cel Bun. Nu este lipsit de semnificație faptul că, deși în timpul domniei lui Ștefan cel Mare se desfășoară o activitate ctitoricească pe care Moldova n-o mai cunoscuse
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
unei dări anuale, Mihul a fost desemnat să meargă la Poartă. În acest moment el a dat dovadă de o mare perspicacitate politică. Dându-și seama de răspunderea care avea să cadă asupra înfăptuitorului acestui act, de amintirea pe care posteritatea avea să i-o poarte, Mihul a ținut să se specifice de către Sfatul țării că el nu este decât executantul voinței țării. Prin această mențiune Mihul ținea să se disculpe în fața posterității, dovadă că ținea la o anumită probitate a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
asupra înfăptuitorului acestui act, de amintirea pe care posteritatea avea să i-o poarte, Mihul a ținut să se specifice de către Sfatul țării că el nu este decât executantul voinței țării. Prin această mențiune Mihul ținea să se disculpe în fața posterității, dovadă că ținea la o anumită probitate a sa ca om politic. Erau calități pe care Ștefan le cunoștea, fapt care l-a determinat pe voievod să-l recheme pe bătrânul boier. Dar cu toate insistențele sale, Mihul a refuzat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
fost impresionante, fiindcă regele le-a rostit nu numai cu emoțiune, care ne-a zguduit până în adâncul inimilor noastre, dar și cu o elocință lapidară. Îmi va părea rău întodeauna că nu a fost de față un stenograf ca să dea posterității cuvânt cu cuvânt ceea ce Ferdianand I a spus în acest ceas [...]. Brătianu a cerut cuvântul. Cuvântarea sa a fost o expunere a situației și a motivelor, pentru care se impunea să intrăm în acțiune alături de Aliați, vorbind limpede, concis, convingător
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
parte din prejudecata multora care, ratând, fie viața, fie opera, au dat-o, nu neapărat din voia lor, ci din cauza contextelor sociale în care trăiau, pe calea nebuniei. Exemplele celebre de artiști nebuni sunt cu duiumul. Opera multora a rămas posterității nu ca un exemplu al nebuniei lor, ci ca o modalitate extraordinară de trăire artistică, de valoare, pe care n-o poate da lumii un nebun, fie că se uită în trecut, ori un prost care crede că în viitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Nebunia, așa cum o invoci tu, ca formă de artă, de expresie artistică dacă vrei, nu poate fi o premisă, ci mai curând un efect al descompunerii voinței artistului și mai ales a percepției acestei descompuneri de către cei din jur, de către posteritate, de către cei care fac biografiile acelor creatori care au avut neșansa să se îmbolnăvească atât de cumplit. însă, da, scânteia de nebunie, care face diferența între, să zicem, un Rimbaud și un Lenau, ori, dacă vrei, ia alte exemple, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
unui autor? Care sunt raporturile în ceea ce te privește? Ca să parafrazez, câtă ratare atâta împlinire. Ratarea în sine nu ține în mod special de un autor, de unul care contează, ci de modul de receptare, de consistența societății, de consistența posterității. În ceea ce mă privește, părerile încă nu sunt împărțite... Dar, cu siguranță, vor fi. Vor fi și împliniri, și ratări. Că numai la cei ce cred doar în ei și numai în ei, sunt doar împliniri, iar ratări doar pe la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Nu, în felul acesta nu există acest termen. Aici și Reiner Kunze și Hilde Domin și noi ceilalți suntem contemporani. Trecerile de la o generație la alta se fac foarte încet iar criticii nu încearcă să "producă" mișcări literare ci lasă posterității acest "privilegiu". Cum pot fi liber și independent ca artist când văd câte se întâmplă în jurul meu? Care au fost modelele tale literare, culturale? Cât de rușine ți-a fost când cei din jur au descoperit că scrii poezii? Că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
e locul scriitorului român în societate? Într-o Europă "globalizată" crezi că scriitorul român va pierde sau va câștiga? Cred că îl cunoști din propria experiență. Este unul de paria, de marginal, un straniero. El e bun în manuale, în posteritate, pe noptieră sau în raftul de bibliotecă, nu viu și plin de ciudățenii, de nemulțumiri și neliniști. Tratat cu indiferență de oricine s-ar afla la putere, guvernanții cu greu realizând că fără acești grădinari ai limbii naționale există riscul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în altă parte și cu alte prilejuri. Mă doare faptul că anul trecut, când s-au împlinit 10 ani de la plecarea sa dintre noi, nu s-a întâmplat nimic cu excepția acelui volum coordonat de mine "Laurențiu Ulici 10 ani de posteritate" la care au răspuns foarte puțini dintre cei pe care i-a promovat, unii dintre dânșii spunându-mi că de fapt Laurențiu Ulici, "nu a mizat niciodată" pe el/ ei. Ce se întâmplă oare cu a sa istorie a literaturii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
importantă în toată prietenia noastră cu Aurel (l-am îndrăgit și pentru faptul că fratele meu mai mic se numește... Aurel, la fel de delicat, discret și de caracter ca și poetul nemțean), importantă este opera pe care tu te străduiești, în posteritatea lui, să o oferi contemporanilor. Spunea Nichita Stănescu, într-un interviu, că "... da, scriitorul român se ratează, dar o face cu voluptate. Ratarea lui nu seamănă cu cea a scriitorului din Luxemburg, de exemplu...". Cum poți comenta această zisă a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
proză... În proză vorbim liber. Avem posibilitatea să introducem ritmuri muzicale, păstrându-ne libertatea de a gândi. Putem include ritmuri poetice, rămânând totuși în afara lor...". Cât de adevărat este acest lucru pentru Lucian Vasiliu care are, deocamdată, în bagajul pentru posteritate și două cărți de proză: "Să alergăm împreună" și "Grenade și îngeri"? În paginile scrise de mine există multă proză, în zisa poezie, și multă poezie în zisa proză. Genurile sunt absolut compatibile, ca la începuturile lumii. În rest, clișee
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
căs. cu Stanca, fiica † Căpitanul Iene † Pârcălabul Ienache, mort la 1723 † Logofătul Iene zapciu la banii pocionului bairamului la 1727, mort la 1776, căs. cu Safta, fiica comisului Vlădescu † Oancea † Vistierul Constantin (Dincuță) † Constantin † Constantin † Zoe † Elena † Maria † Mihăiță fără posteritate † Ion fost vătaf de plai căs. cu Victoria Păianu a doua oară † Ion sau Nică căs. cu o Vrăbiască † General Constantin căs. cu Elena Iorgulescu Constantin, Florica, Ion Ion Brătianu Pepina căs. cu C. Miculescu Victoria căs. cu Căpitan Buzoianu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
și concepțiile sale politice. În articole, broșuri, conferințe, cu energie, și-a manifestat credința într-o lume rațională, în puterea creatoare a inteligenței și a muncii. Personalitatea sa complexă și dinamică, cu largă deschidere spre viitor, spre progres, a lăsat posterității imaginea unei experiențe nobile și fructuoase. ION NUBERT Unul dintre cei mai celebri profesori ai Facultății de Medicină din Iași, Ion Nubert, titular al catedrei de anatomie între 1930 și 1950 (dar asistent din 1915), deținea în deceniile din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ci prin ecourile tot mai evidente pe care poezia sa le stârnește în aceea a multor urmași. Este un fapt despre care s-a scris și se va mai scrie: dintre poeții generației lui, Geo Dumitrescu este cel care are posteritatea literară cea mai bogată și cea mai activă, indiferent dacă beneficiarii ei o recunosc sau nu. Paul Georgescu Scrisorile lui Paul Georgescu trimise lui Ion Simuț (prima datând din 1976, ultima din 1986), publicate la sfârșitul anului trecut* în admirabila
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Voiculescu a fost răzbunat de istorie ?”, redăm o altă și ultimă întrebare de reporter. „Istoria nu prea răzbună, ci numai Dumnezeu hotărăște. În lumea asta sau Dincolo. Însă destinul artistic de excepție pe care opera lui literară îl trăiește în posteritate poate fi privit ca o răsplată și mai puțin ca o răzbunare. Cel care este Bunătatea nu poate Răzbuna. Pedepsește însă Răul, într-o ordine ontologică, nicicum sufletească. Asta o fac oamenii”...încheie discuția C.D. Zeletin, referitor la personalitatea lui
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
contextului intelectual în care a scris Machiavelli. Așa cum fac cei mai multi autori când scriu, Machiavelli a intrat într-o dezbatere intelectuală mai largă când redacta Principele. Au existat mulți alți autori în timpul lui Machiavelli care, aidoma lui, credeau că vor comunica posterității adevăruri universal valabile. O categorie de scriitori de o importanță particulară, care l-a influențat pe Machiavelli, cuprinde mulți autori din generația lui și din cele anterioare care sunt cunoscuți că umaniști. Cei care citesc pentru prima dată Principele și
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
sau printr-o inundație. Cea mai importantă este ultima cauza, atât pentru că este mult mai universală, cât și pentru că cei care sunt mântuiți sunt oamenii de la munte și inferiori care din moment ce nu au cunoștințe despre antichitate, nu au ce lasă posterității. Iar dacă printre ei cineva care are cunoștințe despre trecut este salvat, pentru a-și face o reputație și un nume pentru el însuși, le ascunde și le pervertește în felul lui, astfel încât doar ceea ce dorește el să scrie rămâne
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
unui scriitor deopotrivă ireverențios și inovator cu normele poetice, cum a fost Eminescu, survenea la limita de contact a unor "falii tectonice". Adică, în toiul celei mai angajate "bătălii canonice" a secolului al XIX-lea românesc, ce pune în coliziune posteritatea canonului pașoptist și emergentul canon junimist [...] La începutul secolului al XX-lea, exista deja un consens emoțional larg în legătură cu figura eminesciană și mutațiile de sensibilitate determinate de apariția poetului". În descinderea pe suprafețele oarecum speculative ale orizontului dezbaterilor teoretice, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
neinteresantă" ("un mit edulcorat, rozaliu, genialoid", după expresia Ruxandei Cesereanu). Exegetul nu angajează un război cu acești lideri de opinie ai generațiilor mai recente, care "refuză bombardamentul encomiastic", dar atrage atenția asupra erorii în care se află atâta vreme cât "din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă" și tocmai aceste controverse "îi asigură o longevitate străină de supraviețuirea muzeală, cu iz funerar". Trecând în revistă tentative oarecum similare de discreditare a poetului, din trecut (Grama, Aron Densusianu ș.a.) se vede îndreptățit a concluziona
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
își exprimă și propriul punct de vedere, obiectiv, desigur, și întotdeauna de bun simț. Așa, bunăoară, consideră necesară citirea necontenită a scriitorului de către fiecare nouă generație, el atrăgând, cu drept cuvânt, atenția asupra faptului că "Tratat anistoric, ridicat în ochii posterității la rangul exemplarității, adevăratul Eminescu a fost deseori "pierdut" sub crusta aprecierilor "generaliste", fiind convocat ca argument suprem în orice demonstrație și desfigurat prin comentarii partizane, colorate ideologic". Fără a se lăsa impresionat de avalanșa contestărilor, domnia sa le vorbește franc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
articolelor din presă, n.n., Ct.C.) n-a exclus, din păcate, manipularea postumă. Prea adesea, gazetăria eminesciană, motivată să recunoaștem de un puternic impuls civic, n-a fost citită în sine, ci invocată pentru a sluji unor demonstrații (divergente chiar). Posteritatea ideilor politice indică mortificarea unor judecăți, inerția clișeelor și etichetelor, solicitând, așadar, întoarcerea la text și context". Adrian Dinu Rachieru nu agreează ideea despărțirii poetului de gazetar, considerând că opera acestuia trebuie evaluată în întregimea ei, rotundă și unitară ("nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]