3,550 matches
-
acum duc lipsă de oameni. Încuviințează și pornește în sus de-a lungul albiei râului secat care trece de tabăra lui Daou. Nu știe încotro se îndreaptă. Știe doar că nu mai poate rămâne. Urmează cursul râului, mergând pe o potecă de păstori, printre lespezi de piatră și zone cu iarbă țepoasă. Deși trece pe lângă câteva gospodării, nu se oprește la ele. La început scoate carnetul, dar nu are putere să scrie nimic în el. Când soarele ajunge la zenit, drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dragostea vie, pe-un trecut consumat Un saxofon ne cânta în surdină, Vălul de iubire peste timp aruncat Am crezut că-i vis dar erai tu, lumină... Ochii focoși, palme ațâțate de dor Mistuindu-ne în vrăji tăinuite, Rătăcind pe poteci, năluci în amor Dezleagă-mă de uitare, iubite.... Alb de iarnă Cad fulgi peste codrii arămii, Sunt lacrimile iernii tăcute Se-agață de crengile mute înfiorând cu steluțele-i mii... Cu inima ei înghețată Trece agale și-n urmă rămâne
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Nu-mi lumina cărarea nici o stea; Și viață și-ntuneric erau una. Din pumnii strânși a rugă și-a durere Țipau tăceri sălbatice și reci Și-n ochi, pe trup, pe buzele-mi de fiere Un înger orb îmi desena poteci. Și când ai apărut, în zori de rouă, Ți-am spus mințind:„ Mi-ești dragostea dintâi! ” Te-am strâns, nebun, cu brațele-amândouă Și-n taină te-am rugat să mai rămâi. Cădeau zăpezi și lacrimi înghețate Pe pleoapele bolnave de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
încă ne desparte. Nu pot să dorm, că te zăresc în vis, Plutești ușor pe-o margine de apă, Tu ești acolo, peste un abis, în inimă condeiul tău îmi sapă. Te chem, nu știu dacă mă simți acum, Pustii, potecile plâng sub ninsoare; A mai rămas în mintea mea un drum Atât de lung ... Când îl străbat, mă doare! Deschid fereastra și te văd cântând, Știu că exiști pe undeva, în noapte; Mereu, pe-o filă, eu mai port în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
arid Dă-mi, Doamne, Calmul pietrei Și pacea prelinsă Din stâncă De gheara de vultur Mă-ngheară Și vântul de toamnă Mă-mbrâncă. Asmute la stână Doar luna, Din raze împleată Oftatul Ca bice să-mi Scapere-ntruna Pe dorul, din doageSăltatul! Poteca mă leagă De piatră Și ducă-se ... până devale Ocol să-i picteze Pământul. Mă sting între stâncile goale. Prin baia de culori O frunză îmbracă vorba caldă Ce în apus o răstignește Pe buzele de dor uscate. Un bici
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Mihalache se face vers, dăruire și binecuvântare, ca fiică pe drumul mântuitor. Versul meu e liniștea dincolo luminătoare a sufletului, dăruit creștinului frate, spre bucurie duhovnicească. Te caut Te-ai afundat în umbrele din noapte ... Te caut rătăcind pe lungi poteci, în luna mută cuibărită-n șoapte Și-obscure stele, palide și reci. Trec pașii tăi pe-alei însângerate De visul tău, devreme asfințit Și în sclipiri de gând îndurerate O lacrimă de jar mi-a încolțit. Te caut peste munți
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nu apăruse încă nici întunericul? Ochii tăi în întunericul pestriț se aud foșnete ciudate, simțurile toate ascuțite ca niște animale de pradă stau gata de atac ... așteaptă ... în depărtare licuricii transformă pământul în boltă stelară se aude firul ierbii căzânddeasupra potecii sclipitoare doi luceferi aruncă săgeți inima îmi bate cu putere în așteptare ... te recunoaște știe luceferii ce se apropie sunt ochii tăi. VIOLETTA PETRE M-am născut în anul 1953, în ziua de 11 iulie 1953 în orașul Constanța. Scriu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în propria colivie, cu aripi frânte de propriile gânduri ... Adonis și Zoroastru Bunico, spre casa ta lin mă poartă ulița, N-are fir de colb acum, e-un rece bitum tras, Pe lângă uluci azi nu mai crește romanița Și în potecă, rar, mai trece câte un pas. Caisul de la poartă zadarnic înflorește, în curte, morus nigra a-mbătrânit și el, Molatică mireasmă în beznă m-adâncește, Căci din zambile-albastre nu-i nici un fir rebel; Chiar și vița stacojie smerită a rămas, Aracii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de viață: Pentru mine poezia e o curgere, un fluviu. însetații însuflețesc fiecare picătură.” Reverie Adorm tremurând genele pe rama fotografiei prăfuite abandonată-n visele șoptite. Mă așez pe banca din scânduri zăcute, îmi pun condurii amintirilor să pot păși poteca depărtată și aruncată în calea anotimpului pustiu. Și gol, captiv în ramă îmi scap un sâmbure de-amar când pașii mă uită la final. Remarc năuc cum preț de o clipită îmi ațipește și amurgul în timpul ce nu-și află
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
se numește, dar simt că există ceva... mai mult decât o poveste. Este ceva fără de nume, dar care face să vibreze sufletul. Privește! în inima ta, în inima mea, vei vedea o mare iubire! Suflet Rătăcitor Ești suflet rătăcitor pe poteci de rouă, Ce scrii plângând pe margini de cărări când plouă, Pe unde rătăcești ca un zănatic visător în căutarea gândului, vis triumfător. Rătăcești singur în păienjenișul de gânduri Străpunse de suliți din focul sacru al iubirii, Ce zboară spre
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
se apropie. Dar noi suntem prea istoviți ca să ne ridicăm brațele. Călătorim spre nord, pe jos de-a lungul Marelui Canal, deoarece nu avem bani să închiriem o barcă. Picioarele-mi sunt acoperite de bășici. Priveliștea, de ambele laturi ale potecii, este sumbră. Apa din canal e puțin adâncă și e maronie de la mâl. Dincolo de el sunt dealuri golașe, care se întind milă după milă. Nu există decât foarte puține hanuri. Cele pe care le-am întâlnit erau năpădite de păduchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă tachinează, numindu-mă „baston făcut din gheață“. Mă dojenesc pentru a-mi fi creat propria vreme rea. Simte lumina soarelui! strigă înțelepciunea-mi tinerească. De ce să-ți trădezi curajul, Orhideea? De când a murit tatăl tău, nu ai găsit nici o potecă fără să calci pe buruieni! Aud o voce de bărbat. Vine din partea dreaptă a holului de legătură. Nu poate fi decât a Majestății Sale, împăratul Hsien Feng. Mă cuprinde un sentiment puternic de teamă. Vocea îi sună neplăcut, ca și cum Majestatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cândva că Orașul Interzis nu e nimic altceva decât o colibă de paie care arde în mijlocul imensei sălbăticii. Cărăușii ce poartă palanchinul urcă încet dealurile. În spatele nostru, eunucii cară o vacă, o capră și o căprioară, legate fedeleș cu funii. Poteca e alunecoasă. Uneori suntem nevoiți să coborâm și să mergem pe jos. După ce ajungem la locul strămoșesc, eunucii ridică un altar, pe care așază tămâie, mâncare și vin. Împăratul Hsien Feng se înclină spre cer și spune același monolog pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
rece și soarele mai are puțin până să răsară complet. Aveți grijă de Tung Chih, le spun cărăușilor și cer să fiu lăsată să cobor din palanchin. Roua mi se așază pe pantofi în timp ce pășesc încet de-a lungul unei poteci lăturalnice. Deodată, îl văd pe comandant călare. Îmi ofer un răgaz să-mi vin în fire. El stă nemișcat pe cal, dar se uită în direcția mea. Ceața dintre noi îl face să semene cu un războinic din hârtie. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pierd demnitatea. Mândria lor... Își pierd mîndria! Nu mai muncesc ca să-și câștige existența, ci ca să-i întrețină pe străini... Să câștige dolari! Citesc în presă că își oferă la cele mai scăzute prețuri din lume camerele lor, peisajele lor, potecile și mormintele lor. Își dărâmă frumoasele lor case și construiesc paste ele altele, care seamănă cu hanuri... infame hoteluri... birturi și industrii, pentru ca posesorii de dolari din întreaga lume să vină la ei, să se simtă în largul lor și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
cărări iar, cînd soarele cobora în asfințit, răsufla din văi întunericul cu iz de mlaștină și răcnet de broaște. Luna vărsa lumină printre crengi. Lătra un cîine. Din liliacul înflorit picura viersul unei privighetori. Înfiorat, mă opream în loc. Case cu poteci sub iarbă se tupilau pe margini. Adia slab parfumul florilor de păr. Clătinîndu-se în aer, petalele lor îmi mureau pe umeri. Urma, după livadă, o pajiște; odată cu amețitorul val al amintirilor, mă împresura mireasma fînului cosit. Începeau a năvăli în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
oamenii, ca și cum sar fi Înțeles Între ei, Își lepădară Încălțările și porniră desculți pe ulițe și prin curți. Băgaseră de seamă că bocancii, pantofii, cizmele ori chiar papucii și gumarii lor făceau un zgomot Înspăimântător când izbeau pământul Întărit al potecilor ori pietrele cenușii și colțuroase ale șoselei. Pe când așa, talpa goală scotea numai un bubuit Înfundat, care nu rănea chiar tare auzul. Se Întâmplase că unora le sângeraseră urechile atunci când vreo unealtă de fier se izbise de pământ. Acum erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
câteva ceasuri, o lamă de cuțit cu două tăișuri. Lama avea taman un sfert de metru. A prins-o În nituri, Între două prăsele din lemn de sânger. A așteptat să vină noaptea și s-a pus la pândă, pe poteca din spatele școlii, spre cimitir, pe unde știa că lăudărosul Își scurta drumul spre casă. Ăla n-a Întârziat prea mult, mergea clătinându-se din pricina beției și n-avea nici o grijă. Enin cel tânăr l-a trântit Între buruieni, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
strige lăudărosul Înainte să primească toată lama. «Știu», a răspuns Enin cel tânăr În timp ce scotea oțelul plin de borhot și sânge, «da’ nu trebuia să minți În gura mare...» A plecat și l-a lăsat horcăind În buruienile de la marginea potecii. Pe drum, Însă, după ce s-a răcorit nițel, l-a prins mila de amărâtul care se chinuia În dureri cumplite. De junghietură În burtă se moare greu și dureros. Drept care s-a Întors, i-a tăiat beregata ca să-l ușureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cât Îl costaseră materialele. Ca să Închei afacerea cât mai repede și ca să nu apară alt client Între timp, dădeam o goană turbată până acasă. O dată, În fuga mea dezlănțuită, am călcat pe un pui de găină care-mi ieșise În potecă de pe un rând de cartofi. I-au izbucnit mațele, a dat de câteva ori din picioare și a murit. N-aveam timp să-mi fie milă de el: l-am luat de piciorușe și l-am azvârlit printre cartofi. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
iuțise rotocoalele În jurul Eleșteului și apa, neliniștită, scotea bolboroseli aproape de amenințare. Își Întoarse capul către culmea dealului spân pe care fusese cândva conacul boieresc. De-acolo cobora, cu pași Înfrânați, nea Mitu Păcătosul. Tălpile gumarilor alunecau tot timpul În țărâna potecii și hârșâitul lor se auzea de departe și cu limpezime. În spatele lui nea Mitu, sprijinit cu păroasele labe din față de umerii omului, bocănea din copite dracul cel negru. După ce căruța cu draci care intrase În sat În urmă cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
voi cum e, că v-am picurat la amândoi În străchini. Nu vă gâdilă așa, printre dinți, vreun mormoloc?” Până să apuce păcăliții să se ridice, Vieru o și tulise: i se auzeau pașii bocănind Înfundat În bătătură, apoi pe poteca de pământ din fața curții. „Ce-aveți, mă, În țevile-alea?” Întrebase cam bănuitoare și Încruntată femeia. Neavând cum s-o dea cotită, Baronu Îi spusese. Femeia se Înroșise și-i blestema, cu țipete ascuțite, că-i spurcaseră oala În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
apa, străchinile, prispa, scăunașul cu trei picioare, lingurile, bătătura, casa. Băieții o luaseră și ei la goană spre poartă și, Înainte să iasă, apucaseră să audă cum, În urma lor, azvârlit Înspre ei de muierea furioasă, microscopul se făcea zob pe poteca pietruită. Vieru Îi aștepta În Întuneric și se tăvălea prin troscot, cu cracii În sus, râzând Înfundat. „Râzi ca un tâmpit ce ești! De unde dracu’ luăm atâția bani ca să plătim microscopu’? Nu face tac-tu rost nici dacă vinde zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zicea că, cu o singură caramea, a omorât trei ciute, că după ce le altoia cu ciocanu’, le-o scotea din bot, ca să nu facă risipă.” Jivinoiu Îl luase pe după umeri pe Mititelu așa, ca un părinte, și-l trăsese din potecă, undeva la fereală de ochii și urechile celorlalți copii. Aceștia, Însă, auziseră răstelile Înăbușite ale Directorului și zăngăitul, În câteva rânduri, al legăturii de chei. Mititelu se Întorsese Înnegurat și cu lacrimi În ochi. Nu voise cu nici un chip să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
binișor de sat și i se făcuse sete. Părăsise drumul de căruțe șerpuit și-o luase pe de-a dreptul, pe spinarea povorâtă a unui deal pe care se jucase, copil fiind, dându-se pe fund la vale, pe o potecă alunecoasă. Așa făcuse și atunci (Îmboldit de sete, dar și de gândul la copilărie) și, ditamai omul, În uniformă de ofițer, se avântase târșâind cu tălpile bocancilor la vale pe acea cărare ce trebuia să-l ducă deasupra Țârâitorii, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]