3,904 matches
-
recu-noscut-o căci nu mai făcea nici o aluzie la Dijon. Numai ochii ei, cu o strălucire ciudată, mi-au dat bănuieli. În fața mea apăruseră două ființe complect diferite, la fel de caracteristice amândouă, și anevoie le pot suprapune. Între ele se răsturnase o prăpastie cumplită. Ioana reflectează după obiceiul ei: - Privește cum transformă dragostea pe un om. Această femeiecare a fost deșteaptă, învățată, frumoasă, cum e distrusă definitiv, în voia ușuratecului Charles. Cine ar mai putea să o mai readucă la viață? Cum să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dezicerea de sine, în viața cotidiană, se vede cel mai adesea cu ochiul liber. Deși cineva ar putea spune că e totuna a face și a nu face, a merge înainte și a nu merge înainte, el va ocoli imediat prăpastia pe care o vede în față atunci când merge la târg săși cumpere pâine (reiau aici într-o manieră liberă un frumos exemplu aristotelic). Dezicerea de sine poate fi sesizată cu relaxare, în variante aparent ludice, când umorul vine să ia
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
totuși merge spre Megara și nu se mulțumește să stea pe loc închipuinduși doar că merge întracolo? De ce, de pildă, nu se aruncă disdedimineață, când i se ivește prilejul, 58 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 46. întro fântână sau întro prăpastie, ci se vede cât de colo că se ferește să facă acest lucru? Pentru că, de bună seamă, crede [în sinea sa] că nu e totuna să faci aceasta și să nu faci“ (Metafizica, 1008 b). Așa este, nu e totuna
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dezicerea de sine, în viața cotidiană, se vede cel mai adesea cu ochiul liber. Deși cineva ar putea spune că e totuna a face și a nu face, a merge înainte și a nu merge înainte, el va ocoli imediat prăpastia pe care o vede în față atunci când merge la târg săși cumpere pâine (reiau aici întro manieră liberă un frumos exemplu aristotelic). Dezicerea de sine poate fi sesizată cu relaxare, în variante aparent ludice, când umorul vine să ia locul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
este proprie experienței totale a omului nereligios al societăților moderne, căruia îi este prin urmare din ce în ce mai greu să regăsească dimensiunile existențiale ale omului religios al societăților arhaice. Două moduri de a fi în Lume Vom vedea cât de adâncă este prăpastia care desparte cele două modalități de experiență, sacră și profană, citind capitolele privitoare la spațiul sacru și construcția rituală a locuinței omenești, varietatea experiențelor religioase ale Timpului, raporturile omului religios cu Natura și lumea uneltelor, consacrarea vieții înseși a omului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tot așa cum răsar în zilele noastre arbuștii și stuful.21 Credința că Pământul naște oameni este universal răspîndită.22 În multe limbi, numele dat omului înseamnă "născut din Pămînt". Se crede că pruncii "vin" din adâncurile Pământului, din peșteri, grote, prăpăstii, dar și din mlaștini, izvoare ori râuri. Credințe asemănătoare se mai păstrează încă în Europa, sub formă de legende, superstiții sau doar metafore. Fiecare ținut și aproape fiecare oraș ori sat are o stâncă sau un izvor care "aduc" copiii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mitologia iraniană, Puntea Cinvat este trecută de răposați în călătoria lor post-mortem: pentru cei drepți este lată de nouă lungimi de lance, dar pentru nelegiuiți este îngustă "precum tăișul unui cuțit" (Dînkard, IX, XX, 3). Sub Puntea Cinvat se află prăpastia fără fund a Infernului (Vidîvdat, III, 7). Tot pe Puntea aceasta trec misticii în călătoria lor extatică spre Cer; pe aici a urcat, în spirit, Arda Viraz.13 Viziunea Sfântului Pavel ne vorbește despre o punte îngustă "asemenea unui fir
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu va începe de la temelie. Acest filosof catolic, care crede - și o va mărturisi de nenumărate ori, în urmă - în primatul spiritualității și în forța creatoare a spiritului, e nevoit să-și înceapă revoluția echilibrând bugetul unei țări în pragul prăpastiei și trudindu-se să-i însănătoșească finanțele. Dar, și în aceasta activitate, în aparență atât de aproape de pământ, Salazar își păstrează tehnica lui spirituală. Echilibrarea bugetului nu e numai opera unui financiar - este, totodată, opera unui moralist, a unui filosof
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pună de la început țara întreagă în fața adevărului, oricât ar fi el de dezagreabil. A continua cu bugete trucate și cu reforme fictive nu e numai ineficient, e de-a dreptul primejdios. Oamenii trebuie să înțeleagă că se află pe marginea prăpastiei, și că nu se pot salva decât singuri. Salvarea poate fi făcută cu mijloace simple, așa zisele procedee clasice; economii, firește, dar nu numai economii - ci și o bună gospodărie înăuntrul ministerelor, suprimarea creditelor neutilizate, amânarea lucrărilor mai puțin urgente
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
guvern, și în folosul mișcării de la 28 mai, ceea ce propusese cu câțiva ani în urmă la Congresul Centrului Catolic, adresîndu-se monarhiștilor, spre folosul Centrului. Nici nu putea proceda altminteri. Dacă nu putea colabora cu oamenii vechiului regim pentru că îl despărțeau prăpăstii ideologice, nu putea, pe de altă parte, colabora nici cu naționaliștii monarhiști ca atare, pentru că asta ar fi implicat primejduirea unității națiunii; monarhiștii constituționaliști sau integraliști erau, sau tindeau a fi partide și Salazar nu-și îngăduia să împartă din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
căci o înfrîngere a armatelor naționaliste însemna nu numai căderea dictaturii militare în Portugalia, ci și, după un anumit timp de măcel între frați, dispariția autonomiei portugheze, integrarea ei în republicile comuniste iberice. Niciodată Portugalia n-a fost mai aproape de prăpastie ca în vara anului 1936. Atunci ar fi putut dispărea ca țară. Dar Salazar nu șovăie o singură clipă. De la început, precizează că lupta spaniolă nu este un incident intern, ci un conflict internațional. "E noua formă a războaielor între
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Pentru început, nu-și pusese problema încotro să se îndrepte; se gândea doar să scape de cei care îl voiau mort. Peisajul ce-l înconjura nu era, totuși, nou pentru el și înțelese dintr-o dată, cu groază, că alerga spre prăpastie, căci, după câte își amintea, platoul pe care cobora se termina într-o surplombă deasupra Rhonului, la ceva mai mult de o milă de locul în care acesta ieșea din Lemanus. Și într-adevăr, întinderea muntoasă dinaintea lui se deschidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ca și teama de a nu rămâne prins în capcana vegetației încâlcite în cazul că ar fi părăsit cărarea, erau însă atât de mari, încât nu reușea că găsească o soluție. Se îndepărta, așadar, de moarte, continuând să gonească spre prăpastie. în sfârșit, se văzu dincolo de marginea pădurii, pe terasa largă, acoperită de iarbă, și în scurt timp ajunse la buza ei pietroasă. De acolo, nu fără a simți o ușoară amețeală, scrută, gâfâind, golul ce se căsca sub el: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putea vedea turnul și o bună parte din zidul înconjurător, în care se deschidea o poartă mare. Nici o problemă să treacă de ele. Partea ce rămăsese din clădire, pe care luptătorii hiung-nu o întrezăriseră pe când urcau, căci se apleca deasupra prăpăstiei, nu mai era vizibilă din acel punct. Balamber observă multe capete mișunând după buza zidului și prin ambrazurile turnului - bărbați și femei care cu siguranță se îngrămădeau să scruteze cu teamă capătul drumului dinspre bariera de altfel nesupravegheată. Câțiva războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tatălui și fratelui ei, pe dușmanul care-i teroriza poporul, ci voia înainte de toate să-l suprime pe martorul propriei umiliri, în încercarea, parcă, de a o anula; iar în ochii ei asta însemna anularea acelei umiliri. Asta făcea ca prăpastia care-i separa să fie și mai greu de trecut și nu era nici o îndoială că, dacă aveau să se mai vadă vreodată, ea ar fi făcut la fel, mânată fiind doar de dorința de luptă și de răzbunare. Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acestea, observând-o pe Go-Bindan, putu să-și dea seama cât de firav fusese începutul său, își aminti dureroasa măcinare interioară care îi marcase ultimii ani ai copilăriei și îi veni în minte duritatea urcușului său către ieșirea din acea prăpastie a înfrângerii și a singurătății. încet-încet, atent să nu o trezească, se lungi cu fața în sus, renunțând să-și dea mâna la o parte. Nu știa unde să-și pună mâna dreaptă, aflat acum într-o poziție nefirească astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
născuse. Memoria nu-i jucase feste. Lumea nu era complet cu capul în jos. Există un gol în memoria lui, dar nu un abis. Poziția lui fusese ca cea a cuiva care se balansează într-un picior pe marginea unei prăpăstii fără fund. Acum era ca a unui om care stă cu picioarele larg desfăcute, încălecând un șanț îngust, totuși adânc. Era adevărat că șanțul trebuie umplut dar, chiar dacă nu era, el ar fi putut merge mai departe, fără acea senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cu picioarele larg desfăcute, încălecând un șanț îngust, totuși adânc. Era adevărat că șanțul trebuie umplut dar, chiar dacă nu era, el ar fi putut merge mai departe, fără acea senzație oribilă de clătinare în întuneric de-a lungul marginii unei prăpăstii. O amețeală puternică îl cuprinse pe Craig, pe când ședea acolo, reflectând. Se clătină, își reveni, apoi se lăsă greu în fotoliu. Gândi cu mirare: "Ei, sunt pe cale să leșin". Greața îi dispăru. Atent, Craig se ridică în picioare și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în lumea lor, a balaurilor, în lumea de dincolo. Speriat de amintire, Bătrânul aruncă inelul în sertăraș, prăvăli capacul boltit al cufărului, îngrămădi gâfâind câteva mobile grele deasupra și se prăbuși vlăguit într-un somn fără vise, ca într-o prăpastie fără fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și maiestate. Traversa cu frică iarna, ca o moarte albă cu colții ei reci înfipți în beregata pământului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dai de lumină în măruntaiele pământului. Când ajunse la luminiș, își dădu seama că galeria străpungea întreg muntele, ajungând pe versantul opus, unde era o altă intrare în peșteră, mare și însorită, dar care era inaccesibilă, fiind suspendată deasupra unei prăpăstii abrupte. Aici își avea Pimen sălașul. O bisericuță mică și albă, strălucind plină de rouă în soarele dimineții, o chilioară alături, o vatră, o capră de lapte și câteva răsaduri de legume crescute pe puținul pământ adus de vânturi pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
tranziție poate ținea mai multă vreme... Când prin sforțările memoriei reușești să-ți amintești ce simțeai pentru o femeie, să știi că iubirea ta n-a murit încă. Dacă continui cu exercițiile astea de memorie, poți cădea din nou în prăpastie. Ipocrizia ajunge uneori a doua natură, și atunci ea devine sinceritate. În cazul acesta sinceritatea devine ipocrizie - când ipocritul, în vederea calculelor sale, își permite accese de sinceritate. Dacă vrei să mistifici și să reduci la neputință și ridicol pe însuși
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu întîrzieri neprevăzute și binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Și, după câțiva ani, care trec ca un fulger, alunecarea vertiginoasă, fără putință de oprire, între maluri uniforme, într-o lumină sură și rece de toamnă, spre apropiata prăpastie... 27. Numele celui care a fost odată nu poate forma subiectulnici unei propoziții cu verbul la prezent și, gândind bine, nici la trecut. "Hanibal a învins la Cannae" e necorect; afirmă minciunos o existență, aceea a lui Hanibal. Căci, pentru
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de altădată... O noapte albastră deasupra Durăului, în septembrie... Luna, izbutind în sfârșit să urce Ceahlăul dinspre Buhalnița, apăru candidă și sinistră între două stânci, apoi dispăru în dosul Panaghiei și pe urmă, după ce stătu o vreme nehotărâtă de-asupra prăpastiei, veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă - aproape nori, albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu întîrzieri neprevăzute și binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Și după câțiva ani, care trec ca un fulger, alunecarea vertiginoasă, fără putință de oprire, între maluri uniforme, într-o lumină sură și rece de toamnă, spre apropiata prăpastie... Patruzeci de ani! Ce urât, ce vulgar sună cuvintele astea! Ce dospit! O firmă proaspătă, scrisă cu cerneală pe o hârtie cenușie, li- pită de geamul unei căsuțe, vestește că stația balneară adăpostește între zidurile ei un ceasornicar. Am intrat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]