KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...112 >

2,788 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

să Îți contractezi și să Îți relaxezi măruntaiele. Și mi se pare că subestimezi cât de primejdios e aconitul. Cine ți-a prescris această poțiune? Exista o umbră de suspiciune În glasul acela, care, totuși, suna politicos. Sunt Dante Alighieri, prior al cetății, răspunse poetul dintr-o dată și simți cum se prăpădește la un nou val de durere. Și sunt meșter spițer și expert În artele medicale. Știu bine că aconitul poate produce moartea... În timp ce vorbea, se apropiase de banc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de fetru ar fi fost Întins peste pavajul de piatră. La ureche Îi ajungeau glasuri neclare, o șușoteală nelămurită. Parcă trecătorii de jos, de pe stradă, s-ar fi Înțeles Între ei. Cu siguranță, se răspândise deja vestea că Dante Alighieri, prior florentin, poet, locuia acolo. Încercă o dorință neașteptată de a se arăta la fereastra chiliei pentru a le mulțumi, dar se simțea doborât de slăbiciune. Membrele refuzau să i se supună. Tot trupul parcă i se restrânsese la unica insulă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
din biserica crimei. Chipul torturat al mozaicarului Îi stătea din nou dinaintea ochilor și parcă Îl chema la acțiune, de parcă i-ar fi fost rudă care Îl obliga la răzbunarea sângelui. Cu siguranță, conștiința era cea care Îl Îmboldea: ca prior al Florenței, nu era oare ca un tată pentru concitadinii săi? Sângele lor nu era și al lui? Trebuia să acționeze fără preget, fără să menajeze pe nimeni, urmând tot ceea ce Îi sugerau rațiunea și conștiința. Își făcu apariția În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu prăvălia lui, nu e sărac deloc, dacă e să ne gândim la cât costă doftoriile spițerilor ăstora blestemați... Dante ridică fruntea ca ars, făcând un pas spre secretar, care dădu Înapoi intimidat. Pe dată, Își aminti și el că priorul aparținea și el Artei spițerilor. Își mușcă limba blestemându-se singur, În timp ce Încerca să găsească un remediu la ceea ce spusese. Dar poetul se gândea la altceva. — Teofilo? Vrei să spui Teofilo Sprovieri, cu prăvălie la fântâna Morții? El e unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
nou din cap, În timp ce Își freca obrazul. Poetul Îl văzu alergând spre camerele de gardă. Dar mai Înainte Îi simți privirea asupra gâtlejului, tăioasă ca un pumnal. Poate că trebuia să fie mai precaut, Își zise. Nu avea să fie prior pentru totdeauna. Era zi de târg, În spatele zidurilor vechi. Dante se hotărâse să străbată străzile Îmbâcsite de tejghele pentru a scurta traseul. Dar ar fi făcut cu mult mai bine dacă ar fi cotit-o spre malul râului Arno, descoperi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
efort al său fu spulberat de bariera de trupuri, devenită de nepătruns. — Cine-i femeia aceea? Îl Întrebă pe un schimbător de valută care ședea În dreptul tejghelei. Era sigur că asistase la scenă. Cine e? Vorbește, ți-o poruncește un prior al Florenței! Bărbatul nu părea prea impresionat. — E doar baba Martina. E nebună, să nu o bagi În seamă. Și-a pierdut amândoi copiii la Campaldino. Dante rămase nemișcat pentru Încă o clipă, În timp ce mulțimea reîncepuse să Îl Înghiontească În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de față. Dante rămăsese și el Împietrit. Își Închise grăbit gura, pe care trebuie că o ținuse deschisă de-a lungul Întregului spectacol, cuprins de o rușinare subită. Cu siguranță, urmările medicamentului numit chandu fuseseră cele care Îi provocaseră unui prior, membru al Consiliului Florenței, o reacție tipică pentru oamenii simpli, Își zise el. Se așeză la loc zăpăcit, sperând că nimeni nu băgase de seamă. Teofilo fu cel care curmă tăcerea. — Domnia ta vei Înțelege acum de ce obișnuim să ne referim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
De astă dată Augustino fu cel care curmă tăcerea. După cum vorbești, messer Alighieri, s-ar zice că interesul domniei tale În privința crimei nu se mărginește la pasiunea intelectului, ci că Îi urmezi meandrele și pe cărările lumii. Acum, că ești prior, vei avea poate prilejul să cercetezi vreuna din acele crime despre care ne-ai vorbit cu atâta patimă, zise pe un ton nevinovat. S-a comis oare vreo crimă? continuă el zâmbind, ca și cum ar fi azvârlit la voia Întâmplării o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
atât de cumplită părea absurdă. Dar de câte ori nu cunoscuse duplicitatea cea mai imprevizibilă În purtarea oamenilor? Nu mi-ai răspuns, messer Alighieri. Cum a murit meșterul Ambrogio? Îl mai Întrebă o dată Cecco. — Ambrogio a fost coborât de viu În mormânt - priorul descrise pe scurt scena crimei. Dar poate că victima a avut vreme să Își compună propriul bocet, fie și În niște semne ambigue, conchise el. — Niște semne? Care? Dante Își Înmuie degetul În cupă, unde mai rămăsese niște drojdie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
a șterge străfulgerările de lumină Înghețată care Îi Împungeau creierul, În timp ce greața i se domolea. În cele din urmă, se ridică precaut. Trebuia să iasă și să Își recapete controlul de sine. Se blestema pentru că fusese atât de neprevăzător: un prior al Comunei Florenței ar fi trebuit să se comporte cu mai multă sobrietate, fără să se lase În voia chefuirii. Speră ca ai săi colegi să nu afle niciodată de acea aventură. Petrecu mai bine de un ceas pregătind actele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
zise el ridicând din umeri. Adunările Consiliului se țineau În fostul refectoriu al mânăstirii. Când intră, alți cinci membri se aflau deja În sală, În jurul mesei prelungi, examinând atent un document și vorbind cu Însuflețire. Când Îl văzu că intră, priorul Artei lânii Își drese glasul. Dante avu impresia că voia să le atragă atenția celorlalți, ca pentru a-i avertiza de prezența lui. Apoi Începu. — Aici, sub ochii noștri, se află bula pontificală, cu cererile lui Bonifaciu. Nunțiul În persoană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
răsculase fața de vicarul papal și proclamase Comuna liberă. — În fond, nu cere decât o sută de arbaletieri și câțiva cai... Poate că vom putea accepta fără să Împovărăm prea mult finanțele Comunei... sugeră pe un ton nesigur unul dintre priori. — Nu finanțele noastre sunt În joc, messer Pietro, răspunse Dante cu asprime, ci libertatea noastră și a celor ce se Încred În Florența. Iar acum ar trebui să ne plecăm grumazul sub jugul lui Bonifaciu, simoniacul și nedemnul? — Bonifaciu simoniac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Și tocmai În interesul său e Îndreptată acțiunea mea. Dar mai există un interes și mai vast, acela pentru salvarea orașului, după care trebuie să ne călăuzim. Dar e vorba de numai o sută de arbaletieri! Încercă să se interpună priorul Artei schimbului pe un ton Împăciuitor. Poate că vom fi În măsură să satisfacem cererile lui Bonifaciu fără a-l Întărâta Împotriva noastră și fără a ne slăbi mijloacele de apărare... — Nu vă lăsați Înșelați de numărul aparent neînsemnat, replică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
văzuți apropiindu-se, dinspre nord, o gloată de leproși, care se Îndreaptă spre Roma. Ei speră ca Jubileul lui Bonifaciu să Îi scape de ulcerații. Și cine știe câți mistificatori și agitatori nu s-or fi numărând printre ei. E nevoie ca priorul Artei negoțului să dea ordin să se Întărească straja, pentru a-i Împiedica să pătrundă În oraș. — Ar trebui omorâți toți, zise aspru messer Pietro, Însă, Îndărătul tonului său feroce, se ghicea teama. Din păcate, sunt ocrotiți de Biserică. — Știți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ale fântânii În formă de cap de lup. Dante sorbi și el puțin din apa căldicică. Simțea cum se reaprinde arsura febrei. Cred că ai dreptate, reluă Augustino. Poate că Ambrogio a greșit atunci când s-a hotărât să modifice proiectul. Priorul Își șterse buzele cu mâneca. — Care va să zică, subiectul lucrării nu fusese hotărât de comitenți și deci, În definitiv, de voi, cei din Studium? Augustino Îi adresă din nou surâsul său suav. Parcă voia să Îi ofere informațiile picătură cu picătură, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
capul, dându-și seama că era și poetul de față. Pentru câteva momente, păru contrariat să Îl vadă, apoi chipul i se lumină Într-un surâs palid, În timp ce se ridica În picioare. — Messer Alighieri, e o cinste să primim un prior al cetății pe umilul nostru șantier. Îmi pare rău că maestrul Arnolfo nu se află aici, astăzi, pentru a te cinsti așa cum meriți. Îmi Închipui că ai venit ca să inspectezi starea lucrărilor. — La drept vorbind, pe dumneata te căutăm, messer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
el? La cine te referi? — În mânăstirea anexată bazilicii San Paolo, pe timpul lucrărilor noastre, erau găzduiți și câțiva membri ai Curiei. Un grup de juriști care lucrau la o Însărcinare particulară pe socoteala lui Bonifaciu... Un nume Îi străbătu mintea priorului. — Antonio da Peretola, jurisconsultul celui de al Treilea Cer, era unul dintre ei? Asta vrei să spui? Iacopo mișcă din cap În semn de aprobare. — Poate că el vă va putea fi mai de folos, messer Durante. Era, cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Lucifer. Celălalt Îl privi surprins, În tăcere. Antonio da Peretola, omul cu față de vulpe, locuia la San Marco, Într-o cameră de oaspeți a mânăstirii. Poate că, la acea oră, se Întorsese deja de la lecțiile sale din Schola franciscanilor, spera priorul. Într-adevăr, omul era acolo, acoperind cu note un codice gros. În jur, alte volume deschise. Părea cufundat Într-o anevoioasă comparare a unor scrieri diferite, asupra cărora adnota glose. Cănd Îl zări, se opri pe dată, Închizând codicele pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să asculte glasul șoptit cu care locurile Îi vorbesc sufletului. Trebuie că neglijase semne și urme esențiale. Ce anume nu izbutise să vadă? În scurtă vreme, după apusul soarelui, avea să poată străbate străzile mai În voie. Rolul său de prior al Florenței Îi conferea dreptul de a se deplasa și după ora stingerii. Atunci avea să acționeze. 6 În aceeași zi, după ora stingerii La fiecare cotitură a străduțelor Înguste, Dante se oprea cu toate simțurile În alertă pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
redusă la o mutră tăiată de un zâmbet lugubru. — Stai locului, demone, sau va fi ultimul pas pe care-l faci pe pământul ăsta! Strigă Dante. — Messer Alighieri, nu mă recunoști? Glasul acela Îi urni ceva În memorie. În loc de răspuns, priorul ridică din nou arma, retezând văzduhul cu o mișcare circulară, pentru a crea o barieră de oțel Între dânsul și infern. — Nu-ți știu numele, zise el. — Eu sunt, messer Alighieri. Giannetto de la San Piero. Giannetto, cerșetorul. O rază slabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Giannetto, cerșetorul. O rază slabă de lumină cădea pe fața omului, care stătuse locului. Se apucă să-și scoată de pe cap bandajele Însângerate, În timp ce Dante Își cobora arma Încetișor. Era, Într-adevăr, dânsul, același zdrențăros peste care dăduse În Palatul priorilor. Omul cu soarta. Între timp, celelalte creaturi Își opriseră Înaintarea, ca și când și-ar fi pierdut orice urmă de curiozitate În privința lui, și se ghemuiseră la locurilor lor. — Bun venit În Împărăția adevăraților nevoiași, messer Alighieri. Și domnia ta tot În căutarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu care să Înceapă. — Aș vrea să Îți cer un mare hatâr, messer Alighieri. Omul se freca după ceafă, parcă voind să amintească de loviturile Încasate. — Spune. — Domnia ta scrii, nu-i așa? Vorbește despre mine, rogu-te. Mda, Își zise priorul. Asta vrem cu toții, chiar și cei mai nenorociți: să nu se stingă lumina numelui nostru. Dacă am putea vizita țara morților, oare nu tot asta ne-ar cere și ei? În schimb, o să Îți dezvălui ceva ce Îți va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
alții i-au păcălit, dar nu pe mine. Dante Încercă să urmărească din ochi siluetele acoperite de zdrențe, dar acestea se făcuseră deja nevăzute În penumbră. 7 28 iunie, dimineața Dante pusese să fie convocat de urgență Bargello, la Palatul priorilor. Omul Își făcu apariția trăgându-și sufletul, contrariat În mod vădit. Era lipsit de armura lui obișnuită. Părea mai mic. — Ce este atât de important, messer Alighieri, Încât să mă scoți de la treburile mele? Întrebă el de Îndată. Taverna e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să-l văd arzând. Abia dacă am avut vreme pentru o ultimă sprinteneală cu Becchina mea, și iată-mă fugar Într-a voastră cetate a libertății... În care am aflat că ai Întreprins o strălucitoare ascensiune. Ești de-a dreptul prior. Un poet! La Siena nu mai e mult până să ne reteze limba. E chiar adevărat ce se spune? Că o nouă Atenă se ridică pe malurile râului Arno și că aici există mai mulți Înțelepți decât În toată biblioteca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
puțin timp În urmă. Am asistat la Înscăunarea voastră la San Piero. O ceremonie impresionantă, cu adevărat. Puterea cerului Îmbinată cu forța pământească. M-am bucurat pentru șansele mele: o prietenie puternică e cea mai bună merinde pentru un surghiunit. Priorul deveni rigid. — Erai și dumneata la San Piero, la idele lui iunie? Dar când ai sosit În oraș? — De trei zile. Taman la vreme ca să asist la triumful dumitale. Taman la vreme ca să ca să fii de față În noaptea crimei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]