2,110 matches
-
obiectul unor controver-se, rectificări, contestări sau contracarări cu alte propuneri. Ca atare, deosebirea dintre lingvistica limbii literare și cea a limbii populare este atît de pronunțată ca metode, obiective și rezultate, încît o discuție extinsă pe această temă este aproape de prisos. Astfel, din punct de vedere metodologic, de exemplu, se poate constata că o metodă cu largă utilizare și cu rezultate notabile în cazul lingvisticii limbii populare, precum metoda comparativ-istorică nu este aplicabilă nici măcar în chestiunile de principiu în lingvistica limbilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
glorie”, ST, 1973, 23; Nicolae Prelipceanu, „Mic tratat de glorie”, TR, 1973, 39; Piru, Poezia, II, 510-513; Ulici, Prima verba, I, 27-31; Dan Laurențiu, Utopie erotică, LCF, 1977, 8; Florin Manolescu, „Uneori plutirea”, FLC, 1977, 12; Ion Stratan, Chipul de prisos, AFT, 1977, 3; Nicolae Manolescu, Poezie intelectuală, RL, 1977, 22; Daniel Dimitriu, Poezii de dragoste, CL, 1977, 6; Cornel Regman, Poeți la al treilea volum, VR, 1977, 6; Nicolae Prelipceanu, „Generația - o ficțiune obligatorie” (interviu cu Dorin Tudoran), TR, 1977
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
richtig). Sunt corecte „imaginile“ care sunt în concordanță cu relațiile din natură. Satisfacerea cerinței pragmatice face „imaginile“ adecvate (zweckmässig). „Imaginile“ sunt cu atât mai adecvate cu cât ele exprimă mai multe relații din natură și conțin mai puține relații de prisos sau vide, adică cu cât sunt mai simple. Cerința adecvării se realizează prin denumiri, definiții, prescurtări etc. care exprimă decizii ale cercetătorilor. Cele trei cerințe se raportează la natura gândirii noastre, a lumii exterioare și la descrierea corelațiilor ei prin
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Rareori un filozof l-a judecat atât de aspru pe un altul: „Pentru Wittgenstein cel târziu - scria Russell - [Ă] reflecția filozofică serioasă a devenit în mod evident prea obositoare; și astfel, a născocit o doctrină care trebuie să facă de prisos orice astfel de activitate [Ă] Dacă ea ar fi adevărată, atunci întreaga filozofie ar deveni, în cel mai bun caz, o știință auxiliară a lexicografiei și, în cel mai rău caz, o joacă fără rost.“19 Ca și Karl Popper
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
descriptive ale limbajului. Despre ceea ce simțim nu putem ști ceva așa cum putem ști depre lumea exterioară, inclusiv despre comportarea oamenilor. „Din nou, când spun, în sens metafizic, «Trebuie întotdeauna să știu când am dureri.», aceasta face pur și simplu de prisos cuvântul «știu»; și în loc de « Știu că mă doare.» pot să spun simplu «Mă doare.». Bineînțeles, situația e diferită dacă dăm sens expresiei «durere inconștientă»Ă“42 Că durerea este a mea, a unui subiect, este ceva cuprins în expresia „durere
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Gauss o vedea ca un text august, ca o inscripție, al cărei laconism e însăși garanția durabilității ei. Redactarea îi lua un timp considerabil, nu prin poleirea frazelor, ceea ce ar fi fost o zădărnicie, dar prin munca de eliminare a prisosurilor, de organizare internă a ideilor: de captare a lor, la izvorul cel mai direct. Idealul său e clasic și a fost admirabil definit de Minkowsky (vorbind de Dirichlet): "un minim de formule oarbe unit cu un maxim de idei vizionare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cînd au fost scrise: "Ceea ce am dori să se stabilească în convingerea poporului românesc e că, departe de a ne putea juca cu puterile noastre vii și departe de a ne fi permis să le risipim, noi n-avem vreun prisos de puteri nici chiar pentru întreținerea vieții normale a statului român și că trebuie să fim zgîrciți cu puținul ce-l avem. Convingerea însă că sîntem economicește săraci și ca popor relativ slabi ne va face cruțători cu banul și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
crescuți în condiții mai bune decît cum fuseseră crescuți părinții lor, o generație și mai viguroasă și mai aptă ia locul celei ce se stinge. La noi sporirea veniturilor statului înseamnă însă totdeauna diminuarea veniturilor fiecărei economii private. Nu din prisosul producției, ci la clasele de jos, de-a dreptul din primele necesități, din plata muncii zilnice se percepe darea; mărimea contribuției statului e echivalentă cu mărimea mizeriei populației. De aici se explică de ce rasa română descrește continuu ca număr și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
strecurat cum a putut prin vălmășagul beției politice". Johann Gottlieb Fichte spunea în secolul al XVIII-lea: "Statul și toate instituțiile omenești, care sînt doar un mijloc, tind către propria lor distrugere: scopul oricărui guvern este să facă guvernul de prisos". Fără mijlocirea tehnicii și binefacerilor pe care le-a creat, n-ar fi fost posibilă o astfel de abordare a existenței statului. Nici femininul, care în prima jumătate a secolului trecut începea a-și afirma prezența, prin a-și cere
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
apostolilor pasionați și naivi al acestui fermecător ideal". Puterea tinde să diminueze pe cît posibil toleranța, ea fiind doar o idee regulativă, cu ajutorul căreia criticăm formele istorice ale puterii, și nu, din păcate, un principiu care să facă puterea de prisos. Critica în chestia dezarmării după strictul bun-simț îi oferă posibilitatea unei "dizertații" asupra înjurăturii naționale, din care, spre amuzament, vom cita pe larg: "Românul, cînd se necăjește rău, ori pe un lucru neînsuflețit, ori pe o ființă vie, absolut indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
scris enorm despre ultimele cuvinte ale oamenilor celebri aflați pe patul de moarte. Însă n-au fost luate În seamă, decât arareori, ultimele cuvinte ale sinucigașilor. Mai puțin frecventate decât ale celor dintâi - banalizate prin supra-uz și chiar printr-un prisos de Înțelepciune parcă desprinsă din neștiute tratate pedagogice - ultimele cuvinte ale sinucigașilor limitează, mai ales prin voința formulării, orice Încercare de a le transforma În passe-partout-uri sapiențiale. Ele pun, de obicei, În discuție două domenii care copleșesc prin gravitate: nefericirea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cu valoare substantivală în cazul nominativ: O zecime dintre copii participă la gala finală. * numeral cu valoare substantivală în cazul genitiv: Au fost elevi coordonați de doi profesori și ai amândurora au câștigat premii. * verb la modul infinitiv: Este de prisos a mai schimba acum ceva. * verb la modul gerunziu: Se aude vâjâind. * verb la modul supin: E simplu de găsit soluția. * interjecție: Se aude vâj-vâj subiect inclus: Mergem în excursie. subiect subînțeles: Avea condeiul bun, scria bine. subiect nedeterminat: Ninge
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
Generală; Procedurală; Genetică; Minimalistă; Normativă. Figura de mai sus sintetizează diversele definiții ale democrației, toate fiind necesare pentru a înțelege un genus complex și în dezvoltare. 3. Modelele democrației Revenind la democrațiile reale, pentru obiectivele urmărite aici ar fi de prisos discuția privind ampla literatură existentă pe tema tipologiilor democrației. Se poate aminti, în treacăt, tradiționala clasificare care se centrează pe instituțiile guvenamentale și care face distincția între: democrații prezidențiale, caracterizate prin alegerea directă a șefului de stat și prin competențe
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în drept. Ziarist în Sankt Petersburg, simpatizant al partidelor Socialist Revoluționar și Cadet, publică o serie de satire politice privitoare la protagoniști și la evenimente legate de revoluția rusă. I se interzice revista pe care o conducea, „Fără cuvinte de prisos”, și este nevoit să emigreze, cu destule peripeții, în România. Aici începe să scrie în limba română, pe care o vorbea din copilărie, colaborând, între 1919 și 1925, cu proză, memorii, portrete literare, cronici artistice, traduceri la mai multe periodice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286827_a_288156]
-
progresul 150. Odată cu Primul Război Mondial, se instalează o relație mai strînsă între știință și poli-tică. Cîțiva oameni de știință sînt angajați în calitate de consilieri guvernamentali, dar, după război, situația de dinainte prevalează: Statul susține cercetarea, dar ca pe ceva de prisos. Oamenii politici și militarii văd în oamenii de știință niște străini față de lumea acțiunii, în timp ce, la rîndul lor, oamenii de știință nu vor să se ocupe de politică. Ei se tem ca mijloacele și scopurile politicienilor să nu invadeze terenul
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Pitorescă apare doar confesiunea autobiografică Mijloacele: M-am născut cam pe-acea vreme pe când limba cea grecească Și știința de plăcinte nu mai da nici un folos; Pe când cele vechi mijloace neputând să mai slujească, Multe șlice și benișe rămăsese de prisos; Obiceiuri și tradiții de mulți secoli consfințite Cu greceasca și plăcinta dimpreună au pierit, Altă limbă, tot streină, și năravuri mai cioplite Se sili de-atunci să-nvețe tot românul iscusit. G. SĂULESCU, C. CARAGIALE, E. VINTERHALDER, D. GUSTI, N.
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
valorilor naționale în configurarea identității de neam și în câștigarea independenței naționale: "Oricât de nenorociți am fi prin împrejurări istorice de deosebite naturi, suntem un popor ce a știut și va ști, oricând va fi nevoie, să-și plătească cu prisos datoria de sânge, suntem un neam de oameni lipit, prin tradiții, moravuri și limbă, de un petec de pământ, pe care, cu titluri netăgăduite, îl putem numi țara noastră"381. Pornind de la modelul actanțial elaborat de A.J. Greimas, pentru
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
va pendula însă între postura de trubadur, atunci când iubește și suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și răul secolului, degradarea morală, indiferența la valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind „groapa”, „dricul”, „viermii”, „ploșnițele”, iar în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
după care, dintr-odată, a schimbat subiectul. „Uite”, a spus el, „vorba lungă, sărăcia omului. Săptămâna viitoare, vreau să tai În carne vie și vei continua s-o faci până ce-or Învăța și oamenii ăștia să iubească clientul”. E de prisos să mai adaug că știam că mă așteaptă necazuri mari. Drept instrument motivațional, omul din fața mea avea o abordare care semăna bine cu strategia clasică de tipul: „Vom continua să tragem până ce se ridică moralul trupelor!”. Cele zece seminare de
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
mă așez cu jale, Singurătății Încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere În urmă, Înainte, În dreapta sau În stînga, cînd sus, cînd iar (ăși) jos, Ș’oriunde priviri multe a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. CÎnd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată, Pe care ostenește vederea alergînd, Ș’a căria văzută de flori Împestrițată Se’ntunecă cu noaptea pe caru-i ’naintînd.” Odată cu căderea nopții, glasul nehotărît pînă acum, sedus de un peisaj euforic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plânge Lovinescu din nou, de emoție și de bucurie, din cauza unei alte scrisori una pe care Arghezi, cel mai mare poet român, i-o adresează lui, celui mai mare critic român, în circumstanțe nu mai puțin dramatice 100. E de prisos să mai precizez că aceste evenimente biografice își vor găsi un puternic ecou și în romanele lovinesciene care, să nu uităm, sunt, toate, niște romane de dragoste. În elaborarea propriu-zisă a textului inspirat de lectura scrisorii lui Maiorescu, autorul a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
funcție indispensabilă vieții, în măsura în care ea extrage din aer un anumit element care, intrînd apoi în contact cu sîngele, îi conferă acestuia principiul vital; cred că nu greșesc, deși s-ar putea ca unii dintre termenii științifici folosiți să fie de prisos. Odată admis acest adevăr, rezultă că, întrucît sîngele unui om poate fi aerat dintr-o singură respirație, omul ar putea să-și astupe nările și să nu mai tragă aer în piept vreme îndelungată; cu alte cuvinte, că ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
obiectivă, în definitiv singura profitabilă pentru cititor. Dar voind să retipăresc aceeași carte, am crezut că trebuie să păstrez și tonul, pentru că și tonul face parte integrantă din operă. Am suprimat însă câteva pasaje în care se repetau, prea de prisos, lucruri spuse în altă parte a volumului și am făcut câteva schimbări de cuvinte și de fraze, pentru a ușura stilul, vreau să zic înțelegerea acestui studiu, cugetat multă vreme, dar, din pricini cu totul personale, scris foarte repede. Trebuie
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
prin un articol înadins compus. Iar la acea a doua mă voi mărgini a zice că înainte de zece ani, când era rușine de a lua condeiul în mână spre a compune ceva românește, critica ar fi fost cu totul de prisos și nepriincioasă literaturii născînde 4. Astăzi s-au schimbat lucrurile; care n-are mania de a fi autor? Însuși țâncii de pe lavițele școalelor au pretenții a publica scrierile lor, pîn' și tractaturi de filozofie. Ei bine, într-o asemine epohă
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
-l prea înțelegea; probabil și pentru că, deși Dacia literară îl lăuda în unele privințe, îl și ataca: direct, pentru caracterul prea exclusiv moldovenesc al Albinei, indirect, prin învinuirea adusă publicațiilor românești în genere (deci și Albinei, care o merită cu prisos) că se mulțumesc numai cu traduceri din limbi străine, fără nici un interes pentru romîni 1 - învinuire pe care Kogălniceanu o reeditează și în Propășirea din 1844. Tot bine primește Asachi și apariția Repertoriului dramatic al lui Alecsandri, un alt reprezentant
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]