KorAP: Find »[drukola/base=pușcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...220 >

5,478 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

-și află loc. Ia acu să vezi dumneata ce ispașă are să plătească... Acu nu mai merge, măi bade... Înainte vreme, călcau dumnealor moșia prin toate părțile, prin toate coturile, da’ acu nu! Faliboga nu doarme... Eu cu harapnicu și cu pușca! Bat pândar, bat vătav, nu știu - să nu-i prind pe moșia noastră, că eu aici-s cu credință și cu jurământ... De aceea noi călcăm alte moșii - dar pe-a noastră n-o mai calcă nimenea... Faliboga se opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Mi s-a uscat gâtul! - Apoi se întoarse spre Niță. Da’ tu, Lepădatu, ești însurat ori nu? Nu-s însurat, răspunse scurt Niță. Apoi, eu, bre, îs însurat, și am un drac de muiere care umblă calare și dă cu pușca ca și mine. Să fiți sănătoși! zise Lepădatu, fără să privească spre cel ce-i vorbea. Faliboga își opri ceașca în drumul spre gură și-și încruntă sprâncenele. —Mă! grăi el aspru, cum vorbești tu cu mine? Cum mă-ntrebi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
deschis spre miazăzi. Vântul câteodată izbea greu în clădirea șubredă, șuierând cu mânie și bătând din grele aripi nevăzute. —Bădică, zise Nistor flăcăuașul, în iastă noapte iar au să vie lupii la perdele... —Tăceți, bre, că sunt câni voinici, și puști... ș-apoi pe așa vreme nu ies nici dihăniile din cotloanele lor... —Bădică, cum îi sta singur aici!... Mare crâșcare!... I-auzi, parcă vin niște ape!... —Măi băieți! zise încet Lepădatu, eu văd că pe voi v-a îngrozit vifornița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vă hodiniți... Băieții se strecurară spre bordeie și închiseră poarta de stuh în urma lor. Lepădatu trecu pe lângă vite până în capătul șopronului, și le ascultă răsuflarea. Se întoarse după aceea la locul unde-și avea de obicei culcușul. Avea acolo o pușcă de mult încărcată; dar el mai mult se bizuia pe buzduganu-i de alamă. Îl scoase și-l așeză să-i fie la îndemână; apoi se lăsă jos în tohoarcă. Stătu așa mult, gândindu-se. N-avea somn, și-n juru-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
scăpau prin spărturi. Sărmanu avu un plâns omenesc de desnădejde. O plasă de stuh ca o aripă uriașă plesni pe Lepădatu. Se plecă amețit, căutându-și buzduganul, voind să se apere de un dușman. Vântul scăpătă ca o bătaie de pușcă prin spărtură și-l orbi cu omăt aspru. - Toate se petrecuseră într-o clipă, și vitele mugeau prin împrejurimi. - Căzut în brânci, Niță Lepădatu nu mai avu când să se ridice; acoperișul de paie căzu greu peste el. Se simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu să urle prin noapte răgușit: — Măi oameni buni, măi! n-auziți, măi! Îi veni un gând apoi; își smunci pușca din spate și slobozi de două ori. Detunăturile se amestecară cu clocotul viforniții. Iar se plecă, scurmând cu mânile, până ce, gâfâind cu desnădejde, simți tohoarca, și subt ea trupul cald al lui Lepădatu. - Singur se năcăji și-l trase la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
De la isprăvnicie a venit a doua zi cercetare. Cum vremea era pe-nserate, boierii au găzduit la curte ș-a rămas să cheme pe vinovată înaintea scaunului lor în dimineața următoare. Iar în fața chiliei unde vârâseră pe Cristina, așezară dorobanț cu pușcă și cu șpangă. Toată vremea femeia stătuse blândă, umilită și supusă, fără să plângă. Când au întrebat-o: „Ai omorât pe Alexa?“, răspunse: „L-am omorât“. Și nu mai spunea altceva nimica. Dar în noaptea aceea, când o străjuia dorobanțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zări pe nevasta vătafului cum trece apa Moldovei, prin pulberea lunii, cu fustele ridicate până la sâni și cu coatele înălțate la umeri. Atunci se năpusti la vale, ieși la marginea zăvoiului, și de-acolo trase asupra fugarei un foc de pușcă. Ea nici nu întoarse capul. Oșteanul, gheboșindu-se asupra armei lui, încărcă cu grabă și trase iar. Apoi iar încărcă; și pe când ochea a treia oară, printr-o lumină ca ziua, vedea lămurit cum scade unda și muierea iese de ceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
flăcăul, moș Calistru se încingea strâns cu cureaua peste cojocel. C-un zâmbet de înțeles arătă din cap spre mohorâta mătușă Varvara, apoi trase pe mânici și sumanul nou de noaten. După ce-și luă din fundul casei, de lângă cuptor, pușca și-i cercetă oțelele, apărate cu coadă de iepure, se întoarse spre icoane și-și făcu cruce. Apoi își îndesă căciula în cap și-și potrivi cornul la șold. — Măi babă, noi ne ducem, zise el. Să te găsim sănătoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sprinten, nu zicea nimic. Dar moș Calistru îl simțea bucuros grozav și plin de patimă, cum era și el odinioară în anii tinereții. O luăm de-a dreptul prin valea Moișei, măi Dăvidel? — Cum socoți, uncheșule! răspunse mișcat flăcăul. Cu puștile trecute în spate, amândoi săriră pârlazul, apoi porniră cătră munte, fără a mai privi înapoi. Copoii, zvârlindu-se în copce. Îi ajunseră din urmă. Călcând cu opincile ca-n puf prin zăpada curată, trecură spre valea Moișei și, când se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și le mână. Dă-te repede în țiitoarea noastră; așteaptă liniștit și însamnă bine. Ia și cățeii. Eu m-oi hodini aici. Țâhnitul copoilor străini suna departe încă, subțire și cu răsunete ciudate. Dăvidel își lepădă iute săculețul, trase cucoșul puștii ș-o luă pe sub piciorul țancului. Bătrânul, rămas singur, asculta cu luare-aminte. Părea însă apăsat și abătut, ca și șihla neclintită. Îi zvâcnea inima în piept rar și tare, parcă-i ciocănea coastele, ș-avea în toate mădularele o trudă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un tremur, ca o chemare, un sunet nou se deștepta în munte: un glas de corn. Boghean tresări, tulburat, și ridică fruntea. Cunoștea cornul. Era al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse într-o dulce tremurare... O clipă se ridică iar, și-ndată tăcu. Flăcăul se repezi îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aplecă țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse într-o dulce tremurare... O clipă se ridică iar, și-ndată tăcu. Flăcăul se repezi îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de tulburare, apucă în fugă, și când ajunse în preajma colibei, iar îl fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se întrebă el gâfâind. Când ajunse în ușa colibei de cetină, zări pe bătrân culcat într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
organizat era mai mult „poliție“; carabina pe care o purta în spate era a unui paznic și pacificator, nu a unui vânător; acea carabină avea a fi întrebuințată asupra răutății și neorânduielii, apărare de fiară ori braconier. Ori lup, ori pușcă străină se așeza, față de Nicula Ursake, în aceeași categorie a infracțiunilor. Culi însă avea o ideea a lui, cum că chestiile lui din pădure, cu fiarele și cu oamenii, sunt tot treburi de vânătoare, pe când chestiile polițienești propriu-zise privesc orașele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la el: Neică Sandule, cârciumarul nostru a adus marfă. Altul: negustorul nostru a scos bani de la bangă. Își puneau obrăzare; ieșeau cu luntrea la un grind. Păleau unde trebuia. Se arătau cu putere și îngrozire. Dacă era nevoie, dădeau cu pușca. Încărcau marfa, încasau banii, erau perceptori. Se întorceau în baltă. Aveau un ascunziș la Călan, între plăvii. Franțuzeasca lui de ascunziș! Căile acolo erau încâlcite ca mațele; nu le mai descurca nimeni. Mai aveau un ascunziș la Răzoare. Acolo Dălcăuș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
amurg, s-adună la un cocioc în loc poruncit; intră în luntre toți tovarășii. Dălcăuș îi cercetează pe sub sprâncene. Se duc ei pe cărările lor. Ies într-o margine de Olteniță. Mai era lumină la cârciumar. Dălcăuș a intrat singur, cu pușca. —Sus labele! Câți oameni au fost au stat smirna, cu brațele sus. Nene cârciumare, vino acilea. A venit cârciumarul. —Cum te chiamă? —Tănase. — Nene Tănase, află că eu sunt Sandu. Cunoști-mă au ba? — Am auzit. Am nevastă și copii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
băut oamenii de s-au îmbătat. Râdeau unii de alții. Să n-aud râzând. Să n-aud vorbă. Beai și ridici iar brațele sus. Ieșiți câte unul și duceți-vă. —Bogdaproste, au spus oamenii. —Hăt! cine deschide clonțul moare de pușca asta. Auzit-ați? — Am auzit. —Așa. Acuma, nene Tănase, scoate marfa pe care știu că ai adus-o astăzi. Dă-o soților mei. Pune-mi în palmă și șase mii de lei, ca să nu mă supăr. Să nu spui nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și custiveiu sfinției tale, părinte Agopie, scoate cheia a lungă și deschide tronul ăl ferecat. Dacă nu scoți și nu deschizi în clipă, te scrijelez la beregată. A luat atunci optzeci poli de aur. Vineri, tot cu obrăzare și cu puști, s-au înfățișat la Silistra, la Hagi Iani, cherhanagiul. Boc-boc! —Care-i acolo? Deschide. — Care sunteți dumneavoastră, bre? Noi suntem, Sandu Dălcăuș. Tare te rog să deschizi. Dacă nu vrei cu voia, va fi cu nevoia. Cherhanagiul a deschis. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ciovrântia ta de cațaon! Dă patruzeci de mii. Hagi Iani a tăcut. S-a desfăcut la brâu și a scos cheia. S-a plecat să deschidă lada de fier și a ridicat din lada de fier revolverul. A lătrat întâi pușca lui Dălcăuș. Vhau! Hagi Iani s-a dus cu capu-n jos în ladă. Oamenii lui Dălcăuș l-au tras de picioare. Dălcăuș a luat banii din sânge. Au ieșit; au închis cherhanaua. S-au dus la cârciumă. Erau acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

Bineînțeles, nici el n-avea habar, astfel că explicațiile i-au fost cu atât mai impresionante. Cu siguranță că ai ghicit, Hassan fiule, că tunul acela n-a fost întrebuințat niciodată. Abu Khamr n-avea nici ghiulele, nici praf de pușcă, nici tunari, iar vizitatorii lui au început să rânjească. Din fericire pentru el, șeful poliției, muhtasib, alertat de îmbulzeală, a pus să fie ridicat obiectul de către câțiva oameni și tras spre Alhambra spre a fi arătat sultanului. Nimeni nu l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
pe deasupra, se înțelesese cu triburile de nomazi arabi, care nu se supuseseră niciodată vreunei puteri egiptene, ca să vină să devasteze împrejurimile capitalei. Se mai spunea de asemenea că Tumanbay adusese din Alexandria material de război, săgeți, arcuri și praf de pușcă, și că adunase trupe proaspete, pregătindu-se să se lanseze într-o nouă ofensivă. În realitate, înfruntările se înmulțeau, îndeosebi spre Ghizeh, făcând de nefolosit drumul spre piramide pe care trebuia s-o pornim pentru a-l lua pe Bayazid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

începu să zbiere foarte tare la fereastră. Cum era să vorbească el cu toți prostănacii ăia din sat adunați buluc în jurul lui? — Ce fel de armată avem în țara asta? strigară vocile furioase. E plină de idioți. Să tragă cu pușca din oră-n oră! N-o să îngăduim așa ceva. Fără arme-n locuri sfinte, fără arme-n locuri sfinte, fără arme-n locuri sfinte... Măcar ați... se bâlbâi brigadierul în chip de răspuns. Măgari analfabeți! N-o să îngăduim așa ceva, îl întrerupse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

se zvârcolea o mexicană lungă de aproape doi metri, cu gura până la urechi, sâni fierbinți și gresați și o brazdă de păr negru pe pântece, care i se strecura în cureaua albă a pantalonilor ca o dâră de praf de pușcă. Asta e mai dată dracului, mi-am zis. Un om cu experiența mea poate să aprecieze cu destulă exactitate tot ce e necesar să știi despre o femeie, ținând cont de cantitatea de timp, creier și bani pe care și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
de câteva ore. Mi-am lăsat limba uscată să cerceteze umflătura din partea de vest, sus. Cam aceeași, dar parcă mai cedase puțin. Gâtul m-a informat că i se scârbise de atâta tutun. Prima țigară va aprinde dâra prafului de pușcă până la arsenalul ascuns în pieptul meu. Mi-am pipăit buzunarele și până la urmă tot am aprins una. Zece minute mai târziu mă târam afară din capcana în care eram prins, ca un crocodil palid și pocăit, regretând sincer toate porcăriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
am avut certitudinea, dincolo de orice îndoială, că în agenda de lucru a Selinei mai erau înscrise și alte sule. Ei, hai, doar e clar că am dreptate. E deșteaptă. E practică. Trebuie să aibă ea vreun investitor, vreun aiurit de puști de bani gata, un înger salvator. Poate că nici nu se regulează cu el deocamdată. Îl ține doar la respect cu straniile sclipiri ale desuurilor ei, cu bizarul spectacol pe care i-l oferă în timp ce face baie - da, și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]