KorAP: Find »[drukola/base=puști & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...100 >

2,499 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

întâmplat? Veni tatăl lui. Billy știa că avea să încaseze o bătaie. Dar tatăl lui nu dădea semn că voia să facă asta. Ceru să vadă arma. Îl întrebă pe Billy unde erau gloanțele. Billy spuse că trăsese într-un puști sălbatic, care îl atacase. Tatăl lui Billy înclină din cap, cu o față impenetrabilă. Dar spuse că îi va urma pe polițiști la secție, unde îl duceau pe Billy ca să-l aresteze. — Cred că trebuie să recunoaștem că nu merge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
era deja acolo. Deja. — Mamă, pot să mă uit la televizor, când ne întoarcem la motel? — Sigur, scumpule. Dar, desigur, nu se întorceau la motel. Parcă la colț, înainte de motel. Din poziția aceea, putea să vadă lobby-ul și pe puștiul dinăuntru. Vorbea la telefon, uitându-se în jur. Alex își porni vechiul telefon mobil și formă numărul motelului. Puștiul puse cealaltă convorbire în așteptare și îi răspunse. — Best Western. — Sunt doamna Colson. M-am înregistrat mai devreme. — Da, doamnă Colson

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
desigur, nu se întorceau la motel. Parcă la colț, înainte de motel. Din poziția aceea, putea să vadă lobby-ul și pe puștiul dinăuntru. Vorbea la telefon, uitându-se în jur. Alex își porni vechiul telefon mobil și formă numărul motelului. Puștiul puse cealaltă convorbire în așteptare și îi răspunse. — Best Western. — Sunt doamna Colson. M-am înregistrat mai devreme. — Da, doamnă Colson. Părea agitat. Se uita în toate direcțiile, înnebunit. — Mi-ai dat camera 204. — Da ... — Cred că e cineva în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
și să deschizi ușa. — Dacă este cineva, probabil că e menajera... — Eu cred că-i un bărbat. — Oh, nu, nu se poate ... Vino aici și deschide ușa. Sau trebuie să sun la poliție? — Nu, sunt sigur că ... Vin imediat. — Mulțumesc. Puștiul comută pe cealaltă convorbire, vorbi rapid și apoi ieși din lobby, alergând spre camerele din spate. Alex coborî din mașină și traversă strada în fugă. Intră repede în lobby, se duse în spatele biroului de recepție, luă arma și ieși din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
un paznic i-a identificat mașina. Ea l-a amețit cu o poveste despre un fost soț și tipul a crezut-o. — Când a fost asta? — Puțin înainte de opt. De acolo, s-a întors la motel și i-a spus puștiului de la recepție o poveste, cum că ar fi cineva în camera ei. În timp ce puștiul verifica, ea i-a luat arma de sub birou și a fugit cu ea. Da? zise Burden. Femeiușca asta are ceva tupeu. — Se pare că a încercat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
un fost soț și tipul a crezut-o. — Când a fost asta? — Puțin înainte de opt. De acolo, s-a întors la motel și i-a spus puștiului de la recepție o poveste, cum că ar fi cineva în camera ei. În timp ce puștiul verifica, ea i-a luat arma de sub birou și a fugit cu ea. Da? zise Burden. Femeiușca asta are ceva tupeu. — Se pare că a încercat să cumpere o armă într-un magazin, dar s-a lovit de durata de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Vasco. — Treaz. — Sigur? — Bun și pentru o muncă guvernamentală, spuse Dolly. Bea cafea dintr-un termos. — Ai verificat termosul? — Da. Sigur. Deci, îi săltăm sau te așteptăm? Dacă este tipa, Alex, lăsați-o în pace. Dar dacă-l vedeți pe puști, puneți mâna pe el. — Am înțeles, zise Dolly. Capitolul 81 — Bob, spuse Alex, ținând telefonul la ureche. Auzi un geamăt, la celălalt capăt al legăturii. — Ce oră este? — E șapte dimineața, Bob. — Au, Iisuse. O bufnitură, când capul lui lovi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
un dulap ambulant. Se ține după mine și copilul meu, încercând să înfigă în noi niște ace pentru biopsie și să ne ia celulele. — Foarte amuzant. Aștept. — Vorbesc serios, Bob. Un vânător de recompense este pe urmele mele și ale puștiului meu. — Așa, din senin? — Nu. Are legătură cu BioGen. — Am auzit că BioGen are probleme, zise Bob. Și ei încearcă să vă ia celulele? Probabil că nu pot face asta. Probabil este un cuvânt pe care nu vreau să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
depășit. Se duse în dormitor să gândească. Tocmai se întorsese de la secția de poliție, unde revăzuse imaginile filmate de camera de securitate pe terenul de joacă, din ziua precedentă. Calitatea imaginii nu era prea bună, slavă Domnului, pentru că imaginea acelui puști, Billy, lovindu-l cu piciorul și bătându-l pe fiul său era prea tulburătoare ca să o poată privi. Fusese nevoit să își îndepărteze privirea de câteva ori. Iar ceilalți băieți, gașca de skateri, ar fi trebuit să fie cu toții în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Cu puțin noroc, aveau să fie eliminați din școală. Dar Henry știa că nu avea să se termine acolo. Niciodată nu se termina. Toată lumea dădea în judecată acum și, fără îndoială, părinții skater-ilor aveau să dea școala în judecată, pentru ca puștii să fie reprimiți. Aveau să dea în judecată familia lui Henry, pe Jamie și pe Dave. Iar din aceste procese în mod sigur avea să reiasă că nu exista un sindrom Gandalf-Crikey, sau cum se numea cel inventat de Lynn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
putea risca alte incidente de genul celui petrecut în ziua precedentă. Lynn ținuse copiii acasă încă o oră, cu intenția de a-i lăsa să plece la școală mai târziu, așa încât să nu existe incidente cu copiii mai mari. Acel puști, Cleever, era un pericol, și era puțin probabil să ajungă în închisoare. Probabil că doar îl speriaseră și îl predaseră în custodia tatălui său. Henry știa că tatăl era analist la o companie locală de consultanță și un împătimit al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
în jur, apoi își continuă drumul. Vreau mâncare, spuse Gerard. Mi-e foame. Băiatul se opri din nou și se uită iar în jur. — Care e problema, nu știi să vorbești? zise Gerard. — Ba da, spuse copilul. Unde ești? — Aici. Puștiul îl văzu. Se apropie de gard. — Mă numesc Gerard. — Ce chestie! Știi să vorbești! Ce incitant pentru tine, spuse Gerard. Acum simțea puternic mirosul din găleată. Simțea miros de porumb și de alte cereale. Mai simțea și un miros urât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Ce mâncare vrei? întrebă copilul. Băgă mâna în găleată și scoase o mână de mâncare. Vrei asta? Gerard se aplecă și gustă. O scuipă imediat. — Ihhh! — E mâncare pentru pui. Nu e nimic rău. Ei o mănâncă. — Ai legume proaspete? Puștiul râse. — Ești amuzant. Parcă ai fi englez. Cum te cheamă? — Gerard. O portocală? Ai o portocală? Țopăia într-o parte și în alta pe stâlp, nerăbdător. Îmi plac portocalele. — Cum de vorbești așa de bine? Aș putea să te întreb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
de lemn. — Pariez că putem să te vindem pe o mulțime de bani, spuse el. Gerard croncăni și zbură pe acoperișul unei case. — Hei! Vino înapoi! Din interiorul casei se auzi o voce: — Fă-ți treburile, Jared! Gerard văzu cum puștiul se întoarse, fără tragere de inimă, la un coteț, unde începu să arunce grăunțe din găleată, cu mâna. Un grup de păsări galbene începură să cloncăne și să sară spre mâncarea aruncată către ele. Păreau incredibil de proaste. Trecură câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ca Gerard să decidă că avea să mănânce acea mâncare, până la urmă. Zbură spre sol și scoase un țipăt puternic, ca să alunge acele păsări stupide, după care începu să le mănânce grăunțele. Erau dezgustătoare, dar trebuia să mănânce ceva. Atunci, puștiul se aruncă spre el, cu mâinile întinse. Gerard se înălță în aer și îl ciupi pe copil tare de nas. Puștiul țipă, iar Gerard ateriză din nou, la mică distanță, ca să continue să mănânce. Păsările acelea mari și galbene erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
alunge acele păsări stupide, după care începu să le mănânce grăunțele. Erau dezgustătoare, dar trebuia să mănânce ceva. Atunci, puștiul se aruncă spre el, cu mâinile întinse. Gerard se înălță în aer și îl ciupi pe copil tare de nas. Puștiul țipă, iar Gerard ateriză din nou, la mică distanță, ca să continue să mănânce. Păsările acelea mari și galbene erau peste tot în jurul lui. — Înapoi! Înapoi, am zis! Păsările galbene nu-i dădură prea multă atenție. Gerard scoase un sunet de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
iar Gerard ateriză din nou, la mică distanță, ca să continue să mănânce. Păsările acelea mari și galbene erau peste tot în jurul lui. — Înapoi! Înapoi, am zis! Păsările galbene nu-i dădură prea multă atenție. Gerard scoase un sunet de sirenă. Puștiul se aruncă din nou, trecând puțin pe lângă Gerard. Fără îndoială, era un copil cam prost. — Goluri de aer! Goluri de aer! Șase mii de metri altitudine! O să împing manșa în față ... Apoi sunetul unei explozii uriașe. Puii se împrăștiară auzindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
prost. — Goluri de aer! Goluri de aer! Șase mii de metri altitudine! O să împing manșa în față ... Apoi sunetul unei explozii uriașe. Puii se împrăștiară auzindu-l, și avu un moment de liniște, în care reuși să mănânce puțin Acum, puștiul se întorsese cu o plasă și o învârtea la nivelul solului. Era prea multă agitație pentru Gerard, pe care-l durea stomacul din cauza mâncării oribile, așa că se înălță repede în aer, eliberând locul și lovindu-l pe copil perfect în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Locul acela era foarte liniștit. Apa susura în niște pârâiașe, pe lângă cărare. Gerard era sigur că avea să stea acolo pentru mult, mult timp. Capitolul 85 — OK, avem acțiune, spuse Vasco. Doi băieți ieșeau din casa Kendall. Unul era un puști negricios, cu o șapcă de baseball, destul de crăcănat. Celălalt era blond și purta și el o șapcă de baseball. Era îmbrăcat în pantaloni kaki și cu o cămașă sport. — Pare a fi Jamie, zise Vasco, băgând mașina în viteză. Porniră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
uitându-se afară, pe geamul din spate. — Ce era? — Semăna cu o maimuță! — Nu e maimuță, e prietenul meu! țipă Jamie, zbătându-se. Merge la școală cu mine. Copilului îi căzu șapca de baseball de pe cap și Dolly văzu că puștiul avea părul castaniu închis. — Cum te cheamă? întrebă ea. — Jamie. Jamie Kendall. — Oh, nu, zise ea. — Iiuse, spuse Vasco, de la volan. Ai luat alt copil? — A spus că-l cheamă Jamie! Nu e copilul care trebuie. Iisuse Hristoase, Dolly, ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
volan. Ai luat alt copil? — A spus că-l cheamă Jamie! Nu e copilul care trebuie. Iisuse Hristoase, Dolly, ești o idioată. Asta e răpire. Dar nu e greșeala mea ... — Atunci a cui e? — Și tu l-ai văzut pe puști. — N-am văzut ... — Te uitai și tu la el. — Iisuse, taci din gură. Nu mai comenta. Trebuie să-l ducem înapoi. Ce vrei să spui? — Trebuie să-l ducem înapoi unde l-am găsit. Asta e răpire, la naiba. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Nu erau la mai mult de șase metri de ușa din spate a centrului chirurgical, poate trei sau patru pași, nu mai mult, când începu totul. Iar Vasco Borden era iritat. Asistenta lui credincioasă se înmuia chiar sub ochii lui. Puștiul strigase „Mamă! „ și ea îi dăduse drumul. Stătea pur și simplu pe loc. Ca și cum ar fi înlemnit. Ține-l, fir-ar să fie, zise Vaco. Ce naiba faci? Ea nu răspunse. — Mamă! Mamă! Exact de ce mă temeam, își spuse Vasco. Avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Mamă! „ și ea îi dăduse drumul. Stătea pur și simplu pe loc. Ca și cum ar fi înlemnit. Ține-l, fir-ar să fie, zise Vaco. Ce naiba faci? Ea nu răspunse. — Mamă! Mamă! Exact de ce mă temeam, își spuse Vasco. Avea un puști de opt ani care striga după maică-sa și toate femeile acelea în halate mergând în jurul lor. Dacă înainte nu se uitaseră la el și la copil, acum în mod sigur se uitau ... îi arătau cu degetul și discutau. Vasco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
să și-o tragă pe ochi, din cauza urechii retezate. Știa că arăta ca personajul negativ dintr-un film prost cu cowboy. Asistenta lui nu-l ajuta, nu-l potolea pe copil și nici nu-l împingea înainte, și știa că puștiul avea să o ia la fugă, dintr-o clipă-n alta. Vasco trebuia să preia controlul. Întinse mâna după armă, dar acum și mai multe femei ieșeau din toate camerele. La naiba, o clasă întreagă de yoga ieșise în grădină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Vasco nu își termină propoziția, pentru că o umbră neagră se repezi spre el, sări în aer, se legănă pe o creangă de copac, la doi metri înălțime și - exact în clipa în care realiză că era iar copilul acela negru, puștiul ăla păros, cel care-l mușcase de ureche - copilul negru se izbi în el, dur ca o piatră mare care-l lovea drept în piept. Vasco se dădu în spate, se împiedică de niște tufe de trandafir și se prăbuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]