2,405 matches
-
singura necunoscută fiind momentul când, efectiv, aveau să prindă animalul acela fantastic, iar după ce văzuse în curte, se părea că nu mai avea mult de așteptat. Urmase încă o noapte petrecută în spatele ușilor ferecate. Duseseră capcana sus, în împrejmuirea de lângă Râpa Dracului. Drumul nu fusese ușor și durase chiar mai mult decât estimase mercenarul șef. Era cât pe ce să îi surprindă noaptea pe munte. Abia reușiseră să ajungă acolo când înserarea începuse să se lase. Plecaseră în grabă, gonind ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
avea cine știe ce perspectivă. Încercă totuși să își facă o părere despre locul în care se afla. Se părea că Pop avusese dreptate, după ce fuseseră capturați îi aduseseră la baza Pinforest de la poalele Muntelui Rău. Recunoștea drumul construit de basarabeni spre Râpa Dracului. Discuția dintre cei doi mercenari încetă brusc. Aruncaseră țigările și își aranjaseră rapid ținuta, luând o poziție aproximativă de drepți. De după colțul clădirii, apăruse cineva care se apropia de ei. Șeful lor, Boris Godunov, pentru că el era cel ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
platou, având grijă să rămână în dreptul roții din spate. Cu puțin noroc și, având în vedere că Boris nu se aștepta să-l vadă acolo, poate că ar fi putut să o rupă la fugă spre podul ce trecea peste Râpa Dracului, înainte ca acesta să-l vadă. Nu-și făcea nici o iluzie că ar fi scăpat neobservat dar spera ca acest lucru să se petreacă cât mai târziu, astfel încât să pună o distanță cât mai mare între el și Godunov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
te poți vedea pe tine însuți întins la pământ? În clipa aceea atenția i se focaliză dintr-o dată pe containerul de la intrarea în peștera vâlvei. Într-adevăr, căzut lângă remorcă, întins cu fața în sus, se afla un corp. Dincolo de Râpa Dracului, ca o rană în trupul muntelui, drumul croit de oamenii lui Mihailovici șerpuia pe sub copacii bătrâni. Farurile unei mașini ce gonea la deal, aruncau sulițe de lumină în întuneric. Nu-l interesa ce se petrece acolo jos, știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deasupra muntelui. Întins pe spate în iarba înaltă de sub Stânca Adevărului, Cristian Toma închise ochii. Trecuseră cincisprezece ani de când se stabilise împreună cu soția și fiul său în Baia de Sus. Zi de zi, iarnă sau vară, trăgea o raită pe la Râpa Dracului, numai așa, ca să se asigure că totul este în ordine. Când vremea era frumoasă, urca și aici. Rămânea ceva timp, la umbră, meditând în liniște. Nu mai plecase niciodată din Baia de Sus. După ce Vlad și Boris, împreună cu acoliții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de la secție, aflase și de fărădelegile făptuite de cei doi peste hotare. Cristian Toma insistase pe lângă socrul său să nu pomenească nici de peșteră și nici de implicarea sa în cazul respectiv. Nimeni, în afară de ei, nu știa de baza de lângă Râpa Dracului. Spre surprinderea sa, Pop acceptase repede. E drept că se folosise puțin și de toiag ca să-l convingă atât pe el cât și pe agentul Pohoață să uite de cele câteva ceasuri petrecute acolo. Imediat ce lucrurile se liniștiseră, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Iași -, un peisaj social cunoscut (o zonă cu mineri șomeri din cauza minelor închise după 1990 și cu polițiști care stau mereu sub zodia logicii și rațiunii) și o realitate a fantasticului unde, lângă o toponimie misterioasă (Muntele Rău, Stânca Adevărului, Râpa Dracului, Lacul Negru, Pârâul Bolii), crește o mitologie care își află rădăcinile în orizontul mito-poetic românesc. Dan Tomorug face o documentare foarte minuțioasă; vâlva, protagonistul cărții sale e, în fapt, vâlva băilor care protejează băile aurifere din Munții Apuseni, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
destul ca să i se facă lehamite. Nu bănuia că-i mai rămâneau trei minute. Progresul! mormăi ca o sudalmă. Și Barbara invoca progresul, deși n-o interesa decât standingul... Altă iluzie, de vreme ce te scoate din minți și te duce de râpă. Apăsă distrat pe butonul care comanda vizibilitatea carcasei. Înaintea lui se deschise priveliștea exaltantă a unei estacade brăzdate de mii de aeroglisoare, dar totul îl lăsa acum rece, ba chiar îi provoca un fel de greață. De altminteri, regulamentul circulației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Băieții, călări, se întreceau și cântau din frunză, pentru a le mai trece pustiul de urât. Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească tainul zilnic. Dintre râpele Podului de Lut, o închipuire de suflet omenesc se apropia de cei doi băieți: Ce arătare o fi și asta? întrebă Vasilică, care era cel mai tânăr dintre frați. O fi duhul pădurii, așa cum ne povestea mămuța, răspunse Ionică. Cei
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
pierdute-a adunat Să le-adape la izvoară Ca de sete să nu moară... A curs apă și mult sânge Cerul a-nceput a plânge Soarele s-antunecat Luna-n sânge s-a schimbat... Trecură peste podul Burlacului, care traversa o râpă și un firicel de apă, ajunseră în Ungureni, partea satului locuită de meșteri aduși din Ardeal pentru lucrul la sticlăria evreului Ițic Serat, și poposiră la o casă mare, al cărei stăpân se proptea într-o lopată lată, cu care
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
dintr-un gard în altul. Înjurând înăbușit, traversez peste lemnele umezite alunecoase, pentru a-mi continua drumul. În răscrucea cu șoseaua, cineva mă fluieră îndemânatic din spate: Mergeți în oraș, domnu’? Una dintre fetele mici ale lui Țârțâc iese din râpă fugind mărunt, desculță și îmbrăcată numai într-o cămașă jilavă. Da, mă duc să-mi iau țigări. Păi de ce n-ați spus (zâmbește șui), că acuma a plecat sor’-mea, tot după țigări s-a dus, pentru nea Țârțâc... Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
nu știi ce-a zis poliția că eram două? - Nu-mi mai amintesc, în fine... - În fine, sor-mea, când am ajuns la lac, a luat și bagajul meu, l-a pus în spate cu-al ei, a coborât în râpă și-a intrat în lac, așa îmbrăcată și cu doi saci legați de ea. S-a dus, n-am mai văzut-o. - Nea Țârțâc știe? întreb după o pauză bună, în care am coborât la marginea patului și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mergi niciodată și stai la pat. Și, pentru că tata nu o să mai poată face față la atâtea treburi gospodărești, o să vindeți vacile, oile, porcii, nu o să mai puteți crește păsări sau să cultivați În grădină mai nimic. Se duce de râpă, gospodăria. - Aoleo, maică, păi, dacă este așa, nu mă mai operez! - Stai liniștită, mamă, că ești pe mâini bune. Eu te fac bine, Îmi cunosc meseria, totul vă datorez vouă, care ați avut grijă să mă educați și să mă
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
pierde din forță și că, deja pensionară, nu mai poate să se descurce. Au fost, până la Revoluție, anii cei mai mizerabili pe care i-am trăit și care mi-au împins cărăușitul pe niște piscuri - sau mai degrabă în niște râpe - jalnice, de negândit, deși nu s-ar fi zis că eram cele mai oropsite ființe din oraș. Nu vreau să mă martirizez cu orele de stat la coadă pe ger sau zăduf, noaptea, în zori, la prânz și seara, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
și am primit eu slujba. Asta a fost șansa mea în viață. — Presupun că ai dreptate. — A fost o simplă chestiune de noroc. Bănuiesc că Abraham ăla avea o trăsnaie a lui. Bietul de el s-a dus complet de râpă. Are o slujbă de doi bani la Serviciul medical din Alexandria - un fel de oficiant sanitar sau ceva în genul ăsta. Mi s-a spus că trăiește cu o grecoaică bătrână și urâtă și că are vreo șase copii scrofuloși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
strășnicie ca nimeni să nu le afle? Și ce a decis alegerea locului pentru preziceri? apropierea Parnasului? aburii reci care ieșeau, dintr-o crăpătură, și care, inhalați, se dovedeau halucinogeni? sau caracteristicile peisajului, și ele de o totală ambiguitate, stâncă, râpi adânci, vale îngustă? Plutarh povestește că, demult de tot, un păstor care s-a așezat din întîmplare pe marginea unei crăpături de unde ieșeau aburi, într-o cavernă, a început să aiureze. La început, lumea l-a socotit nebun. Pe urmă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
așa, viața fiind scurtă, vei fi drămuit? Am pornit-o spre sud și m-am oprit înainte de Vama Veche, în dreptul unui golf aproape sălbatec... Trec pe lângă un mic țarc, înlăuntrul căruia se află câteva oi păzite de un câine. Cobor râpa abruptă, acoperită cu ierburi uscate și pietre, și mă dezbrac pe o fâșie de plajă plină de alge ce putrezesc și de scoici, sidefii și negre, aruncate de valuri. Nisip puțin. Poate de aceea nu e nici țipenie de om
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ai apucat să faci costumaș cavalerului tău, te rogi să se vindece fluturii, adormi cu fluturii în gând. nouă deasupra: prin visele tale bat aripi, te trezești tristă, e necinstit ca o făbricuță atât de ingenioasă să fie dusă de râpă, după o singură zi, de o biată molimă, te întrebi revoltată de ce trebuie ca până și fluturii să sufere de boli, viața este în continuare plină de neprevăzut, ești cu ochii în patru, tunetele încă se prăbușesc pe cerul celorlalți
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
ale vietăților din jur, crevasa adâncă din față este fala-primei-mari reușite, mergi tiptil pe marginile ei subțiri de gheață, ebisu este urmat aproape de daikokuten, scapi cu bine, urmează crăpătura ochilor-dulcifără-rușine, veverițele-călugăr îți ghidează drumul de această dată, aluneci însă pe râpa dorinței-de-a-leface-pe-toate, dar nu te lovești rău, nu se rupe nici un oscior al tău. ai noroc, treci cu bine de această dată. șase în al patrulea loc: câmpul este acum plin de vase înalte de lut și de pătrunjel-creț măreț, mirosul
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
fi fost zdrobite trupul și sufletul. Rămaseră amândoi tăcuți, privind, fără o vorbă, trupul lui Hanbei. În cameră era întuneric ca într-o peșteră, dar nu fu aprinsă nici o lampă. Așternutul alb de sub mort arăta ca zăpada din fundul unei râpi. — Kanbei, spuse Hideyoshi, în sfârșit, sunând de parcă durerea i-ar fi șiroit din tot trupul, e jalnic. Mă așteptasem să fie greu, dar... Kanegasaki nu putu spune multe ca răspuns. Părea să fie, și el, amețit. — Of, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul dintre militari descoperi, în sfârșit, un pârâiaș între pietre. Unul după altul, soldații se îmbulziră să-și umple gamelele cu apă limpede. Asta ne va ajunge până la Tenjin. Poate vom mânca la Yamazaki. Nu, noaptea e atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
malul lacului, spre nordul provinciei Omi. El, unul, se deplasa călare. Briza primăvăratică îi juca pe chip, în timp ce călărea sub stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și totuși, nu se zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
noapte când norii sunt coborâți ar fi altceva, dar e ciudat să vezi cerul colorat așa când noaptea e senină. Aici sunt prea mulți copaci care ne blochează vederea, dar ar trebui să putem vedea dacă ne cățărăm până pe marginea râpii de-acolo. — Stai! E periculos! Dacă aluneci, cazi tocmai până-n vale! Încercară să-l oprească, dar omul escaladă peretele de piatră, agățându-se de vițe. Silueta sa părea a unei maimuțe în vârful muntelui stâncos. — O, nu! E îngrozitor! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care se aflau. Flăcările se întindeau din loc în loc, cât vedeai cu ochii - un torent continuu de foc, cu cercuri luminoase. — Ce-i asta? Buimăciți un moment, își veniră, dintr-o dată, în fire. — Să mergem! Repede! Santinelele coborâră pe fața râpii ca și cum și-ar fi pierdut echilibrul și o luară la fugă să anunțe tabăra principală. Legănat de anticipările glorioase pentru a doua zi, Genba se culcase devreme. Soldații săi dormeau deja și ei. Era aproape Ora Mistrețului, când Genba se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
foarte multe locuri periculoase. Atacul începu odată cu pornirea companiilor una după alta, dar nu puteau avansa atât de repede pe cât ar fi dorit. Pe drum, oamenii descălecau și-și duceau caii de căpăstru, prin bălți sau de-a lungul unor râpi unde nu era nici un fel de drum. După miezul nopții, luna se înălță în mijlocul cerului, ajutând soldații lui Sakuma să se orienteze pe calea retragerii. Lumina ei, însă, era o binecuvântare și pentru oamenii lui Hideyoshi, care-i urmăreau. Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]