2,886 matches
-
se ridicau. - Să-mi aduceți raci, mă, auziți voi, că d-aia v-am dat țuică! striga după ei Tănase. - Las' pe mine, râdea înveselit deodată al Măritei și cobora malul de pământ al gropii după ceată. Spre fund era răcoare. De jos, de Ungă baltă, cerul se vedea cât un cerc siniliu pe care călătoreau nori albi, destrămați. Iarba scurtă, albastră, ca peria. Se apropiau de baltă. Ene și Petre căutau găini moarte sub măselele de lut. Dacă găseau una
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era împrejur un aer bun de primăvară, călduț, abia încropit, tot ai fi făcut bine și ai fi râs. Intrau câte una în biserică, abia urcând treptele de piatră, ajutate de muierile mai tinere sau de copii. Înăuntru era o răcoare plină de fum verde și un înec de flori. Pe masa lată și înaltă din fața altarului zăceau grămezi de zambile albastre și roz, de liliac mov și de frunză proaspătă de salcâm. Mai în margini puteau fi văzute și florile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îi șoptea ăl bătrân lui Paraschiv. Și se strecura după femeie. Ea așternea cearșafurile în odaia musafirilor. Scotea din lăzile de zestre plapuma grea de lână, pernele brodate și două cămăși ale răposatului, albe și țepene. Pica Gheorghe. Înăuntru era răcoare și se auzea greierul casei. Se uita la fotografiile de pe pereți. Întreba: - Asta cine e? Muierea ce să mai zică? - Cuscrul. -Și ăsta? - Nașul de ne-a cununat. Uite colea pe Dumitru al meu când era la rigiment, c-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
băteau podelele murdare cu tocurile pantofilor în același timp, se lăsau pe vine, săltau din buric și făceau cu ochiul crailor. Aceștia aruncau cu piese de cinci lei pe scenă și clipeau la muieri. In jurul lămpilor se strânseseră țânțarii. Răcoarea toamnei acoperea boschetele de iederă roșie și leandrii țepeni de la intrare. - Pă care-o iei, Nicule? întrebă Mînă-mică. - P-a din dreapta, de are aluniță la genunchi. - Mama lor de coarde, mi-a venit zbânțul... 282 Se ridicară clătinîndu-se și se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bătrânii se mai împuținaseră. Plecau liniștiți în lumea drepților, ca și când n-ar fi fost. La miezul nopții, limbile se dezlegară. Babele se încălziseră cu țuică și aveau sămânță de vorbă. Uitaseră de mort. Alături sfirîiau luminările și de afară pătrundea răcoarea nopții de toamnă. Mița povestea cum s-a certat cu Măndica a lui Banculea, pentru că porcul acesteia îi rosese o ulucă: - Și dacă i-am spus să și-l ia dracului la ea-n curte, ce crezi c-a făcut
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nimeni niciodată. În tristețe - moartea și nebunia luîndu-se la întrecere -, nădejdile vitregite se întorc în gânduri ucigașe. Și devii un ostatic al neființei, din dobitoc uman ce-ai fost. De ce nu s-or întinde peste mine umbrele veșnicei prostii și răcorile neștiinței? Căldurile unui bărăgan de deznădejdi... Într-un creier defunct, timpurile plecate-n cruciadă de distrugere nu vor putea ucide amintirea unui Dumnezeu plămădit din suspine și singurătăți. În lumea-n care nu mai am pe nimeni, mai dispun doar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sub glasul obscur și nelămurit al unor chemări din adâncuri negre și copleșitoare, face din tristețe o otravă care, picurând în iubire, o întunecă și o stăvilește. Iubirea este prin esență deschisă, ca o floare de primăvară. Și nu închide răcoarea tristeții petalele acestei flori? Uneori învinge iubirea, alteori tristețea; câteodată se amestecă într-un aliaj complex, provocând o stare de neliniște, când atât viața cât și moartea își cer drepturile lor. Cum atacă tristețile rădăcinile lui Eros! Și oare de ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cumsecădenie colectivă? Ce este omenia? A da omului ceea ce este al omului. Setei mele de conflicte în lumea aparențelor nu-i pot găsi un antipod mai detestabil decât omenia. Dacă i-aș dori României să trăiască în pace și la răcoare, m-aș bucura și eu de omenia noastră și m-aș asocia la un elogiu comod și plat. Decât însă o bunăstare nesemnficativă, mai bine o ruină con brio. Cine nu trăiește apocaliptic destinul României nu înțelege nimci din ceea ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din cadrul ei de lemn - el s-apropie și sărută mâinile portretului, apoi fața, gura, ochii cei de foc vânăt. Înecat de iubire pentru o ființă ce nu mai esista, ar fi dorit ca etern să ție astă noapte cu aerul răcoare limpezit de lumina lunei, vecinic ar fi dorit să ție dulcea, neînțeleasa, dar atât de fericita lui nebunie. Va să zică asupra acestui chip îți concentrase el amorul lui, atâta formă avea pustiita, sărmana lui viață - un portret!.., Da, era tatăl său
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în genunchi. Visau amândoi acelaș vis. Ceruri de oglinzi, [îngeri] plutind cu înalțatele aripi albe și cu brâie de curcubeu, portale nalte, galerii de-o marmură ca ceara, straturi de stele albastre pe plafonduri argintoase - toate pline de un aer răcoare și mirositor. Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu. Proverbul, o enigmă chiar pentru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plete de aur, și ochii albastri se plecau timizi și mari *, și pleoape și gene lungi. Portale cu stâlpi nalți de aur, galerii de marmură albă, stele albastre pe plafondele de aur a salelor mari, toate pline de un aer răcoare și mirositor; numai o poartă închisă n-am putut-o trece neciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, și deasupra ochiului - un proverb în literile strâmbe ale întunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu - proverbul: o enigmă chiar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cum îmi iubesc patria, cum iubesc pe Dumnezeu! Poesis!... Prin straturile de flori roiau fluturii nopții... arborii înfloriți își plecau ramurile îngreunate de flori albe și roza pe frunțile noastre - parfumul îmbătător al primăverei {EminescuOpVII 199} împluse cu suflarea sa răcoare și virgină piepturile noastre, gură-n gură îi sorbeam suflarea, ea, cu genele jumătate închise, nu rezista de fel dezmierdărilor mele melancolice... numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupra îndelungului nostru amor! A doua zi, sculîndu-mă fericit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe - alocurea baricadată de bolovani rostogoliți din creștetul munților și înțepeniți în albia cărărei. Săream peste năruituri și baricade și-am mers mereu, până ce luna apusese, focurile se stingeau, cântecele încetară, iar răsăritul se roșea slab de faptul zilei. Aerul răcoare al dimineței îmi pătrundea pieptul, simțeam cum îmi amorțește gâtul de răceală... până ce văzui salul meu, cu căsuțele lui mici, acoperite cu paie și risipite prin creierii de piatră a muntelui, de ți se părea un sat de cuiburi de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tot. Și tu nu vrei să te consoli, amicul meu? De ce? O, de-ai ști ce fericit voi fi de-oi muri... o să văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, erau senine, dulci. Un nou leșin s-apropie. Capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Săpam turbat, ca și când aș fi avut să îngrop o comoară. Când fu destul de adâncă, dezgropai corpul fără cap din pietre și frunze și-l așezai încetinel și cu bagare de samă - ca și când ar fi mai simțit ceva - în locuința cea răcoare și eternă. Apoi mă dusei la izvor, unde i se aruncase capul. Soarele se răsfrângea pe fața apei lucii, care tremura ca o unduioasă oglindă de argint, dar în fundul apei clare zăcea capul cel frumos al junelui. Apa, curgând, curățise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Înaintează În nervi sug Înțelepciunea vremurilor osemnitele nopții Închini un imn cartofului vreau limpezimea tăcerea ta fruct al țărînei asemeni cu țărîna din pîntecul Întunericului nu ne uita Întărește-ne cu uleiul nopților mîna ................................................ cartof cu mîinile plugarului aspre cu răcoare de tunel de după-amiază tu ești al gliei glas pre tine ochiul Îngerilor fără haraci te veghează... Asemenea elanuri imnice, ale căror linii de forță apar Înscrise În Însăși „evoluția” rostirii spre o expresie mai pură, ne propun și alte
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
operei lui Voronca și, fără Îndoială, din Întreaga poezie românească. Nouă „temă cu variațiuni”, ea cumulează „proustian” o spectaculoasă serie asociativă, definitorie pentru fervoarea estompată elegiac a acestui poem al laudei cvasiliturgice a lucrurilor: CEAI arșiță cu buruieni și coacăze răcoare În căldură binecuvîntare de rubin voia și Împărăția ta facă-se culoarea ta e a cărnii trecute În spin ................................................. CEAI care desfeți limba și măruntaiele CEAI care micșorezi bolnavilor suferința ierburi sălbatice din noi răutatea oamenilor taie-le adu În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de paradis recuperat, contemplată cu uimire de un spectator ingenuu, Într-o atmosferă limpidă, sărbătorească: „ce frumoase instrumente de muzică sunt peștii / În acest glas străveziu ca un acvarium”, „cîmpurile poartă funde de fum și pădurea e o fereastră de răcoare”, „o pasăre Îți adoarme pe buze”, „genele descriu În argintul minutului frunze”, „miresmele Își lovesc În aer cheile”, „fîntîni obosesc ca metalele”, „peștii fosforescenți [sînt] ca afișe luminoase”, „arcușul rechinilor urcă pe violoncele de ape / din toamna adîncurilor aurul peștilor
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a căutării, a multiplicării punctelor de contact cu universul caleidoscopic: „Precupeții ridică obloanele somnului”, „se desfășoară ca o cale ferată privirile glasurile”, „evenimentele se succed ca ferestrele”, „ochii se desfac ca șantiere cu lacuri”, „se deschid parcurile ca oglinzi de răcoare”, „oceanele țările se ating În sălile de concerte”, „se deplasează pe cer timbrele avioanelor”, „sondele de petrol trec din mînă În mînă ca pălăriile de paie”, „fiecare cuvînt aduce un anotimp, un climat” etc. etc. Îndeosebi În Ulise și În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
descreșteri și membrele În sare dar trupu-ntreg spre tine e-ntins precum un pod te-apleci și-ntrebi privirea și degetu-n licoare mă-ncerci ca pe un lacăt bă bați ca-n lăicer genunchiul ca o ușă mă umple de răcoare și sîngele-n desfaceri se reazimă de cer... Jocul dintre simultaneismul pluriperspectivic, deschis spre panorama vieții moderne, În care - după expresia lui Octav Șuluțiu - „imaginile sunt răsturnate În planuri Întretăiate, precum sunt descompuse mișcările În tablourile artei noi”, și variațiunile pe
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al rememorărilor elegiace („oglinzi ca săli de așteptare cu reveniri / cu rămasul bun al emigrantului al orei”); echivalențe ce se adaugă constelației senzoriale, În secvențe sugerînd voluptatea palpării materiei, a scufundării În mediul ocrotitor: „oglinzi cum mă Înfășoară cum iubesc răcoarea / voastră oglinzi de mătase oglinzi umede În buruieni ca boarea / oglinzi ca evantalii / deschise În oase”. „Spuma”, „lîna norilor”, „blănurile”, „catifelările de ringlode” sînt alte echivalențe ce participă la realizarea unui izomorfism definitoriu pentru viziunea poetului. Iar În final, corespondentul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai izbitoare provine din obținerea, în ambele cazuri, a unui „dublu efect”, detectabil în conjugarea (atât la nivelul „discursului”, cât și la nivelul „fabulei”) a unor valori a contrario. Edificator este, din această perspectivă, și finalul poemului La Lilieci: ...E răcoare la umbra bisericii bătrâne, care a rămas aici de când Era satul în pădure și veneau haiducii de mâncau pe furiș. Pe săliște cântă cucul, cimitirul are un aer important, împăcat cu sine. E bine să fii mort aici, între codri
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
departe decît privirea, iar privirea, ușor Înfiorată, străbate drumul invers. Există, e drept, și cerul, ca element cosmic, Însă cerul nu tulbură În nici un fel acest peisaj. Singura lui Însușire În Înserare este aceea că „s-arată acum mai cu răcori”. Nici un gînd de evaziune, nici o dorință de a depăși ordinea normală a lucrurilor. Ceea ce s-a putut remarca la alți romantici (propensiunea spre Înălțimi, tulburarea În fața transcendentului!) nu există În poezia lui CÎrlova. Expansiunea lui este limitată, privirea nu trece
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Căutarea se termină În versurile sensibilului CÎrlova cu o plîngere măruntă, eliberatoare: „De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce cu fiori, Pămîntul În somn dulce geamăt parcă scoate Și cerul ni s’arată acum mai cu răcori. Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere Odihnă, mulțumire nu-i poci găsi deloc; Oriunde veselia din inimă Îi piere, Și de aceea umblă fugar din loc În loc. Ce caută nu știe, dar simte că lipsește Ființa care poate să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
s-aude! E ceasul după urmă? Îngerul pocăinții cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile mă las. Rusește răsăritul, muntele rubinează, Îngînat pîntre aburi dealurile verzesc; RÎul adapă cîmpul ce rouă Însmăltează, Răcoarea dă viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]