2,766 matches
-
n-a fost capabil. Abia a simțit împunsăturile în braț, le vedea cum schimbă sticluțele care își goleau, picătură cu picătură, conținutul în arterele lui, le auzea vorbind despre ser și despre completa lui deshidratare, Ioana Sandi îi storcea la răstimpuri o lămâie pe buze, dar încă nu putea ține ochii deschiși. Doar mai târziu, gândindu-se la momentele astea, își zicea că trebuie să fi fost amuzant cum stătea pe pat, la un moment dat doar în chiloți, cu femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe care n-o arăta, s-a mutat la copiii ei, ce conduceau o fabrică prin nordul Moldovei. I se părea deja, acum, atât de firesc să fie singură, încât nici nu-și mai punea problema refacerii vieții, doar la răstimpuri foarte mari încerca să se gândească cum ar fi fost cutare sau cutare împrejurare dacă s-ar fi recăsătorit. În felul acesta era mulțumită. Nu trebuie neapărat să formezi un cuplu ca să fii mulțumit. I se păreau însă mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
distrugi pentru asta o căsnicie ce a durat mai mult de două decenii, dar toate astea le-ar fi spus în zadar atunci și, prin urmare, le-a ținut în ea. Trăgând fumul țigării adânc în piept, ștergându-și la răstimpuri cu dosul palmei broboanele de transpirație de pe frunte, în noaptea înfiorător de fierbinte în care până și cămașa subțire i se părea prea mult pe ea, asculta respirația gravă a nopții, dar și respirația mamei sale amestecată cu rare gemete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ei a mers atârnată de brațul lui, punându-i din când în când capul pe umăr, privindu-l tot timpul, împiedicându-se cu indiferență în pietrele uliței și în cocoașele de pământ cu urme uscate de roți, povestindu-i în răstimpul scurt cum arată gazda, ce fac ele toată ziua, ce mănâncă, ce-a făcut ieri, cum a fost vremea, cum l-a așteptat, cât i-a fost de dor și ce bine îi pare că a venit în sfârșit, lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a știut dacă trebuia sau nu să vadă toate astea și n-a spus nimic. Au schimbat un timp vorbe aiurea, fără interes, despre ce s-a petrecut în lume, în oraș, acasă. Bătrâna doamnă Marga Pop se întrerupea la răstimpuri, aducea încet în dreptul gurii o batistă făcută ghemotoc în mână, în care scuipa cu zgomot gâjâit sputa formată în gât ce-o împiedica să respire. Vorbeau încet, pentru că, în liniștea din jur peste care se așternuse liniștea foșnitoare a parcului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cine știe ce orășel de provincie! Meme s-a întors din Africa după șase luni. Nu povestea nimic, deși se purta ca înaintea plecării. I s-a propus să-și ia un concediu prelungit. În timpul ăsta se mai vedeau cu el la răstimpuri, la o votcă, dar nici atunci nu povestea nimic, doar rămânea după un timp cu privirile pierdute. Se zvonea că din Maroc ajunsese în Guineea sau alt stat prăpădit din regiune, într-o cameră de hotel păzită de „băieții“ noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era bolnav fizic, ci și psihic. Pentru că se petreceau lucruri cărora, cred, nici dânsul nu le cunoștea resorturile. Criza - a cui? a lui? a noastră? - este legată de aceste luni și de faptul că n-a putut semna în acest răstimp. Iar omul acesta nu are numai un condei viu și ascuțit, ci e și un pedagog deosebit. Înțeleg necesitatea unui spirit critic, a unei analize care să împiedice cine știe ce neajunsuri, dar nu înțeleg de ce acest lucru n-a răzbătut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că a înțeles și rezervele formulate. Faptul că, în momentul primirii în partid, nu i s-au menționat „abaterile de la sobrietate“ înseamnă că n-au existat sau nu erau grave și n-aveau cum să ajungă grave și cronice în răstimpul scurs, din care cea mai mare parte nici măcar n-a fost în țară. Continua să vorbească pe același ton egal, nazal, monoton, rece, fără să privească în jur, distant și părând arogant, în măsura în care cei de la masa învelită în pluș roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
învelite în pluș roșu, nu impunător, ci atrăgând pur și simplu privirea cu hainele lui portocalii și cravata țipătoare, a ridicat din prima clipă glasul să ne admonesteze și să ne înspăimânte, probabil, dând din mâini fără oprire, iar la răstimpuri aplecându-se ușor de spate, pentru că era prea lung, ca să poată bate cu pumnul în masă: însă spiritul deschis, revoluționar, muncitoresc de a dezvălui lipsurile indiferent de gravitatea lor - zicea - trebuie să existe permanent. La începutul aceste adunări generale, luările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decolorată bătând acum în nuanțe delicat mov, ca petalele de petunii presate multă vreme între foi de pergament - nu numai privind toate astea, ci luându-le în mână și încercând să le înțeleagă, amândoi, rostul și sensurile, ștergându-și la răstimpuri cu o cârpă moale palmele pline de praf fin și colorat care va fi plutit și în jurul lor, invizibil, desigur, sau aproape invizibil în adierea călduț-răcoroasă ce pătrundea de afară pe ușile-fereastră larg deschise către lumina și cerul limpezit. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
erau proaspete, erau ale ei, gândite și inventate de ea în acea clipă, Monica Elefteriade, într-o rochie neagră superbă, care fusese pe vremuri a bunicii, cu lănțugul de argint filigranat atârnat de gâtul dolofan, cu mișcări zvâcnit-moale, izbucnind la răstimpuri: „ei asta-i, ei asta-i, ce spui dom’le?“, Răzvan Brancu, subțire și înalt, tuns foarte scurt, ca un soldat american, legănându-și umerii într-un mers larg, superb în haina închisă la culoare, mulată pe trup, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să scrii ceva despre tot ce gândește omul la un moment dat. Ar fi un calvar“. „Ce drum?“, l-a întrebat din nou. „Un drum.“ Și-a așezat firele de păr zbârlite și amețit de adierea gravă care răbufnea la răstimpuri, ca o răsuflare de uriaș. „O prostie“, a mai zis. Un corb croncănea foarte aproape deasupra lor și liniștea s-a fărâmat în mulțime de cioburi. „E înfiorător“, a zis Ioana Sandi, prinzându-l cu amândouă mâinile de braț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i brusc: „hai, băiatule“, și trăgându-l mai departe, în vreme ce mintea lui refăcea în flashbackuri scurte esențialul celor aproape o mie de zile, iar emoția s-ar fi trădat în palmele lor transpirate și strânse una în cealaltă, palpitând la răstimpuri, ca niște inimi. Și mai apoi ea l-a mai strâns o dată în brațe, cu capul pe umărul lui, îndârjită, furioasă, aprigă, nebună, în timp ce, abia acum, el îi spunea că o va aștepta, după care ea a pășit cu mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sclipirea neastâmpărată a ochilor se lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-un pahar, scuturându-și la răstimpuri părul bogat, cu mișcări încete. „De ce stai în promiscuitatea asta?“, a întrebat el dintr-odată. „Domnului Vlădescu nu-i place? Găsește că nu-i demn de el? ...Nici eu nu știu cum am ajuns aici, dintr-o greșeală, sau pentru că puțin îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și n-are cum să-l anunțe. S-a îmbrăcat, să-i facă o vizită. Detesta să se ducă undeva neanunțat, dar putea fi un caz de forță majoră. Apoi s-a gândit că ea l-ar putea căuta în răstimpul ăsta, mergând la un telefon public și spunându-i gâfâind exact ce el știa, că aparatul lor, naiba să-l ia, nu mai merge. Trebuia să aștepte acasă. Se făcuse noapte și era sâmbătă. Se învârtea prin cameră, mai forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ajuns la timp la interviu, la ora unsprezece dimineața, și nu m-am impacientat decât după ce am dat cu ochii de fetele subțiri, cu picioare lungi, gen Twiggy, care așteptau la lift. Tocau Întruna, iar bârfa le era Întreruptă la răstimpuri doar de zgomotul emis de pantofii cu tocuri Înalte care făceau toc-toc pe hol. Tocătoare, am conchis eu. Splendid. (Faimosul lift!ă Inspiră, expiră, mi-am amintit eu. N-o să vomiți. N-o să vomiți. Ai venit aici numai ca să stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
la nesfârșit pe ecranele calculatoarelor informații adunate ani de zile și făceau luni Întregi cercetări pe teme lipsite de importanță, numai pentru a le da șefilor impresia că sunt productivi la culme. Se jurau cu toții că se tâmpiseră În scurtul răstimp scurs de la absolvire și că nu părea să existe scăpare. Nu mi-o fi plăcând mie lumea modei, dar, era clar, preferam să fac ceva „plăcut“ toată ziua decât să fiu prinsă Într-un loc de muncă mai anost. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
adăugat eu. Era atât de frumoasă, Încât Îmi ziceam că aș fi fericită să o port la propria mea nuntă. Emily a continuat să turuie despre modele și materiale și despre ce voia și ce Îi plăcea Mirandei, aruncând la răstimpuri câte o insultă usturătoare la adresa vreunei colege. A ales În cele din urmă trei fuste total diferite una de cealaltă și le-a pus deoparte să i le trimită Mirandei, și tot timpul a vorbit, a vorbit, a vorbit. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Sunt extenuată și am nevoie doar de un duș și de pat. De șocată ce eram, n‑am mai găsit cuvinte, dar Lily a luat tăcerea mea drept Încuviințare. — Mai ești acolo? a Întrebat ea după vreo treizeci de secunde, răstimp În care m‑am chinuit cu disperare să găsesc cuvintele necesare pentru a‑i cere iertare sau a‑i explica sau ceva În genul ăsta. Uite ce e, abia am ajuns acasă. Am nevoie de somn. Pot să te sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
rog. Am tras un pumn În butonul Hold și am zbierat după Emily să mă ajute, deși aș fi avut mai multe șanse să Înghit pur și simplu receptorul cu totul decât să‑l găsesc pe Karl Lagerfeld Într‑un răstimp mai scurt decât Îi trebuia Mirandei să se enerveze și să trântească telefonul, pentru ca apoi să sune iar și să tot Întrebe: „Unde dracu’ e? De ce nu Îl poți găsi? Nu știi să folosești un telefon?“ — Vrea să vorbească imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mea că Miranda se dusese la ședința ei lunară maraton la psihiatru („Nu are pur și simplu timp să se ducă tocmai până acolo o dată pe săptămână“, Îmi explicase Emily când o Întrebasem de ce stă acolo trei ore Întregiă, singurul răstimp neîntrerupt din zi sau din noapte În care nu mă suna și, firește, singurul În care acum aș fi avut nevoie să o facă. Un munte de scrisori pe care neglijasem să le deschid amenințau să Îmi dărâme biroul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ochii după ea, iar mie nu mi‑a rămas de făcut decât să pornesc În urma ei. Fără ca ea să observe, am gândit eu. Petrecusem Înghesuite Împreună Într‑o cutie de chibrituri de un metru pe un metru și jumătate un răstimp care mi se păruse lung cât o nesuferită de săptămână, iar ea nici măcar nu luase act de prezența mea. Dar Îndată ce am pășit pe coridor, s‑a Întors spre mine. — Ahn‑dre‑ah? a Întrebat, iar vocea ei a tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să mă prăbușesc pe canapea cu un pahar de vin În mână și să Încerc să mă dumiresc dacă personajele din EastEnders pe care le recunosc mai sunt Încă În viață. Nu m-am mai uitat la serial din iunie, răstimp În care Întregi dinastii s-ar fi putut prăbuși În Albert Square, iar Phil Mitchell ar fi putut produce cel puțin Încă doi copii din flori cu fostele soții ale fratelui său răposat. În loc de asta, trebuie să navighez cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Eduard. Nici măcar un telefon. Știam că e în sesiune, dar... dacă era doar un pretext? Mă uitam la ceas din oră în oră, în fiecare din aceste zece lungi, foarte lungi zile. Așteptam cu sufletul la gură în tot acest răstimp să mă caute, să-l mai aud, să-l mai văd o dată ca să mi dau seama dacă Eduard chiar este întruparea personajului meu. Mi se părea că toată lumea simte ce se petrece cu mine și, pentru prima dată în viață
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
spun că e fără îndoială numai vina mea, îi supăr și îi dezamăgesc constant prin purtarea mea nesăbuită și probabil chiar prin ființa mea. Nu am izbutit să descifrez nimic din chipurile lor și din pur tarea lor din acest răstimp, și nici nu s-a mai interpus între noi acea mortăciune nevăzută și bolovănoasă care mă înfiorase atunci. Se uitau la mine și mă recunoșteau de fiecare dată, îmi vor beau și îmi zâmbeau, și asta mă bucurase grozav, ca
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]