2,464 matches
-
Ultima ei răsuflare a fost un geamăt ușor, de ușurare. Așa a găsit drumul către cer, Angela. Nu te mișca. Mi-am văzut saliva picurând peste ea, îmi era plină gura. N-am abandonat-o nici cu privirile, nici cu răsuflarea. Am rămas să respir peste ea. Mă aplecam, eram foarte aproape și poate că speram să o salvez cu suflul meu. O apăsam cu chipul meu răvășit... Simțeam o forță ușoară desprinzându-se din ea, ca un abur care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nu făcu o vreme decât să-mi arunce una din acele priviri sfredelitoare ce par a străpunge ținta și-a trece dincolo de ea, îmi contemplă apoi portretul în ulei care-mi prezidează cărțile, culorile îi reveniră în obraji, își trase răsuflarea, își veni în fire, își recăpătă stăpânirea de sine, își rezemă coatele de masa mea și, cu capul în palme și privindu-mă cu un zâmbet în ochi, îmi spuse: — Fiți foarte atent, don Miguel..., nu cumva să vă înșelați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dumneata, doctore, unii dintre noi nu aveau hârtiile autentice. Pe atunci, consideram încă acest lucru un neajuns. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că va fi un avantaj. Prin prezenta se adeverește că Peter van Pels... Mi-am ținut răsuflarea în timp ce secretara lagărului bătea la mașină datele în spațiile goale. ...născut la Osnabrück, Germania pe 8 noiembrie 1926, bărbat, necăsătorit, dorește să emigreze în Statele Unite ale Americii. Înălțimea 1, 85 m Păr șaten, ochi albaștri Semne particulare: cicatrice pe brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
să ne mâncăm în fugă cina pentru a ajunge când cortina se ridică și să stăm într-un teatru superîncălzit, cu genunchii în bărbii - Norman este aproape la fel de înalt ca și mine -, cu hainele mototolite în brațe și să simțim răsuflarea cu iz de usturoi de la cina franțuzească în ceafa noastră timp de două ore și jumătate. Susannah a încercat să îl convingă pe Norman să facă o excepție pentru piesa asta, dar Norman a insistat că nici un bărbat întreg la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
n-o să vrea doar bani și bijuterii. Ăsta era un ucigaș. Ridică din nou mâna. De data asta nu îmi acoperi vederea. Am văzut-o mișcându-se spre sonerie. Zgomotul se răspândi prin casă, apoi se stinse. Casa își ținu răsuflarea. Bărbatul ridică din nou mâna, dar, înainte de a apăsa soneria, un alt sunet sparse tăcerea. Fiul meu plângea în semn de protest. Am urcat câte două trepte odată și am năvălit în cameră. Fiul meu stătea pe spate în pătuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Stăteam lângă pătuț, cu câte un cuțit în fiecare mână. —Taci din gură, șuieram eu. Fiul meu se uită în sus la mine. Sunetele se opriră. Pleoapele pline de somn clipiră peste niște ochi negri ca cerneala. Mi-am ținut răsuflarea. Clipi din nou. Am răsuflat ușurat. Apoi deschise iar gura. Zgomotul făcu pereții să tremure. M-am aplecat deasupra pătuțului. În lumina care intra pe fereastră cuțitul luci, strălucitor și argintiu ca o jucărie. Ochii fiului meu se ațintiră asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și atunci când ne strigau numele pentru transportul spre est și cu toții știam ce însemna asta, el încă încerca să se prefacă. Van Pels, strigă ofițerul când au ajuns la „p“. Parcă era lătratul unui câine furios. Hermann. Ne-am ținut răsuflarea. Auguste. Mama începu să plângă. Peter. Cel puțin aveam să fim împreună, spunea tata, dar nu se uitase la mine când vorbise. Nu mă salvase, așa cum Pfeffer își salvase fiul. Dar nici eu nu îl salvasem. Stăteam pe peron. Picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
M-am oprit și am așteptat. Inima îmi bătea frenetic, eram sigur că se vedea de sub cămașă, sacou și palton. Se apropia acum. Îmi doream să își ridice privirea. Își ridică privirea de la podeaua zgâriată de marmură. Mi-am ținut răsuflarea. Se uită prin mine. Aș fi putut foarte bine să nu exist. Am rămas cu gura deschisă, dar nu am reușit să îi spun numele. Trecu de mine. M-am uitat la spatele său drept de soldat german în timp ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
N-are importanță ce spun. Important e ceea ce vor cu adevărat. Cum spunea necioplitul ăla, Ben Gurion, despre evrei și neevrei. Se părea că bătrânul voia să lungească vorba și să dezvolte tema pe care o Începuse, dar Își pierdu răsuflarea care se termină printr-un horcăit ce se transformă În cele din urmă În tuse. Parcă avea Înăuntru o ușă prinsă În balamale neunse, legănată de vânt. — În momentul de față arabii vor să ajungă la un compromis, Baruch. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
el, și pe tine în vecii vecilor pentru această singură greșeală“. Chiar crezi că mi-ai fi mulțumit? Tot ar fi trebuit să-mi spui. Eu ți-aș fi spus. Mă îndoiesc, mormăi Lisa. Unde mergem? I se cam tăiase răsuflarea. Bun. — Mă duc la singura persoană în care pot avea încredere, singura prietenă care nu mi-ar ascunde nimic. —Maria? O, minunat. O să fie încântată. Credeam că stă în Clapham. Nu ai de gând să iei metroul? — Nu, merg pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Felul în care se precipitaseră lucrurile era de necrezut. Doar cu o săptămână în urmă, eram un cuplu căsătorit, iar acum el își petrecea noaptea cu soția unui prieten apropiat, mângâindu-i degetul mic prin cafenele. Mi se cam tăiase răsuflarea. —E gata micul dejun! Îmi pierdusem pofta de mâncare. Am sunat-o pe Lisa să-mi cer scuze pentru seara trecută și s-o pun la curent cu evoluția aventurii lui Mark și a lui Tally. —Doamne, Jen. Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Eu m-am așezat pe vine în fața colecției de casete video. —Ce ai vrea să vezi? i-am strigat prin ușă. Matrix? Moulin Rouge? Ocean’s Eleven? A băgat capul pe ușă. —Originalul sau cel nou? Am rostit dintr-o răsuflare: —Cel nou, bineînțeles. —Așa să fie, a zâmbit el. În timp ce eu derulam trailer-ele, Mark a adus pe o tavă Coca-Cola, floricele de porumb, pătrățele de Kit-Kat, creveți, cârnăciori la borcan, niște struguri și medicamentele mele și s-a așezat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
să nu brodeze, Întrebându-se cum avea să reacționeze la inițierea ce o aștepta curând În misterele vieții sexuale. Îl luară căldurile și se rușină puțin Închipuindu-și-o Întinsă În patul nupțial, cu așternuturile trase până la bărbie, așteptând cu răsuflarea tăiată ca soțul să iasă din cabina de toaletă, sau poate ridicându-se din genunchi după ce Își făcuse rugăciunea și Îndreptându-se spre el În cămașa de noapte albă, ca un miel la tăiere, Înconjurându-i gâtul cu brațele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Nimic nepotrivit sau neprietenos, Îi răspunse Henry suav. Când Fenimore plecă la Florența, Henry era atât de ocupat cu nenumăratele probleme practice legate de mutare, Încât abia dacă Îi observă absența; apoi, În aprilie, pe când Începea să-și mai tragă răsuflarea și să caute iar societatea, se ivi o nouă și binevenită companie: familia Du Maurier se mută la Londra pentru o perioadă mai lungă. Om cu obiceiuri gregare, căruia Îi plăceau mesele și petrecerile și care primea numeroase invitații, George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lună, pentru prima dată În viață, lui Henry i se refuză o povestire, tocmai de către Atlantic, dintre toate revistele, care Îi fusese atâta timp client fidel. Reuși să plaseze Elevul rapid În altă parte, dar experiența Îi rămase ca o răsuflare rece În ceafă. Se Întoarse la tăieturile făcute la American cu hotărâre reînnoită. La urma urmelor, avea și un fel de satisfacție Îndârjită În urma luptei câștigătoare cu limitările arbitrare ale convenției teatrale și cu prejudecățile adânc Înrădăcinate ale actorilor-directori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mea cea mai caldă tuturor. Adio. Mă duc curând. Alice.“ Ulterior, Henry făcu uz de harul său scriitoricesc pentru a umple aceste cuvinte puține și grele de Înțeles cu concretețea densă a evenimentului. „Spre sfârșit, timp de aproape o oră, răsuflarea i-a devenit un fel de șuierat constant și Înăbușit În plămân“ - Îi scrise el lui William. „Pulsul tresărea și se stingea, Înceta și apoi pornea iar puțin, pentru ca pe urmă, cu activitatea perceptibilă a inimii, a Încetat să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care Însă era subțire și transparentă ca sticla, cu pancarte care Îi avertizau pe amatorii de patinaj sau săniuș de pericol. Împătimiții sporturilor ecvestre tropăiau În sus și-n jos pe alee, cai și călăreți trimițându-și norii condensați ai răsuflării În atmosfera Înfrigurată. În aer se simțea parcă moina și Își miji neliniștit ochii În sus, Încercând să vadă cât de amenințător era cerul. — Oare vine zăpada? Îl Întrebă el pe un Îngrijitor, care mătura aleea. Nu cred, domnu’, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
deasupra paharului și de a scoate dopul. Gesturile lui Smith aveau tendința de a deveni tot mai baroce pe măsură ce trecea ziua, fără Îndoială direct proporțional cu cantitatea de aperitive lichide pe care le Îngurgitase. Henry simți izul de alcool În răsuflarea lui și decise, nu pentru prima dată, să discute cu el pe tema aceasta... dar nu astă-seară, nu astă-seară. Aruncă o privire ceasului de pe consola căminului, calculându-și acțiunile imediat următoare. Avea să ia o birjă până În Haymarket - mersese destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
detalii. Pe drumul de întoarcere de la baraca în care e bucătăria mă opresc, sunt acoperit de brazii încărcați de zăpadă. E drept că văd licărind conacul în depărtare, dar conacul nu mă vede pe mine. Cât e de tăcut. Numai răsuflarea mea se aude. Acum vărs din conținutul celor două căni câte două degete de cafea în zăpadă, pun cănile jos, mă piș ca să le refac conținutul, în fiecare dintre ele atât cât este nevoie. Ce nu a încăput în căni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
camaradul tău, care a spus: „Mila Domnului nu ne pică în poală...“, când deodată, deja pe când mă întorceam, arta mi-a ieșit în cale întruchipată de bătrân ce semăna cu imaginea artistului transmisă din vremurile filmului mut. Ca și mie, răsuflarea îi ieșea din gură în aburi albi. Abia cu aproape doi ani mai târziu am aflat mai multe: cel din fața mea, bătrânul înfășurat într-o pelerină neagră, mascat de un fular lung, negru și umbrit, de borurile largi ale unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
când echilibrul timpului îmi vorbește despre moartea aceea începe să mi se facă dor de tine... Și cât de frumos mai muream de parcă gândurile au înghețat de mult și mă simt străină în orașul acesta, și el străin în toate răsuflările nopților. Acum iubitule, mi se face dorul de lucrurile ce dintotdeauna îmi spuneau ceva parcă mă chemau înapoi fără să știe nimeni. nici Dumnezeul meu când în camera tăcută mai ardea candela despărțirii noastre. Numai lacrimile timpului îmi mai șterge
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
am spus pentru prima dată că moștenirea ninsorilor e asemeni blestemului ce mă adoarme în apropierea albăstrită de Dragoste. Zărindu-te prin ocheane de Zori am băut diminețile triste ale Renașterii ce mă stropeau cu verdețuri din substanța Dragostei flămânde. RĂSUFLARE DE VREMI E noapte, frumoasă noapte... Închid ochii să pot să te gândesc mult mai aproape de mine. Emoția sufletului e o așteptare solară în care nu știu de-ai să te oprești vreodată. Sunt zăvorâtă într-o cutie de vis
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în acea cheie fermecătoare și ar închide orice închizătoare de strigăt, dar el e la fel de fragil și de SFÂNT în vocile inconfundabile ale nopților. Poate într-o înnoptare de vămi să-mi descânte nesomnurile și să le amestece cu acea răsuflare de vremi. Numai dorul mai poate prin sărutul luminii să-mi paralizeze voința aici la capăt de noapte prea SFÂNTĂ. APROPIEREA DIVINĂ Până când să aștept depărtarea ce poartă prin ceruri dragostea? Până când să aștept iubirea ce pietruiește-n firimiturile de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
E absolut delicios, a zis el demolând, plin de șarm, protestele lui Helen. Ar trebui să guști, Helen. Helen s-a holbat la el. —Eu nu mă ating de chestia asta. Arată revoltător. Tata, mama și Helen se uitau, cu răsuflarea tăiată și chipurile oripilate, la felul în care înfuleca Adam mâncarea. Era clar că așteptau să-l vadă dându-și duhul. Dar când, după vreo cinci minute, Adam era încă în viață și nu se rostogolea pe podea, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Ăăă, aș dori să vorbesc cu James Webster, vă rog, am spus cu o voce tremurândă. Aveam senzația că mi se injectase ceva în buze ca să le amorțească. Au urmat câteva declicuri. O să vorbesc cu el imediat. Mi-am ținut răsuflarea. Nu că felul în care respirasem până atunci fusese prea grozav. Un alt clic. Iar recepționera a revenit. — Îmi pare rău, dar domnul Webster lipsește săptămâna aceasta. Vă poate ajuta altcineva? Dezamăgirea a fost așa de dureroasă încât abia am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]