2,226 matches
-
înființare unor unități de elită generalului John Dill, șeful Statului Major General Imperial. Dill, care aflase de intențiile lui Churchill, a aprobat planul lui Clarke. După doar trei săptămâni după ce Dill își dăduse acordul pentru înființarea comandourilor, a avut primul raid. Cei trei militari implicați nu au reușit să strângă informații sau să distrugă echipamente militare germane. Ei au reușit doar să ucidă două santinele germane. În 1940 a fost lansată o cerere de voluntari din rândul soldaților forțelor terestre britanice
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
organizeze propriile unități de comando. 6.000 de soldați s-au oferit voluntari, care aveau să formeze nouă comandouri. În 1943, Royal Navy și Royal Air Force și-au organizat propriile comandori. Începând cu 1943, comandourile au început să întreprindă și raiduri la scară mai mare. Comandourile au fost organizate în brigăzi de infanterie de asalt, care aveau să fie forța de șoc în viitoarele operațiuni de debarcare ale aliaților. Din cele 20 de comandouri, 17 au fost folosite pentru formarea a
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
de șoc în viitoarele operațiuni de debarcare ale aliaților. Din cele 20 de comandouri, 17 au fost folosite pentru formarea a patru brigăzi „Special Service”. Cele trei rămase - comandourile 12, 14 (Arctic) și 62 au continuat să fie folosite pentru raiduri de mică amploare. Lipsa unor voluntari pentru înlocuirea pierderilor suferite în luptă i-au forțat pe comandanții aliați să desființeze aceste trei comandouri spre sfârșitul anului 1943. Comandoul nr. 10 (interaliat) a fost păstrat pentru efectuarea de raiduri de mică
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
folosite pentru raiduri de mică amploare. Lipsa unor voluntari pentru înlocuirea pierderilor suferite în luptă i-au forțat pe comandanții aliați să desființeze aceste trei comandouri spre sfârșitul anului 1943. Comandoul nr. 10 (interaliat) a fost păstrat pentru efectuarea de raiduri de mică amploare. În cadrul acestui comandou se afla numărul cel mai mare de voluntari proveniți din teritoriile ocupate de naziști. Acești militari erau antrenați să fie se deplaseze la țintă pe calea aerului, fiind lansați ca parașutiști, sau pe apă
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
ca parașutiști, sau pe apă, folosind ambarcațiuni cu vâsle de mici dimensiuni. Comandourile au fost trecute sub controlul operațional al Cartierelor Generale ale Operațiunilor Combinate. Primul comandant a fost amiralul Roger Keyes, un veteran al Bătăliei de la Gallipoli și al Raidului de la Zeebrugge din Primul Război Mondial. Keyes a demisionat în octombrie 1941 și a fost înlocuit de amiralul Louis Mountbatten. Ultimul comandant a fost generalul maior Robert Laycock, care a preluat postul de la Mountbatten în octombrie 1943. ! No. !! class="unsortable
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
din teatrul de luptă din Orientul Mijlociu din Primul Război Mondial și a reprezentat o serie de lupte dintre Imperiul Britanic și Imperiul Otoman, care a fost ajutat de Imperiul German. Campania a început cu încercarea otomanilor de a face un raid asupra Canalului Suez în 1915 și s-a finalizat cu Armistițiul de la Moudros din 1918, care a dus la pierderea de către otomani a Palestinei și Siriei. Până în anul 1914 Egiptul a făcut parte din Imperiul Otoman mai bine de 400
Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333606_a_334935]
-
lunii august, germanii au atacat convoaiele din Canalul Mânecii și, doar ocazional, aeroporturile RAF. Pe 13 august, germanii au declanșat un atac împotriva aeroporturilor RAF - "Adlertag" (Ziua Vulturului). Eșecurile înregistrate în timpul Zilei Vulturului nu i-au descurajat pe germani să continue raidurile împotriva infrastructurii RAF. Pe 18 august 1940, Luftwaffe a făcut un efort de amploare pentru distrugerea Fighter Command. Luptele aeriene care au avut loc în acestă zi au fost printre cele mai mari ale acelor vremuri. Ambele tabere au suferit
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
înainte ca să poată fi capabilă să declanșeze atacul principal împotriva RAF în august 1940. Până când "Luftwaffe" avea să fie gata să înceapă operațiunile împotriva țintelor de pe insulele britanice, aviația germană a început o ofensivă aeriană împotriva transporturilor navale din Canalul Mânecii. Raidurile germane au fost direcționate rareori împotriva aeroporturilor RAF din interirorul teritoriului britanic, în schimb au încurajat aviația RAF să se implice în luptele pentru apărarea convoielor navale de transport din Canal. Aceste lupte s-au desfășurat între 10 iulie și
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
transporturile maritime prin Canal și să redirecționeze convoaiele spre porturile din nord-estul insulei. După obținerea acestui succes parțial, "Luftwaffe" a declanșat a doua fază a ofensivei aeriene, atacând aeroporturile RAF și instalațiile care sprijineau aviația britanică din interiorul teritoriului. Primul raid aerian important împotriva aeroporturilor RAF a avut loc pe 12 august, iar amploarea acestor atacuri a crescut rapid. Germanii nu au reușit să obțină în timpul acestui raid un succes pe măsura eforturilor depuse. Cu toate acestea, planificatorii germani au sperat
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
atacând aeroporturile RAF și instalațiile care sprijineau aviația britanică din interiorul teritoriului. Primul raid aerian important împotriva aeroporturilor RAF a avut loc pe 12 august, iar amploarea acestor atacuri a crescut rapid. Germanii nu au reușit să obțină în timpul acestui raid un succes pe măsura eforturilor depuse. Cu toate acestea, planificatorii germani au sperat că atacurile vor aduce pierderi importante Fighter Command și au pregătit un al doilea atac general împotriva RAF pentru 13 august. Până pe 13 august, "Luftwaffe" ajunsese la
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
de voluntari de-a lungul și latul Regatului Unit urmăreau formațiunile germane care zburau deasupra insulelor. Observatorii erau în legătură continuă cu aeroporturile de sector prin linii telefonice și transmiteau informațiile în timp real. Procesul de detectare și interceptare a raidurilor germane în desfășurarea era următorul: Bazele RAF foloseau diferite mijloace de apărare antiaeriană în momentul atacului. Printre cele mai obișnuite se numărau bateriile de artilerie antiaeriană. În acel moment erau folosite trei tipuri de tunuri AA - de 4,5, 3
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
în regiune ar fi fost pus în dificultate. Piloții "9 Staffel" (escadrilei) din grupul de bombardiere 76 care operau de pe aeroportul Cormeilles-en-Vexin au fost instruiți într-o ședință scurtă de comandantul lor, căpitanul Joachim Roth. Escadrila urma să execute un raid la înălțime mică împotriva bazei aeriene Kenley, Roth fiind navigatorul avionului conducător. Unitatea obținuse rezultate remarcabile în Franța în timpul atacurilor la mică altitudine. Cele nouă bombardiere Do 17 trebuiau să traverseze Canalul Mânecii, să ajungă în dreptul țărmului britanic la Beachy Head
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
atacurilor la mică altitudine. Cele nouă bombardiere Do 17 trebuiau să traverseze Canalul Mânecii, să ajungă în dreptul țărmului britanic la Beachy Head. De aici, urmau să urmărească linia de cale ferată Brighton-Londra spre nord-est, spre zona în care se afla ținta raidului. Echipajele germane au primit ordinul să țintească în special clădirile și hangarele de la capătul sudic al aeroportului. Bombardierele Do 17 transportau douăzeci de bombe de 110 livre echipate cu fuzibile reglate pentru lansare de la 50 de picioare (15 m) sau
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
La aproximativ 50 mile spre sud-vest, cele nouă bombardiere Do 17 din "9 Staffel" se aflau la jumătatea distanței dintre Dieppe, Seine-Maritime și Beachy Head și încercau să se strecoare sub altitudinea de intercepție a radarelor britanice. În total, la raidul german participau 108 bombardiere și 150 de avioane de vânătoare. Britanicii țineau sub observație avioanele inamice care se îndeptau spre obiective, cu excepția bombardierelor care zburau la joasă altitudine din "9 Staffel". Radarele din regiunea Dover au identificat și raportat formarea
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
regiunea Dover au identificat și raportat formarea valurilor de atac a bombardierelor din zona Pas-de-Calais. Această activitate a crescut în intensitate până la 12:45, când operatorii radar au identificat șase concentrări separate de bombardiere germane. Operatorii radar au apreciat forța raidului la aproximativ 350 de avioane, cu o treime mai mare decât efectivele reale. Comandantul Grupului RAF Nr. 11 de pe aeroportul RAF Uxbridge, Keith Park, și controlorii săi de zbor au direcționat escadrila RAF 501 spre Canterbury la o altitudine de
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
urmau să participe la luptă se aflau în aer. Cinci escadrile RAF - No. 17, No. 54, No. 56, No. 65 și 501 - cu un total de 17 Supermarine Spitfire și 36 Hurricane au început patrularea în zona Canterbury-Margate pentru blocarea raidului inamic împotriva porturilor din Estuarul Tamisei și a aeroporturilor din nordul acestuia. Escadrilele RAF No. 32, No. 64, No. 601 și No. 615, cu 23 Spitfire și 27 Hurricane au ocupat poziți deasupra aeroporturilor Kenley și Biggin Hill. Raidul german
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
blocarea raidului inamic împotriva porturilor din Estuarul Tamisei și a aeroporturilor din nordul acestuia. Escadrilele RAF No. 32, No. 64, No. 601 și No. 615, cu 23 Spitfire și 27 Hurricane au ocupat poziți deasupra aeroporturilor Kenley și Biggin Hill. Raidul german urma să fie întâlnit de 97 de avioane de vânătoare RAF. Park a păstrat la sol trei escadrile pe aeroportul RAF Tangmere pentru respingerea unui eventual atac dinspre sud, plus încă șase, care urmau să fie folosite acole unde
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
ale BBC de la Hatfield, Hertfordshire. În conformitate cu procedurile în vigoare, transmisia stației radio a BBC Home Service a fost oprită pentru ca să nu permită avioatorilor germani să folosească emisia pentru găsirea direcției de zbor. Roth, zburând în bombardierul Do 17 conducător al raidului, s-a orientat după liniile de cale ferată și a ajuns la Kenley dispre sud. Bombardierele conduse de Roth ajunseseră la doar 6 mile (9,6 km) de obiectiv. Zborul la joasă înălțime a formației lui Joachim Roth a fost
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
și nu mai puteau asigura în mod corespunzător protecția bombardierelor. Bombardierele avariate, rătăcite și rămase în urma formațiunilor principale puteau deveni o țintă ușoară, dacă erau găsite de piloții RAF. În jurul orei 13:30, cele patru formațiuni de bombardiere participante la raid se îndepărtau de obiective în direcții diferite. "9 Staffel" se îndrepta spre sud, spre Beachy Head. KG 1 își finaliza atacul în timp de avioanele Spitfire din escadrila 610 erau ținute la respect de Bf 109 din JG 54. Bombardierele
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
în vreme ce escadrila 602 a pierdut trei Spitfire doborâte, unul avariat și un pilot rănit. Escadrila 615 a pierdut trei Hurricane, un pilot ucis și unul rănit. În plus, escadrila a pierdut în plus șase avioane Hurricane distruse la sold de raidul efectuat de "9 Staffel"./KG 76. Pierderile escadrilei 615 sunt mai mici în alte surse - doar trei avioane distrus la sol pe aeroportul Kenley (P3158, P3487, R4186). Deși atacul principal se încheiase, au mai avut loc lupte după ce Kesserling a
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
au avut ca obiective aeroporturile RAF Ford, RAF Thorney Island și Gosport, toate aparținând Royal Navy sau apărării de coastă. Stația radar de la Poling, West Sussex, de lângă Littlehampton a fost un alt obiectiv al atacului bombardierelor în picaj. După un raid de recunoaștere al unui avion Junkers Ju 86, analiștii germani au identificat aeroporturileca ca fiind ale aviației de vânătoare. Zborul efectuat la mare altitudine și rezoluția scăzută a fotografiilor a dus la interpretarea greșită a siluetelor avioanelor aflate la sol
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
patrulând St. Catherine's Point. Escadrila No. 609 RAF și 12 Spitfire au rămas în rezervă lângă Middle Wallop pentru a întâlni orice mișcare neașteptată a germanilor. Dat fiind că își pierduse avioanele de vânătoare de noapte Bristol Blenheim în raidul de pe 16 august, Tangmere a dispus ca două Hurricane din Fighter Interception Unit (FIU) care aveau în dotare radare să intre în acțiune. Paza de coastă RAF s-a alăturat de asemenea efortului de luptă ordonând decolarea escadrilei 235, dotată
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
moment, raportul de forțe era de un avion de vânătoare RAF pentru fiecare patru bombardiere sau avioane de vânătoare germane, sau un avion RAF pentru fiecare două avioane de vânătoare germane. Chiar și după ce și-au dat seama de amploarea raidului, controlorii de zbor nu mai puteau să schimbe cu nimic situația. După atacurile asupra aeroporturilor Kenley și Biggin Hill, avioanele de vânătoare RAF erau în plin proces de reîncărcare cu muniție și realimentare cu benzină și nu au putut să
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
au existat victime umane. Bombardamentul în picaj fusese precis, nefiind lansată nicio bombă în afara instalațiilor militare. De asemenea, au fost doborâte 10 baloane de baraj, iar alte două au fost avariate. Atacul escadrilelor RAF Nr. 43 și 601 a dezorganizat raidul german împotriva Thorney Island, iar distrugerile provocate de bombardament nu au fost atât de grave. Două hangare și două clădiri au fost grav afectate. Trei avioane au fost distruse la sol. De asemenea, un al patrulea a fost avariat. Niciunul
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
a executat în medie 1,7 misiuni operaționale. Escadrila 43 a executat cele mai multe misiuni - 63 de oprațiuni, inclusiv primele cinci ale zilei. Doar 403 din numărul total de misiuni (aproximativ 45%) ale Fighter Command au avut ca țintă cele trei raiduri importante ale bombardierelor germane. 56 de misiuni (peste 6%) au fost zboruri de patrulare pentru apărarea transporturilor maritime. Cea mai mare parte a restului de 427 de misiuni (aproximativ 49%) au avut ca obiective avioanele germane de recunoaștere. Britanicii au
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]