3,662 matches
-
pe scaun? Făceam un concurs de aptitudini. Rebecca Urbanus probabil avea să cânte sau să recite poezii de Walter de la Mare. Soarele era Încă sus pe cer și pantalonii ei scurți erau albi. Și apoi, dintr-o dată, când cânta (sau recita), partea din spate a șortului ei alb se Întunecă. La Început părea să fie doar umbra copacilor dimprejur. Mâna vreunui copil, fluturând. Dar nu: În timp ce grupul nostru de fete de doisprezece ani stătea și se uita În tricoul de tabără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pentru romanul european. Acum era democrat liberal și purta banderole negre ca să susțină cauzele radicale. Ținea și școala de duminică la biserica episcopală din localitate. Avea o față rozalie, cultivată, și păr blond Închis, care Îi cădea În ochi atunci când recita poezii. Uneori culegea scaieți sau flori sălbatice de pe pajiște și le purta la butoniera hainei. Avea un corp scund, solid, și adesea făcea exerciții de gimnastică simple Între ore. Punea și muzică la casetofon. Într-un raft din clasa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cadă, nici... nici...“ ― „Nici prieten să jelească.“ ― „Nici prieten să jelească.“ Eram din nou la Obiect acasă, repetând replicile. Eram pe terasă, Întinse pe canapelele viu colorate. Pe un fundal cu papagali se profila capul Obiectului, cu ochii strâns Închiși, recitând. Făceam deja asta de două ore. Obiectul aproape parcursese un set complet. Beulah, servitoarea, ne-a adus sandvișuri pe o tavă și două sticle mari de Tab. Sandvișurile erau albe, fără crustă, dar n-aveau castraveți și nici măcriș. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
trei metri de mine. N-o mai văzusem atât de serioasă și de concentrată. Talentul e un soi de inteligență. Așteptând să intre În scenă, Obiectul Obscur o dobândea pe a ei. Buzele i se mișcau de parcă i-ar fi recitat chiar lui Sofocle versurile lui Sofocle, de parcă ar fi Înțeles motivele literare ale longevității lor, contrar tuturor evidențelor intelectuale. Așa stătea Obiectul, așteptând să intre În scenă. Departe de țigările și de snobismul ei, de clica de prietene și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Înghiți În sec, Își Îndreptă umerii și, dând scurt din cap, se pregăti pentru orice-ar fi urmat. ― Bine, spuse. Te ascult. Iar interlocutorul Închise. ― A fost odată ca niciodată, În Grecia antică, un heleșteu vrăjit. Puteam deja s-o recit și În somn. Și chiar eram adormit de la petrecerile noastre din culise, de la Averna care curgea Întruna, de la fumul tranchilizant. Halloweenul venise și trecuse. La fel și Ziua Recunoștinței. Și Crăciunul. De Anul Nou, Bob Presto dăduse o petrecere mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
putut eu da binețe atâtor oameni fără ca ei să fi făcut o piruetă în jurul meu și apoi să-mi fi cântat "Imnul umbrelor ce dispar"? Oare cum am îndrăznit să mănânc fără a sta în cap întâi și de a recita de cinci ori "Slavă Uniunii"? Cum am putut adormi culcat? Nu era normal și logic că se toarnă lipici pe tălpi, se aruncă cu picioarele pe tavan lipindu-te acolo? Cât haos era în mintea mea! Dezordine fără măsură! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Zâmbește cu o falsă bunăvoință. — Și în nici un caz nu-i magie! Trio Fulcinius se dă de ceasul morții. Chiar că nu mai știe cum să întoarcă situația în favoarea sa. Pe neașteptate, îi vine o idee salvatoare. Se apucă să recite cu glas tare, încercând să dea o intonație cât mai lascivă cuvintelor. — Coapsa ei rotundă făcută la roata olarului și gurița de tran dafir... Asta cine mai e? se întreabă amuzat principele. Livilla, pro babil. Plescăie din buze. Libo are
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lecturi publice. El a introdus moda acestor recitări la Roma. Imediat după ce s-a apucat să lucreze la opera sa monumentală, Istoria războaielor civile, a început să-și invite prietenii acasă ca să asculte fragmente din ceea ce scria. Personal, nu a recitat însă niciodată. Nici tragediile nu le-a compus pentru scenă. Dincolo de viața publică, Asinius Pollio a căutat gloria doar în discursurile din Senat și-n celebrele sale pledoarii de avocat. Evident, principele l-a încurajat și l-a susținut în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și face o plecăciune adâncă în fața ei, după care se grăbește să i se alăture fratelui său. Vipsania îl urmărește cu ochi haini. A venit aici în căutarea unor debutanți sau scriitorași amărâți, care profită de această ocazie să-și recite lucrările în public. Îi pândește ca un rechin să-i jecmănească. Bieții autori! Nu le e greu să ofere cadou o even tuală ediție ulterioară, care oricum nu le va aduce nici un ban. Iar de vor cădea în gheara Sosiilor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
schimbe subiectul. După părerea Liviei și a Antoniei, un prinț imperial nu poate vorbi cu prea multă sinceritate despre subiecte atât de sensibile. Așa că l-au convins să renunțe. Plancina mișcă din buze. Încearcă să-i deslușească întrebarea mută. — O să recite el? Dă din cap că nu și zâmbește larg. Nimeni nu s-ar mai aștepta să-l audă declamând pe scenă de când cu incidentul acela grotesc. O bancă s-a rupt sub greutatea unui spectator obez în timp ce el citea. Nici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
marelui om de litere. Nu, în zadar îi caută. N-are cum să dea de ei. Altceva îi captează însă atenția. Atitudinea amorțită a publi cului. Maternus a terminat de mult. Pe scenă se află acum Iu nius Gallio, care recită o pledoarie mai veche. O cuprinde indignarea. Ce stau așa, ca niște surdomuți? Poate că elocința plictisește uneori, când e prea multă, deși e o lucrare desăvârșită, dar cum de nu deschide nici unul gura, nu mișcă o mână, nu se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
neputincios din umeri și n-a fost de acord să se plătească nici o despăgubire. Rămâne câteva clipe nemișcat, atent la străfulgerările migrenei. Parcă au mai scăzut în intensitate. Ce să-i faci? Într-o vreme când comițiile tac, iar Senatul recită o lecție învățată pe de rost, doar la circ și în amfiteatru mai reușește principele să ia cunoștință de opinia populară. Și totuși, jocurile astea sunt exploatate la maximum de regimul său. Sărmanul Propertius Celer! Ultima lovitură a primit-o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu are o cunună de lauri să-l protejeze cât de cât. A venit prea târziu ca să mai găsească vreuna. Ar fi indecent să se acopere cu toga, din moment ce nu oficiază. Neavând încotro, ascultă absent litania interminabilă pe care o recită Augustus: — Sub pavăza Ta ocrotitoare, Mars pater, ne punem... Tiberius se strâmbă. Îi cere inutil iertare pentru păcatele oa me nilor și-l imploră să nu-și întoarcă fața de la noi. Cu siguranță Marte are altceva mai bun de făcut
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
doua zi a fost susținut "un concert în folosul săracilor"1829, eveniment ce "a constat din recitări de poesii"1830 și "execuțiuni de piese muzicale cu vioara și flautul"1831. Autorii articolului citat făceau precizarea că poeziile lui Mihai Eminescu recitate cu acest prilej au fost foarte apreciate de către public. În opinia redactorilor săptămânalului Santinela Dobrogei, "toate poeziile recitate erau o persiflare a patrioților de contrabandă, a acelor patrioți cari vând interesele neamului spre a satisface interesele lor proprii"1832. În cadrul
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
ce Sfinția Voastră ar putea socoti trebuincios pentru răspândirea legii lui Dumnezeu. Sfinția Voastră nu trebuie să-și facă griji, căci noi vom oferi pe domeniile noastre îndeajuns de mulți bani și pământuri pentru biserică. În timp ce-l asculta pe grămătic recitând cu voce răgușită, misionarul cerceta chipurile seniorului Shiraishi și ale oamenilor săi de seamă, dar chipurile lor de nepătruns nu-l lăsau să-și dea seama nici ce gândeau, nici ce simțeau aceștia. — E drept că Nueva España se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
că n-am vorbit așa din trufie vană. Am ales să mor în Japonia. Cred doar că e nevoie de mine pentru ca Japonia să răsune de glasuri care să Te preaslăvească.” S-a întâmplat ceva neobișnuit. În vreme ce mergeam pe punte recitând Sfântul Breviar, după cum mi-e datoria de preot, unul dintre negustorii japonezi s-a apropiat încet de mine. M-a măsurat cu ochi curioși cum îngânam rugăciunile și apoi, ca și cum ar fi descoperit cine știe ce ciudățenie, m-a întrebat: Senior tălmaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Din câte spuneau ei, cei doi mateloți japonezi aruncați în mare nu mai putea fi salvați cu nici un chip. Mi-era milă de ei, dar aceasta era soarta pe care le-o dăduse Dumnezeu. Eram pe puntea acum liniștită și recitam din Sfântul Breviar când apăru cel căruia i-am împrumutat o parte din hainele mele după furtuna de acum patru zile. Dispăru iute, dar se întoarse repede înapoi pe punte însoțit de stăpânul lui, Hasekura. Acesta făcu o plecăciune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
aceasta Matsuki Chūsaku. Privea stăruitor marea, după cum îi era obiceiul. De câte ori dă ochii cu mine pe punte, doar dă ușor din cap, dar niciodată n-a încercat să-mi vorbească. Astăzi însă mă privea de la depărtare cum dădeam ocol punții recitând din Sfântul Breviar. În lumina puternică a soarelui, am simțit în privirea lui o ură înverșunată și o dușmănie. — Nu voi avea liniște în suflet până când solii Stăpânului nu vor ajunge cu bine în Nueva España. Cu toate acestea, Matsuki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
simțit în privirea lui o ură înverșunată și o dușmănie. — Nu voi avea liniște în suflet până când solii Stăpânului nu vor ajunge cu bine în Nueva España. Cu toate acestea, Matsuki rămase mut ca un pește, așa că am continuat să recit din Sfântul Breviar. — Senior Velasco, zise el cu o voce care parcă mă învinovățea pentru ceva. Aș avea o întrebare pentru dumneavoastră. Cu adevărat v-ați îmbarcat pe acest vas ca tălmaci pentru noi, solii, sau urmăriți altceva? Ca să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
putem mișca. După prânz, negustorul Yahei a murit. Ca și cum l-ar fi urmat, Seihachi, însoțitorul lui Hasekura, și-a dat și el ultima suflare. Japonezii s-au adunat în jurul celor doi înainte ca aceștia să-și dea sfârșitul, le-au recitat din sutrele budiste și le-au șoptit la ureche despre gokuraku, sau ceea ce numim noi Rai. Așa e obiceiul lor. Confrații lui Seihachi erau triști să-ți rupă inima. Cu lacrimi în ochi, stăpânul lor, Hasekura, i-a acoperit trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
șoptit la ureche despre gokuraku, sau ceea ce numim noi Rai. Așa e obiceiul lor. Confrații lui Seihachi erau triști să-ți rupă inima. Cu lacrimi în ochi, stăpânul lor, Hasekura, i-a acoperit trupul mort cu un veșmânt numit „giulgiu” recitând întruna din sutrele budiste. Acest om, cel mai puțin semeț dintre toți solii, pare un stăpân blând față de supușii săi. Potrivit ordinelor căpitanului, cele două corpuri aveau să fie aruncate în apă. La fel ca în ziua cu pedeapsa, japonezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mod obișnuit, căpitanul sau preotul vasului spune o rugăciune, dar pentru că nici unul dintre japonezii de la bord nu e creștin, și eu, și Montaño i-am lăsat pe ei să îndeplinească ritualul. Unul dintre negustori avea, pesemne, cunoștințe despre budism. A recitat ceva dintr-o sutră, o incantație de neînțeles pentru mine, ceilalți l-au urmat într-un glas și cele două corpuri au fost aruncate în mare. Trupurile au dispărut înghițite de valuri, dar marea a rămas tăcută ca și cum nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
i-am zis dinadins: — Rugăciunile creștine sunt pentru creștini. Pentru voi, asemenea rugăciuni sunt, desigur, stânjenitoare. Yozō se uită drept în ochii mei cu tristețe. Mi-am dat seama că încerca să spună ceva și nu putea. Am început să recit în limba latină o rugăciune pentru cei răposați, iar Yozō și-a împreunat și el palmele, privind stăruitor marea și mișcându-și buzele. Requiescant in pace Dominus vobiscum et cum Spiritu tuo Requiem aeternam dona eis. Marea care înghițise trupurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în mână la fel ca și călugării, japonezii se aliniau atunci în șir indian de-a lungul coridorului și intrau în biserică. În altarul luminat de jur împrejur doar de flacăra lumânărilor, omul acela sfrijit stătea cu brațele desfăcute. Preotul recita cu glas scăzut canonul slujbei în limba latină și în cele din urmă ridica pâinea și Sfântul Potir deasupra capului. În timpul fiecărei slujbe samuraiul se gândea la valea sa. Își amintea cum se ducea la mormintele tatălui său și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îi zise el privindu-l drept în ochi. Pe buzele vinete ale lui Velasco înflori în zâmbet. Tăcuse până atunci, dar scăpă un „Ah!”, iar apoi se întoarse către părintele Carvalho și strigă: — Tanto yo como ellos podemos ir allá. Recitând cu toții într-un glas „Tatăl nostru”, cei trei înaintară unul după altul până la stâlpii care îi așteptau neclintiți privindu-i țintă de la depărtare. Temnicerii îi așezară pe fiecare în parte în fața stâlpilor și îi legară strâns de aceștia. Vântul șuiera tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]