7,552 matches
-
cunoscut și a determinat-o să-și lege viața de a lui. Puținele obiecte de îmbrăcăminte au dispărut ca și când nici nu au existat vreodată pe ei. Ramona, în neastâmpărul primit de la senzațiile transmise prin mângâierile și sărutările partenerului de viață resimțea prin toți porii dorința de dragoste, de dăruire și-l aștepta pe Viorel cu poarta întredeschisă să-i trimită cel mai drag oaspete. Dorea să simtă bucuria împlinirii. Dorea să-l simtă așa cum nu l-a mai simțit de atâta
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1282 din 05 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374373_a_375702]
-
sunt creștin. Nu rezonabil, ci fervent. Ca filolog, sunt politeist, păgân, am nevoie de o "rezervație" de idoli, la care mă închin uneori pe rând, de cele mai mule ori, simultan.” (Mirela-Ioana Borchin, Modalitatea..., Ed. Helicon, Timișoara, 1999, p. 6) Resimțind organic pierderea soției, copleșit de absență, de tăcerea dezolantă din jurul său, realizând, în ziua a șaptea, cu luciditate, ceea ce i se întâmplă, poetul scoate un țipăt sfâșietor de supraviețuitor fără voie: “O, nefericitul de mine!/ O, Dumnezeul meu prea iubit
MIRELA-IOANA BORCHIN, NIRVANA ...DOAMNE, CUM! de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1554 din 03 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374547_a_375876]
-
prezent. Melancolic, se identifică, în cele din urmă, cu un cavaler, respectiv cu un trubadur, a căror speranță este de neînfrânt: “Am îmbrăcat întunecata,/ cernita-mi/ armură,/ de bătrân cavaler,/ loial unei singure/ doamne./ Fiindcă n-o mai găsesc./ Și resimt până-n inimă/ boldul rece, de fier,/ al thanaticei toamne. [...] eu sunt un străvechi trubadur,/ un uitat cavaler,/ care-și așteaptă,/ împotriva oricărei/ speranțe,/ stăpâna.” (Poemul 7, p.15-16) Pentru garantarea loialității față de “adorata sa Doamnă” și “stăpână”, pentru sublinierea devoțiunii
MIRELA-IOANA BORCHIN, NIRVANA ...DOAMNE, CUM! de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1554 din 03 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374547_a_375876]
-
a acestui Univers în totalitatea sa spațială și eternitatea sa temporală, încercând să explice, prin gravitație, ca determinantă a structurii sale materiale, proprietățile sale de ansamblu. Preluând această poziție, a unei științe a mișcării, în care prezența întregului univers, se resimte în fiecare din componentele sale, însă nu pe căi structural geometrice, ci pe calea analizei proceselor elementare de mișcare, pe linia gândirii newtoniene, Mecanica Invariantivă, fără a părăsi cadrul spațio-temporal al vechii științe, a regăsit gravitația, ca interacțiune inerțială a
INTERVIU CU PROF. UNIV. DR. EMERIT TUDOR GHIDEANU de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374525_a_375854]
-
adevărului istoric ci unor direcții pur ideologice”(...) “În final, care este formula de succes a domnului Boia? Este cea a istoriei prezentate ca un blestem. Un destin implacabil a lovit acest spațiu, o predestinare grea, neîntâlnită în restul lumii, se resimte doar aici. Aceasta exclude total speranțele și idealurile de viitor și lasă loc doar resemnării colective. Decodând în această cheie istoria unui popor, Lucian Boia se face că nu vede evoluția României între 1866-1939, scoțând în față doar elemente negative
ISTORIC SAU MIT? de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2270 din 19 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373439_a_374768]
-
fierbinte, Sufletul să-ți sărut, pe ochi să-ți pun Pecete? Eu nu sunt trist, Măicuță, și nimeni nu mai fie! E ziua ta cea sfântă, e zi de sărbătoare, când cerul și pământul tresaltă pentru tine, iar fiii tăi resimt născând, din dor, culoare. Mă rog la cer, Măicuță, să te cinstesc mereu: Roș’, galben și albastru mi-e sângele în vene, Mi-i tânăr iarăși gândul, dar sufletul îmi plânge Că-n fiecare an... te regăsesc mai tristă! Parfum
INTERVIU CU DOMNUL GHEORGHE A. STROIA de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1882 din 25 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373392_a_374721]
-
o cascadă învolburată peste un creștet de munte (OPINII), în finalul volumului tonul se potolește, devine liniștit, molcom, reverberant (OBSESII). Interesantă este abordarea făcută de autor în poeziile sale, românismul autentic prin care transpare dragostea imensă pe care acesta o resimte față de locurile dragi, de ființele dragi, dorul de acest loc minunat, binecuvântat de Dumnezeu cu frumuseți unice. Acestei frumuseți paradisiace, poetul îi contrastează sărăcia omului de rând, nemilos spoliat de lăcomia unei „clase“ politice lipsită de scrupule, vicioasă, coruptă, cu
NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – 1 MAI 2015 de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1583 din 02 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/371349_a_372678]
-
astfel că se produc două fenomene importante, pe care „primitivii” de-atunci poate că nu le-au cunoscut la centimă, dar e sigur că măcar le-au intuit: a) Energiile implicate într-un atare proces se reduc simțitor în raport cu valorile resimțite de noi în viața de zi cu zi în mod obișnuit; b) Procesele, foarte influențate de mediul înconjurător, se desfășoară cu o viteză mult mai mică. De ce spun că sunt influențate de mediul înconjurător? Pentru că masivele obiecte metalice de felul
AL PATRULEA INTERVIU CU DOCTORUL CORIOLAN DRAGOMIR de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 2063 din 24 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/371570_a_372899]
-
cu “șuvoiul său de vise”. (Călătorind în timp) Între natură și starea sufletească a poetei se realizează un necesar paralelism: „toamnă.../ din searbăda mea viață“, “răvașul nopții din visurile-mi sloi”, „mă doare anotimpul”, „trosnește-n mine seva rănitelor păduri“, „resimt încătușarea nostalgicei naturi”, „ploaia din iluziile mele“, „colindat de curcubeie ni-e al inimii solstițiu“, „în albul ireal se-adună gânduri“, „aș lovi la tâmple cerul cu tăceri înșelătoare“. Într-o astfel de atmosferă, nu e de mirare că poeta
SUFLETE DE CEARĂ, DE CAMELIA ARDELEAN de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373816_a_375145]
-
bucuria de a fi. - Puteai să mă ierți azi. Tocmai azi ți-ai găsit să fii iar aspru cu mine! - Ce știi tu ce-i aceea iertare, Anna? - Păi nu știu decât că dacă voi ajunge vreodată să iert, voi resimți totul ca pe un duș binefăcător de energie interioară. Exterior nu știu ce va fi. Probabil că totul va veni deodată ca o velință căzută din ceruri risipind în mine liniștea și bucuria eliberării. Cu alte cuvinte, nu mă aștept ca în
de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2052 din 13 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/373954_a_375283]
-
în: Ediția nr. 2291 din 09 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Tăcere muribundă Autor: Claudia Bota Te-ai cuibărit în închisorile inimii În ungherele desprinse din retină, Iar când orașul îl străbat rănind articulațiile din carnea plină Prin ore mă resimt stingheră nimic nu face să mă mai rețină. Îmi cercetez buzunarul în care azi am primit ultimul bilet, Pentru ultima călătorie cu o destinația necunoscută mie. Vagoanele sunt pline dar fără de lumină, Tăcerea muribundă se instalează și-n oasele turtite
CLAUDIA BOTA de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2291 din 09 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374025_a_375354]
-
publicat în Ediția nr. 2266 din 15 martie 2017. După fiecare vizită în România îmi trebuie cam o săptămână până mă reconectez la cotidianul „din afară”. Din inerție, continui să vibrez pe lungimi de undă autohtone, nu pentru că m-aș resimți după cine știe ce șoc, ci pentru că nu mă-ndur să abandonez numeroasele gânduri începute acolo. Căci în România încă mai experimentez febra cotidianului spumos, a orientării din mers și a continuei tatonări de alternative. Și, în ciuda lamentărilor precum că, pasămite, „ la
GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG [Corola-blog/BlogPost/375306_a_376635]
-
tăiatul porcului la marginea drumului, în ... Citește mai mult După fiecare vizită în România îmi trebuie cam o săptămână până mă reconectez la cotidianul „din afară”. Din inerție, continui să vibrez pe lungimi de undă autohtone, nu pentru că m-aș resimți după cine știe ce șoc, ci pentru că nu mă-ndur să abandonez numeroasele gânduri începute acolo. Căci în România încă mai experimentez febra cotidianului spumos, a orientării din mers și a continuei tatonări de alternative. Și, în ciuda lamentărilor precum că, pasămite, „ la
GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG [Corola-blog/BlogPost/375306_a_376635]
-
Pe seară, plecară împreună spre teatru. Inițial , ar fi vrut să treacă pe acasă să se schimbe, însă nu se simțea pregătită pentru o întâlnire directă cu soții Petrescu. Ar fi fost probabil emoția prea mare, și s-ar fi resimțit pe scenă. După spectacol, ca de obicei, aceștia o așteptau la ieșire. Au îmbrățișat-o cu drag, și i-au spus: - Ai făcut ceea ce ți-a dictat inima! Să fii iubită! Iar apoi, doamna , care avea în mână un geamantan
ÎNGER SAU DEMON CAP.IV de FLORI BUNGETE în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375480_a_376809]
-
plăpânde raze pe cerul înfocat, Tu îmi strivești cuvinte pe gura ce te-alină, Iar eu admir paloarea de astru revocat. Îmi iei cu teamă palma, ca pe o floare rară, Și-mi mângâi gingaș brațul - un obiect de preț. Resimt fiori de gheață, cum urcă și coboară, Pe pielea-mi de mătase, în timpul hrăpăreț. M-a năpădit trecutul, precum un râu de lavă, În clipa când inelul pe deget mi l-ai pus, Dar vocea ta blajină și cu tendință
INELUL de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375605_a_376934]
-
ca o stâncă. Nu-mi doream nimic și pe nimeni, simțeam zbuciumul sufletului meu rănit în cel mai sfâșietor mod posibil, pe altarul dragostei. Aș fi vrut să-i răspund la mesaj, însă nu găseam ceva potrivit cu durerea ce o resimțeam în mine, sălășluind cu drepturi depline, ca o împărăteasă în regatul său. Îmi venea să-l întreb “ai simțit vreodată cum durerea te împresoară plutind în jurul tău?”. Este ceva uluitor prin intensitate, care îți sfârtecă inima făcându-te să oftezi
ROMAN, EDITURA JUNIMEA 2013, CAPITOLUL 8 de DORINA GEORGESCU în ediţia nr. 2230 din 07 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371675_a_373004]
-
știe în care anotimp rămăsese învinsă de soartă sau cărei ploi trebuia să-i mulțumească c-o lăsa să-și înmoaie lacrimile în ea? Și, spunând acestea, buna mea mă prinsese în brațe și cu o căldură pe care o resimt și astăzi mi-a spus: -Să ai grijă copila mea la viață, să te gândești din timp cu ce te încalți și apoi să pornești la drum! Eu nu înțelesesem prea bine atunci, tâlcul vorbelor sale dar, mă atinsese cu
EL, RENEGATUL ÎI ÎMBLÂNZEA ACUM SUFLETUL... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1845 din 19 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372374_a_373703]
-
fost azi o zăpușeală în birou!... - Cum așa? Nu mi-a semnalat nimeni că aerul condiționat nu funcționează! ,, Încă o gafă! se apostrofă ea. De ce mă simt atât de slabă și cretină în fața acestui om?” - Probabil că nu s-au resimțit toți, așa ca mine! încercă ea să dreagă busuiocul. De teamă să nu-și trădeze tulburarea, Andrei tăcu. Atmosfera între ei era atât de electrizantă, încât se temea de vreun scurt-circuit real în casa liftului. Se consolă puțin când constată
HAPPY VALENTINE S DAY de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2238 din 15 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372512_a_373841]
-
ca și forța de înnoire a poeziei. Au și cuvintele soarta lor, în afară de poezie. Un lucru e cert: poezia contemporană, în marea ei majoritate, nu mai livrează o experiență a realității suficient de puternică și de profundă, care să fie resimțită ca esențială, necesară și chiar vitală de publicul larg. Totul se întâmplăca și cum poetul de azi a uitat sau nu mai are acces (decât foarte rar și din pură întâmplare) la capacitățile sale profunde-când nu-i e pur și
DE LA SUFLET PENTRU UN POET APARTE de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1825 din 30 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372555_a_373884]
-
liniștit, Copacii triști și mohorâți de peste dealuri Se lasă abandonați la cheremul scăzutelor temperaturi. O nouă răsuflare rece iarna-și trimite, Să-și marcheze teritoriul prin frisoane tăcute, Copacii înghețați ai pădurii trosnesc adormiți, Implorând milă răsăriturilor calde și cuminți. Resimt asprimea, dar rezistă cu demnitate Ostilităților ce au gesturi necontrolate, Până-mprejur armistițiul se instalează, Iarna puterea absolută și-o demonstrează. Ca un tunet în ... Citește mai mult Ce urât e-n astă dimineață,Totu-i învăluit într-o deasă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372817_a_374146]
-
se-ncovoaie liniștit,Copacii triști și mohorâți de peste dealuriSe lasă abandonați la cheremul scăzutelor temperaturi.O nouă răsuflare rece iarna-și trimite,Să-și marcheze teritoriul prin frisoane tăcute,Copacii înghețați ai pădurii trosnesc adormiți,Implorând milă răsăriturilor calde și cuminți.Resimt asprimea, dar rezistă cu demnitateOstilităților ce au gesturi necontrolate,Până-mprejur armistițiul se instalează,Iarna puterea absolută și-o demonstrează.Ca un tunet în ... XXVI. SUNT UN EU, de Irina Bbota, publicat în Ediția nr. 1458 din 28 decembrie 2014
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/372817_a_374146]
-
același tărâm, deopotrivă contemporan și biblic (Ierihon, Betleem). Oricând și pretutindeni, autoarea, ce se situează “pe verticala/ dintre/ țărână și cer”, ce viețuiește, acum, “între sacrul mister/ și profana secundă”, și se autodefinește “crâmpei/ din fărâma de-ntrebări/ a lumii”, resimte cum “în jur plutește/ un flux enigmatic”, aspiră “miros de fân/ edenic”, intuiește cum “o incantație/ cheamă/ ceva nedefinit”, cum “din rădăcini/ urcă/ aburi de taină”, i se pare că ascultă, îmbătată de atâtea miracole, cum “dincolo/ de ferestrele caselor
EUGEN DORCESCU, CALEA INIŢIATICĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373033_a_374362]
-
stea. Însă nici o meserie, oricare ar fi ea pe lumea asta, nu se poate practica bine în absența unui sistem de valori, în absența unui sistem moral sau în absența unui orizont umanist. Până și oamenii care, din păcate, nu resimt nevoia culturii, dacă sunt invitați la un spectacol, devin un public statornic, încântat sau critic. Este ceea ce așteptăm cu bucurie și cu speranță de la Măria Sa Spectatorul! Un spectacol moare odată cu tragerea cortinei, se uită, și e păcat să-i uităm
TEATRUL DEVEAN LA MOMENT ANIVERSAR (FRAGMENT) de ISABELA HAȘA în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371023_a_372352]
-
țară. Mai au nevoie românii de unitate și conștiință patriotică? Oare câte repere naționale ne mai fac să tresăltăm de bucurie? Nevoia de a apropia timpurile, fie ele mai îndepărtate, fie mai apropiate, în special pe acestea din urmă, o resimțim, astăzi, tot mai acut, când trecem prin momente de încercări datorate deselor schimbări în cadrul arhitecturii de securitate mondială, europeană, regională și, de ce nu, națională. Pe de o parte, istoria este plină de învățăminte, pe care poporul și conducătorii nu trebuie
26 IUNIE – DRAPELUL NAŢIONAL NE ADUCE AMINTE CĂ AVEM O ŢARĂ DE APĂRAT de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1273 din 26 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371069_a_372398]
-
până atunci. De parcă mi-ar fi strâns picioarele de scânduri și mi-ar fi spus, „mă simți? Eu te simt. Te știu... Te-am așteptat... Rămâi!” A fost un moment memorabil, chiar de numai o clipă, însă atât de viu resimțit pentru că îl simt și azi. Orice rol înseamnă o parte din ce însemn eu la perioada respectivă. https://www.youtube.com/watch?v=7v4Kd2aNPyk Sunt și roluri care m-au găsit nepregătit, dezorientat, sălbatic, așa după cum ar fi Raskolnikov din
INTERVIU CU ACTORUL RICHARD BOVNOCZKI! (II) de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371091_a_372420]