2,724 matches
-
mamele de lângă copii, de ce trebuie să se despartă familii, de ce ajung bărbații români să se simtă neputincioși și inferiori în fața soției care trimite bani din Italia? Doar și ei trudesc din greu de dimineață până seară! De ce ajung bătrâ nele românce pe aici în loc să se odihnească și să pregă tească dulceață pentru nepoți? Știi ce scrie în Micul Prinț? Cum mai poți fi important pentru familia ta când ești doar o voce și o sursă de bani? Viața e făcută din
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Le drămuia. Atunci, pe moment, nu mi-am dat seama. Am făcut un pas înainte să spun că vreau să mă duc la muncă. Părintele mi-a făcut un semn discret, a intrat în camera cealaltă unde erau deja alte românce și a început: — Asta-i prea slabă, nu poate să ridice un bolnav, aia-i bolnavă, vrea doar să țină companie, cealaltă pleacă acasă, îmi pare rău, nu poate nimeni să vină la tine. A plecat dezamăgit. A venit altul
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Eu nu vreau să mă blesteme lu mea c-a plecat din casa mea cine știe unde și se chinuie degeaba. A plecat și al doilea dezamăgit. Îmi venise inima la loc. Era de partea noastră, sărăcuțul! Un preot italian de partea româncelor. Când întâlnea ochii mei, se întrista. De ce? Crezi că vedea ceva? Scrisoarea 71 Ceea ce mă îngrijorează acum la viața mea e că nu îmi mai zăresc viitorul și nu mai râd. Aici, în familia unde lucrez, am tot. Eu muncesc
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ele. La un moment dat zice: — Gata, hai la slujbă! În curte, un băiat îi ține calea. Îi spune: — Hai și tu, că nu ți-ar strica să-ți aduci aminte de Dum nezeu! Biserica era la câteva străduțe. Multe românce, câțiva ecuadorieni, câțiva italieni. Țin minte doar stilul modern al bisericii, înfățișări stili zate ale Fecioarei Maria și nevoia noastră de a fi mai aproape nu de credință neapărat, ci de slujitorul ei. Părintele era speranța tuturor celor prezenți. La
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
era speranța tuturor celor prezenți. La un moment dat s-a rugat pentru sporul nostru la muncă, pentru familiile noastre, și toate capetele s-au ridicat. Spre finalul slujbei a citit Crezul în limba română și în limba spaniolă. O româncă s-a alăturat și a spus Tatăl nostru. Nu-mi venea să cred. Eram de patru luni în Italia și descoperisem o bisericuță în care se spuneau rugă ciuni în limba mea. Era respectul părintelui pentru noi; nu mai erau granițe
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
trebuie să trimit bani pentru lapte, pentru școli și pentru mere. Și că viața mea nu poate depinde de o vorbă bună. Scrisoarea 84 Știi de ce sunt singură? Hai să-ți explic! Am două variante: să mă împrietenesc cu o româncă, sau să am o relație cu un bărbat. O relație de prietenie cu o româncă e greu de realizat. E penibil. Toate femeile pe care le-am întâlnit până acum vorbesc obsedant doar de moșii și babele lor. Îmi doream
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
nu poate depinde de o vorbă bună. Scrisoarea 84 Știi de ce sunt singură? Hai să-ți explic! Am două variante: să mă împrietenesc cu o româncă, sau să am o relație cu un bărbat. O relație de prietenie cu o româncă e greu de realizat. E penibil. Toate femeile pe care le-am întâlnit până acum vorbesc obsedant doar de moșii și babele lor. Îmi doream să uit, să râd, să mă plimb într-o companie plăcută și mă trezeam că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
torențial tot timpul și ei aveau doar un celofan cu care s-au învelit. Atunci, în Roma, înțelegeam și mi se părea firesc. Dacă mi-ar fi spus asta în țară, n-aș fi înțeles. Zilele trecute am întâlnit o româncă din orașul meu. Am vorbit, e de trei ani aici, acum și-a adus și fata la muncă, dar doi ani și ceva a fost singură. A oftat și a lăsat privirea în jos: — E! Ce-am mai pățit și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
-mea, bunica, nu, mai am niște veri în țară, dar toți cei mai apropiați sunt cu mine! Ne-am luat rămas-bun. Am schimbat numere de telefon și atât. Eu am rămas uimită. N-ar trebui, am văzut cu ochii mei românce pensionate care vin și muncesc câteva luni. Dar bătrâne care să vină, să accepte să lase pentru totdeauna pământul lor n-am mai întâlnit. În cazul lor, nu se vor mai întoarce... Pentru ce s-ar întoarce? Pentru cine? Scrisoarea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
urât singură! Fără mângâieri, fără atingeri... Viață lipsită de dragoste. Nu pot încerca să am o relație aici. Știu din start că nu va funcționa. Și nu pot să-mi complic existența cu o relație fără viitor. Uite, cunosc o româncă, este logo dită de doi ani cu un italian. Familia lui nici nu vrea să audă de ea. În definitiv, și noi am reacționa ciudat dacă am auzi că fiul nostru ar vrea să ia de nevastă o pakistaneză. Ei
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
știu dacă poți înțelege... E o vânzare a întregului tău univers. Accepți, pe bani, să respiri același aer, să muncești, să dormi și să ți petreci existența alături de niște necunoscuți. Urma să muncesc doar două săptămâni, până venea o altă româncă ce plecase în țară. Eram doar un înlocuitor, dar preferam așa decât să pierd chiar și o singură zi de muncă. Rosanna îmi promisese că, între timp, se va interesa de un loc stabil pentru mine. O să-mi aduc mereu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
m-au poftit la masă și a început perioada mea cea bună în Italia. Încrederea în mine a sosit odată cu zâmbetul Mariei, într-o seară de aprilie. Scrisoarea 97 Am primit o ofertă de a sta cu chirie cu o româncă și de a munci „la liber”. Există aici o fabrică de confecții. Și ar fi multe alte posibilități de muncă „normală”. Cu program. Dar mă tem. M-am speriat în Roma. Acum nu mai e același lucru, știu să vorbesc
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
se laude cu asta. Odată am întâlnit un român mucalit, de vreo 50 de ani, lucrase în Perugia ca zidar și acum mergea „acasă”, undeva mai sus de Roma. Povestea că la un rând la bilete erau în fața lui două românce cu aere de cucoană. Una din ele îi spune celeilalte: Auzi, dragă, de când n-am mai fost în țară am uitat cum se zice la pomodori! Românul, din spate, de la vreo cinci metri: — Roșii se spune, fă! Eram în tren
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
și eu pe ale ei. Găteam ce voiam, le făceam musaca, orez cu legume, orice rețetă românească credeam că s-ar potrivi sau se asemăna cu bucătăria italiană. Erau încântați. Nimeni nu le mai pregătise și altceva, deși avuseseră multe românce înaintea mea. Romeo făcea piața când venea de la muncă până într-o zi când i-am spus să nu mai risipească banii pentru că nu cumpără ce trebuie. I-am spus că-i fac eu lista de cumpărături. A rămas cu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
o încercare, nu te poți resemna... Eu mi-am propus să nu apuc să spun: — Azi am trei ani de Italia! Scrisoarea 114 Nu ți-am mai scris de multă vreme. Vin sărbătorile și sunt cam... încremenită. Am cunoscut o româncă, stătea pe o bancă în parc cu băbuța ei... Fată zdravănă, frumoasă, cu doi băieți în țară. Mi-a spus că mama ei a murit exact când ea ajunsese de-abia de o lună în Italia. Își lăsase copiii cu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
doar să stea alături de ea în fața televizorului. Le doresc mult bine. Scrisoarea 118 Timpul șederii mele era însă limitat. Toți mă asigurau că n-o să mă dea afară din casă, că pot să mai rămân câteva zile chiar dacă vine cealaltă româncă din țară. Erau îngrijorați pentru mine, iar eu eram speriată că va trebui să mă adaptez din nou. Nu știi niciodată peste ce fel de oameni dai. De-alde Concetta eram sătulă. Tocmai de asta, la un mo ment dat
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mulțumit? Ai realizat ceva? A oftat: — Mi-am crescut băieții. Altceva nu mare lucru! Scrisoarea 124 Mă străduiam din răsputeri să par indiferentă la schimbarea unui nou loc de muncă. Maria și Bocio... Știam că timpul trece și speram ca românca al cărei loc îl țineam să sune și să anunțe că, de fapt, nu mai vine. Dar a venit. Cu două zile înainte venise să mă cunoască un coleg de muncă de-al lui Romeo, pompier și el. Rosario. Soția
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ce marcă de blugi le vine bine, încep să fumeze pe ascuns, încep să braveze, dar sunt atât de fragili și au atâta nevoie de noi! Seara i-am spus lui Romeo: — Nu e problema mea, sunt doar o biată româncă, dar am copii ca fata ta. N-o lăsa acolo, te rog! Ai grijă de ea! N-o lăsa să lupte singură cu demonii din casa aia! M-a privit. Nici măcar rudele nu îndrăzniseră să-l sfătuiască ceva. Toți au
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
omorât pe administratorul blocu lui, venit la ușă pentru a primi plata întreținerii. Apoi l-a tăiat bucăți și l-a înghesuit în două valize. Un român a pus pe Internet imagini violente în care bătea o fată, o altă româncă, și o obliga să se prostitueze. Un român, eliberat după o detenție de doar trei luni, a ata cat din nou un magazin și l-a rănit grav pe proprietar. E o rușine. Ministrul de externe român vine la Roma
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
invitație insistentă la o cafea. Copiii mei nu știu. M-am ferit să le spun și nu am spus nimănui. Dar nu e cazul să mai tăcem. Sunt femei care dorm iepurește, cu scaunul în ușă. Dacă am număra câte românce au fost violate de italieni, nu i-ar spăla toate apele... Scrisoarea 140 Pe soția lui Nino o cheamă Ana. Ți-amintești că Salvatore, în munții cei izolați, mă numea Ana? Eu acceptasem nu numai pentru că era mai ușor pentru
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
după Pirandello am cerut Isabell Allende. Bibliotecara mi-a arătat pe ecran toată oferta de cărți scrise de autoare. — Le-am citit pe toate! Ceva scris de curând nu aveți? M-a privit. — Ce naționalitate ești? m-a întrebat. — Sunt româncă. — Complimente! Scrisoarea 145 Draga mea, Am obosit. De-o viață de trudă. Mi-aș dori să am măcar două zile ale mele, să stau la o pen siune modestă pe malul unui lac, să am cu mine două cărți și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
nu reacționez contra, ci, dimpotrivă, mă simt vinovată, ca și cum prin defectele și purtarea mea am meritat acea lovitură. Nu consider că un om se poartă urât pentru că este un nemernic, ci că eu nu am fost suficient de bună. Majoritatea româncelor sunt așa. De ce? Oare este o trăsătură de caracter tradițională? Oare noi nu avem vocația fericirii? Ia, vorbește și tu cu arborii, întreabă-i de ce suntem mulțu mite doar în raport cu fericirea celor pe care-i îngrijim. Scrisoarea 150 Ți-amintești
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de vreo 40 de ani. M-am scuzat, am intrat în vorbă, s-a oferit să mă conducă până în stație. M-am scuzat din nou, într-o italiană perfectă, mi a răspuns politicos, într-o italiană perfectă. Am spus: — Sunt româncă. E prima dată când vin aici și nu cunosc locurile! — Ce spui? Vorbea, de fapt, o română perfectă. Eram din același oraș, știi, din orașul cu aleea cu castani. În viața ta nu cred că ai mai întâlnit o alee
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
egalitate cu cei născuți liberi? Nu știam decât să aprobăm în tăcere! Părinții noștri vor muri cu capul plecat, iar noi suntem umi liți de o viață, ce rost mai are să ridicăm fruntea tocmai acum? „Fetele” din Est sunt poloneze, românce, bulgăroaice, ru soaice... Au o lumină ciudată în ochi, o tristețe fără asemuire. Au văzut multe, au simțit că libertatea nu e pentru ele. O, da, ar dori să fie la fel, dar vor pleca mereu ochii în fața bogaților și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
tot teritoriul Italiei, case în care ai putea sta câteva zile până la rezolvarea problemelor, nu cred că ar fi o cheltuială exagerată pentru statul român. Până la urmă, intră atâția euro în țară de pe urma necăjiților ăstora. În Perugia, la padre, vin românce din Roma, din Milano, din Sicilia, sărmanul le așteaptă pe toate la gară și are grijă de ele. O jumătate de pat, o farfurie de paste și un loc nou de muncă. Și eu continui să mă întreb ce fac
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]