2,158 matches
-
înainte de a fi fost creat conceptul de intertextualitate că orice operă artistică este determinată de relațiile sale cu alte opere, atît pe plan formal cît și pe plan tematic. Sprijinindu-se pe acest postulat, numeroși cerce tători privesc studiul discursului romanesc francofon ca pe un obiect transcultural care se constituie în marginea limbii și culturii franceze. Este, fără îndoială, adevărat pentru literaturile africane francofone, dar nu este cazul scriitorilor români francofoni, care nu poartă pe umeri povara unei istorii traumatizante cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
imperfecte cu obiceiurile spațiului literar francofon. Dar autorul le-a răspuns mereu, cu aerul cel mai firesc din lume, că așa simte el lucrurile și că e întru totul liber să-și urmeze inspirația, chiar dacă îi deranjează pe "ortodocșii" stilului romanesc. Acesta este stilul său: Fetița aceea avea pantofi negri, trotuarul era asfaltat, ploua de o jumătate de oră, ea trecea între drum și bariera înaltă a unei proprietăți private, te gîndești că un singur cuvînt conține toate celelalte cuvinte, îți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
la a se mișca altundeva și altfel decît în cadrul ce i-a fost prea îndelung trasat, chiar și într-un mod valorizant. Decurge de aici un proces de rescriere a genurilor tradiționale, o debordare transgenerică și îndeosebi o viziune a romanescului în termen de difracție: doar la nivelul fracturii din discurs, al acestei imposibilități de a locui pe deplin limba franceză se poate observa singulara aventură a scriiturii francofone, o literatură a răspîntiilor culturale, lingvistice, ontologice, un metisaj care nu ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
într-un spațiu infinit flexibil și modelabil. Atunci cînd franceza, ca limbă de expresie scrisă, nu coincide cu limba maternă a autorului se produce inevitabil o distanțiere în raport cu norma admisă în mod obișnuit. Tinde să se constituie o nouă formă romanescă, la marginea canoanelor instituite de tradiția literară franceză, undeva între perfecțiunea clasică, moștenitoare a "stilului frumos" și tensiunea creatoare, impregnată cu elemente alogene difuze. De aci, o tratare diferită a spațiului, a timpului, a personajelor, a faptelor și mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aci, o tratare diferită a spațiului, a timpului, a personajelor, a faptelor și mai ales a cuvintelor care le desemnează. Irumperea, în țesutul narativ, al substratului etnolingvistic conduce la opere complexe, ce se înscriu în tradiția dialogismului bakhtian, caracteristic discursului romanesc. Altfel spus, discursul romanesc este locul de întîlnire și de interacțiune a genurilor vii și multiple, ceea ce face că "romanul, luat ca un tot, este un fenomen pluristilistic, plurilingual, plurivocal" (Bakhtine, 1978). Este un feno men de dialogism generalizat, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a spațiului, a timpului, a personajelor, a faptelor și mai ales a cuvintelor care le desemnează. Irumperea, în țesutul narativ, al substratului etnolingvistic conduce la opere complexe, ce se înscriu în tradiția dialogismului bakhtian, caracteristic discursului romanesc. Altfel spus, discursul romanesc este locul de întîlnire și de interacțiune a genurilor vii și multiple, ceea ce face că "romanul, luat ca un tot, este un fenomen pluristilistic, plurilingual, plurivocal" (Bakhtine, 1978). Este un feno men de dialogism generalizat, pe care Bakhtine îl desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a fost cazul, spre exemplu, al Elenei Văcărescu / Hélène Vacaresco și a poeziei sale cu adînci influențe parnasiene, sau al lui Cioran, în adoptarea formelor scurte, aforistice, sau al lui Eliade, cu povestirile sale existențialiste gidiene etc. Dar astăzi, producția romanescă se înscrie tot mai mult în ceea ce se numește deja "tradiția francofonă" și putem vorbi despre o formulă hibridă, care conciliază universuri simbolice distincte, aspirînd la o sinteză ce garantează bogăția interacțiunii culturilor. Astfel, stereotipurile etnice ale celor doi versanți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fi devenit sinonimă cu romanul, celelalte genuri trecînd drept epifenomene ce-i servesc acestuia de ecran valorizator, deși, paradoxal, și scriitorii, și cititorii, și criticii sunt conștienți de efemeritatea acestuia, de faptul că mai bine de 9/10 din producția romanescă a unui an este uitată și îngropată înainte de începutul anului următor. Departe sunt secolele cînd romanul era doar un gen minor, plebeu, iar un creator adevărat nu putea aspira la nemurire decît în alexandrini... Și totuși, nu e lipsit de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din criză în criză. De la antiroman la nou roman, roman-document, roman oulipian, auto-ficțiune etc., de la respingerea povestirii la revenirea ei grabnică, de la eliminarea personajelor, sau reducerea lor la o inițială, la revalorizarea lor cu asupra de măsură, de la spulberarea iluziei romanești la varii formule de interacțiune directă cu cititorul, romanul cunoaște probleme succesive, de o gravitate care îi înspăi mîntă și îi încîntă simultan pe criticii literari. Doar că niciodată nu a dus-o mai bine... Niciodată nu s-au publicat
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne trimite întotdeauna, prin refracție, o imagine a noastră. Acest exercițiu solitar al autocunoașterii, accederea la unitatea pe care ne-o interzicem în cotidian, sau de care am uitat că suntem capabili este, poate, cel mai remarcabil efect al lecturii romanești. O întîlnire cu sine. Iar asta este, cu adevărat, o never ending story... Literatura rescrierii După secole de căutare febrilă a originalității literare, se pare că revenim la o perspectivă familiară mai degrabă epocii premoderne, deși din rațiuni diferite. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
țintește către îmbogățirea sau cel puțin modificarea acelui "freamăt mitologic", a acelei băi de imagini în care trăiesc contemporanii lor și care este oxigenul sufletului. (Tournier,1979) Gilbert Durand merge încă și mai departe, afirmînd că "Literatura, și îndeosebi povestirea romanescă, sunt un departament al mitului." (Durand, 1961) În fapt, orice scriere presupune o sumă nesfîrșită de voci suprapuse, voci tăcute, topite în țesătura cuvîntului, o multitudine de surse și de instanțe ; e nevoie de mai mulți pentru a scrie și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în 1989, strigau, cu neașteptată înțelepciune : Vom muri și vom fi liberi" ?... Dragostea fin de siècle "Romanul, micuțule, e locul unde găsești dragoste...", îi răspunde o bibliotecară copilului Albert Thibaudet. Dincolo de confuzia la care poate conduce dubla accepțiune a termenului 'romanesc', problema rămîne de actualitate. Iar peisajul atît de mișcător, de contradictoriu și de suprapopulat al literelor franceze cedează cu greu în fața unei evidențe desuete, precum cea generată de involuntara confruntare de acum un deceniu și mai bine dintre doi străluciți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
halucinant într-o perioadă în care tocmai ne plîngem de absența tot mai clară și nocivă a unei critici teoretice de anvergură, care să permită cernerea unei producții agresive și eterogene; incredibil, îndeosebi, venind din partea unui grup care predică abandonul romanescului psihologic și al manierismelor culturale în beneficiul trăirii personale, pledînd pentru o "multiplicitate a textelor" și identităților! Cu alte cuvinte, paradigma lipsei de model permisivitate discutabilă în abstract, dar lăudabilă în ceea ce privește acceptarea programatică a totalei libertăți creatoare. Și atunci, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
diploma în litere și filosofie de la ENA (Ecole Nationale d'Administration). Membru activ al organizației ma oiste "Stînga proletară", pînă la dizolvarea acesteia, în 1975, a fost influențat în scrierile sale de mișcările din Mai '68, dar și de aventurile romanești în Arabia, de Rimbaud și de Conrad. A obținut Premiul Femina în 1994 pentru Port-Soudan și Premiul France-Culture pentru Tigre en papier, în 2003. În căutarea unor rețete inedite, în care ficțiunea să ajungă un fel de mutant al realității
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
anorganicul... Dacă turbulentul și mereu surprinzătorul Michel Houellebecq a pus în scena romanului său, La carte et le territoire, un personaj scriitor, cu același nume, pe care îl asasinează în final, Olivier Rolin își scrie și el cronica unei morți romanesc anunțate în Baku, ultimele zile. De fapt, totul a început cu cîțiva ani mai devreme cînd, în Suite à l'hotel Crystal (2004), autorul se imaginase agent secret, spionînd prin diverse colțuri ale lumii, adăpostit în diferite camere de hotel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Nothomb în societatea japoneză descrisă în Stupeurs et tremblements). Abilitatea autorului de a crea și întreține echivocul, astfel încît să nu se simtă "neglijați" nici liberalii occidentali nici cripto comuniștii estici, este perceptibilă încă de la nivelul de bază al construcției romanești, cel al alegerii numelor de personaje și locuri. Căci fiecare cititor, din indiferent ce spațiu ar proveni, are tentația, poate inconștientă, de a situa în timp și mai ales în spațiu evenimentele ce i se înfățișează, dintr-o nevoie firească
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mai îndrăznețe, consacrînd, așa cum o doreau fondatorii, un roman de debut al unui tînăr scriitor, de vînă clasică. Aceste cîteva argumente sunt, oare, suficiente pentru a face un roman bun, se întreabă unii comentatori mai colțoși? E drept că suflul romanesc autentic al volumului e transpus într-o limbă și o sintaxă impecabile, atît de clasice și de corecte politic încît plictisul nu e departe... Dar Alexis Jenni e cuceritor. Solar și simpatic, acest profesor de formație științifică, admirator al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
viața" romanului, privîndu-l de acea prospețime și autenticitate conferită de anecdotă, de fantezie, de o mai mare empatie cu lumea pe care o disecă. Pe ansamblu, totuși, o "artă franceză" a romanului, mai degrabă decît a războiului. Din fericire. Eșecul romanesc al multiculturalismului? Marile instituții și organizații mondiale continuă, la foc automat și, cumva, autist, să învîrtă placa toleranței, a multiculturalismului, a corectitudinii politice, într-un cerc vicios pe care nu-l pot sparge, întrucît s-au blindat masiv cu discursuri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
să nu am sentimentul că ți-am făcut vreun rău mare, ceea ce-mi va da dreptul să-ți cer, îmbrățișîndu-te, să mă uiți. Mai bine golan decît... Mai toți comentatorii și cititorii francezi avizați consideră că adevăratul fenomen literar romanesc al anului 2011 nu a fost nicicum textul lui Alexis Jenni, premiat de Academia Goncourt (gurile rele spun că a fost, de fapt, un omagiu adus celei mai prestigioase edituri pariziene, Gallimard, care își sărbătorea centenarul), ci cel al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care îl tratează cu toate nuanțele cuvenite, dar fără vreo afecțiune sau atracție specială pentru vulnerabilitatea ființei din spatele mitului, așa cum o făcea, de pildă, cu cîțiva ani în urmă, Gilles Leroy (premiul Goncourt pentru Alabama song), îndrăgostit progresiv de recrearea romanescă a Zeldei, nefericita soție a scriitorului Scott Fitzgerald. Privirea lui Liberati, fără a fi violent intruzivă și scormonitoare, e mai degrabă una fotografic-antropologică, scrutînd cu detașare anii aceia de redescoperire a libertății, rapid răsturnată în pierderea inocenței, goană după glorie
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Cauzele trădării lui Denis Donaldson, prietenul lui Sorj Chalandon, ca și contextul asasinării sale (a fost împușcat în cap, în 2006, act revendicat abia trei ani mai tîrziu de Real IRA) rămîn în mare măsură misterioase, ceea ce a stimulat vîna romanescă a scriitorului francez. Se pare că ar fi fost vorba de un șantaj, facilitat de o situație financiară inconfortabilă a na ționalistului irlandez, sau de o relație extraconjugală. Cert e că Chalandon oferă o versiune mai romantică și mai tragică
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de a fi raiul pășunilor verzi pe care zburdă oi grase și vesele, ci e o țară dură, săracă, îndîrjită, dar demnă, răbdătoare și, uneori, cîntătoare. Fericit cel ce poate ierta, mai fericit încă, cel ce poate uita... Prin distanțarea romanescă și obiectivarea paradoxală a unui destin, prin subiectivitatea extremă a propriei creații, Chalandon a reușit, probabil, să ierte. Nu și să uite. Romanul său nu e o lecție de viață, ci o tentativă de a descîlci complicatul mecanism al trădării
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
importante, înaintea Goncourt-ului de acum, fiind Grand Prix Poncetton și Prix Roman France Television, ambele pentru romanul Où j'ai laissé mon âme (Unde mi-am lăsat sufletul), 2010. Stilul Ferrari e cu totul particular; avem în mînă un construct romanesc alunecos, pentru că aparent extrem de solid, avînd în vedere parcursul intelectual al autorului, dar în fapt fugace, schimbător, "cuantic", aprinzîndu-se într-o parte pentru a se stinge discret și a țîșni unde te aștepti mai puțin, acoperind aventuros cam tot secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Yersin, între Europa și Asia, prin păduri virgine sau pustiuri sălbatice, răvășite de epidemii, îl urmăm cu încîn tare și convingere, pentru că totul "sună" autentic. Nimic nu pare inventat sau adăugat, neverosimilul destin al lui Yersin cucerind prin naturalețe. Și romanesc involuntar. Relatările peripețiilor sunt cu atît mai suculente și veridice cu cît autorul a petrecut multă vreme răsfoind miile de scrisori schimbate între ei de "banda pasteurienilor" și arhivate cu grijă de celebra instituție pariziană. Dar de unde a apărut acest
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Ruperea ritmului și ierarhiilor cotidiene se realizează și la nivelul limbajului, autoarea navigînd cu abilitate printre varii jargoane și coduri, de la cel de birou de analist financiar, la cel al străzii, al prospectelor publicitare, al manualelor etc., pînă la finețurile romanești cele mai subtile. De la Roxane trecem la poveștile de amor virtual ale mamei sale, apoi, fără tranziție, la Tsutomu Miazaki, japonezul care, între 1988 și 1989 a ucis patru fetițe, pe care le-a tăiat bucăți și le-a mîncat
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]