KorAP: Find »[drukola/base=romanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...158 >

3,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

aut fustem aut lapidem 'ar fi trebuit să iei fie o bâtă, fie o piatră' (latină; Plaut, Rudens; Ledgeway 2012: 152) Cea de a doua categorie, avansarea determinată sintactic, este mai relevantă din perspectiva formării gramaticii V2 relaxate a limbilor romanice vechi, fază de tranziție în trecerea de la latină la limbile romanice. Această categorie include situații în care verbul se deplasează la C în condițiile în care este precedat de propoziții subordonate condiționale sau temporale, de ablativul absolut, de negație, de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
bâtă, fie o piatră' (latină; Plaut, Rudens; Ledgeway 2012: 152) Cea de a doua categorie, avansarea determinată sintactic, este mai relevantă din perspectiva formării gramaticii V2 relaxate a limbilor romanice vechi, fază de tranziție în trecerea de la latină la limbile romanice. Această categorie include situații în care verbul se deplasează la C în condițiile în care este precedat de propoziții subordonate condiționale sau temporale, de ablativul absolut, de negație, de adverbe/grupuri adverbiale. Cu privire la româna veche, este de reținut și observația

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
further confirmed by the observation that V-fronting in Latin rarely occurs in subordinate clauses". De asemenea, Ledgeway remarcă și că acest tipar V2 incipient apare mai frecvent în registrele substandard ale latinei, de unde se va fi și propogat în vernacularele romanice. Pe scurt, materialul faptic prezentat pe scurt arată că deplasarea verbului la C, eventual acompaniată și de avansarea unui alt constituent în periferia stângă a propoziției, stă la baza apariției unei gramatici V2 relaxate în limbile romanice vechi. Asimetria propoziție

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
propogat în vernacularele romanice. Pe scurt, materialul faptic prezentat pe scurt arată că deplasarea verbului la C, eventual acompaniată și de avansarea unui alt constituent în periferia stângă a propoziției, stă la baza apariției unei gramatici V2 relaxate în limbile romanice vechi. Asimetria propoziție principală / propoziție subordonată, care caracterizează fazele vechi romanice (§3.1.2), inclusiv româna (§3.2.2.2), este vizibilă încă din latină. Se cuvine în acest punct să ne îndreptăm atenția asupra datelor pe care le oferă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
arată că deplasarea verbului la C, eventual acompaniată și de avansarea unui alt constituent în periferia stângă a propoziției, stă la baza apariției unei gramatici V2 relaxate în limbile romanice vechi. Asimetria propoziție principală / propoziție subordonată, care caracterizează fazele vechi romanice (§3.1.2), inclusiv româna (§3.2.2.2), este vizibilă încă din latină. Se cuvine în acest punct să ne îndreptăm atenția asupra datelor pe care le oferă inscripțiile din Dacia și Scythia Minor. În primul rând, se poate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
acea) zi, (banii) să fie dați celor care continuă (cele cerute de mine)' (CIL III, 7526b, Vadu) Rezultate de reținut • structurile latinești V1 și XP + V, care se derivă prin deplasarea verbului la C, premerg gramatica V2 relaxată a limbilor romanice vechi; aceste linearizări coexistă cu structurile cu centru final, instanțiate prin plasarea verbului la sfârșitul propoziției • încă din latină se manifestă asimetria propoziție principală / propoziție subordonată (142), continuată în limbile romanice vechi, inclusiv în româna veche • deși atestată mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbului la C, premerg gramatica V2 relaxată a limbilor romanice vechi; aceste linearizări coexistă cu structurile cu centru final, instanțiate prin plasarea verbului la sfârșitul propoziției • încă din latină se manifestă asimetria propoziție principală / propoziție subordonată (142), continuată în limbile romanice vechi, inclusiv în româna veche • deși atestată mai ales în inscripții stereotipe, latina dunăreană, variantă teritorială care stă la baza românei, dispune atât de structuri conservatoare cu centru final, cât și de structuri inovative de tip V1 sau XP + V

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
atestată mai ales în inscripții stereotipe, latina dunăreană, variantă teritorială care stă la baza românei, dispune atât de structuri conservatoare cu centru final, cât și de structuri inovative de tip V1 sau XP + V care premerg gramatica V2 din limbile romanice vechi și (dacă analiza din §3.2 supra este corectă) gramatica V2 a limbii române vechi 4. Dislocarea nucleului verbal și deplasarea joasă a verbului Obiectivul secțiunii de față este analiza fenomenului pentru care am propus denumirea dislocarea nucleului verbal

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la română, fenomenul a fost semnalat în repetate rânduri în bibliografia de factură tradițională (Densusianu 1961, II; Rosetti 1968; Dragoș 1995; Todi 2001; Sala 2006; Avram [1975] 2007; Stan 2013), fiind discutat în detaliu de Dragomirescu (2014, 2015a). În lingvistica romanică, Poole (2007) îl indică pe filologul Winthrop Holt Chénery ca fiind primul care a observat posibilitatea nonadiacenței pronumelor clitice la verb, denumind acest fenomen interpolare (engl. interpolation). În funcție de analiza sintactică data acestor structuri, în bibliografia de romanistică a mai circulat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
scrieri românești, analiza noastră va merge în a doua direcție, din mai multe motive, dintre care cele mai importante sunt următoarele două: în primul rând, discontinuități de tipul celor înregistrate în româna veche se pot găsi și în alte varietăți romanice vechi; în al doilea rând, analiza sintactică va arăta că derivarea structurilor cu interpolare se bazează pe procesul sintactic de ACORD la distanță, disponibil și în derivarea altor fenomene și eliminat în trecerea la româna modernă. Tot legat de statutul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
reziduală -, însă există atestări numeroase ale fenomenului până către sfârșitul secolului al 18-lea (ultimul text investigat de Dragomirescu 2014 este Condica lui Gheorgachi de la 1762, în care există 2 dislocări ale perfectului compus). 4.1 Dislocarea nucleului verbal: fenomen romanic Nonadiacența elementelor funcționale - în principal a auxilarelor și a cliticelor - la verbul lexical este atestată și în alte limbi romanice vechi: vechea galiciană(-portugheză) (145); portugheza veche (146); spaniola veche (147); italiana veche (148); franceza veche (149). (145) en preſẽza

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
este Condica lui Gheorgachi de la 1762, în care există 2 dislocări ale perfectului compus). 4.1 Dislocarea nucleului verbal: fenomen romanic Nonadiacența elementelor funcționale - în principal a auxilarelor și a cliticelor - la verbul lexical este atestată și în alte limbi romanice vechi: vechea galiciană(-portugheză) (145); portugheza veche (146); spaniola veche (147); italiana veche (148); franceza veche (149). (145) en preſẽza deſtaſ teſtemoiaſ que ſom eneſtacarta în prezență a.aceste martore care fi.PREZ.3PLînacestdocument ſcritaſ pera aqueſto ſpecialmente chamadaſ scrise

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
stângă etc.), propozițiile principale nemarcate fiind caracterizate de o gramatică V2. De asemenea, nu este foarte clar dacă se poate da o analiză sintactică uniformă pentru toate aceste structuri. Spre deosebire de alte tipuri de dislocări, dislocarea prin subiect din unele varietăți romanice vechi (e.g. franceza veche, spaniola veche, italiana veche) se analizează prin deplasarea auxiliarului la C (AUX-la-C) și rămânerea subiectului în [Spec, IP]; deplasarea auxilarului la C este o opțiune a acestor limbi vechi, după cum arată atestarea structurilor AUX-CL-V (v., pentru

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
orientării pronumelor clitice înspre complementizator (cliticele deci nestabilind o relație de adiacență cu verbul). În concluzie, este de amintit aici observația lui Poole (2007: 188), invocată și în§II.1.1.2, și anume că fenomenele de interpolare din faze romanice vechi nu prezintă aceleași trăsături, fapt care sugerează că derivarea lor se bazează pe procese sintactice diferite. Este însă de reținut posibilitatea ca elementele funcționale, în mod tipic adiacente la verb în varietățile moderne, să apară în nonadiacență la verb

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
prezintă aceleași trăsături, fapt care sugerează că derivarea lor se bazează pe procese sintactice diferite. Este însă de reținut posibilitatea ca elementele funcționale, în mod tipic adiacente la verb în varietățile moderne, să apară în nonadiacență la verb în varietățile romanice vechi, dând naștere astfel la complexe verbale discontinue. 4.2 Dislocarea nucleului verbal în limba română veche 4.2.1 Delimitarea fenomenului Se pot delimita mai multe categorii de structuri cu dislocare, în funcție de elementul funcțional care apare în nonadiacență la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
b)), predicate (151m), având diverse realizări (grup nominal, grup prepozițional, grup adverbial). 4.2.2 Analiză sintactică: deplasare joasă a verbului și ACORD la distanță Ținând cont de observația lui Poole (2007) privitoare la caracterul neuniform al dislocărilor din limbile romanice, pentru o analiză coerentă a dislocărilor din româna veche trebuie să respectăm specificul tipologic și sintactic al acestei perioade a românei, precum și distribuția elementelor din interiorul structurilor cu dislocare. Începem prin a elimina câteva analize potențiale, însă inexacte. Se poate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că, în absența auxiliarului, toate trăsăturile din domeniul verbal se verifică prin ACORD la distanță. Procesul de ACORD la distanță reflectă un stadiu arhaic al românei, moștenit din latină; se știe că una dintre deosebirile importante dintre latină și limbile romanice constă în morfologia foarte bogată și aproape pe deplin sintetică a verbului latin vs apariția structurilor cu auxiliar și, în perspectivă mai largă, competiția dintre sintetism și analitism în limbile romanice (v. Ledgeway 2012, 2015e și bibliografia). Verbul latin se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că una dintre deosebirile importante dintre latină și limbile romanice constă în morfologia foarte bogată și aproape pe deplin sintetică a verbului latin vs apariția structurilor cu auxiliar și, în perspectivă mai largă, competiția dintre sintetism și analitism în limbile romanice (v. Ledgeway 2012, 2015e și bibliografia). Verbul latin se caracterizează printr-un grad foarte ridicat de instanțiere paradigmatică (în sistemul propus de Schifano 2015a, 2015b), fapt care îi permite verbului să rămână în domeniul lexical în latină (Ledgeway 2012); din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de Schifano 2015a, 2015b), fapt care îi permite verbului să rămână în domeniul lexical în latină (Ledgeway 2012); din perspectivă formală, relația dintre verb și centrele din domeniul flexionar IP se stabilește prin ACORD la distanță. În schimb, în limbile romanice, necesitățile de instanțiere paradigmatică forțează deplasarea verbului în afara domeniului vP către proiecțiile din domeniul flexionar. Structurile cu dislocare din româna veche (și probabil unele dintre structurile discutate și pentru alte limbi romanice vechi, v. §4.1 supra) nu reprezintă altceva

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
prin ACORD la distanță. În schimb, în limbile romanice, necesitățile de instanțiere paradigmatică forțează deplasarea verbului în afara domeniului vP către proiecțiile din domeniul flexionar. Structurile cu dislocare din româna veche (și probabil unele dintre structurile discutate și pentru alte limbi romanice vechi, v. §4.1 supra) nu reprezintă altceva decât un caz în care procesul de ACORD nu se corelează automat cu deplasarea verbului ca în româna modernă. 4.3. Corelații cu alte fenomene 4.3.1 Alte situații de ACORD

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
latina ca o limbă cu instanțiere paradigmatică foarte bogată, fapt asociat cu lipsa deplasării V-la-I; din punct de vedere tehnic, relația dintre verbul flexionat și centrele funcționale din domeniul flexionar se stabilește prin ACORD la distanță. În trecerea la limbile romanice, slăbirea morfofonologică a flexiunii verbale conferă un grad mai slab de instanțiere paradigmatică, ceea ce determină apariția deplasării V-la-I ca mecanism compensator. Structurile cu dislocare din româna veche nu sunt altceva decât un reziduu al unei gramatici în care satisfacerea morfologiei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
relevanța acestor construcții "nespecifice" pentru sintaxa limbii vechi. Prima chestiune este de ce există construcții de acest fel în limba veche: pentru că imită în mod parțial o opțiune internă a sintaxei românești, și anume encliza pronumelor clitice, care este un fenomen romanic (v. §3.1.4 supra). Cu alte cuvinte, nu avem a face cu enunțuri total negramaticale, ci se exploatează - în mod parțial - opțiunile sintactice ale limbii-țintă. Construcțiile nespecifice nu au un număr foarte mare de atestări, însă apar în mod

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
i.e. diferențe de nivel al deplasării verbului. (ii) În ce privește structurile cu auxiliar, există o formă de schimbare oarecum neașteptată în trecerea de la româna veche la româna modernă: reducerea numărului de structuri analitice, dezvoltare atipică, dată fiind tendința generală a limbilor romanice de a înlocui formele sintetice cu structuri analitice. Dispariția unor structuri cu auxiliar, discutată în §2.1.1, se explică prin faptul că, în structurile respective, auxiliarul marchează atât categoria de mod (specifică auxiliarelor românești), cât și categoria de timp

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
apel atât la factori discursivi (focalizare, topicalizare, contrast, v. Hill și Alboiu 2016), cât și la factori sintactici (codarea forței asertive, v. Ledgeway 2008, cf. și Brandner 2004). Testele sintactice care indică faptul că în fazele vechi ale altor limbi romanice funcționează o gramatică de tip V2 relaxată au fost aplicate și la româna veche; calificarea ca "gramatică V2 relaxată reziduală" se poate aplica și structurilor cu deplasare V-la-C din româna veche. (iv) Pe lângă opțiunile de deplasare V-la-I (strategia generală) și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și chestiunile abordate mai pe scurt care considerăm că ar merita continuate în cercetări viitoare. Analiză sincronică • analiza principalelor categorii funcționale verbale ale românei  negația - dintre cele două poziții ale negației identificate de Zanuttini ([1994] 1998, 1997) în analiza limbilor romanice, în română este activă doar proiecția înaltă de negație; proiecția de negație selectează domeniul flexionar (NEGP > IP), constituind astfel limita între domeniul flexionar IP și domeniul complementizatorului CP - negația propozițională se realizează prin adverbul de negație nu în majoritatea structurilor

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]