KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

amețeala și că nu sunt în stare să fac față scenei care avea să urmeze. Am început din nou să curăț pipa. Să știi că ai făcut pe cineva extrem de fericit, am spus. Rosemary adoră nenorocirile. — Martin, iubitule... zise Antonia. Rosti cuvintele tărăgănat, cu un glas care ascundea tandrețe și reproș. Stătea la un pas de mine, cu burta puțin împinsă înainte, cu un șold mai în față decât celălalt, cu tot trupul puțin contorsionat, în stilul bine cunoscut și atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
de mine. Trebuie să putem să ne atingem și de acum încolo. Asta e părerea psihanalistului tău? — Te rog, spuse Antonia. Știu că suferi, Martin, știu că în sufletul tău suferi mai mult decât ne arăți. Dar nu trebuie să rostești asemenea vorbe grele. După părerea mea m-am exprimat chiar destul de blând, am răspuns. Dar se pare că mi-am impus un standard foarte ridicat. Probabil că va trebui să mă comport la același nivel și de acum încolo. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în fața mea, îmi sărută mâna și o strânse la piept. Ești generos, dragul meu! Vocea ei joasă vibra de emoție. Am gândit, dar n-am spus: „Sunt îndrăgostit de tine”. Ar fi fost o nebunie prea mare. În schimb am rostit: — Uite ce e, iubito, trebuie să ne gândim cum facem cu afurisita asta de mobilă și toate celelalte. Avem destul timp pentru asta, zise Antonia. Se așeză pe podea, își strânse genunchii cu brațele, părând acum complet relaxată. Dar o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
el se teme că nu se duce, ea o să stea pe peron să-l aștepte pe vremea asta mizerabilă. — Se pare că nu prea sclipește de inteligență, am zis. Bine, o să mă duc să o aștept. Felul în care Antonia rostea „Anderson”, care altădată îmi suna ciudat de oficial, avea acum o notă de intimitate îngrozitoare; iar faptul că Palmer era răcit mă enerva teribil. Antonia mă strânse de mână, își schimbă puțin poziția și-și sprijini capul de genunchiul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
nefirească păreau stropiți cu roșu, aveau un aer puțin oriental cum se întâlnește uneori la femeile de origine evreiască. În privirea aceea licări ceva animalic și respingător. — Nu m-aș fi așteptat la un asemenea gest de curtoazie, domnule Lynch-Gibbon, rosti ea. Abia după câteva clipe am sesizat disprețul ce se ascundea în cuvintele ei. M-a luat prin surprindere și la fel de surprins am fost să constat ce mare durere îmi provocau cuvintele ei. M-am gândit că aceasta era prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
nu mi-am dat seama. Cea mai bună cale de a-i ajuta este să mă port cu blândețe și intenționez să o fac și de acum încolo. În definitiv sunt în situația de a ști adevărul despre amândoi. Am rostit aceste cuvinte cu hotărâre, dar eram profund afectat de ceea ce-mi spusese și nu știam sigur dacă nu cumva ar trebui să mă simt jignit. Am făcut un pas înainte dându-i de înțeles că vreau să plec. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ei s-ar putea să fie și mai fericiți unul în compania celuilalt. Honor Klein făcu un gest obosit. Trupul i se destinse și parcă se frânse, iar ea se depărtă puțin de ușă. — Ar putea însemna, ar putea însemna! rosti ea. Acolo unde logica cedează orice ar putea însemna orice. Atâta timp cât toți sunteți atât de slabi, nimic nu poate fi clar. Acum am impresia că, de fapt, nu doriți să vă recăpătați soția. Și mă mir că încă nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
acolo, sălbăticiune mică ce ești! am spus. O să ne facă bine, îți spun eu. Am nevoie de aer, Georgie. Simt nevoia să-mi redobândesc sentimentul de libertate. Prezența ta acolo va deschide o lume nouă. Chiar în clipa în care rosteam aceste cuvinte am înțeles mai bine că ceea ce mi se păruse a fi un dar neobișnuit oferit lui Georgie era, de fapt - așa cum ea sesizase imediat - o mișcare de mare importanță: nu era ceva ce intenționam să-i dăruiesc eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ce intenționam să-i dăruiesc eu ei, ci ceva ce avea să facă ea pentru mine, să-mi facă mie, și mi-am închipuit, cuprins de un fior de bucurie, dar și de teamă, că vorbele pe care tocmai le rostisem s-ar putea dovedi a fi adevărate. În chip misterios, salonul parcă rămăsese neschimbat din seara în care Antonia își făcuse mărturisirea, ca și cum în acel moment asupra lui se lăsase o vrajă amețitoare. Toate podoabele și felicitările de Crăciun erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ochii plini de o duioșie aproape ostilă. În cele din urmă întrebă: — Găsești prezența mea aici detestabilă? — Nu, am răspuns. Nici nu-ți dai seama cât de bine îmi face prezența ta aici. Dar e totodată atât de dureros. — Știu, rosti Georgie, cu vocea ei gravă ce trăda multă înțelegere. Nu te mânia pe mine din cauza acestei dureri. Departe de mine gândul ăsta. Îmi vine să-ți sărut picioarele. Ai răbdat atâtea pentru mine. Rostind aceste cuvinte am simțit în chip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
e totodată atât de dureros. — Știu, rosti Georgie, cu vocea ei gravă ce trăda multă înțelegere. Nu te mânia pe mine din cauza acestei dureri. Departe de mine gândul ăsta. Îmi vine să-ți sărut picioarele. Ai răbdat atâtea pentru mine. Rostind aceste cuvinte am simțit în chip nelămurit că mă aflu cu adevărat la un pas de a o face pe Georgie soția mea. Îi spusesem cândva că păstrarea secretului este esențială pentru dragostea noastră. Văzând-o în această cameră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
iubirea mea pentru ea mai puternică, mai pură decât orice sentiment trăit vreodată. Recunoștința față de ea îmi umplu sufletul, recunoștința pentru loialitatea ei, pentru înțelepciunea ei, pentru bunătatea ce mi-o arătase. — Ah, cum mă mai urăști în clipa asta! rosti Georgie. Mă privea încă de sus, cu toată intensitatea, vrând parcă să-mi smulgă din creier gândurile. Dac-ai ști cât de mult greșești! i-am răspuns. Am privit-o și eu fără să zâmbesc și am simțit o bucurie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
răspunse Georgie pe același ton. Mă privi cu ochii plini de mânie. Capetele noastre erau foarte aproape unul de altul. Vreau să mă întâlnesc cu soția ta acum. Nu accept să fiu expediată așa! — Fă imediat ce-ți spun! am rostit. Am apucat-o de braț și am strâns-o până s-a strâmbat de durere. Și-a smuls brațul din strânsoare și s-a întors. — N-am nici un ban. I-am dat imediat o liră din portofelul meu, i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mai dă-l dracului de drept! Antonia nu mai are în mod legal nici un drept. — Ascultă, Martin, zise Antonia care se întorsese cu fața spre mine, nu fi și mojic și răutăcios. Îmi pare rău că am spus asta, am rostit. Sunt profund șocat. — Și Antonia e profund șocată, replică Palmer. Trebuie să înțelegi, Martin. Nu vrem să-ți facem neplăceri, nu vrem să te judecăm. Dar trebuie să aflăm tot adevărul. Mă-nțelegi? — Înțeleg, am răspuns. Știi ceva, ce-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ea de unde știe? am întrebat. — Eu i-am spus, răspunse Georgie. Ședea acolo, gravă, palidă și demnă, cu un picior adunat sub ea. Purta ciorapi negri. Își aranjă fusta și întoarse spre mine o față ca de oțel. — Înțeleg, am rostit. De mânie mă aprinsesem la față și-mi pierdusem răsuflarea. După o clipă, când m-am simțit în stare să vorbesc din nou, am zis: Îți dai seama că sunt absolut uluit. Fii bună și lămurește-mă! — După ce m-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
frică să mă gândesc. — Bun, să-ți fie foarte clar că n-am de gând să te prezint Antoniei. * — Antonia, ți-o prezint pe Georgie Hands. Georgie, ea este soția mea. Mi s-a părut incredibil că am reușit să rostesc aceste cuvinte. Ba chiar le-am rostit fără să mă bâlbâi și fără să mă înec. N-a leșinat nimeni. Întâlnirea a avut loc în salonul locuinței lui Palmer. Draperiile din catifea violet erau trase, ascunzând înserarea, iar tapetul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
fie foarte clar că n-am de gând să te prezint Antoniei. * — Antonia, ți-o prezint pe Georgie Hands. Georgie, ea este soția mea. Mi s-a părut incredibil că am reușit să rostesc aceste cuvinte. Ba chiar le-am rostit fără să mă bâlbâi și fără să mă înec. N-a leșinat nimeni. Întâlnirea a avut loc în salonul locuinței lui Palmer. Draperiile din catifea violet erau trase, ascunzând înserarea, iar tapetul cu trandafiri negri pufoși, luminat de flăcările jucăușe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
toarne lichior în pahare. — Nu, nu, mulțumesc, spuse Georgie. — Nu fi caraghioasă, am spus. Nici unul dintre noi nu se așeză. Antonia se opri și ridică spre Georgie o privire plină de tristețe în care se citea clar o rugăminte. Apoi rosti cu glas tensionat: Nu fi supărată pe mine. Georgie dădu din cap și făcu un gest cu mâinile, vrând parcă să înlăture cuvintele Antoniei ca fiind total nepotrivite. Atunci am spus: — Pune-mi mie ceva de băut, Antonia. Mai puternică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
să-i împlinească o nevoie a ei. Îmi pare rău, spuse Georgie. Vă doresc numai bine. Poate că și dumneavoastră mie la fel. Numai că e foarte greu să ne vorbim. — Îți doresc din toată inima numai bine, fără îndoială, rosti Antonia, agățându-se parcă de acest gând. Vă doresc amândurora numai bine. Sper din tot sufletul că tu și Martin veți fi foarte fericiți. Te rog să mă crezi că această dorință va fi totdeauna aproape de inima mea. — Nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mult prea preocupată de propria ei persoană, de dorința de a fi corectă, de a păstra - așa cum numai tinerii o pot face, fără pic de milă, într-un moment ca acela - demnitatea afirmațiilor precise. Cred că ar trebui să plec, rosti ea. Vii cu mine, Martin, sau mai rămâi? Drept să-ți spun, nu mă interesează ce faci. A fost foarte amabil din partea dumneavoastră că m-ați invitat, spuse ea adresându-se Antoniei. Mă bucur că v-am cunoscut. Cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
înflăcărare. Pentru mine ele reprezentau un fel de moratoriu, o zonă neutră temporară în care mă puteam odihni - și, Doamne, câtă nevoie aveam de ea, în starea de oboseală în care mă aflam. Nu găseam în mine puterea de a rosti acele vorbe liniștitoare pe care ea și le dorea. Cuvintele ei fuseseră o provocare. Eu le acceptasem în tăcere, cu recunoștință, ca pe un loc de odihnă. Înainte să plec, am ajuns împreună la un fel de pace, întinși pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
antipatie, mă făcea să șovăi înainte de a cerceta motivele acestei ființe. Odată cu ea veni un gând imprecis însă destul de puternic care mă îndemnă să spun: — La urma urmei, eu nu sunt decât o trestie frântă. Nu știam precis de ce am rostit aceste cuvinte, trebuie să fi izvorât dintr-o tainică afinitate cu gândurile lui Honor, căci ea răspunse imediat: — Da. Nu contează. Am oftat amândoi. Mâna mea se mișca întruna pe suprafața mesei. Mi-am fixat privirea asupra sabiei, cuprins de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ca un împărat anonim, dar puternic, dintr-un mozaic bizantin. Prin despicătura halatului i se vedea un picior lung, zvelt și foarte alb, acoperit cu fire lungi de păr, pus peste celălalt. Era în picioarele goale. — Ares și Afrodita, am rostit. — Dar tu nu ești Hefaistos, nu-i așa, Martin? zise Palmer. M-am apropiat și le-am dat paharele, mai întâi lui, apoi Antoniei. — N-am cum să mă înalț mai sus de atât, am răspuns. — Ești chiar foarte sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
rezista la mare înălțime, am zis. Am ridicat paharul spre ei și am băut vinul. Era rece și amărui. Trupul gol al lui Palmer, acoperit doar cu halatul de mătase, mă tulbura. — Antonia mi-a povestit discuția voastră de astăzi, rosti Palmer. Mi-a părut grozav de rău că n-am putut să fiu cu voi, dar a trebuit să-mi consult pacienții. Cred că procedezi foarte bine. O vacanță totală, odihnă din plin este exact ceea ce îți trebuie. Te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ceva mai mari, iar în ei licări o undă de ironie. — Sunteți un erou, domnule Lynch-Gibbon. Cavalerul eternei umilințe. Ar fi greu de spus dacă ați merita să vă sărutăm picioarele sau dacă v-ar trebui o consultație la psihiatru. Rosti aceste cuvinte ca și cum ar fi spus: „v-ar trebui o bătaie bună”. Ați avut amabilitatea de a o prezenta pe iubita mea fratelui meu, am spus. Ce gest minunat! — Ea m-a rugat, spuse Honor Klein după o pauză. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]