KorAP: Find »[drukola/base=roti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...216 >

5,386 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

pe nisipul roșiatic al mării, colorat de flăcările domoale ale șemineului. Era un dans sprinten, în care zvâcnea angajată întreaga mlădiere a trupului ei subțire și zvelt. Descria cercuri cu mâna stângă aplecată deasupra nisipului imaginar, în timp ce-și rotea trupul în jurul axei sale, ca un titirez, apoi se culcă pe spate, valurile ușoare ale țărmului înaintau și se retrăgeau metronomic peste ea, vreme în care-și mișca, alternativ, în unghi drept picioarele, sau mult spre ea, și aplecându-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
eveniment istoric. Eu, profitând de strategia și tactica victorioasă a ocupării timpului de către cei doi, de prezența benefic acaparatoare a acestora, mă leneveam visând la umbra nevăzută a Anei, de care - la masă stând - mă despărțea fiica ei ce-și rotea ochii când la ei, când la mine, când la maică-sa, încercând să deslușească puntea dintre generații - atunci, inexplicabil, abia vizibilă - pe care - nu știa de ce, probabil un defect de vedere - încercând s-o străbată, simțea o nesiguranță, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

da strecurarea paserei de apă. Deosebeam acum cu urechea și zborurile ca izbiri de vânt ale rațelor, de fâlfâirile moi, abia auzite, ale stârcilor, ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca în mână, eram cu ochii mari la pândă, cu inima gata să zvâcnească înfierbântată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
printr-un șuiet adânc sosirea vânturilor. Așa urca lin spre asfințit, și de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzișurile. În țihla măruntă de la margine, lumina se cernea în ploaia deasă și caldă de raze; roiuri de musculițe se roteau ici-colo, țesându-se într-un joc grăbit; sticleau în lumină, pe urmă dispăreau. Un grangur sta nemișcat pe o ramură de fag întinsă spre soare; îi sticleau penele ca gălbenușul oului; întindea din vreme în vreme gâtul și da drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i?... I-am văzut ieri, au trecut prin comună. Da, au venit; acum avem și stăpână... grăi Faliboga dând din cap. Știu, știu... încuviință primarul râzând: m-am grăbit să-mi aduc respectele mele... Bordeienii priveau în tăcere. Primarele se roti puțintel în loc, apoi privi spre curte. — Pe ici, domnule primar, pe dindos... zise Sandu arătând cu mâna. Dar ușa din față se deschise mare, și boierii se arătară în blănile lor. Primarul se mișcă spre scări. Cuconul Jorj îl cunoscu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
imagini colorate, una ce seamănă cu Ana - cu Ana de acum, care întoarce ochii în sus, parcă ar privi în cer; însă îl caută pe dânsul, pe Culi. I-i frică să nu-l piardă. De la dânsul, privirea ei se rotește prin toată casa lor, îmbrăcată în lăvicere, pânze și ștergare. Dulci au fost zilele pe care le-a petrecut cu această copilă. Zburdălniciile lor de tinereță s-au întâmplat devale, în Laz. De un an și două luni a adus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

chicotit scurt și a spus: Și nici nu sunt șanse să fie vreodată. L-am găsit și m-am oprit lângă biroul lui, privindu-l din spate și dorindu-mi să se întoarcă. Hei, i-am spus degajat. Și-a rotit scaunul foarte repede, ca și cum ar fi fost speriat. Oh, a spus. Hei. Tu erai. Ce-ți mai face mâna? I-am întins-o să se uite. Mi-am sunat avocatul, poliția e pe drum. Hei, ți-ar plăcea să ieșim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
timpul în care am lipsit și nu e ca și cum aș fi plecat de nebună. —Desigur, Ariella. Și tunde-te. A înclinat din cap către Franklin, îmbrăcat în costumul lui impecabil: semnalul să mă conducă afară. În hol, Franklin și-a rotit degetul mare, cu manichiura făcută, între sprâncene, acolo unde ar fi trebuit să apară riduri dacă nu le-ar fi potolit cu botox la fiecare șase săptămâni. —Doamne sfinte, a suspinat. E doar impresia mea sau ți se pare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
spre exemplarul meu din National Enquirer și s-a trântit pe el - părea să spună „Țțț Țțț, Dorothea!“ (Întâmplător, soțul meu decedat nu accepta să citim acea anumită publicație.) La televizor era As The World Turns, dar fluturele s-a rotit deasupra telecomandei. Părea să-mi spună ceva - să fi fost că voia să schimb canalul? Ei bine, în regulă, prietene, am zis. Pot să încerc. Am zappat prin mai multe canale și, când am ajuns la Fox Sports, frumoasa făptură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
umărul meu și s-a uitat o jumătate de oră la U.S. Open; în cameră era o atmosferă de profundă pace. Când Ernie Els a fost cu trei puncte sub par, fluturele a tresărit, a zburat la fereastră, s-a rotit o clipă pe pervaz, ca și cum și-ar fi luat rămas-bun, și în cele din urmă și-a luat zborul în nemărginirea albastră. N-am avut nici o îndoială că aceasta fusese o vizită din partea soțului meu decedat. Îmi arătase că era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Holly, apoi Rachel. Eram un cerc de fete, cu rochiile noastre de sărbătoare unduindu-se, toate fericite, zâmbind și râzând. Cineva mi-a pus-o în brațe pe micuța Holly și ne-am învârtit împreună, ajutată de mâinile surorilor mele. Rotindu-mă, întrezărind în trecere fețele lor luminoase, mi-am amintit ceva ce nu știam că uitasem: Aidan nu era singura persoană pe care o iubeam; iubeam și alți oameni. Îmi iubeam surorile, o iubeam pe mama, îl iubeam pe tata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
s-a îndreptat spre fereastră și s-a oprit pe geam, așteptând. Era momentul să plece. Deocamdată. Am deschis fereastra și camera a fost năpădită de zgomote: afară era o lume de necuprins. Timp de cinci-șase secunde, fluturele s-a rotit deasupra pervazului și apoi a zburat, mic și plin de curaj și înfruntând viața.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și ieși. Se uită în sus, spre vulturii ce se roteau încet pe cerul senin. Înainte de a sări în șa, luă o mână de zăpadă și își frecă fața. Intră în umbra pădurii și străbătu câteva mile la pas, pe o cărare ce abia se zărea printre copaci, aplecându-și adesea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
gali în Italia sau împotriva orașelor romane - izvora din violența folosită în toate provinciile Galliei și Germaniei de soldații romani, ce aplicau disciplina, dar și cruzimea celor care au învățat că popoarele cucerite trebuie supuse prin sânge. Neobosiți, galii își roteau săbiile deasupra capetelor și înfigeau pumnalele în trupurile soldaților romani. Erau cuprinși de furia celui care simțise forța implacabilă a armatei romane, dorința ei de cucerire și de dominație. Asemenea unor fiare libere să se răzbune în sfârșit pe cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nimeni nu se mai îngrijise de căminul plin cu lemne. Mulți spuseră că incendiul acela era o prevestire funestă. Preț de o clipă, în fundul curții văzură un bătrân orb înfășurat într-o mantie neagră. Fiți încrezători! - aclamat de mulțime, Vitellius rotea sabia deasupra capului. Pentru noi, acesta este focul bucuriei! În ziua următoare, Flavius Valens intră cu soldații săi în Colonia și îl salută pe împăratul Vitellius. Pompeius Propincuus, procuratorul ce administra finanțele provinciei Belgica, a fost ucis, fiind acuzat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Toți plaustri erau plini cu pământ. Cele două șanțuri se vedeau clar. Soldații se îmbrăcară în grabă. În clipa aceea, la marginea pădurii, la vreo patru sute de picioare de ei, venind parcă din infern, își făcură apariția quazii. Strigau cu toții, rotind securile deasupra capetelor. Chiar și de la distanța aceea păreau nenumărați - cinci sau chiar șase sute. O mulțime de uriași gata să ucidă. — Adtentio! strigă Antonius. Soldații luară din care scuturi și pila. Imediat, tubicen-ul înălță trâmbița lungă spre cer și scoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
singura parte expusă a soldaților, capul, protejat de cassis, deoarece trupurile erau apărate de formația strânsă a scuturilor. Soldații ridicau vertical scutul dreptunghiular, care îi depășea în înălțime pe giganții germani. Când securile loveau marginea superioară a scuturilor, acestea se roteau, sprijinindu-se pe coifuri, iar soldații, apărați ca de un acoperiș, se trezeau în fața unui soi de coridor ce ducea direct spre șoldurile și coapsele dușmanilor. Săbiile lor lungi puteau pătrunde drept. Soldații romani, ghemuiți asemenea unor feline, înfigeau lamele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau sub tăișul lor. De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură venind alți barbari care strigau și își roteau armele deasupra capetelor. Ca să evite scuturile și castrapila, se deplasau pe exteriorul pâlniei. Săreau peste cadavre și peste membrele tăiate și împrăștiate în zăpada plină de sânge. 12 Antonius își ținea calul în spatele centuriei din fundul pâlniei. Se uita calm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cei optzeci de soldați păreau un singur corp compact, un monstru înarmat cu nenumărate lame rotitoare. Scuturile ovale - tăietoarele de capete - răneau fețele, trupurile și picioarele dușmanilor. Antonius galopa printre oamenii săi și, cu glas puternic, îi îndemna, îi încuraja rotindu-și spada, înfigând-o în piepul vreunui quad sau tăind gâtul altuia care încerca să ucidă un soldat. Barbarii care încercau să se sustragă lentei și implacabilei manevre romane nu reușeau să se apere, fiind prinși între soldați și propriii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
înainta. Primele rânduri străbătură frontul barbar în câteva clipe, ajungând în spatele hoardei, în timp ce genieri, care se aflaseră în ultimele rânduri ale centuriei din fundul pâlniei, își reluau poziția inițială. La un semn al lui Antonius, mâna argintie a signum-ului se roti cu o sută optzeci de grade; la fel făcură și soldații, tăcuți, disciplinați, înfruntându-i pe quazii care se repezeau din nou spre ei, dar acum erau dezorientați, încercuiți. După schimbarea direcției, centuria din fundul pâlniei se împărți în două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
părea că m-am distrus pe mine însumi, am văzut în spatele dușmanilor împotriva cărora luptam cu furia unui uragan... așa, deodată, am văzut înaintând spre mine o siluetă sinistră... Un om. Purta o toga praetexta și niște păsări ciudate se roteau deasupra capului său. Nu puteam să-i văd chipul, căci era ascuns de mantie. Când a ajuns în fața mea, și l-a descoperit: era un chip cinic, puternic, masiv... Apoi l-am văzut intrând triumfător în Roma și așezându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
departe una de alta, printre copaci, împodobite cu crengi de brad și panglici colorate pentru a sărbători sfârșitul iernii. Văzuse deja, la marginea luminișurilor, primele brândușe, vestitoarele primăverii. În nopțile acelea se aprindeau focurile sacre, iar bărbații săreau pe deasupra flăcărilor rotindu-și săbiile, într-un ritual vechi care sărbătorea trezirea forțelor vitale ale Naturii și renașterea vegetației. Velunda avea să vină spre el, ca de atâtea ori, înveșmântată în mantia ei albă care îi lăsa brațele descoperite, avea să-i treacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aici ca ambasador, cu puțini oameni. Puterea mea e blestemul care te va urmări pe tine, pe mama ta, pe copiii și pe fratele tău până în groapa în care vei pieri. Antonius ridică mâna, arătând spre ziduri. Trei corbi se roteau prin văzduh. — E puterea care va duce corbii aceia spre apus... Știi bine ce reprezintă un astfel de semn. Antonius gâfâia, încercând să-și stăpânească furia. — Vreau ca fratele tău să moară, răspunse Vitellius cu glas înfundat. Bărbatul cu păr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din piele de porc sau de capră umpluți cu lână și atârnați în niște furci de lemn. Pugiliștii se învârteau în jurul lor, cu mâinile înfășurate în manșoane de piele și degetele vârâte într-un inel mare de piele. Loveau ținta rotind brațul ca la înot: îl ridicau până în dreptul urechii, apoi îl lăsau să cadă descriind o curbă. Loveau de sus în jos, direct, ca și cum pumnii ar fi fost niște ciocane. Alții loveau niște korykos atât de mici, încât atletul putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]