2,477 matches
-
imperiu din Memphis -, unde s-a descoperit o corabie sacră modelată în piatră. De asemenea, la Behbit-el-Hagar, pe Nil, spre Damietta, unde ceea ce păruse a fi o colină s-a dovedit a fi un splendid edificiu de granit cenușiu și roz, cu dimensiuni de 400 m × 360 m: Iseum-ul de la Pi-Hebit; au fost scoase la lumină basorelieful unei corăbii ritualice, apoi statuia zeiței Isis și, în cele din urmă, rămășițele corăbiilor sacre. De asemenea, în Deltă, unde bazinul vechiului lac Pi-Bastit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a sânilor lui Catherine și-a sutienelor concepute pentru a-i scoate în evidență într-un fel sau altul. Karen îmi atingea soția cu mângâieri stranii, lovind-o ușor cu vârfurile degetelor, mai întâi pe umeri, de-a lungul adânciturilor roz lăsate de lenjeria intimă, apoi pe spate, unde încuietorile de metal ale sutienului lăsaseră pe piele amprenta unui medalion, și-n cele din urmă pe gropițele săpate de elastic chiar sub sâni. Soția mea a rămas în tot acest timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
rolele cum măturau taxiul. Ascunși în cabină, în vreme ce apa clăbucită lovea geamurile, șoferul ieșit din tură și soția lui erau două manechine invizibile și misterioase. Mașina din față avansă câțiva metri. Stopurile de frână iluminară interiorul Lincolnului, poleindu-ne în roz. În oglinda retrovizoare am văzut că soția mea stătea tolănită pe banchetă, cu spatele lipit de al lui Vaughan, cu ochii ațintiți spre pieptul lui, spre cicatricele din jurul sfârcurilor rănite, care străluceau ca niște puncte de lumină. Am făcut Lincolnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
tine! M-am gândit să te îmbraci în rochie de mireasă când îl vom conduce pe ultimul drum. Trebuie să meargă cineva să o cumpere. Frusina încuviință dar îi spuse că nu este nevoie de rochie albă, ea are una roz, din mătase naturală și dorește să se îmbrace cu ea. Prin urmare, așa a rămas, ca ea să se îmbrace în rochia pe care o pregătise pentru logodnă, logodnă despre care nu știa nimeni, nimic. Geta vorbi cu preotul când
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
de săptămâna asta, care se găsește la casă în toate supermarketurile din America. Iar eu, iată, am ajuns o săptămână mai târziu. Întotdeauna sunt cu un pas în urmă. După ce s-a întâmplat evenimentul. Fecioara Zburătoare are unghiile vopsite în roz deschis, cu vârfuri albe. Manichiură franțuzească, după cum au declarat unii martori. Cu un spray insecticid, Fecioara Zburătoare a scris pe cerul cel senin al Noului Mexic: NU MAI FACEȚI COPI (Sic) Spray-ul l-a aruncat pe jos. Chiar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în telefon, haide, grăbește-te, te rog. A venit domnul Streator. Îmi arată dosul mâinii libere, cu ceasul mititel și sclipitor pe care-l poartă la încheietură, și zice: — A ajuns un pic mai devreme. Cealaltă mână, cu unghii lungi, roz, date cu ojă albă la vârfuri, și telefonul mic, negru, a dispărut aproape cu totul în norul roz și luminos al coafurii. — Liniștește-te, Mona, zice, zâmbind și măsurându-mă cu privirea de sus până jos. Haină sport maro, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
urmează o piscină. Zice în telefon: — Doar nu dai un milion-două pe o casă ca să nu locuiești în ea. Vocea ei răsună puternic și strident în aceste încăperi lipsite de mobilă și covoare. De umăr îi atârnă o poșetuță cu roz și alb, prinsă de un lanț lung, auriu. Un metru optzeci. Șaizeci de kilograme. Vârsta nu-i ușor de ghicit. E atât de slabă, încât ori e pe moarte, ori e bogată. Costumul e dintr-o stofă care seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
date de la procuratură. Adevărul e că am scotocit prin arhivele medico-legale după toate cazurile de moarte în leagăn înregistrate în regiune în ultimii douăzeci și cinci de ani. Ascultând în continuare la telefon, fără să se uite la mine, își pune unghiile roz ale mâinii libere pe reverul meu și rămâne așa, împingând ușor. Zice în telefon: — Deci care-i problema? De ce nu stau acolo? Judecând după mână, de la distanța asta, ar trebui să aibă spre patruzeci de ani sau puțin peste. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ani sau puțin peste. Dar aspectul acela pergamentos care trece drept frumusețe după o anumită vârstă este la ea prea bătrânicios. Are deja pielea exfoliată, jumulită, pătată, hidratată și reconstruită, încât începe să arate ca o mobilă refăcută. Retapisată în roz. Restaurată. Renovată. Țipă în telefonul mobil: — Cred că glumești! Da, sigur că știu ce înseamnă demolare. E o casă de patrimoniu! Își ridică umerii, adunați strâns de-o parte și de alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ce înseamnă demolare. E o casă de patrimoniu! Își ridică umerii, adunați strâns de-o parte și de alta a gâtului, apoi îi lasă să cadă. Întorcând capul în partea cealaltă, oftează cu ochii închiși. Ascultă, în picioare, cu pantofii roz și picioarele albe oglindindu-se în parchetul de culoare închisă. În profunzimea lemnului se zăresc umbrele de sub fustă. Cuprinzându-și fruntea cu mâna liberă, zice: — Mona. Nu ne putem permite să pierdem exclusivitatea asta. Dacă or să construiască altă casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
termină mobilele din lemn de arțar. Intarsii de sidef și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu, copleșit de istorie? zice ea. Scoate cu unghiile ei roz un inel de chei din geanta asortată în alb și galben. — Vă dați seama că, orice-ați face în viață, nu va mai avea nici un sens peste o sută de ani? zice. Credeți că peste un secol o să-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o cunoașteți pe Mona, zice. Părerea mea e că la petrecerile ei de vrăjitoare nu o să vezi altceva decât niște hipioți care dansează în pielea goală în jurul unui pietroi plat. Privit de aproape, părul ei nu mai are aceeași culoare roz omogenă. Fiecare buclă este de un roz mai deschis pe exterior, cu nuanțe rumene, oranj, prtocalii, aproape roșii în adâncime. În telefon zice: — Deci dacă trec de fotoliul de satin în stil Cromwell, placat cu fildeș, înseamnă că am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
e că la petrecerile ei de vrăjitoare nu o să vezi altceva decât niște hipioți care dansează în pielea goală în jurul unui pietroi plat. Privit de aproape, părul ei nu mai are aceeași culoare roz omogenă. Fiecare buclă este de un roz mai deschis pe exterior, cu nuanțe rumene, oranj, prtocalii, aproape roșii în adâncime. În telefon zice: — Deci dacă trec de fotoliul de satin în stil Cromwell, placat cu fildeș, înseamnă că am ajuns prea departe. Am înțeles. Îmi zice: — Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să-i ucidă pe soții Stuart. — Ideea e, zice, că această Carte a umbrelor încă mai există pe undeva. Sunt pefect de acord. Și trebuie să o găsim și s-o distrugem. Și Helen Hoover Boyle zâmbește cu zâmbetul ei roz. — Cred că glumiți, zice. Nu-i destul să ai putere de viață și de moarte. Nu sunteți curios ce alte poeme mai sunt prin cartea aia? Iute cât ai clipi din ochi, lăsându-mă pe piciorul sănătos și privind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ciudat și care-ți dă fiori. Până când moartea ne va despărți. Și poate că, dacă ai puterea să omori, poate reușești, la fel de bine, să redai viața. Și Helen se uită și ea la mine, ținând în mână paharul mânjit cu roz. Scutură din cap și zice: — N-am fost eu. Ridică trei degete, unindu-și degetul mare și degetul mic, și zice: Pe cuvântul meu de vrăjitoare. Jur. Capitolul 18 În momentul ăsta, în timp ce scriu rândurile de față, mă aflu lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mizerie. Helen se uită la el în oglinda retrovizoare. Mona se apleacă pe genunchi și trage de pe jos un rucsac de pânză. Scoate un ghem de sfori și de pene. Arată ca penele de găină, vopsite în nuanțe vii de roz și albastru, ca niște ouă de Paște. Pe sfori atârnă monede de alamă și mărgele de sticlă neagră. — Asta e o plasă Navajo de prins visele la care lucrez acum, zice. O scutură, și niște sfori se descurcă și rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
noastre, răspândindu-și propria molimă. Capitolul 20 Femeia deschide ușa; eu și Helen stăm în prag. Eu îi țin trusa cosmetică și stau cu o jumătate de pas în spatele ei, iar Helen își întinde degetul arătător, cu unghia lungă și roz, și zice: — Acordați-mi doar un sfert de oră, și o să aveți parte de o transformare de neînchipuit. Helen poartă un costum roșu, dar nu roșu-fragă. E mai degrabă acel roșu al spumei de fragi cu frișcă, servite într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
înșel, femeia aia la care am fost acum avea o eczemă. Mona se întinde și se uită peste umărul lui Helen: Dar știu că te pricepi la machiaj! Deșurubând cutiuțele rotunde cu farduri, examinându-le și adulmecându-le conținutul arămiu, roz sau piersică, Helen zice: — Vine din experiență. Se privește în oglinda retrovizoare și-și aranjează niște șuvițe roz. Se uită la ceas, apucând cadranul între arătător și degetul mare, și zice: Poate că n-ar trebui să-ți spun, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de coliere, brățări, broșe mari și perechi de cercei prinși împreună, incrustate cu sclipiri frânte, roșii, verzi, galbene și albastre. Bijuterii. În mâinile lui Helen se desfășoară un colier lung cu pietre galbene și roșii, mai mari decât unghiile ei roz și lustruite. — La briliante, zice, te uiti să nu existe scăpări de lumină prin fețele de sub centura pietrei. Lasă colierul în mâinile femeii, zicând: La rubine - oxid de aluminiu -, micile impurități, numite intruziuni de rutiliu, pot da pietrei un aspect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
genunchii li se întrepătrund. Capetele aproape că li se ating. Doamna Puișor nu mai plânge. Doamna Puișor și-a fixat pe ochi o lupă de bijutier. Florile uscate au fost împinse deoparte, iar pe măsuță sunt împrăștiate grămăjoare de un roz sclipitor și de un auriu satinat, perle albe ca gheața și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și alb. Iar Helen ia în mână un ou care aruncă văpăi verzui, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
frigi, cum am pățit și eu. Bagă mâna în trusa cosmetică și scoate un pumn de chestii galbene și sclipitoare, zicând: — Broșa asta de safir galben a fost a actriței Natasha Wren. Scoate cu amândouă mâinile o inimă strălucitoare și roz, zicând: Acest pandantiv de beriliu de șapte sute de carate i-a aparținut reginei Maria a României. După cum ar zice Helen Hoover Boyle, în mormanul ăsta de bijuterii trăiesc stafiile tuturor celor care le-au avut cândva. Ale tuturor celor suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
această planetă, și o să fim iubiți de toată omenirea, zice, tot n-o să uit că-mi datorați cosmetice în valoare de două sute de dolari. Arată bătrână. Părul îi stă aiurea. Din cauza cerceilor, din cauza ciorchinilor grei, rozalii și roșii, a safirelor roz și a rubinelor. Care au dispărut. Capitolul 21 Nu a fost vorba de o singură noapte, deși ăsta era sentimentul. La fel era în fiecare noapte, de-a lungul Texasului și al Arizonei, trecând apoi prin Nevada, străbătând California și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a lui Stridie. Întreb care-i treaba cu anunțurile pe care le dă Stridie în ziare. Lucrează pentru o firmă de avocatură? Cazurile de ciuperci ale pielii și de otrăvire cu pește sunt de-adevăratelea? Spirtul îmi picură de pe picior, roz de la sângele dizolvat, pe prosopul de la motel. Așază penseta pe prosopul umed și înroșește un ac la bricheta lui Stridie. Își prinde părul la spate cu un elastic, într-o coadă groasă. — Stridie numește chestia asta „antipublicitate“, zice. Uneori, firmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că pierdem bătălia. Capitolul 28 Omul deschide ușa, și iată-ne în pragul casei sale, Helen și cu mine; eu duc trusa cosmetică a lui Helen, o jumătate de pas în spate, iar ea întide aratătorul, cu unghia lungă și roz, zicând: — Dumnezeule Doamne! Își ține agenda sub braț și zice: „Soțul meu“, apoi se dă în spate. — Soțul meu ar vrea să vă vorbească despre cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos. Costumul lui Helen e galben, dar nu galben-rapiță. E mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în jurul taliei. Picioarele i s-au desfăcut puțin, și, atingând-o cu mâna, am văzut că e deschisă și umedă. Sub plapumă, cu ochii închiși, am atins-o cu limba acolo. Cu degetele umede i-am răsfrânt marginile moi și roz și am lins-o mai adânc. Valul de aer ieșea din mine și pătrundea înapoi. La fiecare răsuflare, când aerul îmi umplea plămânii, imi afundam gura în trupul său. Pentru prima oară Katrin dormise toată noaptea fără să plângă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]