3,007 matches
-
lemn, datată 1688, și vândută în secolul al XVIII-lea parohiei din Satu Nou, Brașov. Odată cu tulburările confesionale iscate de intervenția mitropoliților sârbi de la Carloviț, în deceniul al șaselea al secolului al XVII-lea, s-a instalat la Rășinari episcopul sârb Dionisie Novacovici, urmat de Sofronie Chirilovici, Ghedeon Nichitici și Gherasim Adamovici. Prezența sârbă la Rășinari a avut drept scop ocuparea bisericii construite de episcopul român unit de la Blaj, obiectiv care a fost atins în anul 1765 prin alungarea preoților români
Rășinari, Sibiu () [Corola-website/Science/299539_a_300868]
-
Nou, Brașov. Odată cu tulburările confesionale iscate de intervenția mitropoliților sârbi de la Carloviț, în deceniul al șaselea al secolului al XVII-lea, s-a instalat la Rășinari episcopul sârb Dionisie Novacovici, urmat de Sofronie Chirilovici, Ghedeon Nichitici și Gherasim Adamovici. Prezența sârbă la Rășinari a avut drept scop ocuparea bisericii construite de episcopul român unit de la Blaj, obiectiv care a fost atins în anul 1765 prin alungarea preoților români. La intrarea în biserică, deasupra ușii, pe zid se remarcă inscripția "Dela zidirea
Rășinari, Sibiu () [Corola-website/Science/299539_a_300868]
-
românii din Voivodina și vlahii din Timoc. Cu toate acestea, ISO nu a atribuit limbii acestei populații un cod separat în standardul ISO 639. Termenul de "vlah/limba vlaha" este folosit de această comunitate lingvistică în documentele scrise în limba sârbă ("vlaski"), în timp ce termenul local, folosit de instituțiile reprezentative ale acestei minorități este "român/limba română". De exemplu, consiliul reprezentativ al acestei comunități se cheamă : De asemenea, „Partidul Democrat al "Rumânilor" din Șerbia” este denumit în sârbă „"Vlašca" Demokratska Stranka”, și
Româna timoceană () [Corola-website/Science/299604_a_300933]
-
al acestei comunități se cheamă : De asemenea, „Partidul Democrat al "Rumânilor" din Șerbia” este denumit în sârbă „"Vlašca" Demokratska Stranka”, și această procedură se repetă și în cazul altor instituții ale minorității române din Timoc. În ultimii ani conducerea statului sârb a depus eforturi pentru crearea unei etnii noi, valahe și a unei limbi valahe. Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, senatorul Viorel Badea a declarat la 1. martie 2012 că România nu va accepta invenția unei limbi vlahe
Româna timoceană () [Corola-website/Science/299604_a_300933]
-
de proprietăți, de la Făgăraș la Blaj, unde a pus în anul 1741 piatra fundamentală a Catedralei Sf. Treime (terminată parțial în 1747). În timpul Dietei din anul 1744 a început mișcarea călugărului bosniac Visarion Sarai, trimis în Transilvania de mitropolitul ortodox sârb de la Carloviț. Pe motiv că nu a intervenit împotriva acestuia, episcopul Micu a fost citat la Viena, de unde nu i s-a mai permis întoarcerea în Transilvania. Împărăteasa Maria Terezia a fost de acord să-i plătească pensia episcopală lunară
Inocențiu Micu-Klein () [Corola-website/Science/299592_a_300921]
-
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo, însă în 1990, a fost redenumită după numele anterior că Provincia Autonomă Kosovo și Metohia. Întreaga regiune este cunoscută sub numele "Kosovo" în limba română, iar în limba albaneză cu numele "Kosova" sau "Kosovë". În limba sârbă este făcută o distincție între partea estică și cea vestică; termenul "Kosovo" (Косово) este folosită pentru partea estică în timp ce partea vestică este denumită "Metohia" (Метохија). Formarea republicii Kosovo este rezultatul destrămării Iugoslaviei, în special Războiului din Kosovo din 1996-1999, renașterii
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
în 1018. Pe masura ce rezistență slavă reușea împiedicare veniri Imperiului Bizantin în regiune, de cele mai multe ori această trecea pe de-o parte ori în suveranitatea sârbilor ori în cea a bulgarilor, iar pe de cealaltă parte a bizantinilor, pana cand Principatul sârb Rascia a cucerit-o în secolul XI. Astfel de preluări, au avut prea puțin impact asupra populației locale, din moment ce a reprezentat o schimbare minoră în dinastia creștină balcanică. Aflată sub suveranitatea completă a Regatului Șerbiei până la sfârșitul secolului XII, a
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
un centru laic și secular a statului medieval sârb în dinastia Nemanjić în secolul al XIII-lea, cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe sârbe instalată la Peć, în timp ce Prizrenn a fost un centru secular. Apogeul a fost atins cu formarea unui imperiu sârb în 1346, care după 1371 să transformat dintr-o monarhie medievală într-un regat feudal. Kosovo a devenit terenul moștenire al Casei de Branković și Vučitrn, iar Pristina a prosperat. Bătălia de la Kosovo Polje (1389) a fost câștigată de forțele
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
fost ocupată de forțele austriece în timpul Marelui Război (1683-1699). La invitația împăratului româno-german Leopold I în 1690, Patriarhul Șerbiei de la Peć, Arsenie al III-lea ar fi condus relocarea unui contingent de aproximativ 37 000 de familii, cele mai multe de origine sârbă, din Kosovo și alte zone către Austria. De altfel, mai multe migrații de creștini ortodocși din zona Kosovo urmară și pe parcursul secolului al XVIII-lea în timpul Mării migrații sârbe, adăugându-se populației creștine deja epurate cu concursul turcilor (este vorba
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
sunt diverse. Evacuarea creștinilor a fost însoțită de imigrația albanezilor și a altor popoare islamice, cum ar fi cerchezii (cu sentimente notabile anticreștine), care au servit deseori că trupe auxiliare pentru turci.. În plus, în timpul dominației otomane, distincția între etnia sârbă și albaneză nu a fost tot timpul clară. Pe masura ce islamul a devenit religia cea mai răspândită, unii sârbi creștini s-au convertit la islam, pierzându-și identitatea națională. În secolul al XIX-lea a existat o renaștere a națiunilor în
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
fost capturată de către Regatul Șerbiei, în timp ce regiunea de Metohia a fost cucerita de către Regatul Muntenegrului. Mai târziu a avut loc un exod al populației albaneze. Autoritățile sârbe au promovat crearea noilor așezări sârbești din Kosovo, precum și asimilarea albanezilor în societatea sârbă. Numeroase familii sârbe s-au mutat în Kosovo, egalizând echilibru demografic între albanezi și sârbi. Statutul provinciei Kosovo în Șerbia a fost finalizat în anul următor, la Tratatul de la Londra. În iarna dintre 1915-1916, în timpul primului război mondial, armata sârbă
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
sârbă. Numeroase familii sârbe s-au mutat în Kosovo, egalizând echilibru demografic între albanezi și sârbi. Statutul provinciei Kosovo în Șerbia a fost finalizat în anul următor, la Tratatul de la Londra. În iarna dintre 1915-1916, în timpul primului război mondial, armata sârbă a fost retrasă din Kosovo, astfel provincia a fost ocupată de Bulgaria și Austro-Ungaria. În 1918, armata sârbă a alungat Puterile Centrale din Kosovo. După primul război mondial, monarhia a fost transformată în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor la 1
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
Kosovo în Șerbia a fost finalizat în anul următor, la Tratatul de la Londra. În iarna dintre 1915-1916, în timpul primului război mondial, armata sârbă a fost retrasă din Kosovo, astfel provincia a fost ocupată de Bulgaria și Austro-Ungaria. În 1918, armata sârbă a alungat Puterile Centrale din Kosovo. După primul război mondial, monarhia a fost transformată în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor la 1 decembrie 1918. Kosovo a fost împărțit în patru județe, trei fiind o parte din Șerbia (Zvečan, Kosovo și
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
mediteraniene și oceanice, având veri călduroase și ierni reci cu ninsori. În prezent Kosovo este împărțit în 38 de comune, conform unei legi adoptate și a Acordului de la Brussels din 2014, care stipulează formarea a noi comune cu populație majoritară sârbă. Aceste comune sunt marcate mai jos cu câte un asterisc. Prima denumire este în albaneză, iar cea de-a doua în sârbă.
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
Roger Martin du Gard, (1881-1958), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1937 Scriitori din familii britanice, născuți în India: Romancieri ebraici care au trăit în afara Israelului Scriitori letoni de limba rusa Limba velșă: în limba franceză: în limba sârbă Scriitori de limbă rusă născuți în Ucraina: Vezi și: Listă de scriitori maghiari, Literatura maghiară Imre Kertész (1929- ), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2002, autor al romanelor "Fără destin", "Kadis pentru copilul nenăscut" Romancieri în alte limbi, născuți
Listă de romancieri () [Corola-website/Science/299062_a_300391]
-
izbutit însă pe deplin. Caracterizarea făcută de cronicarul Grigore Ureche i se potrivește în mare măsură: Petru Rareș a fost căsătorit cu Maria, fiica boierului Cernat, iar după moartea acesteia (1529) s-a recăsătorit cu Elena Brancovici, descendentă a despoților sârbi. A avut 12 copii, printre care Ana, căsătorită cu Vlad Înecatul (Domn al Țării Românești între 1530-1532), Maria, căsătorită cu logofătul Ioan Movilă (mama viitorilor domni Ieremia și Simion Movilă), Chiajna, căsătorită cu Mircea Ciobanul (Domn al Țării Românești între
Petru Rareș () [Corola-website/Science/299144_a_300473]
-
și Occidentale. Inițial, cetnicii erau susținuți de guvernul regal exilat, precum și Aliați, însă imediat s-au axat pe combaterea partizanilor, în timp ce colaborau cu forțele ocupate către o extindere mai mare. Până la sfârșitul războiului, mișcarea cetnicilor se transformase într-o miliție sârbă naționalistă colaboraționista, complet dependența de puterile Axei, în timp ce grupurile de partizani din munți, conduși de comunistul Iosip Broz Tito și-au continuat războiul de gherilă cu succes enorm. Victoriile cele mai cunoscute împotriva forțelor ocupante au fost bătăliile de la Neretva
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
de-al Doilea Război Mondial, Iugoslavia a fost, în multe privințe, un model pentru modul de a construi un stat multinațional. Federația a fost construită împotriva unui fundal dublu: un război inter-iugoslav, care a fost dominat de clasă de guvernământ sârbă; și o diviziune pe timp de război a țării, cănd Italia fascista și Germania nazistă au dezintegrat statul și au sprijinit grupul naționalist croat numit ustași, care comiteau genociduri împotriva sârbilor. Un grup mic de naționaliști bosniaci s-au alăturat
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
cănd Italia fascista și Germania nazistă au dezintegrat statul și au sprijinit grupul naționalist croat numit ustași, care comiteau genociduri împotriva sârbilor. Un grup mic de naționaliști bosniaci s-au alăturat forțelor Axei și au atacat sârbii, în timp ce naționaliștii extremiști sârbi s-au implicat în atacuri asupra bosniacilor și croaților. Violențele etnice s-au încheiat doar când partizanii iugoslavi au recâștigat țară la sfârșitul războiului, iar naționalismul promovat în public a fost interzis. Peste tot, pacea a fost menținută numai sub
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
dintre ei au fost executați de oficialii iugoslavi. Cu toate acestea, în Croația a avut loc un protest în anii 1970, numit „Primăvară Croată” ce a fost susținută de numeroși cetățeni croați, care susțineau că Iugoslavia a rămas o hegemonie sârbă și au cerut ca puterea Șerbiei să fie redusă. Tito, care se născuse în Croația, era îngrijorat de stabilitatea țării și a răspuns într-un mod de a calma sârbii și croații, prin ordinul de arestare a protestatarilor croați, dar
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
unei provincii autonome ca fiind o concesie nesemnificativă și au cerut ca provincia Kosovo să devină o republică constitutivă cu dreptul de a se separa de Iugoslavia. Acest lucru a creat tensiuni în cadrul conducerii comuniste, în special în rândul funcționarilor sârbi comuniști, care au văzut constituția de la 1974 că o diminuare a influenței Șerbiei și care punea în pericol unitatea țării, permițându-le republicilor să se separe. O criză economică a erupt în anii 1970, cauzată de dezastruoasele erori comise de
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
de republică, Șerbia, dimpotrivă, a solicitat absolutul, nu doar dominația relativă asupra Iugoslaviei. În plus, obiectivul croaților pentru independență a dus la numeroase revolte ale comunităților sârbe din Croația, care încercau să se separe de republică croată. În 1986 Academia Sârbă de Stiinte și Arte a redactat un memorandum pentru a aborda problema în ceea ce privește situația sârbilor ca fiind cel mai mare grup etnic din Iugoslavia. Influență Șerbiei, cea mai mare republică iugoslavă că suprafață și populație, asupra provinciilor Kosovo și Voivodina
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
coaliție cu celelalte republici, astfel învingând votul Șerbiei. Impotenta politică din Șerbia a făcut posibil ca alte persoane să exercite presiuni asupra celor 2 milioane de sârbi (20% din totalul populației sârbe), care locuiau în afara Șerbiei. Slobodan Milosevici, liderul comunist sârb, a încercat să restabilească precedentă suveranitate a Șerbiei din 1974. Alte republici, în special Slovenia și Croația, au denunțat această mișcare că o renaștere a mării hegemonii sârbești. Milosevici a reușit să reducă autonomia provinciilor Voivodina și Kosovo, dar acestea
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
Kosovo. Ca urmare a acestor evenimente, minerii albanezi au organizat greve, care a dus la conflicte etnice între albanezii și ne-albanezii din provincia Kosovo. Aproape 80% din populația provinciei, în anii 1980, erau albanezi. Numărul etniilor slave (în special sârbi) a scăzut din mai multe motive, printre care tensiunile etnice și, ulterior, părăsirea precipitata a regiunii, astfel că, până în 1999, slavii formau 10% din populație. Între timp, Slovenia, sub președintele Milan Kučan, si Croația îi susțineau pe minerii albanezi și
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
inițiale s-au transformat în proteste de masă, cerând o republică kosovară. Acest lucru a înfuriat conducerea Șerbiei, care a continuat să folosească poliția, iar, ulterior, chiar și Armata Federală a fost trimisă în provincie, prin ordinul dat de majoritatea sârbă în Consiliul Prezidențial al Iugoslaviei. Congresul Ligii Comuniștilor din Iugoslavia a fost convocat în ianuarie 1990. În cea mai mare parte, delegațiile slovenă și sârbă au discutat despre viitorul Ligii Comuniștilor din Iugoslavia. Delegația sârbă, condusă de Milosevici, insistă că
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]