5,379 matches
-
unii liceeni își etalau calitățile de dansatori, în timp ce alții se străduiau să-și perfecționeze această abilitate, plăcută și apreciată în mediul nostru tineresc. Ioan Pavel a înființat, cu eforturi numai de el știute, o orchestră de instrumentiști recrutați dintre tinerii săteni, instruiți în mare parte de el, formație cu care se mândreau nu numai dorobănțenii, ci și forurile tutelare județene. Numai o personalitate complexă ca a lui Ioan Pavel înzestrată cu un autentic talent, dublat de pasiune, a fost capabilă să
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
se uite, simțindu-și fălcile încleștate și crispându-se în șa, fără să știe din ce motiv, ca un cavalerist la paradă. Nu mai văzuse suflet de om de o zi și jumătate. Treptat, reuși să distingă niște bărbați, probabil săteni din Rajput, după cum arătau, ducându-și cămilele și escortând un palanchin cu perdele brodate, purtat pe umeri cu poticniri, de patru dintre ei. Când procesiunea ajunse mai aproape, soarele era deja aproape la orizont. Pe fundalul noros, plumburiu, se întrezăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
căror comunicare învăluie totul, ca un flux, întrerupt doar de câte o maimuță indiferentă, ce sare de pe o creangă pe alta. Fotograful privește scena cu dispreț, împingându-și ochelarii cu degetul pe nas. — Vino, zice el și Pran observă un sătean slab și negricios care-i salută dintre copaci. Omul ridică niște cutii cu echipamente pe care și le așază în echilibru pe cap, făcându-le semne să-l urmeze în întuneric. Fotograful își dă automat jos pușca de pe umăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de august oprește în stația adormită de din Chopham, aceste zile au apus de mult. Chopham Hall se află undeva pe la mijloc în ierarhia școlilor englezești, sub Harrows, Eaton și Winchester, deși este încă destul de sus pe scara socială pentru ca sătenii să-și ridice șapca în fața tinerilor studenți, chiar dacă scuipă după ce aceștia au trecut. Lui Jonathan, Norfolk i se pare foarte departe de Londra. Străbătând peisajul de provincie, își amintește de Punjab și aceste amintiri îl fac să nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rotundă, ușor curbată și cu un vârf bulbos, ciudat, este tot ce a mai rămas de pe vremea nebuniei lui Perry, ridicată la înălțimea zilelor sale de iad. Ascuns vederii de contraforturi și terminat într-o cruce, este, fără îndoială cunoscut sătenilor ca Marele Conac. Legenda spune că ar fi o redare anatomic corectă a „anexei“ preferate a lui sir Perry , despre care tot legenda spune c-ar fi fost „executată“ în încercarea de a câștiga favorurile ducesei de Devonshire. Briggs îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
prima vizită, presupusese că era doar ospitalitatea tradițională și refuzase cu o politețe obositoare și elaborată. Apoi, încetul cu încetul, observase că lichidul pe care i-l dădeau în tigve și pocale, era mai murdar decât apa Fotse. Era ca și cum sătenii l-ar fi făcut special așa. O vreme s-a lăsat purtat de gânduri paranoice. Numai când, întorcându-se la ei a patra oară și i s-a întins un urcior cu ceva, un sediment verde-maroniu, cu ceva maroniu solid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sau respinge, după dorință. Imaginația lui transformă chipul lui Star, pe care nu-l vede, într-un singur ochi uriaș, care suge lacom toată lumina. Când trece contingentul indian, se ridică și pleacă. Întors la Oxford, este tulburat de amintirea sătenilor Fotse. Vrea să scape de ei, de parcă intrând în gândurile lui au cimentat o legătură directă cu viața lui. De ce se agață de el? Merge în continuare la prelegerile profesorului Chapel, dar o face fără tragere de inimă. În timp ce profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
localnici de care este pe deplin răspunzător. Este o ușurare pentru el să plece din umbra povârnișului, dar nu știe cum va proceda în privința recensământului. În instrucțiunile pe care le-a primit de la guvern a găsit noțiuni de genul: adunarea sătenilor, șefii adjuncți și niște liste în arabă, dar din moment ce Fotse (care sunt cât se poate de descentralizați și mai mult sau mai puțin lipsiți de reguli), nu trăiesc în sate, nu au un sistem local de conducere și nu scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
devenit o credinciosă ferventă și i-a primit călduros pe misionarii străini. — Necazurile au început când misionarii au construit biserici? îl întreb. — Da, când ei au ales locurile pe care localnicii le considerau ca având cel mai bun feng shui. Sătenii credeau că umbrele aruncate de biserici peste cimitirele lor strămoșești îi vor deranja pe morți. De asemenea, catolicii au denigrat religia chineză, ceea ce i-a jignit pe localnici. — De ce nu au fost străinii mai înțelegători? — Ei susțineau că Dumnezeul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
zboară în cercuri deasupra acoperișului. Sunetul fluierelor mă transportă înapoi în Wuhu, unde aveam astfel de fluiere din trestie, pe care le legam de păsările mele și, de asemenea, de zmee. În funcție de grosimea lor, trestiile produceau sunete diferite. Odată, un sătean bătrân a legat două duzini de fluiere de un zmeu mare: le-a aranjat în așa fel încât să reproducă ritmul unui cântec popular cunoscut. Mă scol, merg în grădină și sunt întâmpinată de păuni. An-te-hai e ocupat cu hrănirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Cum îndrăznești să-l îmbraci ca pe un cerșetor!“. I-a dat jos lui Tung Chih haina simplă din bumbac și l-a schimbat într-o robă cu dantele de aur, una cu simboluri care se potriveau cu ale ei. Sătenii nu știau ce se întâmplă; veștile proaste de la Peking nu ajunseseră la ei. Cu siguranță, nu și-ar fi putut da seama că dezastrul e aproape din felul în care erau îmbrăcați Nuharoo și Tung Chih. Erau pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lîngă perete frații lui Fărocoastă răcneau și ei: - Aplauzați, măi! Casa domnului Tomulescu era peste drum de școală. Trimis de directoare pe întuneric, în fiecare dimineață venea sămi bată în geam Jugan. Trebuia să plec pe teren pentru a lămuri sătenii să care gunoaiele pe cîmp, altădată să vină la ședință... Cum întreaga agricultură urma să devină științifică, forfetarul înșira tot satul să-i trezească pe profesori care, la rîndul lor, îi sculau pe săteni. Cutremurat de bubuitură, săream din pat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
plec pe teren pentru a lămuri sătenii să care gunoaiele pe cîmp, altădată să vină la ședință... Cum întreaga agricultură urma să devină științifică, forfetarul înșira tot satul să-i trezească pe profesori care, la rîndul lor, îi sculau pe săteni. Cutremurat de bubuitură, săream din pat și ațîțam focul, ca să dezgheț apa din găleată. Mă spălam, mă îmbrăcam iar la opt mă întorceam în școală. După program intram la clasele lui Fărocoastă, scos veșnic din producție. Cînd încheiam și suplinirea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu’ i-a făcut nebunul? Între timp, intrigați de încetarea lucrului, sătenii se ivesc pe creastă. - Hai, tov Pandele, să vedem ce e. Directorul nu răspunde. Adjunctul consideră că trebuie să adaoge: - Las’, nea Pandele, mă duc eu. Părîndu-i-se că aude din direcția secretarului o bolboroseală, se uită atent la el. Într-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
se uscaseră, dinții se Încleștaseră amarnic, făcând să se ridice pe obraz țepii bărbii nerase de multe zile. Roata din față era strâmbă, avea câteva spițe rupte, făcea opturi prin praf și zgomot mare când se lovea de frâne. Câțiva săteni Îl priveau pe Îndrăzneț de pe coasta dinspre Dunăre a satului. Văzut de sus, biciclistul părea o furnică șchioapă ce se târa cu hărnicie și deznădejde către mușuroi. „Pun prinsoare că se-ntoarce din drum Înainte de Dunăre”, șopti un om. „O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
granița de Apus a satului. După cum suna, era un car mare, cu butuci groși, spițe puternice și roți Încălțate În fier greu. Roțile loveau cu putere ciolanele de piatră ale drumului și striveau prundul, făcându-l pulbere. Înainta Încet și sătenii Își dădeau seama că se apropie numai după zgomotul care creștea din ce În ce. Peste trei zile, deși le Înfundaseră cu bumbac Înmuiat În ceară de albine, urechile tuturor erau Însângerate. Nea Mitu Păcătosul, cel ce câștigase prinsoarea, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
buza umflată, i-au Înjurat pe ceilalți și s-au potolit. A doua zi au apărut camioanele cu jandarmi, au cules vacile, câte mai erau, de prin curți, au ridicat suspecți, au Împărțit, ici-colo, câte un pulan pe spinările cârtitorilor. Sătenii nu au uitat Îndrăzneala lui Cap de Șobolan și, peste câtva timp, l-au ales primar pe croitorul cel leneș. * * * Lui Mihai Enin, care se Îndrepta singur-singurel pe drumul de pământ spre codrul de la Miazănoapte, Îi căzu sufletul În țărână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
crapi și de carași, care veniseră aici, În locuri domoale și ferite, să-și lase icrele. Apele Dunării, trăgându-se pe neașteptate În albia lor, lăsau o grămadă de pești Închiși În bălțile ce aveau să sece Într-o lună-două. Sătenii năvăleau, atunci, cu plase și luau apele noroioase la răsfirat picătură cu picătură. Scoteau grămezi de pește, Îl curățau și-l sărau pe loc, ca să nu se strice. Tot satul mirosea a crap fript și a borș. Cei trei băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de sub puterea Celui ce Doarme, cel prăvălit sub tulpini țepoase de urzici din codrul vânăt și tremurat de Apa Morților de la Miazănoapte. Mintea Aceluia, de nimeni strunită, degeaba lucra, căci În ziua cu pricina Înceta să Înrâurească viețile și Întâmplările sătenilor. Atunci plămădea Tușa Ploconul și-l Închina văzutelor și nevăzutelor, ca semn de mulțumire și rugăminte de Îmbunare. În roata uriașă de pâine ea știa să Închipuie totul. Mâinile zbârcite, cu degete Încovoiate și strâmbate de boală, izbuteau să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se ținea tare, nu voia cu nici un chip să plece. Îl goniră pe țârcovnic din sat, cu Necuratul lui cu tot. Dar neobrăzatul nu se depărtă prea tare. Se opri În preajma islazului și, pe furiș, se apucă să rușineze vitele sătenilor. Și prin ele Îl lovi și mânia Celui de Sus. Nemernicul și scârba pământului Își făcuse mendrele numai cu vaci. Într-o zi i-a ieșit În cale o iapă neagră, nărăvașă, pe care stăpânul nu izbutise s-o Înhame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
rădăcinile unde era rânduit să fie, păsările Își găsiră cuiburile. Tușa se apucă să făurească lucrurile de pe fața Ploconului. Mâinile chinuite de boli, dar dibace, lucrau singure ceea ce tot făcuseră de atâtea zeci de ori. Din marea și rotunda pâine, sătenii n-aveau a gusta decât mici fărâme. Partea cea mai mare se dădea pământului, apei, jigăniilor, lanurilor de grâu și porumb, pădurii și cerului. În timp ce mâinile Închipuiau lucrurile și anotimpurile oamenilor, mintea Tușii se opintea să găsească o Înfățișare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se facă aviator. Era un copil admirat și chiar invidiat de ceilalți: ne povestea cum, la stăruințele lui, tată-său făcuse În așa fel ca să-l plimbe pe cer cu hărăbaia de tablă ce urla Înspăimântător și era așteptată de săteni să se prăbușească din clipă În clipă. Tatăl lui Icu dusese piloților o damigeană de zece litri cu vin roșu ca să-i plimbe odrasla prin văzduh. „Bre, omule”, Îi spuseseră zburătorii tatălui, „mata crezi că noi ne suim În mașinărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sat nu aveau grâu nici de pâine (pe care o cumpărau de la oraș ori se băteau ca chiorii când venea mașina brutăriei), așa că militarii Își puneau pielea În saramură și le făceau rost, contra băutură. Drumul coastei șerpuia pe lângă curțile sătenilor. Camioanele Încărcate gâfâiau și se mișcau la deal cu Încetineală de melc. Cel care voia să cumpere grâu de la soldați știa ce să facă: atârna În crengile pomilor de la marginea drumului o traistă cu trei sticle de-un litru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fel de fel de jigănii: șerpi, broaște, șobolani, gâze nemaivăzute, șopârle, salamandre otrăvite, păsări pașnice ori prădătoare de zi și de noapte; unii se juraseră că văzuseră chiar vulpi și mâțe sălbatice. Ciudățenia era că jivinele nu urcau În curțile sătenilor ca să le facă rele. Stăteau cuminți, În legea lor, În Vale. Poate, cine știe cum, rar, oamenii se pomeneau În mijlocul bătăturii cu câte un șarpe amețit, plecat orbește În căutare de căldură. Dacă era prea mic, Îl omorau cocoșii; dacă era destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
repezit fie În duzii de pe marginea șoselei, fie printre ei și apoi În curtea unuia mic și dat dracului de glumeț, tehnician - ori cam așa ceva - la Telefoane. Primarul a nutrit nobila dorință să-i ferească și pe străini, și pe săteni de accidente, a mutat locul unde trebuia să oprească autobuzele cu o sută de metri mai Încolo, pe drum drept. A ridicat o clădire din cărămidă, cu acoperiș de tablă, ca să nu-l ningă, să nu-l plouă, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]