2,488 matches
-
puterea călcăilor și să-i deie direcția la dreapta sau la stânga, întru atâta era drumul de pravalatic 199, un drum anume croit ca să lunece sania de la sine pe pământ gol. Ne-am urcat deci fiecare câte într-o așa-zisă sanie cu câte un călăuz între hlube în loc de cal și... să dea Dumnezeu bine!... Lunecam în jos cu o iuțeală amețitoare, așa că de multe ori eu, care eram în frunte, când mă uitam îndărăpt la cei ce veneau în urma mea, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în 6 ceasuri. Cursă fantastică, în care era de admirat ghibăcia și puterea călăuzilor care, cu picioarele mereu încordate, nu pășeau, ci lunecau brăzdând pământul cu călcăile fără să îngenuncheze o singură dată, ceea ce ar fi avut de efect răsturnarea săniei și căderea noastră în prăpastie. Mă rog, când m-am văzut jos, mi-am făcut cruce; mi s-a părut că m-am scoborât din ceri. A doua zi am plecat din Martigni cu drumul-de-fier și ne-am oprit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
luni de muncă în fabrică, mi-am cumpărat primul meu ceas de mână, Pobeda. Doamne ajută. Badea Gheorghe Iarna În principal, iarna era formată din frig, zăpadă, zile scurte, colinde, brazi împodobiți, sarmale cu mămăligă, cu țuică și cu vin, sănii cu zurgălăi, plugușor cu buhai, luminițe pe la toate ferestrele și pe toate străzile, sate-târguri de Crăciun apărute peste noapte în toate orășelele, cu multe prăvălioare împodobite și luminate festiv, unde miroase a vin fiert, cârnați și cozonaci. În anii copilăriei
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
curte. Problemele adulților dădeau prilej copiilor să se strecoare nevăzuți din casă și să aibă toată ziulica la dispoziție să se joace nestingheriți. Copiii năzdrăvani, incluzându-mă și pe mine, erau de la prima oră pe acoperișuri și se dădeau cu sania de acolo de sus, până când le degerau degetele pe sfoară și picioarele pe oțelul săniuțelor. Mai mergeam și pe boroaie să jucăm „hockey” pe luciul înghețat al apelor, dar cu bâte, conserve și șlapi pentru a aluneca mai bine și
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
iarnă, era parcă tăiată, ca de un cuțit de argint, de glasul tinerel și răsunător ca Într-o poiană al „ungureanului“ care purta pe cap coșul lui cu Calde cornuri patru d-un ban fran zelar... Cântare acompaniată de zurgălăii săniilor vesele, cu caii Împodobiți de-o plasă somptuoasă, cu salbe de clopoței la gât și cu panașe al be-roșii; cum și de cântecul Înăbușit, grav și sincopat, al clopo telor Înzăpezite de pe turla ziarului L’Indépendance Roumaine, ritmând o arie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Visul copilului care pășește pe zăpadă fără să lase urme sau Invizibilul, 1 TC "1" \l 1 Este ziua de 1 ianuarie 1956, iar eu mă aflu cu sania, cu patinele la derdeluș - așa începe povestea mea. Am împlinit de curând doisprezece ani și mă cheamă Veniamin. Numele acesta neobișnuit ia făcut pe puștii din oraș să mă privească destul de aiurea, întâi nu le inspiram deloc încredere și mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de povestiri, mi le ține tata. Stăm lângă sobă și-mi deapănă tot felul de istorii pline de învățăminte, de miez...) Și fiind strada principală în pantă și fiind, în plus, dreaptă ca trasată cu o riglă, noi pornim pe săniile noastre din capătul de sus al orășelului, din dreptul băcăniei numite Căsuța Albă, și nu ne oprim decât în capătul celălalt, jos, lângă poștă, aproape de port și de feribot. Mașinile nu ne stau în cale. Nici într-o zi obișnuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
paradisul, un paradis de un alb imaculat, plin de râsetele și de chiotele noastre fără griji. Observ că am prostul obicei să cam deviez de la subiect, să cam bat câmpii: e cazul să revin... Bun, prin urmare, ne dăm cu sania pornind dintr-un capăt și ajungând în celălalt capăt al orașului: un iureș nemaipomenit, ce viteză prindem, obrajii ne ard, ninsoarea, care s-a întețit iarăși, ne intră în ochi, inima ne bate tare-tare și avem impresia că, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
celălalt capăt al orașului: un iureș nemaipomenit, ce viteză prindem, obrajii ne ard, ninsoarea, care s-a întețit iarăși, ne intră în ochi, inima ne bate tare-tare și avem impresia că, dacă nu suntem atenți, n-o să mai putem frâna săniile și o să ajungem direct în Dunăre. Cei mai importanți tipi la cursele acestea cu sania sunt, pe de o parte, ultimul băiat din echipaj, cel care împinge sania până prinde ea viteză: împingătorul trebuie să arate forță, nu glumă...; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-a întețit iarăși, ne intră în ochi, inima ne bate tare-tare și avem impresia că, dacă nu suntem atenți, n-o să mai putem frâna săniile și o să ajungem direct în Dunăre. Cei mai importanți tipi la cursele acestea cu sania sunt, pe de o parte, ultimul băiat din echipaj, cel care împinge sania până prinde ea viteză: împingătorul trebuie să arate forță, nu glumă...; și, pe de altă parte, primul, cel care are patine și ține cu ele cârma: cârmaciul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
avem impresia că, dacă nu suntem atenți, n-o să mai putem frâna săniile și o să ajungem direct în Dunăre. Cei mai importanți tipi la cursele acestea cu sania sunt, pe de o parte, ultimul băiat din echipaj, cel care împinge sania până prinde ea viteză: împingătorul trebuie să arate forță, nu glumă...; și, pe de altă parte, primul, cel care are patine și ține cu ele cârma: cârmaciul se remarcă prin agilitate, viteză de reacție. Ei bine, pe una dintre sănii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sania până prinde ea viteză: împingătorul trebuie să arate forță, nu glumă...; și, pe de altă parte, primul, cel care are patine și ține cu ele cârma: cârmaciul se remarcă prin agilitate, viteză de reacție. Ei bine, pe una dintre sănii, rolul de cârmaci îmi revine mie. Am primit în urmă cu un an de la un unchi din Brașov o pereche de patine nichelate, lucitoare și de atunci sunt privit cu alți ochi de prietenii mei, chiar și șeful nostru, Biță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mele ghete, niște ghete frumoase, de piele roșcată, cu talpă adevărată, pe care mi le-a cumpărat mama la începutul iernii. Și, echipat astfel, m-am alăturat grupului: Biță - împingător, încă cinci băieți la mijloc, și eu - cârmaci. Facem minuni: sania noastră este de neîntrecut, curse fantastice, fără număr, nici nu ne pasă de frig, nici nu ne atinge oboseala, nici nu mai simțim scurgerea orelor, chiar, habar n-am avut când a venit, când a trecut ora prânzului, nici unul dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
până la capăt. O anume întâmplare dă totul peste cap. Și anume: la una dintre curse (este deja seară, dar nu e întuneric, poate din cauza becurilor stradale aprinse sau mai degrabă din cauza lunii imense, rotunde, ca o minge acoperită cu miere...), sania noastră a luat o viteză năpraznică, noi toți cântam sau doar strigam înnebuniți de plăcere. La un moment dat, nu știu din vina cui, sania se dezechilibrează și se răstoarnă, azvârlindu-ne pe toți care pe unde. Mă trezesc proiectat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
stradale aprinse sau mai degrabă din cauza lunii imense, rotunde, ca o minge acoperită cu miere...), sania noastră a luat o viteză năpraznică, noi toți cântam sau doar strigam înnebuniți de plăcere. La un moment dat, nu știu din vina cui, sania se dezechilibrează și se răstoarnă, azvârlindu-ne pe toți care pe unde. Mă trezesc proiectat prin aer, cu o forță neobișnuită, țip de frică. Mă opresc într-un copac, acum țip și de durere, piciorul mi-a fost prins sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ajute. Cum să m-ajute? Ca să scap basma curată trebuie să repar cum-necum ghetele. Așa încât doi dintre băieți, Biță și Mircea, desfac binișor cu cheia patinele și de la talpa mea întreagă, și de la talpa mea paradită, apoi mă așază pe sanie și mă trag până la cizmarul orașului, domnu Toma, zis și nea Tomiță. Drumul până la cizmar îl străbat cu sufletul la gură, îmi dau seama acum că mă doare tot trupul, am și dureri de cap foarte puternice, dar nu durerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nostru, Mircea caută să explice cu glas pierdut: Nea Tomiță, sunt io, Mircea, băiatu lu dom Popescu... Aaa, zice nea Tomiță. Și ce doriți la ora asta? Biță, care e mai deștept, aduce lămuriri: Am căzut când ne dădeam cu sania, băiatu ăsta și-a rupt ghetele și nu are cum să se întoarcă așa, cu încălțările distruse, acasă. Aaa, exclamă iar nea Tomiță. Se pare că povestea noastră l-a convins: fața i se înseninează și parcă descopăr chiar o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ce îmi place și ce nu-mi place cel mai tare pe lume. Întâi, ce îmi place: am afirmat că mi-aș petrece întreaga viață la derdeluș - e adevărat. Cu o rectificare - mai mult totuși decât să mă dau cu sania, decât să mă joc, îmi plac poveștile. Aș asculta sau aș citi fără încetare povești. Iar cel mai nesuferit lucru pentru mine e să mănânc, dac-ar fi după mine, nu m-aș atinge de mâncare. Mama, disperată, a tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
care pășește pe zăpadă fără să lase urme. Încep să citesc captivat conținutul. Uimit, observ că totul e redat exact cum se întâmplase, de la primele cuvinte ale istorioarei mele: „Este ziua de 1 ianuarie 1956, iar eu mă aflu cu sania, cu patinele la derdeluș - așa începe povestea mea. Am împlinit de curând doisprezece ani și mă cheamă Veniamin. Numele acesta neobișnuit i-a făcut pe puștii din oraș să mă privească destul de aiurea, întâi nu le inspiram deloc încredere și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de povestiri, mi le ține tata. Stăm lângă sobă și-mi deapănă tot felul de istorii pline de învățăminte, de miez...) Și fiind strada principală în pantă și fiind, în plus, dreaptă ca trasată cu o riglă, noi pornim pe săniile noastre din capătul de sus al orășelului, din dreptul băcăniei numite Căsuța Albă, și nu ne oprim decât în capătul celălalt, jos, lângă poștă, aproape de port și de feribot. Mașinile nu ne stau în cale. Nici într-o zi obișnuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și-a pus banderola albă pe brațul stâng, intrând în grevă japoneză până la remedierea completă a situației de pe Terra, adică până când toți copiii de pe cele cinci continente nu vor avea parte de condiții egale de viață. S-a urcat în sania lui trasă de reni și nu s-a mai oprit până în Laponia cea înzăpezită unde închis în cămăruța lui de gheață a plâns trei zile și trei nopți la rând de mila tuturor copiilor nefericiți... ...Pentru prima dată am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu broboade negre legate după ceafă și bărbații cu căciuli cu garnitură, fără cupolă, plate, de parc-ar fi fost niște modele tătărești. Aici, în Niculești-Jianu, căile de circulație erau accesibile. Se umbla încoace și-colo: copii înfofoliți, femei, bărbați, sănii ori căruțe brăilene care în timpul mersului, vara mai ales, scoteau niște sunete așa de plăcute încât îmi făcea impresia că aud un tuciuriu de mare clasă mânuind cu artă desăvârșită ciocănelele țambalului asemenea nemuritorului Toni Iordache. Iar sus, în căruță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de călugăr. Mă salvez mergând în sala de lectură de la parter, pustie la ora aceasta. Citesc cu furie. Ce se mai fură în Canada, atunci când se fură ? În nordul regiunii Québec, în localitatea La Baie Comeau, s-au furat o sanie cu motor, două motoare de barcă și trei generatoare electrice. 28 aprilie 2005 Înjurătură colorată auzită în sala de mese. Callise de colon ! "Callise" este o deformațiune a Sfântului Caliciu, dar și un simbol al eliberării Québec-ului de sub puterea Bisericii
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de ani de căsătorie, sus, în Turnul Galata, deasupra Bosforului aurit de lumina asfințitului, soțul meu mi-a trecut pe deget verigheta de argint. Experiența cea mai amară? Moartea lui. R.P. Richard Stein, fratele dumneavoastră, a compus un cântec celebru: Sanie cu zurgălăi. Puțină lume știe lucrul ăsta. Șlagărul a fost folosit de o gimnastă, Teodora Ungureanu (inițial am crezut că de Nadia Comăneci, dar nu, e vorba de Teodora Ungureanu), ca acompaniament muzical pentru exercițiul la sol de la Jocurile Olimpice de la
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
Mary Lou Retton (în 1984). Prin câteva plagiaturi succesive, cântecul a făcut carieră în Croația, Serbia, Spania și chiar Statele Unite, unde s-a transformat în Johnny Is the Boy for Me. Edith Piaf a cântat și ea o versiune a Saniei cu zurgălăi. Formația Vaya Con Dios, o alta. Ați încercat un sentiment aparte față de aceste episoade, sau vi s-au părut neinteresante? A.R. Mă bucur că mă întrebați de fratele meu. Cum să mi se pară neinteresantă epopeea lui
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]