KorAP: Find »[drukola/base=siluetă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...172 >

4,282 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

să-mi acorde nici o clipă să-i răspund, Bea se răsuci pe călcîie și se Îndepărtă cu pași repezi spre Ramblas. Am rămas cu cartea de vizită În mînă și cu vorbele pe buze, urmărind-o din priviri pînă cînd silueta ei s-a topit În penumbra cenușie dinaintea furtunii. Am desdoit cartea de vizită. În interior, scrisă cu albastru, era o adresă pe care o știam prea bine: Bulevardul Tibidabo, 32 27 Furtuna nu așteptă să se Înnopteze ca să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
portiță și am pătruns pe proprietate. Prin desiș se deslușeau piedestale de statui dărîmate fără milă. Apropiindu-mă de casă, am băgat de seamă cum una dintre statui, efigia unui Înger purificator, fusese abandonată În interiorul unei fîntîni ce Împodobea grădina. Silueta de marmură Înnegrită strălucea ca un spectru sub stratul de apă ce se revărsa În bazin. MÎna Îngerului de foc se ridica din apă; un deget acuzator, ascuțit ca o baionetă, arăta spre intrarea principală a locuinței. Poarta din stejar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
a locuinței. Poarta din stejar sculptat era Întredeschisă. Am Împins ușa și m-am aventurat cîțiva pași Într-un vestibul cu aspect de peșteră, cu pereții fluctuînd sub mîngîierea unei lumînări. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. Silueta ei se profila pe un coridor țintuit În penumbră, decupată În lucirea lividă a unei galerii care se deschidea În fund. Era așezată pe un scaun, cu spatele la perete, cu o lumînare la picioare. Închide ușa, Îmi porunci ea fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
oferite de Jausá, recursese la acest șiretlic atît de bizantin spre a menține interesul patronului. Totuși, Jausá nu avea nici o Îndoială În privința fidelității rezultatelor. Mai mult, acolo unde alții vedeau forme și umbre, el vedea fantome. Jura că deslușise cum silueta Mariselei se materializa Într-un lințoliu, o umbră care se preschimba În lup și umbla ridicată În două labe. Ricardo Aldaya nu văzu În proiecție altceva decît niște pete, susținînd, În plus, că atît pelicula proiectată, cît și tehnicianul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
am ridicat ochii și i-am susținut privirea. N-am putut să-i răspund. Bea Își coborî privirea și se Îndepărtă spre capătul galeriei. O ușă dădea spre balustrada de marmură, deschisă către curtea interioară a casei. I-am văzut silueta topindu-se În ploaie. M-am dus după ea și am oprit-o, smulgîndu-i plicul din mînă. Ploaia Îi biciuia chipul, spălîndu-i lacrimile și mînia. Am condus-o Înapoi În casă, pînă la căldura căminului. Îmi evita privirea. Am luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
se destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă și rapace ne privea din arcul ușii. În semiîntuneric i se putea distinge privirea oțelită, de aceeași nuanță cu rasa pe care o purta. Ținea În mînă un cub din lemn care fumega și emana o putoare de nedescris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
niște cadre lipsite de uși, dincolo de care se zăreau săli iluminate de lumînări, cu șiruri de paturi rezemate de perete și acoperite cu plase Împotriva țînțarilor ce se ondulau ca niște lințolii. Îndărătul perdelelor se auzeau jeluieli și se Întrezăreau siluete. — Pe aici, indică maica Hortensia, care ținea avanpostul cu cîțiva metri Înaintea noastră. Am pătruns Într-o Încăpere boltită, unde nu mi-a venit prea greu să situez scena Tenebrarium-ului pe care mi-o descrisese Fermín. Semiîntunericul Învăluia ceea ce, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
atîrnau lanțuri terminate cu cîrlige și a cărui pardoseală crăpată era găurită pentru un grătar de canal. În mijloc, pe o masă de marmură cenușie, odihnea un sicriu din lemn de ambalaj industrial. Fermín a ridicat lampa și am zărit silueta defunctului ivindu-se din umplutura de paie. Trăsături de pergament, imposibile, decupate și fără viață. Pielea buhăită era de culoarea purpurei. Ochii, albi ca niște coji de ou sparte, erau deschiși. Mi s-a Întors stomacul pe dos și mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
apoi, cu fața Încă lipită de pîntecele ei și cu mîinile pe pieptul alb ce Încă tremura, Julián Își dădu seama că trebuiau să-și ia rămas-bun. Abia avu timp să se ridice, cînd ușa camerei se deschise Încet și silueta unei femei se profilă În prag. Pentru o secundă, Julián crezu că era vorba de Jacinta, Însă Îndată pricepu că era doamna Aldaya, care Îi privea fermecată, Într-un raptus de fascinație și repugnanță. Izbuti să bîiguie: „Unde-i Jacinta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
că n-aș zice nu. — N-ai stabilit pe azi cu fătuca? — Pe mîine. Ah, ștrengarule. Te lași rugat, eh? Cum mai Învățăm... Nu făcuserăm nici zece pași spre zgomotoasa bodegă, aflată la cîteva numere mai În josul străzii, cînd trei siluete spectrale se desprinseră din Întuneric și ne ieșiră În cale. Doi bătăuși se postară În spatele nostru, atît de aproape Încît le-am putut simți suflarea În ceafă. Al treilea, mai mărunt, Însă infinit mai lugubru, ne bară calea. Purta același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
se răcească și am prepupus că epuizam rezerva de apă a amfitrionului meu. Am stors ultima picătură de apă călduță și am Închis. Aburul se ridica din pielea mea ca niște fire de mătase. Prin perdeaua dușului, am Întrezărit o siluetă nemișcată, În dreptul ușii. Privirea Îi strălucea ca a unei pisici. Poți ieși fără grijă, Daniel. În ciuda tuturor răutăților mele, tot nu te pot vedea. — Bună, Clara. Îmi Întinse un prosop curat. L-am luat și m-am Înfășurat Îl el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Înșelați, stimate domn. Zorrilla e un dramaturg. Poate că vă interesează don Juan. Are multe daravere cu fuste și, În plus, protagonistul se cordește cu o măicuță. — O iau. Se Însera cînd metroul m-a lăsat la poalele bulevardului Tibidabo. Silueta tramvaiului albastru se ghicea printre faldurile ceții dese, vineții, Îndepărtîndu-se. Am hotărît să nu mai aștept să se Întoarcă și am făcut drumul pe jos, În timp ce se lăsa noaptea. Îndată am zărit silueta „Îngerului de negură“. Am scos cheia pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
m-a lăsat la poalele bulevardului Tibidabo. Silueta tramvaiului albastru se ghicea printre faldurile ceții dese, vineții, Îndepărtîndu-se. Am hotărît să nu mai aștept să se Întoarcă și am făcut drumul pe jos, În timp ce se lăsa noaptea. Îndată am zărit silueta „Îngerului de negură“. Am scos cheia pe care mi-o dăduse Bea și am deschis portița decupată În grilaj. Am pătruns pe proprietate și am lăsat ușa aproape Închisă, pregătită să-i Înlesnească trecerea Beei. Venisem mai devreme În mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
partea de est a cimitirului Montjuïc, uitîndu-mă spre mare printr-o pădure de mausoleuri imposibile, o pădure de cruci și de pietre funerare sculptate cu chipuri de hîrci și de copii fără buze și fără privire, care duhnea a moarte, siluetele a vreo douăzeci de adulți pe care nu mai izbuteam să mi-i amintesc decît ca pe niște costume negre Îmbibate de ploaie și mîna tatei strîngînd-o pe a mea cu prea multă putere, ca și cum astfel ar fi vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
jos, am ridicat lumînarea și am privit În jur. N-am descoperit nici o bucătărie, nici o cămară ticsită cu bușteni uscați. Dinaintea mea se deschidea un culoar Îngust ce dădea Într-o sală În formă de semicerc, unde se Înălța o siluetă cu chipul brăzdat de lacrimi de sînge și cu doi ochi negri fără fund, cu brațele deschise ca niște aripi și cu un șarpe de spini ivindu-i-se din tîmple. Am simțit un val de frig străpungîndu-mi ceafa. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
o clipă, abia dacă am apucat să zăresc ceața albastră care se tîra dinspre coridor și șerpii de fum din lumînările stinse, urcînd În spirale. Cadrul ușii contura umbre aidoma unor fălci și mi s-a părut că văd o siluetă colțuroasă profilîndu-se În pragul beznei. Am pășit pe coridor temîndu-mă, ori poate dorindu-mi, să Întîlnesc un simplu străin, un vagabond care se aventurase Într-o casă ruinată, căutînd adăpost Într-o noapte mohorîtă. Însă nu era nimeni, doar limbile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pierdut-o cînd am ieșit. O s-o căutăm altă dată. Ne-am Îndepărtat În josul bulevardului cu pași repezi. Am trecut pe trotuarul celălalt și-am slăbit pasul pînă cînd n-am ajuns la vreo sută de metri de vilă, iar silueta ei abia se mai ghicea În noapte. Atunci am descoperit că mîna Îmi era Încă pătată de cenușă și am mulțumit În sinea mea mantiei de Întuneric a nopții, care Îi ascundea Beei lacrimile de groază care Îmi alunecau pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cum mă privea de la fereastra camerei sale, unde petrecuserăm Împreună atîtea după-amieze, stînd de vorbă sau jucînd șah. L-am salutat cu mîna, forțînd un zîmbet pe care probabil că nu-l putea vedea. Nu mi-a răspuns la salut. Silueta lui rămase nemișcată, lipită de geam, contemplîndu-mă cu răceală. CÎteva secunde mai tîrziu se retrase, iar ferestrele se Întunecară. Ne aștepta, m-am gîndit eu. 35 CÎnd am ajuns acasă, am găsit pe masă resturile unei cine pentru două persoane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
demnitate pe cît eram de lipsit de un pardesiu pe potriva temperaturii Înghețate, m-am adăpostit de vînt Într-un portal, de cealaltă parte a străzii, și am rămas acolo vreo jumătate de oră, străjuind ferestrele și văzînd cum se perindau siluetele domnului Aguilar și soției sale. Era aproape miezul nopții cînd m-am Întors acasă, tremurînd de frig și cu universul În cîrcă. O să sune mîine, mi-am repetat de o mie de ori În timp ce Încercam să ațipesc. Bea n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
conversație prietenească și cordială. — Mai curînd un monolog. Am priceput. Trebuie deci să deduc că Încă nu-i spui „tăticule“? — Mi-a zis pe șleau c-o să mă omoare În bătaie. O fi o figură de stil. În acest moment, silueta ospătarului se legănă pe deasupra noastră. Fermín ceru mîncare cît pentru un regiment, frecîndu-și mîinile de poftă. — Dumneata nu vrei nimic, Daniel? Am clătinat din cap că nu. CÎnd ospătarul s-a Întors cu două tăvi ticsite cu mezel, sandvișuri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ori o dărîmăm În șuturi, domnule Sempere. Nu mă faceți să repet. Am recunoscut glasul lui Fumero și am simțit cum mă năpădește un fior Înghețat. Tata Îmi aruncă o privire Întrebătoare. Am Încuviințat. Înăbușindu-și un suspin, deschise ușa. Siluetele lui Fumero și ale celor doi ciraci se conturau În lumina gălbuie a pragului. Niște pardesie gri tîrÎnd după ele marionete din cenușă. — Unde-i? strigă Fumero, dîndu-l la o parte pe tata cu o mînă și deschizîndu-și drum spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
alterat În ecoul casei scării. Palacios Își lăsă ochii În jos și dispăru pe ușă. Am ieșit pe palier. Creste de lumină se profilau dinspre ușile deschise ale mai multor vecini, chipurile lor Înfricoșate ivindu-se din penumbră. Cele trei siluete Întunecate ale polițiștilor se pierdeau pe scări În jos, iar bocănitul furios al pașilor lor bătea În retragere ca o maree otrăvită, lăsînd În urmă o dîră de teamă și de beznă. Să tot fi fost miezul nopții cînd am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
contemplat fuzelajul scînteind la cîțiva centimetri de fața mea, o moarte sigură defilînd la o zecime de secundă. CÎnd mi-am dat seama de cele petrecute, trecătorul care Îmi salvase viața se Îndepărta pe o trecere de pietoni, o simplă siluetă Într-un pardesiu cenușiu. Am rămas țintuit locului, fără suflare. Prin mirajul ploii, am băgat de seamă că salvatorul meu se oprise de cealaltă parte a străzii și mă privea. Era al treilea polițist, Palacios. Un zid de trafic alunecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pe coridor, Învăluită În aura de lumină, lăsîndu-mă pe Întuneric. Mi se păru că aud glasul lui Tomás În depărtare, iar apoi niște pași care se apropiau. Am improvizat un pretext cu care să-mi justific vizita neașteptată În fața prietenului. Silueta ce apăru În pragul vestibulului era tot a fetei. Cecilia Îmi adresă o privire Îndurerată, iar zîmbetul de mucava mi se risipi. Domnișorul Tomás mi-a zis că e foarte ocupat și că nu vă poate primi acum. — I-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
apoi m-am tîrÎt pe scări În jos. Ploaia continua să se Întețească, implacabilă. M-am Îndepărtat În josul străzii. CÎnd am dat colțul, m-am oprit și m-am Întors o clipă. Mi-am ridicat privirea spre apartamentul familiei Aguilar. Silueta vechiului meu prieten Tomás se contura În fereastra camerei sale. Mă contempla nemișcat. L-am salutat cu mîna. Nu mi-a răspuns. După cîteva secunde, s-a retras Înăuntru. Am mai așteptat vreo cinci minute, În speranța că-l voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]