4,151 matches
-
preponderent negativă a disciplinei corporale. Pe harta genealogică a instituțiilor moderne ale persecuției și supravegherii (cum sunt închisoarea ori spitalul psihiatric), el identifică urmele unor structuri ecleziastice de înregimentare a subiectului uman plecând tocmai de la aceste foarte precoce „tehnologii ale sinelui”. Sociologul francez bănuiește în spatele formelor compact organizate de autoritate ierarhică un mecanism secret al voinței de putere și al dorinței de excludere 2. Ca și decizia metodologică de a imagina un „subiect ideal” care ar putea suferi mutația culturală a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
faptul că diferite scheme teologice pot oferi sens unei practici ascetice aproape identice. În cazul Părinților deșertului, am observat că diferite manifestări encratice puteau fi marcate de o viziune teologică identică (cel mai probabil de inspirație alexandrină). Revelația Sineluitc "Revelația Sinelui" În lumina acestor precizări, vom putea spune că analiza lui Michel Foucault rămâne opacă față de un dublu fenomen. Mai întâi, este vorba despre relativismul moderat al tradiției creștine primare cu privire la tehnicile de „stilizare personală”. Variind de la un om la altul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
început al mântuirii noastre”. Fără trup, accesul la adevăratul „sine” al omului rămâne blocat tout court. Această înțelegere a corporalității îndumnezeite este imposibil de găsit în tradiția clasică a elenismului târziu. Din fericire, numai o asemenea corporalitate este constitutivă pentru sinele nostru adânc, acel superior summo meo et interior intimo meo despre care vorbea Augustin în Confesiuni (III.11). Cel care a interpretat mai adânc angoasa omului european în fața corporalității din perspectiva unei reflecții fenomenologice asupra ipseității este filozoful Michel Henry
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și celălalt?”1 Posibilitatea nu este deci o categorie predominant teoretică, ci înrădăcinată mai degrabă în fondul patetic al corporalității subiective. În câteva clipe, prin imanența angoasei, proximitatea corporală poate decide totul sau nimic pentru fiecare dintre cei doi actori. Sinele fiecăruia își croiește destinul în funcție de felul în care o posibilitate sau alta va fi închisă ori deschisă. Orice posibilitate teoretică lipsită de oportunitatea întrupării rămâne o simplă fantezie. Angoasa care însoțește relația erotică conduce la o suspendare parțială a sinelui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a întinde mâna (sau de a face orice altceva, în sens tehnic, aplicat și concret), puterea de a putea în genere este responsabilă pentru vertijul necontrolat al angoasei. Contemplația acestei pure posibilități - înaintea oricărui calcul sau intenționalitate precise - trasează conturul Sinelui. Angoasa ne individuează numai prin mijlocirea corporalității subiective. Actualizarea unei potențe se face doar în limitele corporalității. Întrucât precedă orice acțiune, angoasa nu poate primi încă o determinare valorică; angoasa este, de fapt, penumbra originară a libertății. Imanența angoasei ne
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
3, în opinia lui Michel Henry, decât printr-un prealabil exercițiu al intercomuniunii („iubirea poate”4). Intersubiectivitatea reală presupune părtășia celor două afecțiuni fundamentale ale corpului transcendental - bucuria și suferința - în care alteritatea celuilalt poate fi altfel resimțită. Pentru descoperirea sinelui sunt necesare nu doar impresiile originare ale afectivității pure, ci bucuria și suferința. Asceza intervine prin resortul corpului subiectiv tocmai în punctul dezvrăjirii iluziei erotice. Înfrânarea cenzurează dorința de eliberare de angoasă prin saltul facil în vertijul iresponsabil al păcatului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ce este Viața care ne (re)dă pe noi nouă înșine”2. Acest „Sine” revelat prin autoafectarea (sau întruparea) Vieții în corpul nostru transcendental prin tonalitățile perfect gratuite ale bucuriei și suferinței (lipsite de vreo motivație rațională) nu seamănă cu „sinele” mundan și reflexiv descoperit de Epictet sau Marcus Aurelius printr-o viață detașată, departe de tumultul lumii. Pentru Michel Henry, ca și pentru primii creștini, cele două tonalități fundamentale se nasc la răscrucea dintre patosul afectivității (prin depășirea orizontului mundan
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
arată deci în ce măsură raportul între creștinism și epoca clasică a fost unul de discontinuitate: distanțarea ascetică față de fenomenul sexualității are, în patristică și filozofia greacă, motivații și intensități diferite. Aceste viziuni ontologice contrastante sunt subîntinse de două concepții distincte asupra „sinelui” și „corporalității”. Ultima lucrare a lui Michel Henry poate fi văzută ca o încercare de a reabilita percepția patristică (atât dogmatic-teologică, cât și practic-spirituală) asupra corporalității. Comentariile sale sunt un serios avertisment dat oricărei analize superficiale, de tip sociologic, a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
preface orice experiență într-un joc retoric de aparențe. Cele mai multe întâmplări ale vieții sunt înrobite unei impure exteriorități, reflectată în planul idealităților (limbaj, semnificații, categorii) și al materialității (corporalitate, emoții, imagini). În lume, lucrurile sunt deja despărțite de sine, dacă „sinele” lucrurilor 2 este înțeles aici ca „nucleu” al fenomenalității: „Venirea la apariție în acest «în afară de sine» al lumii înseamnă mai degrabă că lucrul însuși este aruncat în afara lui însuși, fracturat, frânt, scindat cu sine, despuiat de realitatea proprie, în așa
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Lebenswelt), ci lumea este a Vieții. Adevărul oricărui fenomen, în puritatea sa originară, nu poate fi decât revelația a ceea ce îl face posibil: Viața. Dar adevărul Vieții, spre deosebire de cel al lucrurilor, nu mai trimite spre altceva decât spre propria esență, Sinele donației primare - pliul fenomenalității 1. Iar dacă această Viață are un Sine, El poate fi numai rezultatul unei autoafectări interne, a cărei dinamică eternă presupune o naștere 2. Integrarea dinamicii afective la nivelul transcendental al Vieții i-a permis mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Michel Henry, ratarea confruntării cu acest Adevăr - pogorât printre noi „în carne și oase” - ne-ar putea face să credem că esența vieții este rezumată de o ecuație chimică (satisfăcută, eventual, de specia procariotelor). Această coincidentia oppositorum din procesul regăsirii Sinelui uman prin/în autoafectarea Vieții sau, mai precis, descoperirea adevăratei condiții filiale a omului prin Iisus Hristos indică ferm caracterul personal al experienței Vieții. Experiența Vieții ar trebui să coincidă întotdeauna cu o recunoaștere și, cu atât mai mult, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cea garantată de, prin, și mai ales în conștiință. Resimțindu-mi propriul trup, un întreg rezervor patetic de afectivitate se dezvăluie Sinelui „mai adânc decât sine însuși” (Augustin), mai viu decât conștiința. Înainte de a fi într-o lume de reprezentări, Sinele întrupat resimte viața care dezvăluie esența corporalității infinit mai profund decât eul conștiinței transcendente lumii (cuplată în actele noetico-noematice ale intenției de semnificare și ale intuiției saturante). Ambiția lui Michel Henry a fost aceea de a transgresa - din interiorul strict
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mai dificil de acceptat de către fenomenologii contemporani, întrucât Henry pare să enunțe premisele unei ontologii holiste a participației, în care realitatea generică nu poate fi explicată prin ea însăși, pentru că nu este niciodată ea însăși. Ipseitatea cărnii, ascunsă în memoria „sinelui”, nu e acoperită de identitatea ego-ului (ulterior divizat de psihanaliză în sfera conștientului și, respectiv, a inconștientului). Viața care atinge trupul înainte de formarea conștiinței și structurarea categorială a acesteia nu are memoria aditivă a temporalității: din perspectiva ei, între punctualitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Viața să fi luat trup, fără ca prin aceasta ceva anume din esența procesului de autoafectare a Vieții să se altereze. Captarea acestei posibilități nu mai poate aparține gândirii economice sau calculatorii, ci numai unei disponibilități lăuntrice similare „afectului”, prin care Sinele, rezultat din autodonația Vieții originare, S-a arătat apoi în carne și oase: o disponibilitate măsurată așadar prin afectivitate. Căci, pentru întâia oară, sesizăm că actul pur al apariției nu este indiferent față de conțintul acesteia, precum în cazul fenomenelor lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau a impresiei reale în absolutul apariției sale fenomenologice. Dar există și o cale inversă, dinspre experiența suferinței lăuntrice către experiența durerii fizice (fără agent extern). Fenomenologia nu poate ignora, pe de altă parte, experiența suferinței în interioritatea profundă a sinelui, care, deși însoțită de durere în trup, nu e cauzată de nici o violență externă, la nivelul epidermei. Poate fi aici vorba despre suferința devenită cosmos spiritual în poezie 1, în „sarcina gândirii”2 și, mai ales, în experiența crucifiantă a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de nici o violență externă, la nivelul epidermei. Poate fi aici vorba despre suferința devenită cosmos spiritual în poezie 1, în „sarcina gândirii”2 și, mai ales, în experiența crucifiantă a rugăciunii 3. Prin urmare, durerea trupului nu determină univoc suferința sinelui. Durerea survine într-un lanț de cauzalități și se menține la o apreciabilă distanță față de sine, ceea ce înseamnă că ea este fructul unei heteroafectări a trupului de către ceva exterior; pe de altă parte, suferința în care cel care afectează și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
gustul așteptării și în promisiunile noutății? În cazul întâlnirii erotice genuine, „un amestec de atracție și repulsie în fața necunoscutului” generează vertijul anxietății 1, pe care nici o ideologie subiectivă nu-l poate atenua. Cum se explică acest lucru? În primul rând, „sinele” resimte o „capacitate de a putea” (singura capacitate reală) care dezvoltă abilitatea trupului de a se deplasa, a atinge etc. Angoasa e plăcută, întrucât promite, iar ceva vulgar juisează în noi când stăm sub regnul posibilității nelimitate. Angoasa e nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ceva vulgar juisează în noi când stăm sub regnul posibilității nelimitate. Angoasa e nu mai puțin dureroasă, întrucât în orice putere de a acționa se naște un zvon al păcatului, un risc al eșuării. În turbionul angoasei, sufletul își decide sinele, așa cum ispitirea lui Adam a decis istoria umanității („fiecare dintre noi înțelege cum a intrat păcatul în lume doar prin el însuși” - Kierkegaard). Dincolo de toate preliminariile seducției, instinctul univoc al posedării e orchestrat de sentimentul puterii și al atracției (plăcerea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fiecare dată când aduce jertfa de taină pentru „tot poporul” și „întreaga lume”. Contrar oricărei utopii, dar fidel vechilor profeții biblice, „tărâmul făgăduinței” se înfiripă din carnea inimii care a cunoscut rugăciunea pentru întregul Adam1, reconciliind în Hristos omul cu sinele propriu, cu semenii și cu întregul cosmos. Creștinismul nu este o nouă doctrină morală, fie ea pacifistă, ci revelația supremă a unui nou mod de existență guvernat de iubirea divină. În fluxul și refluxul incoruptibil al acestei dăruiri de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fi refuzat dreptul la unicitate nu mai contează. Microbii poftei insidioase omoară visele aerisite ale oricărei purități. Proximitatea dobândită printr-un ieftin rapt comercial coincide cu maxima distanțare de celălalt. Scursurile de neant refuză spectrul întregirii conștiinței și al lărgirii sinelui. Ființa nu are nici paznic, nici stăpân. Libertăți defrișate bezmetic otrăvesc credința, speranța și iubirea. Se lărgesc doar marginile „tărâmului neasemănării”. Dreptul de a trăi strâmb se exercită fără suspine și fără regrete. Indiciile dezertării sunt unanime. Timpul morții lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dintre «metodă» și «adevăr»” a apărut inițial cu titlul lărgit, ca postfață a volumului Andrew Louth, Deslușirea Tainei. Eseu despre natura teologiei, trad. rom. de M. Neamțu, prefață de Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, pp. 227-286. • „Nașterea sinelui și dilemele corporalității” a apărut inițial în A. Tat (ed.), Studii de filozofie contemporană, vol. 1, Editura Napocastar, Cluj-Napoca, 2005, p. 75-107. • „«Născut, iar nu făcut». Patosul Vieții la Michel Henry” a fost publicat pentru prima oară în Studia Phænomenologica
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
paradoxului 97 Traducerea dialogului 99 Vocația peratologică a matematicilor 102 Perspectivismul epistemologic 107 Michael Polanyi (1891-1976) 113 Conștiința focală versus conștiința subsidiară 114 Cunoașterea tacită 117 Rațiunea crucificată și „arhivele tradiției” 121 Denunțul plictisului 126 Cheia alegoriei 128 IV. Nașterea sinelui și dilemele corporalității 131 Subiectul descărnat 131 Ambiguitatea erosului păgân 133 Noutatea creștinismului: asceză și teologie 139 Revelația Sinelui 144 Concluzii 151 V. „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henry 153 Biografice 153 Darurile marginalității 155 Revelațiile imanenței
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
libertăților democratice; evidențierea onoarei și demnității unui popor. Pascal a propus o teorie generală a intereselor, în care cultura secolului al XVIII-lea trebuia să răspundă la armonia dintre interesul individual și cel colectiv cu privire la capacitatea de îndeplinire socială a sinelui și la posibilitatea de a acceda pe această cale la bunăstare. Pedagogul Claparède spunea că: "Interesul este ceea ce reține atenția la un moment dat, ceea cea are o valoare de acțiune care răspunde la o nevoie. Obiectul care este capabil
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
obraz goană ovală... Treptat, imaginea care se impune e, totuși, cea a contemplatorului oprit la porțile cetății Un străin la poarta orașului, cum sună un titlu de sonet -, oarecum blocat În acțiunea sa de tentația, mai puternică, a Întoarcerilor spre sinele tulburat, către "lăuntricul zvon" și "lutul scoică" spre care descinde sîngele ca spre un hățiș", contrazicînd sau punînd sub semnul Întrebării voința prezumtivului erou-cavaler. O zi, o buclă pe acest tăiș? Acum, ca la-nceput, a cîta oară? Pasăre, sîngele
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
în viața sa, ci mai degrabă una superficială. Acest lucru poate fi comparat cu cele două povești ale vieții din secțiunea a doua acapitolului 5. 2. Termenul relațional se referă la accentuarea dimensiunilor interpersonale mai degrabă decât a celor ale sinelui. Pentru clarificarea teoretică a termenului, vezi Gilligan (1982), Miller (1986) și Josselson (1992). 3. Un material excelent privind acest aspect este Rogers et al. (1999). 4. Cititorul trebuie să-și amintească de faptul că interviul cu David a fost redactat
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]