2,599 matches
-
felul de cursuri stupide, ținute de conferențiari vibrând de o ascunsă și permanentă frică de „unii” dintre nu foarte curații studenți din bănci, membri sau secretari UTM, cu „legături” la raion sau municipiu... Speranța?! Da, cred că speram atunci, sărac, singuratic și „exclus” de vrea două ori de la „stalinista” (facultate deă Filozofie de atunci - una dintre acuze era că-l răspândeam printre colegii mei pe „reacționarul, idealistul” Platon, unii dintre colegi - foști activiști „la Canal”, șefi de cadre, viitori securiști gravi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a te rupe și izola, de a te „Însingura” de „turma umană”, cea care-ți asigură o minimă previzibilitate În orizontul social, o, orișicum, sigură „conservare” a persoanei, „afundându-te” În „hățișurile virgine”, extrem de riscante și imprevizibile ale unei „cărări singuratice”, Întâlnind În cale, ca să zicem așa, nu puține urme morbide ale unor nefericiți „Înaintași”, „oasele” și „leșurile” Învinșilor, ale „aroganților” umanoizi care au vrut „altceva”, voind să rămână, unii dintre ei, „fideli” unor idealuri din adolescență, alții - „scârbiți”, „furioși” pe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Franței, Împreună cu soția sa Doina, ambii filologi. Pe Virgil Îl cunoscusem În țară la Începutul deceniului șapte, fiind atunci proaspăt Întors din „primul meu exil”, izolat de aproape toată lumea pentru „actul meu nebunesc de demisie”, În satul 2 Mai, unde, singuratic și fericit, respirând un alt aer moral, scriam la romanul Îngerul de gips, prin care voiam să contrazic zvonul pe care intoxicarea securității Îl pusese deja În mișcare, că aș fi „alienat mental”. Aici, În satul 2 Mai, a poposit
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a Înlocuit pur și simplu pe acesta cu șeful Întregii securități, cu Pleșiță, ridicându-l brusc În grad pe Dorobanțu și oferindu-i anchetatorului brutal al lui Goma o calitate În plus: cea de tenisman! 9 Eram mai degrabă un singuratic În primii mei ani la Paris, Înainte de a găsi un editor pentru cărțile, romanele mele apărute la București - unul dintre faptele agravante care mi se imputau de către vechea emigrație era de a voi să editez În capitala Franței cărți apărute
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
execuție al soților Ceaușescu, un plutonier, declarând la televizor că soldații din subordinea sa au tras fără să aștepte ordinul de foc, de teamă, spunea subofițerul, că acest ordin nu va veni și „cei doi vor scăpa!”...Ă ...Eram destul de singuratic la Paris, cum o spuneam, dar eram astfel și la București. Eram liber, e adevărat, dar, mai mult sau mai puțin, eram astfel și În țară, și am mulțumit mereu Proniei sau Zeilor - cum o fac și azi! - că mi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Pentru un scriitor, o spun mereu, vocație Înseamnă „să scrie și să publice cu regularitate”, indiferent dacă are sau nu „inspirație” și mai ales dacă nu are, deoarece atunci se arată cu adevărat semnul profesionalismului autentic. Numai soldatul și ciobanul singuratic, sălbăticit de natură și de stricta apropiere a animalelor cântă când le este dor, născând folclorul oral și muzical; noi, scribii, spre deosebire de cei antici, babilonieni sau egipteni, consemnăm nu recoltele, birurile sau amenzile, ci „pictăm societatea și moravurile”, „purtăm o
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care presă să publice? Cei care Îl condamnă pe un tânăr scriitor, pe un pictor, sau pe un muzician că vrea să-și facă publice creația de Început, când milioane de fantasme și Îndoieli Îi traversează spiritul și nopțile-i singuratice sunt, de obicei, ne-creatorii, cei care n-au trăit nici un ceas dorința irepresibilă de „a fi” și În această ipostază, a creației, o veleitate splendidă, care nu numai că este o a doua naștere, dar o și legitimează pe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
realități, unei ordini a lucrurilor pe care, iată, nimeni nu numai că nu o mai pune la Îndoială, dar care are mari șanse să devină istorie! Sigur, o formă a cinismului, dar se pare că În lagăre, pușcării sau locuri singuratice, damnate, cinismul, un anume „cinism vesel, Înțelept”, poate ține loc de... curaj, speranță, demnitate chiar! Da, cinismul poate ține uneori loc de demnitate, iar aceasta pot s-o Înțeleagă numai cei care au trăit această realitate „imposibilă, absurdă”, care, Însă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
simțit propriu-mi vitalism, acordul meu cu lumea - așa cum e! -, cu istoria, chiar și cu barierele iscusite până la o anume, certă, senzație de „absurd” pe care mi le-a ridicat În cale, ca... pe o vină! Eram un fel de „singuratic” În această profesiune de credință existențială, o singurătate ce se adăuga altor singurătăți, cele ale profesiunii, vocației, carierei!... Ale temperamentului „postromantic” sau, mai știi, „preromantic”, cum Îmi place uneori să glumesc. Doar pe jumătate!... Viața noastră, a scriitorilor, a artiștilor
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a materializat prin câteva cărți despre "viața" poetului (Agatha Grigorescu-Bacovia, Mihail Petroveanu, Gheorghe Pătrar, Liviu Chiscop, Constantin Călin). Cartea acestuia din urmă, Dosarul Bacovia I. Eseuri despre om și epocă, pune capăt oricărei îndoieli cu privire la posibilitatea unei singure biografii a singuraticului nostru poet. E, negreșit, o performanță în domeniu și o dovadă că "umila" "Cenușăreasă" ("varianta masculină și literară", cum spune Theodor Codreanu) are, de fapt, o biografie "palpitantă". Nici o incompatibilitate, se vede chiar de acum, între om și operă sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai funest (?) poet din istoria literaturii universale. Cam aceasta este povestea, domnilor: Bacovia nu a apărut în literaturile franceză, engleză, germană, americană, rusă, ci în "marginala" limbă română, cum ne plânge pe umeri Emil Cioran. Scriitor de anvergură universală, poetul singuratic de la Bacău, fiindcă așa a vrut el să fie un solitar, a meditat profund la destinul său de om, de poet, de "ființă" întru moarte, rezultatul fiind o operă capitală, căreia, cu un talent literar excepțional, Theodor Codreanu îi trasează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Sunt vechi, domnule!"), un "clasic", totuși începător de vreme literară nouă (cf. Modernitatea clasicului Caragiale, Caragiale și începuturile literaturii europene moderne, Caragiale și vârsta modernă a literaturii etc.). Cât despre Bacovia, el se afla la început de veac XX, un singuratic absolut, parcă rătăcit în vâltoarea unei lumi în schimbare. Mai mult, vorba lui Theodor Codreanu, el și-a făcut din categoria cronotopică a târziului stâlpul de susținere a lumii sale. După 1900, vremurile capătă o altă turnură, mai agitată, fapt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rol în această privință (Lina Codreanu). Planul social-politic îl deprimă și luciditatea, prezentă chiar în linia melodică a unei mari iubiri ("o iubire e un cântec"), îl însoțește durabil în confruntarea cu iraționalitatea unui sistem aberant. Firea sa de "nemulțumit singuratic" îl conduce spre o judecată severă a României socialiste conduse de Ceaușescu: o țară condusă tiranic, o presă mincinoasă, familia în disoluție. În concluzie, "Castelul lui Kafka e singura dintre lumile posibile". Soluția preconizată, la acea oră, de tânărul Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și pe omul de lîngă mine îl mînă o atitudine, mă întorc numai către tovarăș, te înjur că te dau afară cu poliția dacă deschizi gura! bate șaua, scenetă efemeridă, să priceapă iapa schimbului de amabilități care umplu sala, jandarmul singuratic nu face observație celui de pe trei scaune, Iuon al tău șî Duore, în fine!... sta a lu' Fănică a lu' Cocean, a plecat Zane șî cu Andrei, se întîlnesc Andrei și Zane! Uite, ieșii, dom'ne, la capu' acela, capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
gardul de cărămidă, iarbă tunsă, galben lămîi pe corpul central, fostul complex agricol tip cu distribuțiile orizontale în estetic, înainte de Beclean, km 304, mult în afara satului, în trening vine fuga pe cotul șoselei, România mai lasă româncelor potențialul de populare, singuratica barză în zbor, de trei ori la fel peste zi, anexa lună la dealul negru, poale de pădure a treia parte din jos, demnitatea țării ce reușește o înmormîntezi în comorile umanității, din Sărățel ambiguu, carnația mișcării trei metri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
țigară și mobil, mesaj care mă enervează, nu-mi dădeam seama de ce nu răspunde imediat, vorbea cu taică-său la telefon, jumătate de oră, el, care nu vorbește cu taică-său mai mult de cinci minute! privim împreună ecranul, stea singuratică pe cer, singura artificială, răbdare, aceste căi pot fi denunțate că sînt greșite! încetinește la racord Pașcani-Triaj, tricolor stins în pămîntiul lunii pe sol, "Centrul De Instruire În Panificație" greșelile majuscule, uriașii momentului pe Valea Siretului, trenul pe primele pante
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
amestecă brazii, urcă un singur vîrf din lanțul lor, cetatea de stîncă ocolind pe latură cu fluturi roiuri în dreptul ei, jet de bimotor și nor deasupra, scara mai sus s-a închis albastră cu cerul, Sighiștelul pe triunghi albastru, autoturism singuratic de Iași într-un salon fără întîmplare, șoferul s-a fost uitat conducînd de trei sferturi de oră, încetățeniți brazii peste tot, intervin plaiurile, stațiunea, vile în construcție, Vîrtop schi 2 km, Ocolul silvic Gîrda, dacă și moții sînt de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
o infinită frumusețe, nici noi nu sîntem scoși din acest minunat decor și, prin urmare, ne angrenăm în vibrații sentimentale, pe care le credeam adormite pentru totdeauna. Copoul devenise ce-a fost și chiar mai mult decît atît și atrăgea singuratici dispuși spre meditații profunde. Flori, mai ales trandafiri, creau covoare paradisiace pentru cei cu sensibilitate peste medie, ca mine. Proaspăt răcoriți cu apă binecuvîntată, multicolorii trandafiri păstrau bobițe cristaline pe gingașele lor petale. Unii dintre ei, mai sofisticați, împrăștiau generos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care îl produceam era anemic rău și efectul asupra jivinei era nul. Atunci făceam o ocolire plină de respect și înaintam hotărît spre destinație ca Ana meșterului Manole. Din alt unghi remarcam uneori că foșconitorul era un cerb uriaș și singuratic și atunci inima se așeza la loc. Acum să nu credeți că îmi era teamă de domnul lup. Nici vorbă. Teama provenea din cauza lui Moș Martin, văzut adesea de pădurar pe acolo. Eh, pădurarul avea pușcă.... gîndeam invidios. Poteca sfîrșește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Plăcerea grupului nostru era să pescuim. Era un paradis pentru cei care erau pătimași de acest sport. Am prins mulți pești și toți erau mai mari decît noi. Seara m-am dus singur să vizitez un indian bătrîn și foarte singuratic. M-a primit într-o colibă rudimentară, dar surprinzător de călduroasă. Eu nu vă pot înțelege pe voi, albii, îmi spune bătrînul. Din ce motiv? Sînteți altfel de oameni. Eu mă duc, prind un pește și vin acasă. Mănînc din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a familiei Barrera. Copiii s-au lăudat la școală că va veni tăticul cu mașina după ei...Pornesc în aventură. Rîd, cîntă și un mic ventilator instalat pe bord îi răcorește. Merg spre bătrîna La Habana! Peisaje, cu palmieri imperiali, singuratici, cu mango plini de fructe, cu grădini pline cu arbuști încărcați cu fruta-bomba dau iluzia că zboară înspre înapoi. Mașina pufăie voinicește și la una din roți se aude "hoașca, hoașca" în ritmul învîrtirii. Un rulment la roata din spate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mâna ta n-ar intra în joc și mâna unui înger... E adevărat că și monahul creștin pare, uneori, să fie echivalentul duhovnicesc al stoicului aplecat asupra sinelui propriu. Că și el pare, uneori, un „împătimit“ de mântuire, un aspirant singuratic la Rai. Dar asta deschide o dezbatere pentru care, în spațiul acestei rubrici, nu mai e, deocamdată, loc. Semnele timpului Dacă, ajuns la o anumită vârstă, te trezești bombănind tot mai des vremurile și noile generații, e bine să știi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
tip speculativ, nu circumscrie o disciplină intelectuală dedicată unui adevăr abstract. În joc sunt întrebări ultime, cu importante consecințe existențiale. Și peste tot în lume reflecția religioasă implică participarea la un cult, asumarea directă a unui parcurs ritual. Religiozitatea vagă, singuratică, „neînregimentată“ e, de regulă, divagatorie, dacă nu smintitoare. Ea se întemeiază pe convingerea, vanitoasă, că eul privat, individualitatea țanțoșă au „dreptul“ și resursele necesare pentru a „accesa“ Duhul, deși acesta e, prin definiție, o instanță comunitară. Nu e mai puțin
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cu trei picioare secrement efortul de a realiza o lucrare dificilă sfara lui independent, de capul lui sfleder burghiu slăbănog deșirat spoit văruit stelaj dulap de bucătărie staghilă scîndură la pat așezată la perete pentru protecție împotriva frigului stingheriu singur, singuratic strai plapămă din lână străjac saltea cu paie stropșit zdrobit struț chiflă, folosită la pomeni sucăciță bucătăreasă, femeie ce servește la mesele comune la țară surupiș prăpastie S șerpar cingătoare, curea lată din piele, chimir șfencuri figuri ce se fac
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
pe drumul cunoscut, mai apoi pe cărări tăinuite, numai de el știute, zăbovind prin zăvoaie și ascultând freamătul codrului, pentru ca să ajungă în cele din urmă să traverseze drumul Sucevei și s-o pornească spre mătușile sale de la Agafton. Schitul acesta singuratic a avut printre maicile sale două dintre surorile Ralucăi: Olimpiada 28, femeie citită și inteligentă, care a și ajuns stareță, și Fevronia, care se remarca prin firea ei originală, căci s-a fotografiat 29 spune Matei într-o scrisoare, ba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]