2,106 matches
-
instabilități politice pe plan intern, care lua o amploare din ce în ce mai mare. La primele alegeri parlamentare din 6 iunie 1920, coaliția de la Weimar a pierdut peste o treime din voturi și majoritatea mandatelor în favoarea antirepublicanilor, liberalilor de dreapta din DVP, a social-democraților independenți și a comuniștilor (care au intrat prima oară în Parlament, cu patru reprezentanți)587. În perioada 1919-1923 s-au înregistrat deja multe atacuri la adresa Republicii. Presiunile "Corpurilor Libere" conduse de Kapp (1920-1923) și refuzul armatei conduse de generalul von
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
de la Weimar intrase într-o perioadă de stabilizare, aceasta era doar aparentă. Urmările politice s-au putut recunoaște în rezultatul alegerilor prezidențiale din 1925, care au confirmat alunecarea spre dreapta a Republicii 590. După moartea celui dintâi președinte al Reich-ului, social-democratul Frederic Ebert, președinte a fost ales fostul mareșal Paul von Hindenburg, candidatul naționaliștilor (1925)591. Dacă a respectat strict Constituția, el nu va proba niciodată o reală simpatie față de instituțiile republicane. Republicanii suportau și acuzele cu privire la încheierea Tratatului de la Versailles
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
februarie). Pentru a-și materializa planurile, Hitler trebuia să acapareze Parlamentul. Alegerile, stabilite pentru 5 martie 1933, nu au adus majoritatea confortabilă pe care NSDAP o visa pentru controlul Reichstag-ului (doar 43,9%). Împiedicându-i pe comuniști și pe social-democrați să participe la redeschiderea Reichstag-ului (23 martie 1933, Potsdam), Hitler a promulgat legea de inabilitare a Parlamentului, astfel încât putea promulga orice lege fără acordul acestuia. În consecință, într-o perioadă scurtă, până în vara anului 1933, conform legii din 14
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
și Wilhelm Pieck, au fost refăcute Partidul Social-Democrat (SPD), Partidul Democrat-Creștin și Partidul Liberal. La 14 iulie 1945 aceste partide au hotărât formarea Frontului Unit al Partidelor Antifasciste și Democratice, în scopul reconstruirii țării pe baze democratice. Totodată, comuniștii și social-democrații au început tratativele pentru fuzionare. În aprilie 1946, după un congres comun desfășurat la Berlin, s-a format Partidul Socialist Unit din Germania 800 sau SED (Sozialistische Einheitspartei Deutschlands). În octombrie 1946 au avut loc primele alegeri provinciale și municipale
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
se aseamănă mai degrabă cu Portugalia și s-ar putea încadra în categoria consolidării prin intermediul statului. Ar trebui menționat și rolul-cheie jucat aici de un lider ca Papandreu. O poziție care poate fi considerată mult mai importantă este cea a social-democratului Cavaco Silva în Portugalia sau cea a democrat-creștinului De Gasperi în Italia, ceea ce ar conduce la clasificarea Greciei ca exemplu de consolidare carismatică, înțeleasă ca subcategorie a consolidării prin intermediul statului. Cel puțin în cazul grec, dar și în alte situații
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Legitimarea inclusivă, exclusivă anterior, a creat condiții pentru "dezghețarea" unui electorat moderat capabil să-și exprime nemulțumirea. Au urmat sciziuni și criza democrației creștine, precum și dispariția socialiștilor și a altor parteneri tradiționali mai mici, cum ar fi republicanii, liberalii sau social-democrații. Dar acest lucru s-a datorat contextului favorabil dezancorarii, marcat de dispariția anumitor condiționari și apariția unor factori stimulativi. În ordine cronologică, primul factor a fost păstrarea, în memoria colectivă, a fascismului. De la nașterea sa la mijlocul anilor patruzeci, democrația italiană
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
să ne amintim de Huntington (1968: 461): "Organizarea este drumul spre puterea politică, dar este, de asemenea, fundația de stabilitate politică", și, mai departe: "Cine organizează politica controlează viitorul". 40 Este faimosul termen folosit de Roth (1963) cu referire la social-democrați în timpul Germaniei Wilhelmine. 41 Problema autonomiei și a controlului este dezvoltată de Dahl (1982), care subliniază implicațiile normative pentru regimurile democratice. 42 "Sectorul" de grupuri de interese organizate și neorganizate, ca și cel de "mișcări", poate fi foarte complex și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
intelectuală pentru politicile economice care se aflau la baza statului bunăstării sociale, pledând în favoarea intervenției statului atât pentru a compensa căderea pieții cât și pentru realizarea rezultatelor economice pozitive, cum ar fi crearea de locuri de muncă pentru toți cetățenii. Social-democrații suedezi au venit la putere în timpul anilor 1930 și au înființat ceea ce a constituit probabil primul stat al bunăstării sociale complet din lume, iar politica Noului Curs a lui Roosevelt a reprezentat punerea în aplicare a acelorași idei dar într-
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
una dintre ideile și politicile din pachetul standard neoliberal de astăzi, ți s-ar fi râs în nas sau ai fi fost trimis într-un ospiciu. Cel puțin, în țările occidentale de la acea vreme, fiecare individ era un keynesian, un social-democrat sau un social creștin-democrat sau vreo umbră de marxist. Ideea potrivit căreia pieței ar trebui să i se permită să ia decizii sociale și politice majore, ideea potrivit căreia statul ar trebui să-și reducă în mod voluntar rolul jucat
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Eminescu, iarăși, socialiștii văd catastrofa, "moartea chiar a existenței noastre naționale", dacă programul lor nu se aplică imediat 2 . * Așadar, socialiștii, deși profesau social-democratismul, în realitate vorbeau în numele și în favoarea claselor apăsate, "reacționare", și cele mai românești. Ei profesau, ca social-democrați, "internaționalismul"... Vom vedea că, în fond, ei n-au fost internaționaliști. 1 Ibidem, p. 414, 434. 2 Ibidem, p. 404, 423, 426, 434. Pentru aceasta, să vedem atitudinea lor față de alte probleme - acolo unde, nefiind vorba de politică, unde programul
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Gramsci, rămâne, ca și Marx, pe teren comunist (folosesc termenul în sens marxist, nu leninist): capitalismul trebuie depășit, nu doar recosmetizat, pentru abolirea verosimilă a distincției dintre subiect și obiect. Gramsci nu este și nu trebuie confundat deci cu un social-democrat, deși maniera în care a "democratizat" comunismul a creat o fertilă tradiție intelectuală occidentală care nu are nimic de-a face cu "ideologiile", cu atât mai puțin cu cele totalitare. Cel mai mare pericol care amenință filosofia practicii este acela
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
un sentiment al propriei superiorități intelectuale și manifesta deseori un comportament intempestiv, presărat cu inițiative personale neaprobate în prealabil de către partid. Gheorghiu- Dej nu ezita să îl admonesteze pe Pătrășcanu în exteriorul partidului. La o ședință comună a comuniștilor și social-democraților din toamna anului 1944, pe atunci încă aliați, Dej răspundea unor nemulțumiri ale social-democraților referitoare la ministrul Justiției cu următoarele cuvinte: "Pătrășcanu nu înțelege să stabilească cu mine lucrurile înainte de a intra în ședință" (Ciuceanu, Lungu: 2003, 83). În raport cu colegii
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
inițiative personale neaprobate în prealabil de către partid. Gheorghiu- Dej nu ezita să îl admonesteze pe Pătrășcanu în exteriorul partidului. La o ședință comună a comuniștilor și social-democraților din toamna anului 1944, pe atunci încă aliați, Dej răspundea unor nemulțumiri ale social-democraților referitoare la ministrul Justiției cu următoarele cuvinte: "Pătrășcanu nu înțelege să stabilească cu mine lucrurile înainte de a intra în ședință" (Ciuceanu, Lungu: 2003, 83). În raport cu colegii săi care vor alcătui noua elită a partidului, Pătrășcanu probase indiscutabile calități intelectuale, dar
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
o parte din drumul nostru spre o democrație politică și socială, spre o societate fără exploatați și explatatori (Documente ale Partidului Comunist din Spania: 1976, 11-12, 30-31; Leonhard: 1979, 334-335). În definitiv, capitalismul trebuia surmontat, nu doar "administrat", așa cum procedau social-democrații (Carillo: 1978). Revenind la conferința partidelor comuniste europene din 1976, trebuie amintit faptul că radicala disociere de trecut a PCF, partidul comunist occidental cel mai fidel centrului moscovit, a cauzat îngrijorare și chiar indignare în interiorul elitei politice sovietice. Confruntat cu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
nu înseamnă însă că nu sunt autonome din punct de vedere metodologic și obiectual, nefiind de asemenea nici perfect superpozabile, fapt care iese în evidență mai ales în cazul socio-constructivismului, teorie a RI care ar putea fi revendicată și de social-democrați, dar și de liberalii egalitarieni care se plasează în tradiția filosofiei politice rawlsiene. Pentru a angaja modelul metodologic dominant în RI, acela al imaginilor sau nivelelor de analiză waltziene studiul de față se plasează între explicațiile simpliste de tip psihologic
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
viu să-și dorească, la un moment dat, să facă și altceva. Radical altceva. După hidosul interstițiu totalitar, nu știu, dar spiritul parcă vrea ceva frumos, ceva un pic mai frumos, or, a merge, iată, la senectute, tot pe mîna social-democraților noștri de peste noapte mi se pare... inestetic. Pauză. Am mai dat un timp șuturi ușoare castanelor, după care ne-am despărțit. Ne revedem tot mai rar, nu fără a ocoli vechile noastre tentații. Din ce în ce mai anemiate însă. Și ca întîlnirile să
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și Ucraina scoate În evidență votul deosebit al părților de răsărit și de apus (care făceau parte din Imperiul austriac). Amintesc În trecere și că, atunci când, după primul război mondial, partidele socialiste s-au despărțit În curentul comunist și cel social-democrat, regiunile foste austriece au optat majoritar pentru social-democrație, cele răsăritene pentru comunism. Dar, pentru a fi corect, se poate spune că și În țările occidentale la separația partidelor socialiste au dominat numeric cele comuniste. Trebuie amintită definirea regiunii de către un
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Václav Klaus și Václav Havel, președintele Cehoslovaciei (1989-1992) și mai târziu al Cehiei (1993-2003). Cu toate acestea, exista o viziune comună împărtășită atât de centru, cât și de centru stânga, cu un accent mai consistent în favoarea aranjamentelor tradiționale corporatiste ale Social-Democraților și Creștin Democraților (vezi Machonin, 1996: 31-43; Pithart & Klaus, 1996; Potůček, 1999). Situarea Republicanilor în interiorul acestei dezbateri și identificarea modului în care acest partid înțelegea democrația sunt destul de problematice. În primul rând, Republicanii au arătat un interes destul de limitat pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
majorități parlamentare evidente. Abia odată cu alegerile parlamentare din 1996, cu rezultatul lor nehotărât, a devenit prezența parlamentară a Republicanilor (și a comuniștilor) un factor de influență politică, care a contribuit la formarea unui guvern minoritar de centru- dreapta, sprijinit de Social-Democrați. Cu toate acestea, repetarea acestor impasuri politice în mai multe serii de alegeri ulterioare, urmată, în 1998, de dispariția politică a Republicanilor, sugerează că SPR-RSČ a fost doar unul dintre multiplii factori și nu factorul principal care a înclinat balanța
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
vederi se deosebesc oarecum de cele ale naționaliștilor extremi. Totuși, aceasta nu-i împiedică să afirme că țara lor luptă pentru libertate în fața voinței de dominație mondială a anglo-saxonilor. În felul acesta, singurii care preconizează o pace fără cu-ceriri rămîn social-democrații, chiar dacă și ei susțin în special prin Philip Scheidemann teza războiului defensiv. Însă majoritatea populației nu prea-i simpatizează, aplaudînd mai curînd războiul submarin în exces. Germania trebuie să înfometeze Anglia pentru că aceasta înfometează Germania. Aceasta merge pînă acolo încît
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
în numele unității naționale, face să crească resentimentele față de Prusia războinică în multe alte regiuni ale țării, astfel încît, Erzberger recomandă o pace de compromis, în perspectiva căreia, în vara anului 1917 se formează un comitet interparlamentar care îi asociază pe social-democrați cu liberalii și cu Zentrum-ul. Cît privește Austria, aceasta încearcă în zadar să încheie o astfel de pace, în vreme ce italienii sînt la capătul puterilor iar rușii intră de bună voie în revoluție pentru a ieși din acest conflict. Reabilitarea micro-naționalităților
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
dlui general N. Rădescu, a Încetat a mai exista. Nu există nici un temei politic și nici un drept statutar care să Îngăduie unui grup de membri să vorbească și să ia hotărîri În numele Comitetului Național”. Lor li s-au adăugat ulterior social-democrații Eftimie Gherman, Sașa Volman, Mihai Bădărău și doi foști subsecretari de stat, Mihai Răutu și Victor Buescu. Printre intelectualii care Împărtășeau opiniile generalului Rădescu pot fi amintiți Constantin Antoniade, Nicolae Herescu, Dinu Hiott, Leontin Jean Constantinescu, fostul atașat de presă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
căreia apăreau. Printre publicațiile românești din exil, primele editate au fost cele ale diferitelor partide sau formațiuni politice, fiecare dintre cele patru grupări politice din exil avînd la dispoziție ziare sau reviste În care Își exprima punctele de vedere. Astfel, social-democrații publicau lunar România muncitoare. Revista socială și politică a sindicaliștilor români În exil, sub conducerea lui Eftimie Gherman. Orientarea revistei s-a modificat treptat, În timp dobîndind un caracter tot mai pronunțat de analiză istorică și socială. Revista aborda teme
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
aborda teme precum istoria mișcării muncitorești, situația din România și din celelalte țări centralși est-europene, oferind totodată o utilă rubrică de revistă a presei În care erau prezentate cele mai multe dintre aparițiile editoriale ale românilor din Întreaga lume. La rîndul lor, social-democrații grupați În jurul lui Șerban Voinea au editat săptămînal, Începînd din 1950, România viitoare. Buletinul tineretului național țărănist În exil. La o primă vedere, calitatea grafică a acestei publicații denotă faptul că redactorii aveau la dispoziții suficienți bani pentru a investi
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
continuarea publicației cu același nume de la București. Unul dintre scopurile declarate ale revistei era să convingă cercurile de stînga din Franța de oportunitatea unei acțiuni occidentale În România, căci „exilații socialiști sînt În același timp și socialiști convinși. Un francez social-democrat nu poate rămîne insensibil la apelurile lor”. În fine, ziaristul Ion Dragu a publicat Cahiers Roumains, care combină articole de analiză politică cu altele de interes comun pentru exilații români. De pildă, În Cahiers Roumains a apărut un articol semnat
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]