3,853 matches
-
rîs. Aur? Nici nu-i văzuse culoarea, sau atît de puțin... Își rememora toți acei ani petrecuți cerșind cîte un bănuț cu care să-și cumpere cele necesare pentru a-și ține corect rangul. Revăzu lingourile Înfipte În nisip. Lada spartă. Celelalte trei care eșuaseră pe mal. Se revăzu pe sine Întinzînd mîna spre una din barele de aur cînd o Împușcătură spulberase nisipul, la cîțiva centimetri de el. Omul era pe jumătate ascuns de stînci. Avea o carabină la Îndoitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că mi-am lăsat Blackberry-ul pe birou. Nu am la mine decât mobilul. Vibrează din nou și mă uit la el câteva clipe. Apoi, cu o gheară în stomac, îl ridic la ureche și apăs pe Răspunde. — Bună. Am vocea spartă. Eu... sunt. — Samantha ? Glasul lui incredul îmi răsună în ureche, spărgându-mi timpanul. Tu ești ? Unde ești ? — Nu știu. A trebuit să scap de acolo. Am... fost efectiv șocată. — Samantha, nu știu dacă mi-ai primit mesajele. Dar... Șovăie. Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
el a încremenit. — Hai, măi mamă! Râde jenat. — Ei, hai, nu te prosti, dragul meu, spune Iris impacientă. Poți să ți-o dai jos o secundă. Doar n-o să ne jenăm acuma. Te jenezi cumva, Samantha ? — Îhm... Am vocea ușor spartă. Îhm... nu, sigur că nu... — Fii atentă, pe aici iese aburul. Apasă un buton de pe fier și sare un jet de aburi. Întotdeauna să verifici dacă e apă aici înăuntru... Nathaniel ! Aștept ! Prin abur, îl văd pe Nathaniel descheindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
turnat, până la și mai ales partea cu „sunt menajeră”. Ar putea să fie oricare dintre acestea. Ar putea să fie ceva mic și insignifiant. Sau poate a aflat absolut tot. Nu știu la ce anume vă referiți, spun cu glasul spart. Doamnă. — Ei bine. Se apropie de mine, fluturându-și supărată capotul de mătase. Așa cum îți închipui, sunt foarte supărată că nu mi-ai spus niciodată că ai gătit paella pentru ambasadorul Spaniei. Rămân cu gura căscată. Ce ambasador ? — Alaltăieri te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cineva ar fi aruncat o grenadă în bucătărie. Eddie se clatină vizibil. Lui Trish pare că îi fuge pământul de sub picioarele în saboți cu toc și apucă un scaun pentru a-și regăsi echilibrul. Chipul Melissei arată ca un balon spart. — Am vrut să vă spun... Îmi mușc buza jenată când le văd fețele. Tocmai... încercam să vă spun... Trish cască niște ochi cât cepele în timp ce citește titlul articolului. Deschide și închide gura, dar nu iese nici un sunet. — Ești... avocată ? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
bronz superb, scandinav și ochii mai albaștri ca niciodată. Aleargă Înspre mine. Nu Înțeleg nimic. Ce face aici ? În clipa În care ajunge lîngă mine, mă Înșfacă și mă strînge tare de tot la piept. — Slavă Domnului, spune cu voce spartă. Mulțumesc lui Dumnezeu. Ești OK ? — Connor, ce... e cu tine aici ? — Am sunat la compania aeriană ca să-i Întreb la ce oră aterizezi și mi-au spus că avionul a intrat Într-o zonă de maximă turbulență. Am pornit imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mă văd cu ea. Nu am ce altceva să fac. O să fie bine. O să fie bine. Petrecerea e uriașă, strălucitoare și zgomotoasă. SÎnt toți dansatorii, Încă În costume și tot publicul, plus alte persoane care-au venit doar acum, la spartul tîrgului. Chelnerii se vîntură Încoace și-ncolo cu băuturi, iar vacarmul e asurzitor. În clipa În care intru, Îmi dau seama că nu cunosc absolut pe nimeni. Iau un pahar de vin și Îmi croiesc drum prin mulțime, prinzînd din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ta să lași o poveste așa cum trebuie dacă Învingem, după cum tot treaba ta e să lași o poveste ca să ne slujească și dacă om pierde. Că, parcă n-ar fi bine să se găsească după aia vreun prost cu capul spart și cu picioarele rupte care să spună că am fi dat bir cu fugiții, că ne-ar fi fost teamă, că ne-am fi supus lui Scept, sau mai știu eu ce. Oricum o ieși, Însă, totul e să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
părea topit când a văzut‑o pe Rosamund Învelind Într‑un șervețel micile sfere presărate cu praf de cacao și vârându‑le În poșetă. - Ia‑le! Ia‑le pe toate! a Îndemnat‑o Ravelstein, comediantul evreu. Apoi, ridicându‑și vocea spartă, de petrecăreț nocturn: Astea sunt suveniruri comestibile. Fiecare trufă pe care ai s‑o Înghiți o să‑ți Învie În minte ospățul din seara asta. Poți să‑ți notezi În jurnalul tău intim ca să‑ți aduci aminte cât de Îndrăzneață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să fie strecurate profesorului lor, care le deschisese ochii la „Marea Politică”. Schimbările operate În ei de noile responsabilități erau vizibile. Capetele lor deveniseră mai ferme și mai mature. Și procedau absolut corect când rețineau unele informații. Știau ce gură spartă era Ravelstein. Dar și el păstra unele secrete foarte importante, informații de o natură particulară, periculoasă, care nu ar fi putut să fie Încredințate decât unor foarte puțini. Predarea, așa cum Înțelegea Ravelstein să predea, era o treabă care presupunea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
el și soția lui s‑ar fi iubit, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. - Bieții de ei se urau unul pe celălalt, a replicat Rosamund. Când citești povestea asta ai senzația că te cațări pe un munte de sticlă spartă. E un calvar. Rosamund era foarte inteligentă. Puteam nu numai să discutăm Între noi, ci să și fim convinși că ne facem Înțeleși. Acum ne ocupam de volumele pe care prietenul nostru Durkin ne rugase să le parcurgem și lucram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
dea voie să faceți chestii d-astea și mai ales în văzul lumii. Râd ăștia de voi. AL DOILEA BĂRBAT: Sunteți doi proști. Amândoi sunteți proști. Astea nu sunt chestii care se spun. Asta e o bubă care nu trebuie spartă. PRIMUL BĂRBAT: Așa vreți voi să spargeți buba? AL DOILEA BĂRBAT: Nu vi se leagă nimica. Numai vorbe și vorbe. M-am săturat. Să vă ia dracu’! PRIMUL BĂRBAT: Chiar! AL DOILEA BĂRBAT: O să muriți înghițiți de buboiul ăsta, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de exclamații și comentarii furtunoase; în acest timp CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE se plimbă ușor pe peron, apoi se așază pe fotoliul-leagăn și-și aprinde o țigară.) VOCEA IOANEI: Umbreluța mea! Bretelele! Hi, hi... VOCEA CASIERULUI: Să spargem bufetul! (Zgomote, sticle sparte.) IOANA: Tată, unde-s... HAMALUL: Aici! ȘEFUL GĂRII: Sunt bătrân, sunt prea bătrân... HAMALUL: Numai o gură... CASIERUL: Cine? IOANA: Eu! CASIERUL: Ale cui? ȘEFUL GĂRII: Toate, toate, toate! IOANA: Nu! Nu! HAMALUL: Cretin! VOCILE: Da, nu, da, nu... Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de CO2 și H2O rezultate din miliardele de focuri aprinse prin celule, cu filamentele de condens care-i umezesc mustața moale, crescută anume ca să acopere o cicatrice urâtă pe buza superioară, de când a căzut într-un ciob de la o sticlă spartă, cu bărbia țepoasă și teșită, cu obrazul flasc, cu fruntea descrețită, cu nasul lătăreț, apoi cu gâtul care îmbătrânește primul demonstrând precaritatea punților, cu umărul drept purtând un semn din naștere, cu pieptul, ridicându-se și coborându-se ritmic, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mansardei mele o ușă mică, triunghiulară, ca la intrările din colibele indienilor. M-am târât înăuntru. Când am apăsat pe comutator nici aici nu s-a aprins lumina. Lumina, câtă era, venea prin cele câteva ochiuri de geam nesparte. Cele sparte fuseseră înlocuite cu ghemotoace de hârtie, cârpe, haine și așternuturi. Vânturile nopții șuierau prin locurile rămase libere. Lumina, câtă era, era albăstruie. M-am uitat afară pe fereastra din spate, de lângă sobă, m-am uitat în jos la vraja de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
o reprezintă hoția națională. S-a furat în acei odioși ani pentru a slăbi sistemul. În mod deliberat se distrugeau, de exemplu, vagoanele de cale ferată, cu instalațiile sanitare demontate, cu mușamaua canapelelor sfâșiată, cu perdelele de la geamuri zdrențuite, cu spartul neoanelor din compartimente și multe alte de-astea, doar pentru a lovi în regimul dictatorial. „Ca să nu mai vorbim de sustrasul materialelor din construcții - continuă doctorul -, conform principiului juma’ la bloc, juma’ la casă. Blocurile alea care s-au prăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fusese prietenă cu profesorul Tomnea, care făcea cerc de arheologie și istorie locală cu noi la Casa Tineretului, că trebuia învățați uteciștii și la trecutul țării, se cunoscuse Tomnea și cu Păstrămaț, unul era cu folcloru-n Baltă, ălalalt cu oalele sparte și gropile pă deal la Cetatea Nouă, mai discutau de-ale lor, a fost odată sau de două ori și Tomnea în Baltă, n-a vrut să spună Păstrămaț ce și cum, numai zicea de Tomnea că e savant la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
unui armistițiu de trei zile semnat de curând, pe aceeași stradă pot trece două grupări rivale fără să deschidă focul, dacă merg de-o parte și de alta a carosabilului. Soldații se privesc cu ură în vreme ce ocolesc grămezile de cărămizi sparte, stâlpii îndoiți și mormanele de moloz. Fac eforturi să nu ridice țeava automatului și să-și descarce arma în dușman, pentru că ar suferi consecințele în fața liderului. În plus, sunt atât de obosiți... Ar vrea să doarmă și să viseze răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la un rezervor subteran. Am descifrat cu greu indicațiile de pe spatele mașinăriei. Scria „pentru oprirea apei din 18 aprilie 1963, pentru zilele călduroase din perioada 23-29 iulie 1971, pentru sti...” și aici literele se pierdeau. Un birou prăpădit, cu sertare sparte, mi-a atras atenția. Încrustat ca o semnătură elegantă în lemnul încă bun al mesei, am citit numele lui Eugen Păvălache. Deci am dat peste biroul lui. Ca să vezi, n-a mințit. Așa cum era de așteptat, nici un document nu supraviețuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
rău de tot, spre marea supărare a părinților mei, care nu i-au mai dat apă două săptămâni. Dar acum situația reintrase în normal și nu aveam de ce mă teme. Lumina palidă a becului cădea pe un coș de răchită spart, pe un frigider vechi și pe un contor de gaz dezafectat. Astea erau ale Rizeștilor și nu încăpuseră în boxa lor, plină ca întotdeauna, așa că le lăsaseră pe culoar. În beci era o atmosferă plăcută, iar praful de pe jos era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
câțiva metri, și aruncă o privire În jos spre ea, căutându-l pe Ruffolo. În lumina argintată a lunii, putu să vadă că era goală, dar putu de asemenea să vadă că suprafața ei era acoperită cu bucăți de cărămidă spartă, cioburi de sticlă, toate acoperite cu un strat de alge verzi. Signorino Ruffolo trebuia să se gândească mai bine dacă credea că Brunetti avea să sară pe plaja aceea acoperită de mizerii ca să stea la o palavră cu el. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
bătut cu mâna în cel mai apropiat zid și s-a făcut că nu sesizează ploaia de tencuială umedă care a rezultat în urma acțiunii lui. —Casa asta are un potențial de închiriere enorm. Gigantic. Ochii omului-nevăstuică priveau cu atenție ferestrele sparte și crestele întărite de igrasie de pe pereți. Cine ar vrea să închirieze casa asta? Nu, îmi pare rău, nu cred că mă interesează. —Păcat. Hugo i-a întors un zâmbet compătimitor, genul de zâmbet pe care îl aruncă profesorul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să agite tubul, e un tratament special de piele. Îndepărtează ridurile și dă strălucire feței. —Ei, dacă te consolează, a ripostat Hugo, fundulețul lui Theo arată foarte strălucitor. —Nu ești bun de nimic, a explodat Amanda. Râde ciob de oală spartă, i-a sărit muștarul lui Hugo. Plecarea asistentei Harris scosese la iveală nu numai goliciunea lui Hugo. Mai dovedise și faptul că nici el, nici Amanda nu aveau nici cele mai rudimentare noțiuni legate de îngrijirea unui bebeluș. Nici unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se estompează, atunci nu e meningită. În fundal, plânsetul lui Theo a trecut într-o altă cheie devenind mai intens și mai disperat. Alice a strâns din pumni din cauza tensiunii. Când Hugo s-a întors la telefon, vocea îi suna spart și abia dacă-l mai puteai auzi. Era clar că era pe cale să izbucnească în plâns. —Alice, nu reușesc să-mi dau seama dacă se estompează sau nu. Am încercat, dar nu pot. Sunt prea speriat ca să mai gândesc limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tablou de Schiele. Cearcăne întunecate îi încercuiau ochii înroșiți. Un val de tandră îngrijorare a trecut cu putere peste capul lui Alice. Femeia și-a spus că Hugo arăta de parc-ar fi fost torturat. Până și vocea îi suna spart. —Alice, a zis el pe un ton uscat care a făcut-o pe Alice să-și dorească să-l ia în brațe și să-l vindece de toate cu îmbrățișarea ei. În schimb, a șuierat: —Ce faci aici? Zâmbetul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]