3,995 matches
-
îi era tot mai puternic, iar cuvintele sale aveau o forță extraordinară, încât păreau să se ridice deasupra castrului și să se răspândească în văzduhul amurgului. — De ce să întârziem în spatele munților, asemenea cârtițelor care se ascund în gaură, asemenea copiilor speriați de povestea lupului? De ce trebuie să rămânem aici? De unde vom lua bani să-i plătim pe soldați? De unde vom lua provizii în timp ce vom aștepta cine știe câte luni ca Mucianus să străbată drumul între Byzantium și Dalmatia? Arătă spre miazăzi. Banii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aproape pe cei care aveau să ucidă sau să fie uciși a doua zi. Se știa că în timpul acestor banchete - care, pentru mulți gladiatori, constituiau o cină funebră - publicul putea să-i ia în râs pe cei care se arătau speriați, se lamentau, se îmbătau ca să uite că urmau să lupte, își făceau testamentul sau încredințau altora mesaje pentru familiile lor. Se știa că aproape toți gladiatorii se îmbuibau, fiindcă aceea putea fi ultima lor masă; doar puțini, siguri de victorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prima înfruntare, murmură Errius. A început rău, foarte rău... — Atenție! șopti Antonius, văzând cum rândurile perfect ordonate ale soldaților săi se rupeau, împinse de cavaleria lui Arrius, care încerca să forțeze deschiderea nu mai mare de zece pași. Unii soldați, speriați, urmăriți de dușmani, își abandonaseră caii și veneau în fața tovarășilor lor aliniați în formație, implorându-i să-i lase să treacă. Se năpusteau spre rândurile strânse ale formației, împingându-le și stricându-le. — Atenție! Antonius galopa în fața expediti-lor. Își oprea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
doresc atât de mult să văd cum se produce magia iernii!" Atunci, nici nu am terminat bine de rostit dorința, când, deodată, m am trezit pe un alt tărâm, unde totul era alb și strălucitor, dar era și foarte frig. Speriată, am căutat pe cineva care să-mi explice unde mă aflam. După un timp, am găsit un fulgușor de nea pe care l-am întrebat: Scuză-mă, îmi poți spune unde mă aflu? Bună! Cum adică, nu ști unde te
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
inspirație. — Da, atinge-i picioarele, se tânguiră și ceilalți pelerini, iar ea, întinzând un singur deget timid, ca un melc care iese din cochilia sa, împunse delicat un deget de-al lui Sampath. Sampath sări în sus de groază. La fel de speriată, fata scoase un geamăt slab. Pierzându-și echilibrul și papucii aurii, se rostogoli inestetic spre pământ, însoțită de tipețele mai puternice ale pelerinilor și ale familiei ei, care se năpustiră spre aceasta cu brațele întinse. Însă nu reușiră să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
toată noaptea. E ca și cum ea ar fi alături de mine în clipele mele cele mai negre, când sunt slab și mi-e frică. Selina știe ceva ce toată lumea ar fi trebuit să cunoască până acum. Știe că oamenii pot fi ușor speriați și chinuiți. Oamenii pot fi ușor îngroziți. Mie mi se întâmpla la fel, deși eu fac parte din categoria celor mai curajoși. Sau a celor mai bețivi. Noaptea trecută m-am luat la bătaie. Cum să vă spun eu: când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aruncat o privire peste umăr și am spus - nu știu de ce: vreo genă de bădăran ascunsă în mine m-a împins s-o fac - „Cară-te dracu de-aici“. L-am văzut în oglinda din spatele barului cum placă, mut, înțepat, speriat. Mi-am jucat câștigul până la 30, de la 50 la 70, la o liră 40. Am jucat din nou. Robotul s-a oprit, a înghețat și a scuipat o monedă de zece penny. Beat fiind, am pus moneda din greșeală în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se opri din legănat. — Moarte, exclamă cu groază Dolores. Moarte dinspre mare... Virgil Jones nu răspunse, căci avea gura plină de apa mării care umpluse plămânii lui Vultur-în-Zbor. Dar și el, în timp ce sufla iar viața înapoi în trupul străinului, părea speriat. — Nu, spuse în cele din urmă, impunându-și și lui, și lui Dolores să creadă. Are fața prea palidă. Un fapt remarcabil legat de sosirea lui Vultur-în-Zbor pe insula Calf: locuitorii insulei, care n-ar fi trebuit să fie surprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să te împaci cu Virgil Jones. îți uiți cam ușor vechii prieteni. Apoi, deși era imposibil, în spatele propriei imagini se văzu o mișcare. Tocmai când termina de vorbit în oglindă, văzu ușa deschizându-se. Dar e încuiată, se gândi el speriat și se întoarse repede. Ușa era în continuare bine închisă și zăvorâtă. Nedumerit, Vultur-în-Zbor se uită iar în oglindă. Acolo, în imaginea reflectată, ușa se deschidea încet. Cineva intra. Auzi o voce amară, dar recognoscibilă. — Bună, frățioare. Silueta Prepelicarului pătrunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ei sucită pur și simplu le negase existența, așa cum nega evidența din fața ochilor și-i permitea să-l vadă și să-l audă pe Virgil Jones acolo unde era el, Deggle. Nimic nu se schimbă. Dar, se gândi Deggle, ușor speriat, mai exista și o altă explicație. Grimus. Grimus dobândise această putere nouă și devastatoare și încerca să scape de el. Poate că Deggle fusese singurul afectat. Nicholas Deggle se legăna în balansoar, înainte și-napoi între neputință și paranoia. Dolores
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
minunat. M-am uitat la Nicholas Deggle și el s-a uitat la mine. — Trebuie să încercați amândoi, a spus Grimus. Trebuie. într-un final am încercat amândoi, după o cantitate considerabilă din coniacul excelent al lui Grimus. Eram amândoi speriați, dar sunt sigur că Deggle mai mult ca mine. La urma urmei, el era cel care putea să-și piardă poziția de superioritate. Deggle nu este un om umil. Nu pot să-ți descriu încă planeta Thera. Trebuie mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
amărât și neajutorat. Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat, pe jumătate exaltat, ce venea dinspre pădure. Vultur-în-Zbor s-a trezit imediat și a fugit în direcția vocii. Virgil, mai lent și mai greoi, l-a urmat, clipind des. Media stătea la marginea pădurii, cu brațele tremurându-i și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
interiorul unei toalete, care credeam că e liberă. După surpriza ce se citea pe fața lui Suki, și ea crezuse același lucru. Zgomotul s-a oprit la fel de brusc pe cât se produsese. Eu și Suki ne-am uitat una la alta speriate. Fusese ceva deloc uman și cu siguranță nu anunța nimic bun. Cu ezitare, Suki se apropie de ușa opacă, bătând ușor. Eu am rămas la distanță. Ultima oară când am cercetat ce se ascunde în spatele unei uși închise de toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Fundul lui lăsat atârna într-o poziție de slab echilibru în aer, un picior complet în afară. Aș fi putut doar să-l ridic și să-l sucesc... —Bau! am strigat chiar la urechea lui. A sărit ca un iepure speriat. Din instinct, l-am apucat de spatele jachetei ca să-l trag înapoi. La naiba, m-ai speriat! a spus războinic. I-am zâmbit dulce. — Am urcat să văd ce faci. Atunci să ai grijă data viitoare, bine? Puteai să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
faptul că ieri practic toți au presupus că din cauza neglijenței mele murise Charles de Groot. În afară de criminal, bineînțeles. M-am gândit să sun să văd dacă Belinda se simte bine, i-am spus. — Foarte drăguț din partea ta, Sam. Este foarte speriată, bineînțeles, dar ar putea fi mai rău. A venit doctorul ieri și i-a dat un sedativ să o calmeze. Este în pat acum. Suki a ezitat, apoi a spus: Nu ți-ar plăcea să treci pe aici? Nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de file înghesuite în milioane de dosare stivuite pe rafturile kilometrice din subsolurile Idealului Suprem. Discutam așa, aiurea, în molcomeala nopților când, sfâșiați de îmbrățișări înrobitoare, ne prindea abureala gândurilor în zadar. Am privit-o dintr-odată cu un aer prefăcut speriat. Mi-am aplecat capul spre ea, făcându-i semn complice cu ochiul. — Să nu mă torni. Sunt vreo câțiva morți acolo. De la niște virgule puse aiurea. S-a arătat îngrozită. — Mulți? — Nu prea, dar care puteau să fie oameni buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Apoi am revenit, curios și ațâțat. O femeie de vis, mi se părea, așa cum o vedeam în lumina puternică a camerei de baie, își potrivea apa în cadă. M-am tras iar câțiva pași din dreptul ferestrei, rușinat și oarecum speriat. Curiozitatea însă era mult mai puternică. Am făcut un ocol pe trotuarul vecin și, părând că vin dinspre biserică, m-am apropiat de gemuleț și am aruncat așa, în treacăt, privirea în baia aceea. Femeia era în cadă. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o urmăream toți puștanii strânși în poarta casei lui D. Trecea printre noi unduindu-și ușor coapsele durdulii, aranjându-și zulufii blonzi sau trecându-și degetul pe obrajii ei bucălați. O fetișcană plinuță era curva, nu prea înaltă, zâmbind parcă mereu speriată, încercând să se strecoare printre coloane de aer numai de ea văzute. La Karnak, mulți ani mai târziu, când am văzut sala coloanelor imense, mergând printre ele, am avut imaginea curvei ieșind, în înserare, în oraș. Mergeam și eu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
puțin nedumerită, apoi a pornit spre fereastră, făcându-mi semn să nu plec. A venit la fereastră. Mă rușinasem și am dat s-o zbughesc spre poartă. A bătut în fereastră și mi-a arătat să vin înăuntru. Am fugit speriat. Ea a ridicat din umeri și a tras perdeaua. A doua zi D. mi-a spus: „Știi, curva m-a întrebat dacă băiatul de afară, din fereastră, nu era cumva tânărul acela căruia îi plac afișele maestrului Bulănică“. Și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
țanțoș nevoie mare că am avut puterea să-i refuz pe chefliii care se agățaseră de mine, bându-mă și încercând să mă lege de o curviștină, Conți. Conți venise câțiva pași în urma mea, apoi a renunțat, strigându-mi doar, speriată probabil de bătaia ce-o aștepta: „Aviatorule, întoarce-te! Eu nu-s ca ei!“. Dar astea-s alte povești, mult depărtate coborârii mele pe acest Bulevard. Povești care, ivindu-se acum, când scriu, de undeva din joc de păreri, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
descoperi, în acel timp de care mă îndepărtez acum, când s-a răsturnat clepsidra, câtă minciună, câtă iluzie și cât adevăr am trăit. N-o întreb. Nu am aceleași drepturi, știu, asupra ei, cea din fața mea, bolnavă, scârbită de viață, speriată, poate, pe care cred că le am scriind despre ea. Pur și simplu ne mai leagă aceste întâlniri întâmplătoare în stație, aceste vorbe schimbate în răspăr și, în pagina pe care o scriu, răsfățul de a crede că pe Bulevard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
veșnic însetat. La „Podgoria“, după prima baterie, Matvei n-a mai rezistat. A izbucnit dintr-odată în plâns, cu capul între palme, privindu-mă cu o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la o masă era Dinică cu o tipă blondă. În spatele meu, doi marinari își povesteau ce pățiseră la vamă. Mai spre fereastra de lângă bar, Nuni Anestin, singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
A mai apucat omul să-și ridice brațul cu lumânarea, că l-am și îmbrățișat, șoptindu-i confidențial: „Dom’ profesor... Bumbu... s-a udat pe el“. A urmat cascada mea bine știută de hohote năvalnice de râs. Omul, nedumerit, poate speriat, încerca să mă îndepărteze de lângă el. Eu reușisem să-l observ însă. Să realizez cu cine aveam norocul să mă întâlnesc chiar acolo, lângă statui. Era preotul de la biserica unde tot voiam să ajung și nu mai reușeam. De ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pereți. Nu credeam, în urmă cu peste treizeci de ani, când am început să mă familiarizez cu Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu ademeniri, cu bucurii și uimiri ascunse, speriat, derutat de neputința alegerii. Mulți ani am hălăduit în Bibliotecă trufaș, cu o semeție a ignorantului. Sfidam tainicele ei legi, credeam că ignoranța mea este mai puternică decât misterul ascuns, că voi putea zburda la nesfârșit, în necuprinsul ei. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]