4,708 matches
-
în zilele din vechime. 10. Dar ei au fost neascultători și au întristat pe Duhul Lui cel sfînt, iar El li s-a făcut vrăjmaș și a luptat împotriva lor. 11. Atunci poporul Său și-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise și a zis: "Unde este Acela, care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfînt, 12. care povățuia dreapta lui Moise cu brațul Său cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Apostol, dar iată că nu a fost să fie așa, iar noul conducător, a preluat cu energia care a caracterizat întreaga lui viață, frâiele puterii în statul acesta, care la ora aceea, era slab industrializat și rămăsese ca în timpurile străvechi, un stat cu o economie eminamente agricolă. Ca un bun gospodar a pornit prin țară, să vadă cu ochii proprii care este mersul treburilor. Pe atunci nu era chiar așa dependent de curteni, care mai târziu se întreceau în a
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
înțelegere și simpatie, comportamentul lui homo religiosus, și mai ales situația omului societăților tradiționale și orientale, nu este deloc ușoară. Atitudinea deschisă riscă să fie luată drept expresia unei nostalgii secrete pentru condiția trecută a lui homo religiosus din timpurile străvechi, ceea ce nu a stat nicidecum în intenția autorului. Am dorit doar să-l ajutăm pe cititor să perceapă nu numai semnificația profundă a unei existențe religioase de tip arhaic și tradițional, dar și să-i recunoască valabilitatea ca decizie umană
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Aceasta dovedește, după părerea noastră, că imaginile exemplare se mai păstrează în limbajul și în clișeele omului modern. Ceva din concepția tradițională despre Lume mai rămâne în comportamentul său, deși el nu este întotdeauna conștient de această moștenire din vremuri străvechi. Asumarea Facerii Lumii Trebuie să subliniem de la bun început deosebirea radicală dintre cele două comportamente - "tradițional" și "modern" - față de locuința omenească. Nu are rost să mai stăruim asupra valorii și funcției locuinței în societățile industriale, deoarece ele sânt îndeobște cunoscute
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
le reproducă pe Pământ. Regele Babilonului, Gudea, a visat că zeița Nidaba îi arăta o placă pe care erau înscrise stelele binefăcătoare și că un zeu i-a dezvăluit planul Templului. Sennacherib a ridicat Ninive după "planul stabilit din timpuri străvechi în configurația Cerului".26 Aceasta nu înseamnă doar că primele construcții au fost posibile datorită "geometriei cerești", ci și că modelele arhitectonice, aflate în Cer, iau parte la sacralitatea uraniană. Pentru poporul lui Israel, modelele tabernaclului, ale tuturor obiectelor sacre
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
transfigurat de prezența zeilor, "puternic" pentru că era Timpul celei mai uriașe creații cunoscute vreodată, aceea a Universului. Omul era din nou, în mod simbolic, contemporan cu cosmogonia și lua parte la Facerea Lumii. În Orientul Apropiat, participa chiar, în timpuri străvechi, la această creație (cf. cele două grupuri antagoniste care îi reprezintă pe Zeu și pe Monstrul marin). Nu este greu de înțeles de ce omul religios era urmărit de amintirea acestui Timp mitic, și de ce se străduia periodic să se întoarcă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și o apă - și retras. Loc desăvârșit, pentru că era deopotrivă o lume în miniatură și un Paradis, izvor de fericire și loc de Nemurire. Peisajul desăvârșit, cuprinzând un munte și o apă, nu era altceva decât "locul sfînt" din timpuri străvechi, când băieții și fetele se întîlneau în China, primăvara, ca să cânte cântece rituale și să ia parte la serbări ale dragostei. Valorizările succesive ale acestui "loc sfînt" primordial sânt lesne de ghicit. În timpuri străvechi, acest loc era un spațiu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
decât "locul sfînt" din timpuri străvechi, când băieții și fetele se întîlneau în China, primăvara, ca să cânte cântece rituale și să ia parte la serbări ale dragostei. Valorizările succesive ale acestui "loc sfînt" primordial sânt lesne de ghicit. În timpuri străvechi, acest loc era un spațiu privilegiat, o lume închisă, sanctificată, unde băieții și fetele se întîlneau periodic pentru a se împărtăși din tainele Vieții și ale fecundității cosmice. Taoiștii au preluat această schemă cosmologică arhaică - muntele și apa - și au
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fiecare îl purta în sine. Pentru Sfântul Pavel, situația este diferită: el "zămislea" fii spirituali prin credință, adică printr-o taină întemeiată de Cristos însuși. De la o religie la alta, de la o gnoză sau de la o înțelepciune la alta, tema străveche a celei de-a doua nașteri capătă valori noi, care schimbă uneori cu totul conținutul experienței. Rămâne totuși un element comun, invariabil, care ar putea fi definit astfel: accesul la viața spirituală cuprinde întotdeauna moartea din condiția profană, urmată de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
istorici, psihologi și filozofi. Cunoașterea stărilor asumate de omul religios, pătrunderea în universul său spiritual înseamnă, în ultimă instanță, o mai bună cunoaștere generală a omului. Este adevărat că stările asumate de omul religios al societăților primitive și al civilizațiilor străvechi au fost demult depășite de Istorie, ceea ce nu înseamnă că au și dispărut fără să lase vreo urmă; datorită lor sîntem ceea ce sîntem, și putem spune așadar că ele fac parte din propria noastră istorie. Așa cum am afirmat de atâtea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al lumii. Societatea fără clase despre care vorbea Marx și dispariția tensiunilor istorice își găsesc de fapt precedentul în mitul Vârstei de Aur, cu care ar începe și s-ar sfârși Istoria, după numeroase tradiții. Marx a îmbogățit acest mit străvechi cu o întreagă ideologie mesianică iudeo-creștină: pe de o parte, rolul profetic și funcția soteriologică pe care i le recunoaște proletariatului; pe de altă parte, lupta finală dintre Bine și Rău, care ar putea fi asemuită fără greutate cu înfruntarea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că un lucru s-a întîmplat în chip exemplar. Mitul este un "produs" al inconștientului în aceeași măsură în care se poate afirma că Doamna Bovary este "produsul" unui adulter. Conținutul și structurile inconștientului sânt totuși rezultatul unor stări existențiale străvechi, mai ales al unor stări critice; de aceea inconștientul are o aură religioasă. Orice criză existențială repune în discuție atât realitatea Lumii, cât și prezența omului în Lume: criza existențială este de fapt "religioasă", pentru că ființa se confundă cu sacrul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu confiscă viața celor care-l alcătuiesc, și persoana umană (persoana - nu individul) își păstrează toate drepturile sale firești? S-a vorbit și s-a scris atât de mult despre funcția și limitele libertății - dar mi se pare că tot străvechea formulă creștină e cea mai aproape de adevăr; "iubește - și apoi fă ce vrei", a spus Fericitul Augustin. Dar, iubește întîi. Iubirea asigură omului o stare de har, în care cel puțin instinctele fiarei sunt adormite. Caritatea purifică, iar un asemenea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
orice caz, un exemplu bogat în înțelesuri ascunse retragerea acestui mare istoric și om politic la o fermă unde își va petrece restul vieții îndeletnicindu-se cu lucruri vii și roditoare, silindu-se să regăsească și să se reintegreze în străvechea comunitate portugheză. Scurta domnie a lui Don Pedro V a fost plină de nenorociri; holera și febra galbenă au secerat zeci de mii de vieți; un ultimatum al lui Napoleon III, precedat de două vase de război franceze la gura
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se transformase într-un moderat guvernamental, apărător al ordinii și al instituțiilor. Făgăduise atât de multe lucruri și atât de precise în timpul agitație antimonarhice, încît se afla acum într-o serioasă încurcătură. Pe vremuri, vorbind studenților din Coimbra, spusese că străvechea Universitate va fi purificată printr-un ciclon, care va mătura totul în calea lui. Ministru al Republicii, Antonio José de Almeida ceartă studenții pentru lipsa lor de disciplină. Începe să fie urât. Și ura crește mai ales când se află
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
noul Președinte de guvern încearcă să-și consolideze definitiv poziția în străinătate. Nu o putea face decât îmbrîncind Portugalia în război alături de Franța și Anglia. O bună parte din opinia publică era împotriva războiului. Anglia, cu care Portugalia avea o străveche alianța defensivă, nu-i cerea decât să păstreze neutralitatea; nu câștiga nimic dacă Portugalia ar fi intrat în război deoarece tot flota ei trebuia s-o apere. Ambasadorului portughez la Londra i se repetă, în această privință, sfatul Guvernului britanic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
crească, să strălucească Portugalia și care e în stare să-i dea soliditate și perpetuitate". Iar mai departe vorbește de "continuarea aceleiași tradiții istorice" și de "noua vigoare" care trebuie insuflată "ideilor și instituțiilor care se află la temeliile sale străvechi". Iată revoluția care și-o propune mișcarea de la 28 mai. Revoluție, evident, anevoie de realizat. Și aceasta datorită nu atât elementelor de opoziție demo-liberale și de extremă stângă - în majoritatea lor compromise prin guvernările anterioare - cât mai ales elementelor de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îi spun nevestei să taie un porc. Dar o să trebuiască să așteptați puțin. încrețindu-și buzele pe sub mustața lungă și neagră, Balamber consimți; își îndreptă apoi spinarea, își aranjă pe talie brâul verde cu auriu - culorile ce desemnau din vremuri străvechi clanul său -, îi făcu, în sfârșit, semn marcomanului să se dea la o parte și încheie: - Bine, o să așteptăm. în timp ce se îndreptau spre casă, copila îi urmărea printre lacrimi și îl mângâia, încă tremurând, pe micul prieten. 2 Audbert mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vină: cel mai apropiat bivuac, adăpostul pentru noaptea următoare, refuzând să mai zăbovească asupra a ceea ce pierduseră, precum și asupra inevitabilelor neplăceri ce încă îi așteptau. în fiecare zi soseau orășeni, meșteșugari, negustori, dar și proprietari de pământuri și aristocrați de străveche stirpe romană, împreună cu fiicele lor cu tenul alb și veșminte imaculate - oameni care, până acum, în ciuda exproprierilor suferite de pe urma burgunzilor, cunoscuseră o viață aproape confortabilă; și apoi oameni ce proveneau din locuri îndepărtate: mattiaci din bazinul renan, breoni din Reția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu campanule și margarete - situat exact în centrul marelui parc de la villa Patriniani. în picioare, în fața altarului de sacrificiu, cu un văl pe cap, Hippolita fixa gânditoare mielul spintecat, în ale cărui măruntaie încă palpitând, haruspice-le cerceta cu o înțelepciune străveche. Observând mișcările picioarelor lui și zvâcnirile bruște ale capului, induse de gesturile bătrânului, aproape că ajunsese să se întrebe dacă mai era sau nu viață în micul animal, din ai cărui ochi, de acum sticloși, îi părea că se scurg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era sau nu viață în micul animal, din ai cărui ochi, de acum sticloși, îi părea că se scurg, ca o acuzație inutilă la adresa călăului său, lacrimi de durere disperată. Nici unul dintre membri suitei de servitori nu asista la ritul străvechi - o interziceau legile imperiale. Alături de Hippolita se afla doar prietena sa din totdeauna, frumoasa Flavia Sextilia, care ținea ochii în jos, iar cu o mână încordată își strângea ricinium-ul sub bărbie, incapabilă să suporte imaginea acelei mici ființe simple, însângerate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se simtă parcă subjugată de acel om, despre care, deși știa că e foarte bătrân, nu cunoștea nimic precis legat de vârstă sau de origine îera, probabil, dintr-o familie de servi, își imagina eaă. El era moștenitorul unei tradiții străvechi și cât se poate de nobile: poate ultimul din întreaga regiune, stăpân încă al secretelor acestei arte a prezicerii. Era încă practicată pretutindeni, deși nu atât de frecvent, într-o formă semiclandestină; însă riturile la care de obicei se recurgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu atât de frecvent, într-o formă semiclandestină; însă riturile la care de obicei se recurgea nu erau altceva, de cele mai multe ori, decât trucuri ale unor impostori șireți, cărora, la sate, le făceau concurență legiuni de așa-ziși urmași ai străvechilor druizi, care maimuțăreau în felurite forme metodele de divinație celtice. Arta prezicerii practicată de Cetegus era cu totul altceva. Ea reprezenta într-adevăr o veritabilă artă, ce venea din cea mai pură tradiție romană îunii pretindeau însă că lumea romană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
metodele de divinație celtice. Arta prezicerii practicată de Cetegus era cu totul altceva. Ea reprezenta într-adevăr o veritabilă artă, ce venea din cea mai pură tradiție romană îunii pretindeau însă că lumea romană le-ar fi fost datoare chiar străvechilor etrusciă și era caracterizată de o metodică bine definită, uitată de-acum, în mare parte, datorită victoriei definitive a creștinismului, un cult de proveniență iudaică, pe care Hippolita îl considera absurd, menit în principal să-i mulțumească pe sclavi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și pe coloni, care, deși nu erau sclavi prin naștere, erau, totuși, în adâncul sufletului lor. De mai mult de un veac, acest cult cucerise însăși curtea imperială, iar ca o consecință, puținii cetățeni romani ce încă aderau la culturile străvechi erau acum constrânși să le practice în secret. Ea, oricum, se lepădase demult de doctrinele creștine; deși, mama sa, învingând - ca, de altfel, în toate situațiile - slabele rezistențe ale soțului ei, încercase să o determine și pe ea să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]