30,883 matches
-
relații de cooperare la nivelul comunității spre un tip de comportament asemănător celui adoptat de actorul rațional: „Închiderile de izlaz, desțelenirile, defrișările se țin lanț și se provoacă reiproc: dacă nu închid eu, închid ceilalți; dacă nu tai eu, tot taie ceilalți” (Stahl, 1998, vol. II, p. 237). Acest tip de comportament reprezintă o distorsiune a regimului devălmășiei absolute. Sunt folosite aceleași metode de exploatare, însă scopul nu mai este menținerea averii obștești pentru utilizare comună în scopul supraviețuirii, ci maximizarea
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
supraexploatării resurselor comune prin plafonarea drepturilor de folosință. Plafonarea drepturilor de folosință încearcă să limiteze cantitățile de resurse ce pot fi extrase și folosite de fiecare apropriator. În cazul pădurilor se fixează o cantitate anuală de lemne care poate fi tăiată pentru consumul propriu. Depășirea cantității permise era considerată exploatare în scopul obținerii de venit și era interzisă sau, în unele sate, permisă contra unei despăgubiri (Stahl, 1998, vol. II, p. 184). Plafonarea dreptului de a folosi izlazul constă în limitarea
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
obște la alta. Unele obști au restrâns aria în care se permitea exploatarea, altele au permis doar tăierea anumitor copaci, desemnați dinainte. Există sate în care s-a menținut dreptul devălmaș de tăiere, dar s-a limitat cantitatea de lemn tăiat prin aceea că nu se putea folosi o forță de muncă mai mare decât cea formată din familia exploatatorului. În alte sate s-a stabilit o cantitate maximă de lemne ce pot fi tăiate sau se solicita plată (Stahl, 1998
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
s-a limitat cantitatea de lemn tăiat prin aceea că nu se putea folosi o forță de muncă mai mare decât cea formată din familia exploatatorului. În alte sate s-a stabilit o cantitate maximă de lemne ce pot fi tăiate sau se solicita plată (Stahl, 1998, vol. II, pp. 186-187). În cazul nefolosirii drepturilor se acordau despăgubiri, în unele sate existând dreptul obșteanului de a-și vinde cota-parte din lemne către un membru al obștii; altă dată un sat dă
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
ca un fluture pe moarte. tot ce văd este albeața unui ochi de pasăre nocturnă care-și toarnă insomnia într-un miez uscat de prună. muzici moi ce ning în valuri peste capul ciung de creier, împietresc în lungi acorduri, taie noaptea în felii care cad în ritm de greier. tot ascult și nu mă-ncred, e ca visul ce-ntretaie veghea cu un diamant tocit. unde sunt, când sunt acolo și aici, înăuntru, înafară, ca un clopot pendulând? când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
mă-ngheață-n fruct căzut? unde începe înțelesul cel bătut cu șapte chei? unde începe răscolitul gând după care să te iei? unde începe marea albastră, holda galbenă cu maci? cine-ți spune: închide gura, dezgolește-te și taci? cine taie-n întuneric roci bazaltice să urci sus, la luna-n amorțire, pe-astă lume s-o aduci? cine soarele își pune la urechi cercel stingher? cine clatină seninul scânteind ca un jungher? de ce doare nordul fraged ca mlădița ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
treziei? ce dureri neștiute îmi vor modela trupul? de unde voi pescui privirea mea cea oarbă? voi încerca marea sărată din creier cu degetul ce-mi va arpegia în vis cântecele miraculoase cu trup de fum? cui voi întinde mâinile mele tăiate din rădăcină ca pălămida netrebuitoare? cine-mi va susura în urechi bolnava aceea de apă a sâmbetei pe care se duc toate? cine-mi va mângâia pielea ca o briză șugubeață și-mi va domoli părul din nebunia lui sidefată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
lui sidefată de ani? dar de ce ar trebui să mă trezesc? am vreun rost, am vreo pricină pentru care să nu viețuiesc în surdina aceasta grațioasă și blândă ca o gazelă pe moarte? liniștea groasă ca fumul pe care-l tai cu cuțitul, liniștea se fărâmă în casă în vălătuci trântiți de podea. pășești pe ei ca pe denivelări ce-ți zgâlțâie trupul. încă puțin și vei înghiți cu totul răul pe care nu-l poți urni de sub piele. e ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
iubire mută și oarbă dinspre tine spre mine venea? fără vorbe, fără priviri, în neliniștea sticloasă din sânge, ca un năvod se întindea. la început, am crezut că e o capcană. am dat să fug, dar ochiul tău m-a tăiat în mărunte sclipiri înfipte dureros undeva sub osul stern, în mijlocul florii soarelui înflorită în plex. era atât de fragilă, trecătoare ca o apă, că, o vreme, m-am îndoit că ar și exista, întoarsă cum tot timpul era după simpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
și de trecere peste orice teren vrâncean. Mărturia vornicului Vrancei din 1817 arată că locuitorii satului Spinești „trag mare supărare de către locuitorii din Păulești, că le-ar fi închizând drumurile și i-ar fi oprind de la pădure, ca să nu își taie lemne de foc și pentru alte trebuințe” (Stahl, 1998, vol. I, p. 151). Păuleștii se apără, retrăgându-se și zicând că cei care au închis drumul sunt oameni fără ispravă, și nu obștea satului, iar că pădurea este deschisă Spineștiului
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]
-
un castru, dar peste care în anul 1427-1428 se ridica o cetate ce a fost, apoi, distrusă de turci în secolul alXVIIlea. Descrierea stemei orașului Moldova Nouă Stema orașului Moldova Nouă, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie undată, compusă din șase fascii mici, trei de argint și trei albastre, care se intercalează. În câmpul superior, pe fond albastru, se află o ancoră cu vârful în jos, de argint, cu funie șerpuită de aur; ancora
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
Se strângeau seara muieri cu furcile la un loc și acolo cântau și se petreceau ,la lună. Dacă erau nori șezătoarea se făcea în sobă( în cameră). Muierile nu invitau și feciori. Despre tăiatul porcului se povestește că acesta era tăiat de Crăciun sau de Ignat, sau mai înainte, după ce-o trecut Sfântul Nicolae. La Sfântul Nicolae erau praznice, iar în Ajunul Crăciunului se mergea cu corinda. Se primeau nuci. Acest colind se spunea la Răcăjdie: ,, Colindița cu codiță Saltă
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
Nouă și a clisurii Dunării. Cursul superior reprezintă Dunărea românească pe 1075 km (38%) de la Baziaș unde fluviul intră în Țară și până la Sulina.Sectorul Baziaș-Porțile de Fier (până aproape de Dr. Turnu Severin) denumit și sectorul „defileului” deoarece Dunărea a tăiat M-Ții Banatului și Munții Balcani formând cel mai lung defileu din Europa pe 144 km. Principalul punct de atracție îl constituie cursul Dunării, amplificat de numeroasele zone carstice ce au determinat formarea Defileului Dunării și a cheilor pe afluenții
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
îngrozit. „Numai un om care vrea să trăiască se ia la harță cu zeii și cu oamenii“ - iată, se pare, ultima frază rostită de Othon înainte de a se duce la culcare. Avea treizeci și șapte de ani. Înainte să-și taie venele ori să se spânzure, individul se pare că resimte nevoia de a recurge la serviciile unei anume „filozofii“, simte că trebuie să se justifice lăuntric. În fața morții, omul este o făptură privată de soluții favorabile; ieșirea din această ecuație
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
născut pământul românesc. Citindu-l, contemplându-l, de undeva din neant ți se șoptește că omul nu e responsabil de nici un fel de cădere; este mai degrabă rezultatul acesteia. * În mintea scriitorului român, confirmat sau neconfir mat, convingerea că el taie orizonturi în inconștientul colectiv, că elucubrațiile sau micile revelații care îl turmentează deschid ochii omului de rând, că, în fine, ar face parte dintre aleșii care ar putea reprezenta nația în fața unei improbabile „comisii“ ideale susține și îndreptățește concluzia irevocabilă
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
inconfundabilul autorului lor depășesc statutul de sentințe ale unei Judecăți de Apoi cu completul de judecată funcționând aici și acum. Ele trec dincolo de justițiara autoritate vizând domeniul propriu-zis juridic, dreptatea juridică, legea scrisă a lui „a ști/a avea”, ce taie în carne vie; aceste aforisme dau măsura dreptății inimii, milei, pentru încășansa oferită de „a înțelege/a fi”, ca raționament ce operează în domeniul moral-paidetic al transferului. Menirea mântuitoare a învățării se realizează prin transferul de la autor, de la cel ce
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
încrustate pe un produs al educației?” Desigur, fiecare dintre noi își poate, ca formator, pune semnătura sub forma unui aforism pe un semen anume. Conform constituției morale, iar nu politicjuridice, fiece aforism-lege dezleagă și leagă în același timp, și nu taie precum sabia macedonianului nodul gordian. Căci orice (i-)ar face fiul, el tot fiu al tatălui său rămâne. (La întoarcere, risipitorul fiu a văzut de departe cum tatăl îl aștepta; la pieptul primitor fiul poate că a simțit chiar inima
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
ciudat, singuratic, urâcios, ce se dovedește a fi un scriitor puternic, departe văzător. Limba o facem, noi, cei de rând. Harnașamentul ei însă este, fiind durabil și director, îl fac ceilalți, osândiții, la scris, și cărora li se mai și taie, din când în când, nasul, urechile, capul... Iată cum zace în veșnicie un om, un personaj, învelit într-o pânză trainică de litere bine țesute, - portretul: Semne multe ave pe trup de la războaie, în cap și la mîini... La stat
Moș Cantemir by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9426_a_10751]
-
numai din consoane înșiruite foarte strîns de-a lungul sulului, posibilitatea de a săvîrși greșeli la copiere sau la interpretare fiind foarte mare. "Este limpede că scribii încercau să corecteze greșelile pe care le descopereau în textele copiate. Adeseori, scribul tăia cu o linie cuvîntul greșit și scria deasupra cuvîntul corect; dacă greșeala se referea la vreun cuvînt sau la vreun pasaj lipsă, scribul îl adăuga fie în spațiul liber dintre rînduri, fie la marginea rîndului. Întrucît copiștii nu lucrau mecanic
Truda masoretică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9428_a_10753]
-
dar mai ales de respect față de fratele nostru, șoferul, au dus la apariția circulației în cortegiu. O viermuială dezordonată de care a început să mi se facă frică. Fiindcă, în afară de mitocanul care încurcă intersecțiile și de băieții deștepți care le taie calea celorlalți pe principiul, dacă nu eu, atunci cine?, oameni care altfel respectă legea încep să aibă reacții necontrolate, provocate de iritarea că se simt disprețuiți de edili, ca și cum ar fi devenit cetățeni de categoria a doua din cauză că își permit
Moartea pândește la drumul mare by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9437_a_10762]
-
decât o singură respirație: Ce ca un tiran au trimas pe Matei vătavul de paharnicel, cu slujitori de l-au luat de acolo (pe Miron Costin) de la acasa lui de la Barboși, de l-au dus până la Roma și i-au tăiat capul. * Miron Costin era nevinovat. Nu știa nimic de complot. Auzind de sosirea lui Macrei și a cetei lui, slujitorii îl îndeamnă pe Miron Costin să se ducă la Neamț să se ascundă, însă el n-a primit, știindu-se
Istoria scrisă de mâna lui Neculce by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9450_a_10775]
-
din ochii tiranilor. Cantemir s-a căit mult și a plâns zgomotos. ...Mult se căie ce-au făcut el și de multe ori plângea între toată boierimea și blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de l-au tăiat. Pedeapsă dată plărintelui celui mai mare cărturar al românilor, din epoca veche, Dimitrie Cantemir, a fost o remușcare cumplită. Dar și unui regret îi trebuie timp, o parte din viață, ca să ispășești. Nici un an n-a mai apucat să trăiască
Istoria scrisă de mâna lui Neculce by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9450_a_10775]
-
E valoarea umană care costă cel mai puțin. Istoria însă este o zeiță păgână. Ea înregistrează, și-atât. Iar dacă ai puterea să o privești în ochi, din ochii ei de cremene țâșnesc doar fulgere; și, din artere dacă o tai, curge nu sânge - curge cerneală... (Prelucrări din Caftane și Cafteli, partea întâi: Vom râde, vom plânge, Ed. C. R. 1994) (va urma)
Istoria scrisă de mâna lui Neculce by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9450_a_10775]
-
parohie care și-a dat demisia pentru că nu a primit cîți bani a cerut pentru a face reformă. I-am regretat plecarea. Puțini oameni din învățămîntul nostru nu sînt sensibili la străvechiul lanț al slăbiciunilor. Mircea Miclea părea dispus să taie răul de la rădăcină. Nu accepta să mai protejeze industria doctoratelor și părea să fi pus gînd rău facultăților fantomă. Să-și fi dat seama ministrul că nu va putea face mare lucru din ceea ce și-a propus? După părerea mea
Și ce dacă împăratul e gol? by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9460_a_10785]
-
și-n frunze cum își mistuie tăcerea/ și vînturi mari cum bat, pe undeva, în Sud/ și undeva în Vest se năruie puterea." Din contră, într-o poezie de dragoste, dedicată Clarei, soția, se amestecă, neprincipial și nepoftit, tovarășii care "taie Dunării albie nouă". Ce-are a face? Era vremea "cînd, pe lîngă valuri, calc pe bolovani". Ei vor ieși, însă, încetul cu încetul, din poezie. Deja în Cîntece de zi și noapte (1954) e loc de balade pastelate, ciupite, ici-colo
"O, desigur, astăzi ți-ai ieșit din fire..." by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9459_a_10784]