2,111 matches
-
special teoria numerelor, el petrecându-și deseori timpul liber „jucându-se” cu numere prime și încercând chiar să scrie o formulă pentru generarea numerelor prime. El a inventat o serie de trucuri matematice, dintre care unele sunt prezentate în "Ultima teoremă". Acțiunea cărții se petrece în Sri Lanka în prima parte a secolului al XXI-lea și prezintă viața matematicianului Ranjit Subramanian. În timp ce-și face studiile la Universitatea din Colombo, el devine obsedat de Marea teoremă a lui Fermat, o
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
sunt prezentate în "Ultima teoremă". Acțiunea cărții se petrece în Sri Lanka în prima parte a secolului al XXI-lea și prezintă viața matematicianului Ranjit Subramanian. În timp ce-și face studiile la Universitatea din Colombo, el devine obsedat de Marea teoremă a lui Fermat, o conjectură realizată de Pierre de Fermat în 1637, pentru care acesta pretindea că a conceput o demonstrație pe care n-a așternut-o niciodată pe hârtie. Demonstrația a scăpat matematicienilor din lume timp de peste 350 de
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
recuperarea vasului de către autorități este bănuit de terorism. Timp de șase luni este interogat și torturat și, deoarece nu poate furniza informațiile dorite de autorități, este ținut captiv încă 18 luni. În timpul acestei perioade de detenție, Ranjit caută demonstrația marii teoreme a lui Fermat și, după câteva săptămâni, o rezolvă în doar trei pagini. Ulterior, el este salvat de bunul său prieten Gamini Bandara și își trimite demonstrația spre publicare, devenind celebru peste noapte. Se căsătorește cu Myra de Soyza, o
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
care le descoperiseră, convinși că acestea nu erau capabile să evolueze singure. Impresionați de progresul omenirii, Marii Galactici renunță la îndatorirea de a veghea asupra vieții inteligente, trecând această sarcină în mâinile omenirii. În ciuda publicității de care a beneficiat "Ultima teoremă" ca „ultimul roman” al lui Arthur C. Clarke, scris de doi Grand Masters ai domeniului SF, romanul nu a avut parte de o primire prea bună din partea criticii. În recenzia lor, cei de la "Entertainment Weekly" au spus că „ritmul și
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
la o poveste moralizatoare care intrigă. Acest roman scris în colaborare și terminat înainte de moartea lui Clarke survenită în martie, ar fi arătat mai bine ca un proiect solo al oricăruia dintre autori." "The Washington Post" a spus că „"Ultima teoremă" se citește ca un album după ureche realizat din temele anului trecut", făcând referire la folosirea de către Clarke și Pohl a unor teme din operele lor anterioare. Thomas M. Wagner de la "SF Reviews" a scris că „"Ultima teoremă" este o
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
că „"Ultima teoremă" se citește ca un album după ureche realizat din temele anului trecut", făcând referire la folosirea de către Clarke și Pohl a unor teme din operele lor anterioare. Thomas M. Wagner de la "SF Reviews" a scris că „"Ultima teoremă" este o carte pe care-i e greu să n-o placă, deoarece sunt atâtea lucruri de plăcut în legătură cu ea". El a mai spus că primele două treimi sunt „atât de bune [...] încât aproape că reușesc, dar nu în totalitate
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
care dă peste cap întreaga afacere în punctul culminant". Wagner a fost de părere că întâlnirea dintre „două sensibilități literare diferite" a fost „mult mai puțin armonioasă și compatibilă" decât și-ar fi imaginat Clarke și Pohl, rezumând că „"Ultima teoremă" nu este doar un roman inegal. Este pur și simplu unul dezarticulat, o carte care introduce o serie de idei minunate și de personaje atrăgătoare, credibile, doar pentru a concluziona că nu merită să se încreadă în ele pentru a
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
întrebat cât de pregătit pentru publicare era manuscrisul, , adăugând că nu face nimic pentru a „îmbogăți moștenirea vreunuia dintre autori”. Una dintre criticile uzuale ale majorității recenzorilor a fost că, în ciuda titlului cărții, nu se face nicio legărtură între Marea teoremă a lui Ferman și invazia extraterestră. Alex Kasman de la "Mathematical Fiction" s-a plâns de erorile făcute de autori în descrierea unor probleme matematice și, în particular, de tratamentul oferit demonstrației făcute de Wiles teoremei lui Fermat. Unora dintre critic
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
face nicio legărtură între Marea teoremă a lui Ferman și invazia extraterestră. Alex Kasman de la "Mathematical Fiction" s-a plâns de erorile făcute de autori în descrierea unor probleme matematice și, în particular, de tratamentul oferit demonstrației făcute de Wiles teoremei lui Fermat. Unora dintre critic li s-a părut că personajele nu au fost dezvoltate suficient. Michael Sims de la "The Washington Post" a spus că „aceste personaje sunt atât de inconsistente că poți vedea prin ele". Extratereștrii sunt descriși ca
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
că romanul face o „treabă de milioane prin revelarea distracției intelectuale care poate fi obținută prin manipularea matematicii" și a completat că Sri Lanka, casa lui Clarke pentru cea mai mare parte a vieții sale, a fost „adusă la viață", "Ultima teoremă" - în ciuda unor greșeli minore - „se potrivește perfect stilului lui Clarke, unul dintre cei mai aclamați autori SF și amintește de importanța pe care Pohl a avut-o în cadrul genului mai bine de 70 de ani".
Ultima teoremă () [Corola-website/Science/329632_a_330961]
-
metodă de determinare a rădăcinii unei funcții pe un interval. La fel ca metoda înjumătățirii intervalului, metoda falsei poziții începe cu două puncte "a" și "b" astfel încât "f"("a") și "f"("b") sunt de semne opuse, ceea ce înseamnă, conform teoremei valorilor intermediare că funcția continuă "f" are cel puțin un zero în intervalul ["a", "b"]. Metoda constă în producerea unui șir descrescător de intervale ["a", "b"] care conțin rădăcina funcției "f". La pasul "k", este calculat numărul După cum se poate
Metoda coardei () [Corola-website/Science/329721_a_331050]
-
datorită îndeosebi contribuției hotărâtoare a unor matematicieni ca Euler, Daniel Bernoulli, D'Alembert, Lagrange, și alții. Astfel, Leonhard Euler (1707-1783) a stabilit ecuațiile fundamentale ale staticii și dinamicii fluidelor perfecte, a demonstrat ecuația de continuitate a fluidelor și a formulat teorema impulsului, pe care a aplicat-o roților hidraulice. Daniel Bernoulli (1700-1782) a publicat, în anul 1738, primul tratat de hidraulică ("Hydrodinamica, sive de viribus et motibus fluidorum commentarii") și a stabilit ecuația energiei pentru un fluid în aflat în curgere
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
unități de măsură. Ecuațiile fundamentale ale fizicii fiind dimensional omogene, toate relațiile care derivă din acestea vor fi dimensional omogene, adică toți termenii ecuațiilor respective vor avea aceeași reprezentare dimensională. Pe baza "Legii omogenității dimensionale" se pot formula cele două teoreme ale analizei dimensionale: Cea de-a doua teoremă este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de "Teorema π" sau "Teorema lui Buckingham". O altă aplicație importantă a "Legii omogenității dimensionale" constă în stabilirea relației dintre variabilele care descriu un
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
dimensional omogene, toate relațiile care derivă din acestea vor fi dimensional omogene, adică toți termenii ecuațiilor respective vor avea aceeași reprezentare dimensională. Pe baza "Legii omogenității dimensionale" se pot formula cele două teoreme ale analizei dimensionale: Cea de-a doua teoremă este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de "Teorema π" sau "Teorema lui Buckingham". O altă aplicație importantă a "Legii omogenității dimensionale" constă în stabilirea relației dintre variabilele care descriu un fenomen fizic, atunci când, pe baza unor studii experimentale
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
dimensional omogene, adică toți termenii ecuațiilor respective vor avea aceeași reprezentare dimensională. Pe baza "Legii omogenității dimensionale" se pot formula cele două teoreme ale analizei dimensionale: Cea de-a doua teoremă este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de "Teorema π" sau "Teorema lui Buckingham". O altă aplicație importantă a "Legii omogenității dimensionale" constă în stabilirea relației dintre variabilele care descriu un fenomen fizic, atunci când, pe baza unor studii experimentale, au putut fi precizate variabilele respective. Aceasta se realizează printr-
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
toți termenii ecuațiilor respective vor avea aceeași reprezentare dimensională. Pe baza "Legii omogenității dimensionale" se pot formula cele două teoreme ale analizei dimensionale: Cea de-a doua teoremă este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de "Teorema π" sau "Teorema lui Buckingham". O altă aplicație importantă a "Legii omogenității dimensionale" constă în stabilirea relației dintre variabilele care descriu un fenomen fizic, atunci când, pe baza unor studii experimentale, au putut fi precizate variabilele respective. Aceasta se realizează printr-un procedeu numit
Hidraulică () [Corola-website/Science/328009_a_329338]
-
iar apoi krigingul este cel ce minimizează variația erorii prezise. Kriging cuprinde un set de metode de predicție spațială: Din punct de vedere matematic, metoda kriging este apropiată cu regresia analitică. Amândouă teorii se bazează pe presupuneri în covariante, folosesc teorema Gauss-Markov pentru a dovedi independența estimărilor și erorilor, si formulele lor sunt foarte similare. Se folosesc în diferite contexturi: krigingul este creat pentru a interpola o singură realizare într-un proces aleator, în timp ce modelele de regresie se bazează pe observații
Kriging () [Corola-website/Science/328110_a_329439]
-
în factori primi, dacă orice element nenul și neinversabil din formula 1 se descompune într-un produs finit de elemente prime. Inelele formula 3, formula 4,formula 5 și orice inel de polinoame de o nedeterminată cu coeficienți într-un corp sunt inele factoriale. Teorema 2: Fie formula 1 un inel integru. Următoarele afirmații sunt echivalente: a) formula 1 este un inel factorial b) Orice element nenul și neinversabil din formula 1 se descompune în produs finit de elemente ireductibile și, orice element ireductibil este prim. c) Orice
Inel factorial () [Corola-website/Science/329290_a_330619]
-
nenul și neinversabil din formula 1 este produs finit de elemente ireductibile și orice două elemente din formula 1 au un cel mai mare divizor comun. Proprietatea 3: Într-un inel factorial orice două elemente au un cel mai mare divizor comun. Teorema 4: (a lui Gauss) Dacă formula 1 este un inel factorial, atunci formula 13 este inel factorial. Fie R un inel integru și formula 14formula 15formula 13 . Se spune că formula 14 este un polinom primitiv dacă coeficienții lui formula 14 nu se divid cu același element
Inel factorial () [Corola-website/Science/329290_a_330619]
-
printr-un proces care nu poate merge mai repede decât viteza luminii, pentru a sorta datele suprapuse din fotonii de semnal din cele patru fluxuri care reflectă stările „fotonilor-martor întârziați” de la cele patru ecrane de detectare distincte. De fapt, o teoremă demonstrată de Phillippe Eberhard arată că dacă ecuațiile acceptate ale teoriei relativiste ale câmpului cuantic sunt corecte, niciodată nu ar trebui să fie posibil să se încalce experimental cauzalitatea utilizând efecte cuantice (a se vedea referința care tratează problema, subliniind
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
sunt clase de echivalență corespunzătoare relației de echivalență "a" ~ "a" dacă și numai dacă " a""a" face parte din "H". Numărul de codomenii drepte ale lui "H" se numește indicele lui "H" în "G "și se notează cu ["G" : "H"]. Teorema lui Lagrange afirmă că pentru un grup finit "G" și un subgrup "H", unde cu |"G"| și |"H"| se notează ordinul lui "G, "respectiv "H". În particular, ordinul fiecărui subgrup al lui " G" (și ordinul fiecărui element al lui " G
Subgrup () [Corola-website/Science/334900_a_336229]
-
i.e. atunci când nu există constrângeri de tip inegalitate), condițiile KKT corespund metodei multiplicatorilor Lagrange, iar multiplicatorii KKT sunt numiți multiplicatori Lagrange. Dacă funcțiile din cerință problemei nu sunt derivabile în punctul formulă 10, se pot aplica așa-numitele versiuni "subdiferentiale" ale teoremei Karush-Kuhn-Tucker (KKT).
Condițiile Karush-Kuhn-Tucker () [Corola-website/Science/335024_a_336353]
-
1988); "Curs de bazele informaticii" (1988, în colab.); "Manual de bazele informaticii, pentru clasa a XI-a" (1999, în colab.); "Manual de bazele informaticii, pentru clasa a X-a" (2000, în colab.); "Elemente de logică matematică și demonstrarea automată a teoremelor" (1989); "Hello Basic" (1992); "Introducere în programarea logică" (2004). A fost membră a numeroase organizații științifice din țară și internaționale. Membru al Association for Computing Machinery (ACM). Din 2002 conducătorul Școlii doctorale de Informatică din cadrul Universității din Pitești. A făcut
Luminița State () [Corola-website/Science/335414_a_336743]
-
frumoasă recenzie. Luminița State a publicat peste 130 de articole și studii științifice în domenii de vârf ale matematicii, informaticii și telemedicinei. Domeniile de cercetare ale Luminiței State au fost teoria informației, logica matematică, programarea logică și demonstrarea automată a teoremelor, recunoașterea statistică a formelor, algoritmii genetici și programarea evoluționistă, inteligența artificială, calcul neuronal, sistemele fuzzy (un domeniu în care Moisil a fost precursor), modelarea neuro-fuzzy, metodologia data-mining, metodele statistice în procesarea semnalelor digitale, recunoașterea automată a vorbirii, modelele matematice în
Luminița State () [Corola-website/Science/335414_a_336743]
-
de structurile grupului formula 2 și a demonstrat că se poate stabili o echivalență între clasificările Bianchi, Vrânceanu și Lie. În 1955 s-a ocupat de suprafețele neolonome, iar în 1962 de studiul curburii totale a unei suprafețe riglate și de teoreme lui Killing relativ la grupurile de neintegrabilitate, ca în 1966 să studieze unele ecuații ale fizicii matematice.
Andrei Dobrescu () [Corola-website/Science/330492_a_331821]