206,418 matches
-
zona secundă a literaturii. Oricum, toți prinși în viața literară, cu o singură, neașteptată, excepție. Pe scurt, s-ar zice, o carte a cărei valoare o aduce, odată cu trecerea timpului, suma detaliilor ce compun atmosfera unei epoci care se îndepărtează tot mai mult de noi. Dar lectura atentă a cărții neagă această primă impresie. Nu o carte de amintiri literare, ci o carte de amintiri e volumul lui Nadeau. Întîmplarea, care îl aduce într-o zi din iulie 1945 în biroul
Binecuvîntarea amintirii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13949_a_15274]
-
unei formule extrem de personale, amestec de autobiografic, chiar egotism și viziune nihilistă, de extravaganțe narative, fragmentarism și viziune absurd-haotică asupra lumii. Este inițiatorul unei specii literare numite "greguería", definite ca "metaforă plus umor" și ca "esența a tot ce rămîne, tot ce trăiește, tot ce rezistă între decădere, aciditate și coroziune", un paradox care arată, prin modul imprevizibil al înlănțuirii ideilor, o nouă față a lucrurilor (Greguerías, 1918, Flor de greguerías, 1933). A scris o serie de romane fragmentare și inovatoare
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
personale, amestec de autobiografic, chiar egotism și viziune nihilistă, de extravaganțe narative, fragmentarism și viziune absurd-haotică asupra lumii. Este inițiatorul unei specii literare numite "greguería", definite ca "metaforă plus umor" și ca "esența a tot ce rămîne, tot ce trăiește, tot ce rezistă între decădere, aciditate și coroziune", un paradox care arată, prin modul imprevizibil al înlănțuirii ideilor, o nouă față a lucrurilor (Greguerías, 1918, Flor de greguerías, 1933). A scris o serie de romane fragmentare și inovatoare (Văduva albă și
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
nicidecum ca scriitor. Singurul caz constatat de autorul articolului (dar și de noi) de bust postcomunist demolat în postcomunism rămîne acela al lui Traian Chelariu. Or fi știind ceva colegii dlui Bratu, celebrul plagiator de la Suceava? Sau primarul municipiului? l Tot în revista de la Focșani, dl Theodor Codreanu publică prima parte dintr-un comentariu despre Soarta cărților trăsnite. Dl Codreanu, publicist și autor el însuși de trăsnăi pe seama lui Eminescu, are pentru adjectivul din titlu o înțelegere plină de duioșie. Cartea
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
tăcere? Dl Zubașcu e ziarist și ar fi cazul să știe că presa nu se face prin discriminări și omisiuni. Pe de altă parte, dl Zubașcu citează din revista noastră texte foarte critice la adresa oficialităților (și culturale). Și se miră... Tot așa se miră că am publicat un interviu cu dl C.T. Popescu după ce acesta a scris un text "virulent și urît mirositor" împotriva directorului revistei noastre. Iarăși nu înțelegem: ce idee despre libertatea opiniei și despre tolerarea unor puncte de
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
înălțimea propriei personalități, înălțimi atinse cu greu de omul de rând. Expoziția de la ONU a fost o experiență pe care a trebuit să o trecem. Așa a fost să fie. Poate altădată să ne înșelăm mai puțin grav. P.S. Pentru că tot suntem la capitolul artă, mă simt dator cu o completare la un alt subiect, cel al bustului lui Eminescu de la Vevey, al doamnei Bove. S-a scris mult, aproape orice, numai esențialul nu s-a spus niciodată. De ce? Pentru că toți
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
dar mai cu seamă de cadrele prompt reciclate ale fostului regim abia prăbușit, anii fulminantelor lovituri bănești ("inginerii financiare"), cu nenumărate victime printre naivi (aluziile la "fenomenul Caritas" nu lipsesc), anii în care, în zona politicii, la Cluj, câștigă teren tot mai mult populismul naționalist și regionalist. Acesta speculează conflictele locale și incită abil la ostilitate nu doar față de unguri care, firește, vor să înhațe Ardealul, ci și față de "miticii din sud", care îi spoliază, chipurile, pe vrednicii ardeleni. Acestea sunt
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
a adunat cu trudă. Ocolește aventurile, angajările riscante, sentimental se rezumă la relația, intrată în rutină, cu odihnitoarea Gabriela, după cum prudent va fi în toate, optând, în politica ziarului, pentru linia națională moderată, centristă. Dar acționând în felul acesta, cântărind tot timpul consecințele fiecărui gest, verificând cu minuție soliditatea fiecărei porțiuni de teren cucerite, eroul riscă altceva: să se înfunde în mediocritate. Ar putea cel mult să facă o frumoasă carieră banală. Aceasta până când intră în scenă celălalt personaj, personajul-pereche al
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
scump: să creeze un om cu destin. Îl ia mai întâi în vizor pe dezabuzatul prinț Callimachi, i se oferă drept om de încredere, "servitor", dar este respins de mefientul aristocrat care însoțește actul respingerii de o strâmbătură de dezgust: "tot ce atingi dumneata, domnule Mârzea, prinde așa, un fel de patină neclară, tulbure, echivocă". Selectat până la urmă este Dumitrașcu, tânărul doritor de ascensiune socială în care Mârzea ghicește un posibil "complice". Îi face acestuia servicii de tot felul, i se
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
decât să chefuiască nu poate face Mârzea pentru sine, dar poate face mult, imens, pentru celălalt, pentru "complicele" ales. Fără măcar să-i spună, îl îmbogățește pe Dumitrașcu, depunând în contul lui mari sume obținute din speculații bancare ingenioase, îl face, tot fără să-l anunțe, acționar majoritar la "Ardealul", ziarul lui Martinetti, într-un târziu punându-l totuși la curent cu ce întreprinsese în beneficiul său. Și Dumitrașcu acceptă, mai întâi puțin contrariat, mirat, dar mai apoi cu satisfacție, cu încântare
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
mizase pe el cu îndrăzneală. Astfel devine Dumitrașcu un om de mare suprafață, vedetă politică a Clujului și a Transilvaniei, părăsind, în foiletoanele din "Ardealul" și în cuvântările ținute la întruniri, linia de echilibru pe care o urmase cândva, înclinând tot mai mult acum să dea satisfacție "fundamentalismului ardelenesc", aducător de succese sigure. Îi contrariază prin aceasta pe Mariuțan, pe Rodica Filipescu și pe ceilalți colegi de la ziar care optaseră, ca și el mai demult, pentru linia moderată, rațională. A vorbi
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
n-au ajuns pentru că nici n-au fost trimise). "Și asta nu din sfială, ci dintr-o furie aproape de neînțeles; n-am acceptat comparația făcută între mine și Ion Barbu. Nu îngăduiam ocara de a fi alăturat ermetismului; doream cu tot dinadinsul să mă priceapă oricine. Și-apoi, idolul meu era și va rămâne Eminescu". Și încheiați astfel, lăsându-mă pe mine fără replică și cu un gust tare amar, pentru ideile și iluziile care vă bântuiau la nici 20 de
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
pictură ce mi se părea plină de voioșie, deși înfățișa o întâmplare câtuși de puțin înveselitoare: uciderea pruncilor din Bethleem. Cum îi arătam bunicii, care trebuia din nou să scruteze de aproape tabloul ținându-și lornionul în dreptul ochilor, se petreceau tot felul de lucruri nostime în acel tablou: un soldat alerga să prindă o gâscă, altul tăia râzând un porc, al treilea își făcea fără rușine nevoile lângă un gard; mai erau și alții, care smulgeau pruncii de la sânul mamelor și
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
făcuse nevăzută. Nu mai înțelegea nimic. După cum bătrâna doamnă cu părul alb și ochii șiroind într-una, de parcă ar fi vorbit și râs printr-o perdea de lacrimi, nu se potrivea cu imaginea Dittei Vogelsang, prietena poznașă din povestirile bunicii, tot astfel nu pricepea cum de fata atât de asemănătoare cu Gretel, care se aplecase gingaș spre el, îi prinsese obrajii între mâinile ei delicate și-i dăduse o sărutare atât de parfumată, putea fi Doamna Sibyle, soția la care apelase
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
de el: "Nu vrei să ieși în curte? - Sau pe terasa din spate, la umbră" - adăoga prietena ei. Ori, poate, ne cânți ceva la pian", îl îndemnă din nou bunica, arătând spre pianul din colț. Dar copilul, cu un aer tot mai încăpățânat, refuza orice propunere. Încuiat în îmbufnarea lui, nu-l atrăgea nimic. Tot bunica fusese cea care, cunoscându-l bine, îi surprinsese o privire. "Te interesează cântarul?". Într-un colț, pe o măsuță biedermeier cu intarsii, se afla un
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
spre un sat cu gospodării rânduite frumos, în șir, jur împrejurul unei coline pe care se înălța biserica cu turla ascuțită purtând în vârf un glob strălucitor. Cărarea din fața morii ducea spre pădurea ce se întindea până departe, pe dealuri tot mai înalte până când deveneau adevărați munți. Aș fi vrut să ajung până acolo unde pădurile de brad încetau și se iveau doar stâncile colțuroase și pe ele, albind ici-colo, zăpada. Dar Sibyle mă aducea îndărăt, la moară, ca să-mi arate
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
După micul dejun, coborau la plajă. Bazinul fiind la câțiva pași de hotel, avea voie să iasă în costum de baie. Dar, cu toate că mai avea și halatul pe el, nu reușea să-și stăpânească dârdâitul. Vara era pe sfârșite, diminețile tot mai răcoroase. Când ajungeau lângă bazin, începea târguiala. Ar fi vrut să sară imediat în apă, dar era obligat mai întâi să se întindă la soare. "E prea devreme. Nu vezi, îți tremură genunchii de frig...", observa bunica, "trebuie să
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
prea multă fantezie. Își închipuie mereu lucruri care nu sunt..." Se făcuse tăcere în cabinet, când am auzit vocea Sibylei, pe care n-o vedeam, răspunzându-mi liniștită, parcă nițel ostenită: "Ba da, Nikolaus, m-ai văzut bine. Eu eram". Tot ea a fost cea care m-a condus, trecându-și brațul pe după umerii mei, ca pe un orb, în odaia ei de altădată. M-a culcat în patul pe care îmi înșirase comorile ei din copilărie și l-a întins
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
bun de la cele două doamne în holul întunecos unde le întâlnisem pentru întâia oară. Sibyle s-a aplecat din nou spre mine ca și atunci, și de astă dată mi-a șoptit: "Lebe’wohl Nikolaus, mein lieber Freund". Îi simțeam tot ca atunci suflarea parfumată, ca o sărutare. Dar nu mai era voioasă. Mi s-a părut chiar că zăresc pe obrazul ei o lacrimă ca aceea a Arlechinului pe care mi-l dăduse și pe care-l țineam în mână
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
hîrbuiți, dictatori, neînduplecați, bătrîne stele de cinema, mari lideri sindicali căliți în luptă, cîntăreți veterani epuizați de solicitările excesive ale microfoanelor și reflectoarelor se eclipsau pentru un moment, dispăreau de pe scena publică vreo două-trei săptămîni și, înainte să se răspîndească tot felul de speculații în jurul absenței lor, erau din nou acolo, radiind de o energie regăsită ca prin farmec. A circulat chiar un zvon cum că însăși Sanctitatea Sa, îngrijorat de durerile care îl sileau să-și lase de izbeliște răspîndita-i turmă
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
bine, dacă aveam nevoie de ceva... Bineînțeles că eu m-am bucurat că pot în sfîrșit să mă fălesc cu strălucitele mele abilități lingvistice. Am avut o conversație domoală și pașnică de-a lungul căreia a scos de la mine cam tot în ce mă privește. Mi-a spus, cînd i-am pus întrebări concrete, că domnul director, Dr. Gefilte Fish, superviza toate activitățile Casei, și doar la sfîrșitul fiecărui tratament avea obiceiul să-și viziteze pacienții ca să se asigure de succesul
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
cazurile cu care sanatoriul nu s-ar fi putut mîndri. În cazul meu personal, n-ar fi nici un motiv să vorbim de eșec, ba chiar dimpotrivă. Pînă în ziua de azi nu pot să mă plîng; anii trec și eu tot nu mă las. O să mai vedem dacă o să ajung sau nu la vîrsta matusalemică. Dar nici asta nu mă mai interesează prea tare. Cum îmi semnala în acele conversații prietena mea doctorița, important nu e să trăiești mult, ci să
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]
-
de intelectuali (medici, profesori, arhitecți, actori, muzicieni, informaticieni, scriitori, poeți etc.) mereu și mereu aceiași scriu și iau atitudine în ziarele românești, marea masă rămînînd indiferentă... aici și acolo. Cu solidaritate dintr-o zi de primăvară a lunii martie, să tot fie 26, anul care se scurge. Gabriela Baicu-Cerkez
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13996_a_15321]
-
poți să zbori spre visare./ Deasupra: cerul purpuriu și nori albaștri/ Dedesubt, copii pe plaiuri ce-au în mână praștii./ Ochiul perfid și verde-al unuia/ S-a pus pe sfera în care pluteam,/ Din mâini și trup el se tot zguduia,/ Să mă salvez nu mai puteam./ Căci bula de săpun ce mă adăpostea/ Piere.../ Sub acțiunea soarelui,/ În tăcere". ( Timea Silvia Kengyvel, Satu Mare) * Ce sunt tristețile? "Jurnale intime/ Ținute/ La vedere". Ce nu știai? "Când ți-ai lepădat/ Și
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13994_a_15319]
-
destul de târziu. Dacă omul Chirac ne iubește chiar atât de mult, ar fi putut insista ca în documentul final de la Atena să se facă o referire cât de mică și la România. Problema e că și dacă ar fi vrut, tot n-ar fi putut impune o astfel de menționare. În clipa de față, imaginea lui Chirac însuși nu mai face multe parale între politicienii europeni. După lamentabila prestație în cazul războiului din Irak ( deversarea de veninuri clocotitoare la adresa americanilor, urmată
Americanii, ostaticii lui Năstase by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13972_a_15297]