2,444 matches
-
dezvoltă o simbolistică a cultului și a tradiției fundate pe funcția figurilor vizibile ale imaginii lui Dumnezeu. Icoana încearcă să pună capăt rupturii ontologice între natural și supranatural, între vizibil și invizibil. Funcția teofanică a icoanei nu epuizează esența invizibilului, transcendența. Teologia imaginii nu a încetat să se delimiteze de cultul idolilor. Idolul consemnează divinul plecând de la privirea umană; el reprezintă un nivel inferior al divinului. Pentru a împlini esența sa, icoana trebuie să-și piardă valoarea de imagine divinizată, deschizându
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Părintelui de la Marea Neagră", cum este denumit Părintele Arsenie Papacioc, transgresează limitele comunicării laconice a celor doi filosofi care au scris cea mai scurtă scrisoare din lume, transpunând în limba română unitatea specifică concret/abstract, destinată Kairos.-ului, de deschidere a transcendenței către sufletul ființei. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că fiecare secvență a acestui epistolar creștin de altfel, foarte concis reconfigurează toposul parenezei sau al trăitorului necunoscut care valorifică coordonatele devenirii sale. Opisul Arhimandritului Arsenie Papacioc poate fi socotit drept un
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
o taxonomie a omului simplu, smerit și umil, monahul român valorifică raportul sui-generis dintre existența activă, caracterizată de esența actului în sine și existența pasivă, contemplativă, definită de trăirea în mistica contemplației, raport ce justifică ancorarea dimensiunii ontologice în actul transcendenței. În plan soteriologic, "ieșirea la liman" este corelată de simbolistica purtării Crucii, percepută diferit, în funcție de capacitatea harică sau de râvna aspirantului la înduhovnicire. În cadrul acestui Epistolar creștin există o propensiune spre elaborarea unor trepte inițiatice care constituie statutul vieții lăuntrice
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
-și pună problema câtă masculinitate și câtă feminitate psihosocială există în spiritualitatea și comportamentele sale, ci cât de valoroase, eficiente sunt atributele pe care le deține, respectiv deciziile și actele de conduită întreprinse. Altfel spus, opțiunea dezirabilă ar fi înspre transcendența rolurilor de sex (Garnets, Pleck, 1979), adică nelegarea calităților și acțiunilor unui individ de poziția de gender. Transgregarea gender nu este însă ușor de realizat datorită, cum s-a văzut, extraordinarei infuzări a stereotipiilor bărbat-femeie în aproape toate culturile și
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
despre împărțire în loc de sabie. Cristos subînțelege necesitatea depășirii afecțiunilor și a legăturilor sensibile, puse acum într-o nouă lumină: nu mai are sens doar legătura de sânge pentru o solidaritate umană, întrucât noul raport dintre ființe a fost înălțat în transcendența lui Dumnezeu. Din In 18, 36: Isus a răspuns: Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăția mea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
așa cum autoarea însăși mărturisește, "fiecare poem este asemănător unui dans, pe marginea dantelată a valului. Înțelegând adevărata condiție a omului, din zilele noastre, o ființă învinsă de pragmatism și marcată de conștiința unei dispariții iminente, poeta își stabilește sediul în transcendență"123. Fiind primul volum, din această etapă a demetaforizării, el are în centru imaginea toamnei, încă deținătoare de speranță, îmbinată cu imaginea iernii. Interesant este cum trecerea dintre toamnă și iarnă este realizată prin intermediul zborului, dar cu care sunt investite
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu biologia, istoria, hermeneutica și economia (Înlocuind Literele, istoria naturală, teologia și, respectiv, știința bogățiilor). În toate cazurile, ceea ce contează ca explicație a declinului instituției literare este supralicitarea literaturii după modelul supralicitării umaniste a „omului”. Literatura și-a revendicat o transcendență pe care nu și-a putut-o asuma, la fel ca „omul” revoluțiilor sau, În alt fel, ca supraomul nietzshceean, care nu și-a putut asuma un orizont ontologic lipsit de transcendență (aici se mai lucrează Încă). În fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
umaniste a „omului”. Literatura și-a revendicat o transcendență pe care nu și-a putut-o asuma, la fel ca „omul” revoluțiilor sau, În alt fel, ca supraomul nietzshceean, care nu și-a putut asuma un orizont ontologic lipsit de transcendență (aici se mai lucrează Încă). În fiecare dintre aceste ferpare făcute literaturii, se revine la originile romantismului ca la originea acestei supralicitări, atunci cînd literatura s-a pliat pe o estetică a libertății care a dus-o la autarhie și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ultimele consecințe: de la suprematistul Malevici la poetul Hlebnikov, artiștii primei avangarde consideră că scopul artei este tocmai gratuitatea și, Într-un fel, omul vizat de ea este un supraom În măsura În care refuză din capul locului - ca pe o minciună - ideea oricărei transcendențe a operei. Este ceea ce, În reluare, vor face Noii Romancieri francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
omul vizat de ea este un supraom În măsura În care refuză din capul locului - ca pe o minciună - ideea oricărei transcendențe a operei. Este ceea ce, În reluare, vor face Noii Romancieri francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel gîndise Marx desființarea claselor sociale, topirea lor Într-un Stat fără clase sociale). Dar, În mod ciudat, Todorov nu opune avangarda unei arte democratice, ci tocmai artei ideologice a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe lîngă cele două războiaie mondiale și nu a reușit să medieze nici un conflict istoric, real. Culturile anglo-saxone nu și-au pus Însă Întrebarea, nu au formult niciodată fantasma unei literaturi redemptive, pe scurt, nu au investit literatura cu atributele transcendenței sau ale escatologiei creștine ( În ciuda gnosticismului unor poeți englezi și americani romantici). Pe măsură ce revoluția politică devenea tot mai improbabilă, creștea presiunea pusă pe literatură care urma să preia funcția politicului. și, pe măsură ce acestă presiune creștea la rîndul ei, realitatea, care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatura cu o lungă metaforă filată, literatura modernă și post-modernă i-a retras metaforei investitura, a recuperat-o ca semn. În acest moment, literatura este o practică a resemnificării cu două finalități: introducerea conotoațiilor În sistemul semnelor (a fortiori, a transcendenței În contingență, și nu renunțarea la prima În favoarea celei de-a doua) și, respectiv, exploatarea denotativului ca unic material lingvistic capabil să rămînă În afara sistemului semnelor. De-metaforizarea literatutrii - frust și simplificator spus - este formulată de poetul Claude Royet-Journoud În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
valoroasă franceză este reușita practicii literare pe care am definit-o ca exploatare a denotativului și recuperarea conotativului - intrat În patrimoniul literaturii - ca semn. Înaintea societății, din secolul al XIX-lea - odată cu Stendhal, susține Jean-Marie Gleize - literatura pură marchează „sfîrșitul transcendenței”: „Consumul nu este prometeic, ci hedonist și regresiv. Procesul de consum nu este unul de muncă și de depășire, ci un proces de absorbție de semne și de absorbție prin semne. El se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin sfîrșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Consumul nu este prometeic, ci hedonist și regresiv. Procesul de consum nu este unul de muncă și de depășire, ci un proces de absorbție de semne și de absorbție prin semne. El se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin sfîrșitul transcendenței.“ Literatura pură - anti-literară și anti-« poetică », deci poetică - este un spațiu omogen, imanent. Scriitorii sînt valoroși În măsura În care sînt capabili să nu refere la un « dincolo », ci să absoarbă ca semn orice transcendență. Este un travaliu cît se poate de actual
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin sfîrșitul transcendenței.“ Literatura pură - anti-literară și anti-« poetică », deci poetică - este un spațiu omogen, imanent. Scriitorii sînt valoroși În măsura În care sînt capabili să nu refere la un « dincolo », ci să absoarbă ca semn orice transcendență. Este un travaliu cît se poate de actual, dar imposibil de dus la sfîrșit. Ieșirea În decor nu este absolută, expresia nu poate fi convertită În Întregime În experiență. Dar chiar de-ar fi, o astfel de literatură ideală nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se poate de actual, dar imposibil de dus la sfîrșit. Ieșirea În decor nu este absolută, expresia nu poate fi convertită În Întregime În experiență. Dar chiar de-ar fi, o astfel de literatură ideală nu anulează, ci instituie propria transcendență asupra tuturor celorlalte realități pe care le incoroprează ca semn, inclusiv asupra realității literare : ce altceva face un poem care recuperează prozodii istoricizate, sau romanul care pastișează policier-uri ? Este momentul În care diferența dintre copie și original este abolită
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe care le incoroprează ca semn, inclusiv asupra realității literare : ce altceva face un poem care recuperează prozodii istoricizate, sau romanul care pastișează policier-uri ? Este momentul În care diferența dintre copie și original este abolită. În literatura de după « sfîrșitul transcendenței » cititorul caută semne pe care să le consume : « poezia » din poezia modernă, antipoetică, « romanul polițist » dintr-un roman echenozian, de pildă, ori snuff-urile, compunerile școlare și exoticul din unele romane recente ale editurii Polirom. Literatura autentică, astăzi, e cea care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să le cunoască foarte bine - să rămînă a-socială pentru a putea tematiza anti-socialitatea. În privința statutului social al literaturii trebuie spus doar atît: literatura poate fi aparatul imunitar al societății de consum atîta vreme cît ea reușește să recupereze conotația - transcendența - transformînd-o În semn, integrînd-o denotativului („peretele din fund este un perete văruit”), dar În interiorul literaturii. Problema literaturii astăzi nu ține atît de necesitatea unei permanente simulări - ceea ce, pînă la urmă, nu e foarte greu - cît de păstrarea propriei autonomii. Repet
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
depășește, metaforic vorbind, stadiul oglinzii, și o face, desigur, nu atît În propriul beneficiu În fața lui Însuși, cît În cel al său ca obiect de recunoaștere din partea cititorului. Simbolizarea conferă sens autoficțiunii, Îi oferă adică un plan de proiecție, o transcendență, În lipsa căreia autoficțiunea ar putea rămîne numai la stadiul de text, de "autofricțiune", după cum se alintă Doubrovsky În romanul textualist Fils care propune termenul, și ar putea fi fagocitată de teoriile textului care astăzi nu mai spun multe despre literatură
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rămîne numai la stadiul de text, de "autofricțiune", după cum se alintă Doubrovsky În romanul textualist Fils care propune termenul, și ar putea fi fagocitată de teoriile textului care astăzi nu mai spun multe despre literatură. Dar e vorba despre o transcendență factice, mediată de ficțiune, livrată ca momeală cititorului comod. Identitatea eului autoficțional, manifestat ca insuficient, nu se realizează odată epopeea lui Încheiată, ca liant epic și metafizic În stare să rezolve un conflict, ci În timp ce se povestește pe sine ca
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
există, ceea ce confirmă diagnosticul pus de sociologul Jean-Claude Kaufmann individului contemporan occidental, de “extindere de sine”, sau cel al sociologului Alain Ehrenberg, de narcisism virtual nelimitat. De unde Însă nevoia aceasta de extindere, de unde insațiabilitatea etalării de sine? Tocmai din lipsa transcendenței sinelui (sau eului, prin conversie În registru psihologic). Lipsit de obiecte ale dorinței pe verticală, pentru că Dumnezeu a murit, eul le caută pe orizontală, Încercînd să ia În stăpînire suprafața (colii albe) În căutarea unui relief de transcendență pozitivă sau
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din lipsa transcendenței sinelui (sau eului, prin conversie În registru psihologic). Lipsit de obiecte ale dorinței pe verticală, pentru că Dumnezeu a murit, eul le caută pe orizontală, Încercînd să ia În stăpînire suprafața (colii albe) În căutarea unui relief de transcendență pozitivă sau negativă. Nu În găsirea accidentală a unei transcendențe pe o atare suprafață mată stă autenticitatea, ci În expresia imediată a căutării ei. "Într-o lume În care este de datoria fiecăruia să gîndească și să juiseze la fel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
psihologic). Lipsit de obiecte ale dorinței pe verticală, pentru că Dumnezeu a murit, eul le caută pe orizontală, Încercînd să ia În stăpînire suprafața (colii albe) În căutarea unui relief de transcendență pozitivă sau negativă. Nu În găsirea accidentală a unei transcendențe pe o atare suprafață mată stă autenticitatea, ci În expresia imediată a căutării ei. "Într-o lume În care este de datoria fiecăruia să gîndească și să juiseze la fel, aceste strategii derizorii de a te crede personajul unic al
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
doar la diferența de altitudine dintre solul peșterii și cel exterior), autoficționarul Încearca să se individualizeze pe orizontală. Partea de ficțiune, cu sau fără materializare simbolică, ca procedeu de compromis prin care cititorul este cointeresat la drama eului lipsit de transcendență, apare, la gradul zero, În chiar voința de epicizare a scriiturii. Autoficțiunea are nu numai nerv și ritm, dar are, obligatoriu, poveste; ea spune povestea celui care vorbește/scrie atîta vreme cît acesta - eul - este subiect al vorbirii/scrierii. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]