KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...384 >

9,583 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

pensiune, am găsit-o pe doña Encarna sughițînd de atîta teamă, pe restul chiriașilor de culoarea unei lumînări expirate și pe tata ținîndu-l În brațe pe Fermín Romero de Torres, Într-un colț al camerei. Fermín era despuiat, plîngea și tremura de groază. Încăperea era distrusă, iar pereții mînjiți cu ceva ce n-aș putea spune dacă era sînge sau excremente. Doctorul Baró examină rapid situația și, cu un gest, Îi indică tatei că trebuia să-l Întindă pe Fermín În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
prin sălile de clasă și pe coridoarele colegiului ca un suflet fără stăpîn. Toți ceilalți băieți - eu În primul rînd - se temeau de el și nimeni nu-i vorbea și nu Îndrăznea să-i Întîlnească privirea. Cu ochii plecați, aproape tremurînd, m-a Întrebat dacă nu vreau să ne Împrietenim. I-am zis că da. Mi-a Întins mîna și i-am strîns-o. Strîngerea lui durea, Însă m-am abținut. În aceeași seară, Tomás m-a invitat să iau masa la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
azvîrlind-o În șuturi pe palierul scării după ce o jupuise În lovituri de curea. A doua zi, cînd Antoni Fortuny a deschis ușa casei pentru a coborî să deschidă magazinul de pălării, Sophie era tot acolo, acoperită de sînge uscat și tremurînd de frig. Doctorii nu i-au putut repara niciodată complet fracturile de la mîna dreaptă. Sophie Carax nu avea să mai cînte vreodată la pian, Însă a născut un băiat pe care avea să-l numească Julián, În amintirea tatălui pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
afabil și Încîntător, Însă În public se simțea obligat să Întruchipeze rolul de rapsod și afecta un mod de a vorbi care Îi atrăsese porecla „Gongorinul“. În dimineața cu pricina, profesorul avea fața purpurie de tulburare și mai că-i tremurau mîinile, În care Își ținea bastonul de fildeș. Ne-am uitat la el tuspatru, intrigați. — Don Anacleto, ce s-a Întîmplat? Întrebă tata. — A murit Franco, spuneți că așa e, zise Fermín plin de speranță. — Dumneata să taci, dobitocule, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Era Însîngerat, cu rochia zdrențuită, fără perucă și fără colecția lui de fine bijuterii false. Urinaseră pe el și avea fața zdrobită și plină de tăieturi. Fiul brutăresei Îl găsise chircit În fața ușii de la intrare, plîngînd ca un copil și tremurînd. Nu există dreptate, nu, comentă Merceditas, postată În ușa librăriei, departe de mîinile lui Fermín. Sărăcuțul, el, care e mai bun ca pîinea caldă și nu se ia de nimeni. Îi place să se Îmbrace În balabustă și să iasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
țigară. — Nu. Însă am auzit o parte din conversația lui cu fiul, În biroul domnului Cabestany. Lăsă fraza suspendată, ca și cînd s-ar fi temut s-o Încheie sau n-ar fi știut cum s-o facă. Țigara Îi tremura Între degete. Vocea lui, zise ea. Era aceeași cu vocea bărbatului care sunase spunînd că e Jorge Aldaya. Fiul lui Cabestany, un imbecil arogant, a vrut să-i ceară mai mulți bani. Coubert a spus că se va mai gîndi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
zise ea. Înainte să-și piardă credința. — Credința În ce? — În tot. S-a apropiat În penumbră și mi-a luat mîna. Mi-a mîngîiat palma În tăcere, ca și cum ar fi vrut să-mi citească liniile de pe piele. MÎna Îmi tremura sub atingerea ei. M-am surprins desenînd În minte conturul trupului aflat sub acele veșminte Învechite, de Împrumut. Doream s-o ating și să-i simt pulsul arzînd sub piele. Privirile noastre se Întîlniră și am avut certitudinea că ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
cordial. Nuria Monfort a ignorat gestul meu formal. Mi-a puse mîinile pe brațe, s-a aplecat și m-a sărutat pe obraz. Ne-am privit În tăcere și de data asta m-am aventurat să-i caut buzele, aproape tremurînd. Mi s-a părut că se Întredeschideau și că degetele ei Îmi căutau chipul. În ultima clipă, Nuria Monfort se retrase și Își coborî privirea. Cred că e mai bine să pleci, Daniel, șopti ea. Mi s-a părut că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

aparatele, avea datoria s-o ia în seamă, chiar dacă, și asta da, ar fi magnific de just, chiar dacă la prima vedere putea să pară scandalos, dacă n-ar exista în dosarul procesului cel mai mic indiciu de nevinovăție a acuzatului. Tremurăm numai gândindu-ne la ce i s-ar putea întâmpla mâine acelui inocent dacă l-ar lua la interogatoriu, Recunoașteți că ați spus persoanei care era cu dumneavoastră Într-o zi trebuia să se întâmple, Da, recunosc, Gândiți-vă bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
o explozie făcu clădirea să vibreze de sus până jos, în timp ce geamurile dinăuntru și de afară zburau în țăndări, mese și scaune au fost aruncate la pământ, unii oameni țipau și gemeau, câțiva erau răniți, alții năuciți de șoc, alții tremurau de spaimă. Primarul sângera dintr-o tăietură pe care-o avea pe față, provocată de un ciob de sticlă. Era evident că fuseseră atinși de unda de șoc a exploziei. Trebuie să fi fost în stația de metrou, spuse printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
să se scurgă douăzeci și patru de zile, ei bine, cu tot respectul, ei bine eu nu cred că suntem în situația de a aștepta douăzeci și patru de zile, sau douăzeci, sau cincisprezece, sau zece, edificiul social prezintă fisuri, pereții se clatină, temeliile tremură, în orice moment totul se poate nărui, Aveți ceva să ne propuneți, în afară de descrierea tabloului unei clădiri are amenință să se ruineze, întrebă prim-ministrul, Da, domnule, răspunse impasibil ministrul de interne, ca și cum n-ar fi priceput sarcasmul, Luminați-ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
intern ca să-l cheme pe funcționar, Imediat la cabinetul domnului președinte, rapid. Ca să parcurgă diferitele coridoare și diferitele săli, de regulă e nevoie de vreo cinci minute cel puțin, dar secretarul apăru la ușă după trei. Venea gâfâind și-i tremurau picioarele. Omule, nu era nevoie să alergi, spuse președintele afișând un surâs plin de bunătate, Domnul șef de cabinet a spus să vin rapid, domnule președinte, gâfâi omul, Foarte bine, am cerut să fii chemat din cauza acestei scrisori, Da, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Agent, dă-i domnului carnețelul dumitale și împrumută-i pixul ca să scrie numele și adresele celor despre care ne-a vorbit, cu atâta amabilitate, adineauri, mai puțin ale puștiului cu strabism, care, oricum, n-ar folosi la nimic. Mâinile bărbatului tremurau când primi pixul și carnetul, continuară să tremure în timp ce scria, își spunea lui însuși că nu avea motive să fie speriat, că, dacă polițiștii se aflau aici, era pentru că, într-un fel, el însuși îi făcuse să vină, ceea ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-i pixul ca să scrie numele și adresele celor despre care ne-a vorbit, cu atâta amabilitate, adineauri, mai puțin ale puștiului cu strabism, care, oricum, n-ar folosi la nimic. Mâinile bărbatului tremurau când primi pixul și carnetul, continuară să tremure în timp ce scria, își spunea lui însuși că nu avea motive să fie speriat, că, dacă polițiștii se aflau aici, era pentru că, într-un fel, el însuși îi făcuse să vină, ceea ce nu reușea să înțeleagă era de ce nu vorbeau despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
foarte grăbit ia-o pe scări. Comisarul băgă, în sfârșit, cheia în ușa de la providențial, s.a., asigurări&reasigurări, aprinse lumina și se precipită spre masa unde întinsese harta orașului și unde luase ultimul mic dejun cu adjutanții săi absenți. Îi tremurau mâinile. Forțându-se să avanseze încet, să nu sară rânduri, cuvânt cu cuvânt, citi una după alta știrile din cele patru ziare care publicau fotografia. Cu mici schimbări de stil, cu ușoare diferențe de vocabular, informația era aceeași în toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

ducă el (Fred era numele mic al colonelului MacAndrew), dar sunt convinsă că nu el e omul care ar trebui să meargă. N-o să facă decât să strice lucrurile, și pe altcineva nu văd pe cine să rog. Glasul îi tremura puțin, drept care am simțit că aș fi o brută dacă aș șovăi cât de cât. — Bine, dar n-am schimbat nici două vorbe cu soțul dumitale! Nici nu mă cunoaște. Probabil o să-mi spună să mă duc la naiba. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
nou în propria ta inimă ai nevoie de cunoștințe, și de sensibilitate, și de imaginație. — Bine, Dirk, dar eu de ce am socotit totdeauna frumoase tablourile tale? Le-am admirat încă din prima clipă când le-am văzut. Lui Stroeve îi tremurară puțin buzele: — Du-te și te culcă, scumpa mea. Eu am să fac câțiva pași cu prietenul nostru și pe urmă mă întorc. XX Ne-am învoit ca Stroeve să treacă pe la mine în seara următoare și să mă ducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
doar un pic mai puternică decât în bezna cea mai adâncă, venea de la o lucarnă. — Strickland! am strigat. Nici un răspuns. Totul, era într-adevăr teribil de misterios și mi s-a părut că Stroeve, aflat la un pas în urma mea, tremura din tot trupul. O clipă am șovăit dacă să aprind un chibrit. Am deslușit cu greu un pat aflat în colțul camerei și m-am întrebat dacă nu cumva lumina o să ne dezvăluie un cadavru. — Ce, mă prostule, n-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
la spital? — La spital! Are nevoie de îngrijirea unor mâini iubitoare. Trebuie să fie tratat cu un tact nemărginit. Am fost surprins să văd cât de tulburată a fost nevasta lui Stroeve. A continuat să așeze masa, dar mâinile îi tremurau. — Mă scoți din sărite. Crezi că dacă ai fi tu bolnav el ar mișca vreun deget ca să te ajute? Dar ce contează asta? Te-aș avea pe tine care să mă îngrijești. N-ar fi nevoie. Și pe urmă eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
lacrimi. Am impresia că nu prea înțeleg, i-am zis. — Strickland nu poate lucra împreună cu altcineva în același atelier. — Bine, dar dă-o dracului, doar e atelierul tău! Treaba lui cum se descurcă. Mi-a aruncat o privire jalnică. Îi tremurau buzele. — Ce s-a întâmplat, de fapt? l-am întrebat cam aspru. A dat din colț în colț și s-a făcut roșu ca sfecla. A început să privească trist un tablou de pe perete. — N-a mai vrut să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
am găsit. — Am cinat târziu, i-am zis. Acum mă răzgândisem. Nu mai puteam zice că băutura îl adusese în halul acesta de evidentă disperare. Fața lui de obicei atât de trandafirie era acum pătată într-un mod nefiresc. Îi tremurau mâinile. — S-a întâmplat ceva? l-am întrebat. — M-a părăsit nevasta. Abia izbuti să scoată aceste vorbe. Apoi i se tăie respirația și lacrimile începură să-i picure pe obrajii, rotunzi. Nu știam ce să-i spun. Primul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
ne-a spus că pacienta nu vrea să vadă pe nimeni. Noi îi spusesem că dacă refuză să-l primească pe Dirk s-o întrebe dacă mă primește măcar pe mine, dar ea nu acceptase nici asta. Lui Dirk îi tremurau buzele. — Nu îndrăznesc să insist, spuse infirmiera, e prea bolnavă. Poate peste vreo zi-două o să se răzgândească. Dar oare dorește să vadă pe altcineva? întrebă Dirk cu glasul aproape șoptit. — Zice că nu vrea decât să fie lăsată în pace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
udă. E prea slăbită ca să folosească batista și lacrimile îi curg pur și simplu șiroaie pe obraz. Parcă mi s-a frânt inima. În clipa aceea aș fi fost în stare să-l ucid pe Strickland și știam că îmi tremura glasul când mi-am luat rămas-bun de la infirmieră. L-am găsit pe Dirk așteptându-mă pe scară. Nu părea să vadă nimic dinaintea ochilor și nici n-a observat că am venit lângă el până când nu l-am luat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
brațele unei femei, și când ai constatat că nici acolo nu ți-o găsești, ai urât-o. N-ai simțit pic de milă pentru ea, deoarece n-ai milă nici pentru tine. Și ai omorât-o de frică, pentru că mai tremurai încă în fața primejdiei de care abia-abia scăpaseși. A zâmbit sec și s-a tras de barbă: — Bietul meu prieten, ce îngrozitor de sentimental ești! O săptămână mai târziu am auzit întâmplător că Strickland a plecat la Marsilia. De atunci nu l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
un băiat care să-mi arate drumul. Dar nimeni n-a vrut să mă însoțească, așa că a trebuit să mi-l găsesc singur. Când sosise Dr. Coutras la plantație avusese un sentiment tulbure. Cu toate că se încălzise mergând, începu acum să tremure înfiorat. Era în aer ceva ostil care-l făcea să șovăie. Simțea că i se pun în cale niște forțe invizibile. Erau mâini nevăzute care parcă-l trăgeau înapoi. Nimeni nu se mai apropia acum ca să culeagă nucile de cocos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]