2,172 matches
-
psihicului ca pe o realitate bine conturată a existenței în lume a persoanei umane. Să analizăm aceste aspecte ale vieții sufletești. 1) Trupescul (Leiblichkeit) Existența (Dasein) umană în lume înseamnă, în primul rând, o existență trupească (Leib-sein). Datorită realității noastre trupești, „noi suntem în lume” (In-der-Welt-sein). Dacă „psyché”-ul nostru este realitatea existenței noastre în lume, atunci existența sufletească este identică sau identificabilă, cu trupescul. Că este așa ne-o dovedește și corelația psihosomatică a tipurilor constituționale (E. Kretschmer). În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Existența (Dasein) umană în lume înseamnă, în primul rând, o existență trupească (Leib-sein). Datorită realității noastre trupești, „noi suntem în lume” (In-der-Welt-sein). Dacă „psyché”-ul nostru este realitatea existenței noastre în lume, atunci existența sufletească este identică sau identificabilă, cu trupescul. Că este așa ne-o dovedește și corelația psihosomatică a tipurilor constituționale (E. Kretschmer). În cazul acesta, trupul nu mai este un simplu substrat al sufletului, ci întreaga noastră existență sufletească devine realitatea propriei noastre prezențe trupești. Lumea devine, în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau identificabilă, cu trupescul. Că este așa ne-o dovedește și corelația psihosomatică a tipurilor constituționale (E. Kretschmer). În cazul acesta, trupul nu mai este un simplu substrat al sufletului, ci întreaga noastră existență sufletească devine realitatea propriei noastre prezențe trupești. Lumea devine, în cazul acesta, un vast orizont al trupului nostru. Realitatea trupului nu se mai sfârșește la granițele configurative, anatomo-fiziologice, ale corpului nostru, ci acesta este integrat în lume (Umwelt) prin ascultare, vedere-privire, mirosire, palpare, mișcare, hrană, înmulțire. Sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sfârșește la granițele configurative, anatomo-fiziologice, ale corpului nostru, ci acesta este integrat în lume (Umwelt) prin ascultare, vedere-privire, mirosire, palpare, mișcare, hrană, înmulțire. Sufletul, ca realitate a trupului este și realitatea unei strânse și permanente împletiri cu lumea. Locul nostru trupesc este, în același timp, punctul de reper care ne ordonează spațiul cu care noi ne raportăm la acesta (spațiul lumii externe) și prin care noi ne orientăm în lume. Identitatea sufletescului cu trupul este pusă și în cazul existenței „celuilalt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reper care ne ordonează spațiul cu care noi ne raportăm la acesta (spațiul lumii externe) și prin care noi ne orientăm în lume. Identitatea sufletescului cu trupul este pusă și în cazul existenței „celuilalt”, al lui „Tu”, în raport cu mine („Eu”). Trupescul nu este numai prezență în lume, ci în același timp el este și prezența noastră împreună cu ceilalți (Mit-ein-andersein). Prezența trupească a celuilalt o simțim în acțiunea noastră comună, în cadrul contactelor noastre cotidiene. Psihicul este, în cazul acesta, acel „a-fi-împreună” în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orientăm în lume. Identitatea sufletescului cu trupul este pusă și în cazul existenței „celuilalt”, al lui „Tu”, în raport cu mine („Eu”). Trupescul nu este numai prezență în lume, ci în același timp el este și prezența noastră împreună cu ceilalți (Mit-ein-andersein). Prezența trupească a celuilalt o simțim în acțiunea noastră comună, în cadrul contactelor noastre cotidiene. Psihicul este, în cazul acesta, acel „a-fi-împreună” în cadrul comportamentului comun a două persoane. Un asemenea exemplu îl oferă jocul, ca formă de manifestare a lui „a-fi-împreună” din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o simțim în acțiunea noastră comună, în cadrul contactelor noastre cotidiene. Psihicul este, în cazul acesta, acel „a-fi-împreună” în cadrul comportamentului comun a două persoane. Un asemenea exemplu îl oferă jocul, ca formă de manifestare a lui „a-fi-împreună” din punct de vedere trupesc al persoanelor. În cazul dansului este realizată identificarea totală a psihicului cu trupul. Arhitectura creează și ea un spațiu pentru desfășurarea co-prezenței noastre trupești. Spațiul arhitectonic este un spațiu existențial și de mișcare pentru ființă ca „trup”. Acest lucru este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
asemenea exemplu îl oferă jocul, ca formă de manifestare a lui „a-fi-împreună” din punct de vedere trupesc al persoanelor. În cazul dansului este realizată identificarea totală a psihicului cu trupul. Arhitectura creează și ea un spațiu pentru desfășurarea co-prezenței noastre trupești. Spațiul arhitectonic este un spațiu existențial și de mișcare pentru ființă ca „trup”. Acest lucru este valabil atât pentru clădiri, cât și pentru topografia orașelor. Un domeniu aparte îl reprezintă sfera sexualității. În cazul acesteia identitatea psihicului cu trupul se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orașelor. Un domeniu aparte îl reprezintă sfera sexualității. În cazul acesteia identitatea psihicului cu trupul se realizează între „mine” (Eu) și „celălalt” (Tu) având caracterul unei întâlniri cu semnificație de completare reciprocă. 2) Lumescul (Welthaftigkeit) Sufletul este realitatea existenței noastre trupești, temporale, în această lume. În sensul cesta lumescul ne apare ca o parte integrantă a existenței noastre psihice. Lumea este orizontul realității noastre sufletești, dar și spațiul după care ne orientăm și în cadrul căruia se derulează existența noastră temporal-istorică. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
persoană este în primul rând un „trup”, iar în planul comunicării ea apare ca o „ființă sufletească”. În sensul acesta orice prezență umană este din punct de vedere fenomenologic „experiența unei conștiințe originare” care ni se înfățișează în ipostaza ei trupească (D. Franck). Ori de câte ori eu fac cunoștință cu prezența altuia, pentru mine aceasta este un „Eu în carne și oase” care se prezintă dinaintea mea (M. de Unamuno). Orice individ este o persoană incarnată. O persoană este concomitent spațiu, în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
concomitent spațiu, în sensul de corp perceptibil, ca prezență fizică și timp, ca durată a existenței sale corporale. Orice prezență a unei persoane este o suită de „continuități” pe care perceperea noastră o înregistrează ca momente ale unor prezențe succesive trupești. Durata existenței unei persoane se constituie din continuitatea prezențelor corporale ale acesteia înscrise în câmpul conștiinței sale precum și în a celorlalți. Prezența individului percepută exterior, se raportează în primul rând la aspectul fizic-carnal al acestuia. Existența va fi reprezentată în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o „deplasare logică” din sfera observației către registrul „privirii care înțelege” adresându-se sensurilor interioare invizibile ale experienței sufletești a semenului. În psihopatologie bolnavul psihic este pentru psihiatru un „celălalt”. Relația clinică se va deplasa, prin urmare, din planul concretului trupesc în planul subiectului sufletesc; sau de la vizibil la invizibil. Cum se face trecerea de la vizibil la invizibil sau, mai exact spus, cum se face „intrarea în celălalt”? Aceasta este problema fundamentală a oricărei metodologii în psihopatologie. Ceea ce trebuie să surprindem
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de a afla ce se întîmplă cu omul după moarte. În acest context, se impune imperativul de a discuta despre suflet, despre latura spirituală a omului, singura ce poate fi avută în vedere în legătură cu această chestiune, căci, în ceea ce privește latura materială, trupească, lucrurile sînt în general evidente. Dacă nu ar exista acest sentiment intern care să ceară un răspuns la situația omului după moarte, fără îndoială, problema sufletului și alte probleme care au legătură cu ea (precum problema eternității, problema divinității etc.
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atare, dar care se poate ușor întrevedea. În acest caz, s-ar putea presupune un sincretism ontologic între religie, filozofie și poezie, fenomen atestat, desigur, de istoria umanității, dar depășit în epoca modernă, în spațiul european. 333 Există chiar sedii trupești cu locație deosebită destinată celor două facultăți: creierul este sediul rațiunii (sau minții), iar inima este sediul sentimentalității (sau sensibilității), încît distincția este percepută chiar la nivelul cunoașterii comune. 334 Vezi, Adrian-Paul Iliescu, Filosofia limbajului și limbajul filosofiei, Editura Științifică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
viziunea lor lipsa de iluzii asupra vieții. Ceea ce oamenii de rând prețuiesc ca bunuri (glorie, bani, iubire, familie, etc.) sunt simple închipuiri; bunul suprem este libertatea lăuntrică, obținută prin lipsa de nevoi, prin abstinența absolută, prin renunțarea la raționamentul plăcerilor trupești. Diogene vede o prăpastie între robia culturii, cu multele și complicatele sale trebuințe și libertatea naturii cu nevoi reduse și simple; de aceea, Platon, care era mereu ironizat de Diogene, îl numește Socrate înnebunit. Diogene este cel dintâi gânditor care
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
uciderii... A cincisprezecea vamă este aceea a magiei: vrăji, amestec de otrăvuri, farmece, invocația demonilor, spiritism, etc... A șaisprezecea vamă este aceea a necurăției și a tot ce se raportă la acest păcat: gînduri scîrboase, dorinți și acte necurate, iubire trupească a persoanelor neunite prin căsătorie legitimă, priviri la lucruri necurate, priviri voluptoase, pipăiri necurate... A șaptesprezecea vamă este aceea a adulterului: necredința în căsătorie, căderea în păcat a persoanelor consfințite lui Dumnezeu... A optsprezecea vamă este aceea a păcatului sodomiei
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Dacă în viața sa, uitînd, nu se va fi căit de vreun păcat, în ceasul acesta va scăpa prin fapte de milostenie de violența strîmtorărilor diavolești". Vorbind despre judecata particulară, Nicodim Măndiță notează: " Fiecare om, creștin îndată după moarte sa trupească, merge cu Sufletul prin vămile văzduhului înaintea dreptului judecător. Acolo este răsplătit după faptele sale bune sau rele. I se dă o arvună, celor buni un început de fericire în Rai; iar celor răi un început de muncă în iad
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
aceea de a-ți urmări binele propriu, în felul tău propriu, atîta timp cît nu încerci să lipsești pe alții de binele lor sau să-i împiedici să și-l dobîndească. Fiecare este adevăratul paznic al propriei sănătăți, fie ea trupească, mintală sau sufletească. Omenirea are mai mult de cîștigat lăsînd pe fiecare să trăiască așa cum crede el că e mai bine, decît silind pe fiecare să trăiască așa cum li se pare celorlalți că ar fi bine". Și în alt loc
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
dată peste observația de bun-simț că, printr-o bizară coincidență, "oamenii de cultură ai primarului" sunt, într-o majoritate frisonantă, doar foști colaboratori ai Securității!). Așa încât, concluziv, nu pot decât să salut cu încredere un om politic care cultivă desăvârșirea trupească cu cea spirituală. Curat Kalokagathon, monșer! 22 iulie 2011 De o bucată de vreme mă trezesc derutat dimineața la ora 7. E prea multă liniște. Trosnelile infernale ale celor care iau gunoiul nu se aud decât pe la ora 10, când
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
echilibrarea dorinței. O dorință pe care orice scriitor aparținând generației anterioare ar fi drapat-o În nesfârșite precauții lingvistice, Sylvia Plath o comunică În limbajul frust, pe șleau, al unei tinere dezinhibate, dornică să cunoască repede și intens plăcerile Împreunării trupești: Privindu-mă, În anii din urmă, am ajuns la concluzia că trebuie să am o relație fizică pasionată cu cineva - sau să mă opun uriașei dorințe sexuale din mine cu mijloacele castității. Am ales prima variantă. Am admis de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
antagonice care susțin acțiunea (D. Micu). Aparență dramatică și miez tragic, căci, în esență, conflictul purcede dintr-o fatalitate ontologică: omul este disputat concomitent de „cer” și de „pământ”, de Biserică și de Femeie, de dragostea spirituală și de dragostea trupească. Alegerea, absolut necesară unei iubiri-creații autentice, aparține omului și ea determină destinul tragic: voința de creație coincide cu asceza, cu jertfirea „izvodului”, a materiei, în „rodul” spiritului. Ultima piesă publicată, Hoțul de mărgăritare (Întoarcerea fiului risipitor) (1993), scrisă în 1952
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
sugera consecința încălcării poruncii divine de a nu atinge sau mînca fructul cunoașterii binelui și răului. Pentru primul om, cunoașterea asociată ulterior cu ideea de viață mai intensă, mai fertilă este aducătoare de moarte spirituală, dar nu și de moarte trupească. "A fi mort" și totuși "a nu fi mort" înseamnă o aparentă încălcare a principiului terțului exclus, pe care numai o logică polivalentă de tip și/și (omul este și trup și spirit) poate să o explice. • Pervertirea relației de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
celui hărăzit să își caute întreaga viață jumătatea (partea), pentru a se întregi ca entitate. c) Geneza femeii este legată de înzestrarea ei cu o funcție esențială (pentru existența viitoare a omenirii căzute în păcat): aceea a procreației prin iubire trupească. Din acest motiv, așa cum sugerează textul biblic, "va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa, și vor fi amîndoi un trup" [Facerea, 2:13]. Ulterior, după ce alungarea din Eden va fi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
situație ontologică, nici Dumnezeu, nici Satan nu minte. Spunînd că (nu) vor muri, fiecare dintre cei doi oponenți s-au raportat altei dimensiuni a existenței umane, care îi interesează sau pe care o controlează cu predilecție: cea spirituală sau cea trupească. Dumnezeu ar putea să controleze trupul omului, dar, dată fiind efemeritatea lui, nu este interesat să o facă. În schimb, Satan se străduie din răsputeri să controleze sufletul omului și, prin utilizarea unor rafinate minciuni adresate trupului, adesea el reușește
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
bun de mîncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știință, a luat din el și a mîncat ... " [Facerea, 3:7]. Așa cum observă Jean Kovalewski, trei pofte vicioase se regăsesc în această atitudine a femeii: posesia trupească inclusiv ("socotind că rodul pomului e bun de mîncat", plăcerea ("plăcut ochilor") și puterea ("vrednic de dorit pentru că dă știința") [1996:153-157]. Aceste "pasiuni esențiale" ale sufletului primordial ar sta la baza tuturor viciilor manifeste ale omului căzut în păcat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]