17,002 matches
-
lângă el. Corso Donati, căpetenia acelor tâlhari. În loc să facă pace, e aici ca să Îi asmută Împotriva autorității Comunei. Ar trebui să i se aplice pedeapsa de la Pisa... — Ce fac cei din Pisa? — Cu cei ca dânsul? Îi Închid Într-un turn zidit. Sau Îi atârnă de catargele galerelor, acoperiți cu păcură, ca să reziste mai mult fără să se descompună. Îi Îngroapă În cer, barbarii! Dante Își amintea de Înfiorătoarea poveste a contelui Ugolino, zidit de viu În turnul Muda, Împreună cu copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Închid Într-un turn zidit. Sau Îi atârnă de catargele galerelor, acoperiți cu păcură, ca să reziste mai mult fără să se descompună. Îi Îngroapă În cer, barbarii! Dante Își amintea de Înfiorătoarea poveste a contelui Ugolino, zidit de viu În turnul Muda, Împreună cu copiii săi. Corso Donati ar fi meritat același tratament... astfel s-ar fi conservat pentru multă vreme, servind drept pildă pentru alții. Un fulger Îi străbătu creierul. Pentru o clipă, crezu că una din pietre Îl lovise, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi prielnică. Nimeni nu avea să reușească să treacă de blocul de luptători de pe Ponte Vecchio, iar pentru a trece peste Ponte alla Carraia ar fi fost nevoie de prea multă vreme. Știa Încotro să se Îndrepte. Recunoscu de Îndată turnul cel alb, după descrierea făcută În raportul asupra membrilor Studium-ului. Nu era nimeni pe strada mărginită de ziduri oarbe, pe care se deschideau doar arcele ferestrelor zidite pe vremea ultimelor revolte. Peretele turnului era Întrerupt În partea de jos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încotro să se Îndrepte. Recunoscu de Îndată turnul cel alb, după descrierea făcută În raportul asupra membrilor Studium-ului. Nu era nimeni pe strada mărginită de ziduri oarbe, pe care se deschideau doar arcele ferestrelor zidite pe vremea ultimelor revolte. Peretele turnului era Întrerupt În partea de jos de o poartă din lemn Întărit prin piroane de fier, iar pe zidul din piatră nu părea să existe nici un punct de sprijin spre a ajunge până la mica fereastră cu două arcade care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o aromă diferită, de carne femeiască. Pentru o clipă, imaginea trupului gol al Antiliei, Întins dinaintea lui, Îi umplu ochii În toată splendoarea sa, evocată de acel parfum. Așadar, acesta era ascunzătoarea ei, lângă bărbatul care Își făcuse bârlogul În turnul năruit. Amantul secret, bărbatul pe care Baldo Îl ura, și de care poate că se și temea. I se păru că aude iarăși cuvintele Pietrei. „Nimeni nu te iubește“... Alungă acea imagine cu un gest de furie. Avea să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
alte bijuterii. Amestecate În devălmășie printre prețioasele tunici de mătase și de in se aflau duzini de asemenea podoabe. Cufărul era arca unei comori. Îl răsturnă, vărsându-i pe dușumea Întregul conținut, care se Împrăștie de jur Împrejur, strălucind. În turnul acela se găsea comoara unei Împărății. O Împărăție... Antilia era cu adevărat urmașa marelui Frederic al II-lea. Așadar, pentru asta se supusese ea acelui spectacol obscen, În Paradis. Orice, numai ca să Își ascundă adevărata identitate. Iar podoabele erau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un pumn peste frunte. Acum Își amintea vorbele lui Domenico, cămătarul. Nu Ordinul Templului era cel care Îi urmărea pașii Antiliei, care o ținea de mână la primejdie, care Îi mângâia trupul de aramă. Era un singur om. Locuitorul acelui turn. Chipurile membrilor celui de Al Treilea Cer i se roteau prin minte asemenea unui vârtej. Strânse grăbit hârtiile În mantie și alergă spre intrare. Trecu pe dinaintea cufărului fără să-l Încerce măcar un gând la averea pe care o lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să o reprezinte numai pe Eva. Recunoscu chipul Antiliei, sânul ei ridicat, pântecul triumfător. Îndărătul gambelor puternice ca niște coloane, cu gleznele zvelte Încercuite de aur, artistul reprezentase profilul unei cetăți stranii, lipsite de ziduri și de creneluri, Înțesată cu turnuri În trepte, tipice pentru pustiurile de la Răsărit: un nou Babilon, cârmuit de femeia aceea, care domina peste oraș asemenea unei regine. Între cei doi Îndrăgostiți era apă, niște valuri curbate și crestate, pe deasupra cărora pluteau păsări ciudate și În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
masa de stânci și de râuri cu pământul de dincolo de mare. — O nouă parte a lumii. După Europa, Asia, Libia și cea de-a patra de ape. Aceasta... Arătă spre masa Întunecată marcată pe carton la picioarele femeii, cetatea cu turnuri stranii. Veniero se apropie, ca și când ar fi vrut să vadă mai bine și el. — Da, zise el apoi. E o lucrare precisă. Ambrogio era Într-adevăr un maestru. Îi fusese de ajuns o privire În arhiva secretă a Commendei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi adunat În punctul acela, și vâslele ridicate În rând, parcă imitând aripile unui zbor nebunesc. Pentru un moment, i se păru că galera dispărea Într-un glob de flăcări, orbitor precum fulgerul care distrusese cu ani În urmă turnul de la Santa Croce. Apoi, un mănunchi de raze incandescente se ridică spre cer, depășind gabia și prăbușindu-se În apă cu un sfârâit strașnic. În acea lucire crezu că recunoaște siluetele câtorva trupuri omenești care dansau În albul orbitor, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În vara anului următor, În iulie 1946, Noel (fost Nicolae) Corbu și soția erau deja legatari universali ai moștenirii abatelui Saunière. Vând tot ce aveau la Perpignan și se mută la Rennes-le-Château, unde cumpără Vila Bethania, deschid hotelul și restaurantul Turnul și, până la sfârșitul lui ianuarie 1953, când Marie Dénarnaud Închide ochii pentru totdeauna, vor locui Împreună cu enigmatica și venerabila doamnă căreia, În schimbul domeniului, Îi asigură o rentă viageră. De fapt, ea continuă să stea În casa parohială, dar se Întâlnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și uite-așa se umflă epicul. Dar uite că înaintea noastră se văd porțile Stambulului. Ne strângem uneltele, ne spălăm pe mâini și cu îngăduința ta, mărite Cetitoriule, în fața luminilor gălbui pe care le aruncă spre noi cupolele moscheilor și turnurile minaretelor, sfârșim aici acest episod mai slab. Stambul, deschide-te! Episodul 32 RĂSĂRITUL SEMILUNII. LA STAMBUL La începutul secolului al XVII-lea, pe ulițele și-n piețele Stambulului, în șandramalele albicioase și cocoțate vraiște unele peste altele ale păgânilor, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
au purtat în triumf într-o gondolă, iar pleoapa ochiului stâng, cu care zicea Giuseppe că vede mai bine, i-a fost vopsită cu o peliculă fină de aur, el fiind numit totodată pe viață în postul de observator din turn al corăbiilor ce se mai întorceau din larg. Episodul 148 EPISOD DE REZERVĂ Când Metodiu și Iovănuț intrară în Veneția, cerul era închis. Priviți această frază: cât de neutră e! Cât de frumos nu comunică ea nimic! Vine o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din Dante, acceptă să primească pețitorii. Și se făcea că veniră să-și încerce norocul pe rând, următorii: din Englitera, înalt prudent și pistruiat, lordul Harrington, care pusese la picioarele prințesei modelul cu totul și cu totul din aur al Turnului Londrei, în vârful căruia un străjer luneca făcând rondul și strigând la capătul micului traseu: „Fiiiive o’clock teeeeea!” Din Castilia s-a repezit într-o suflare Don Felipe Gonzales de Cierta Soledad, aducându-i prințesei o cămașă intimă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de îngerele care coseau la gherghef sau mânuiau pașnicul război sau pliveau ceapa sau pur și simplu stăteau într-o minunată pauză; spre corurile de arhangheli care făceau vocalize; spre sfinții mai tineri care învățau să zboare sărind dintr-un turn. O, dar câte nu erau de văzut și mai ales câte nu erau de spus! Episodul 165 VISUL LUI IOVĂNUȚ (IIÎ Cu ochii înlăcrimați de atâta fericire, Iovănuț visă că se gândi unde să-și afle el un loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nu erau - oftă turcul - trebuie să recunosc că nu erau, deși datina străbună asta ne cere și uneori când le adunam seara pe toate să mai stăm de vorbă, mi se făcea nițel rușine văzând că bătătura mea ajunsese ca turnul Babel, strigau după catâri și după tata în patru limbi. Dar n-am avut ce face, trebuia să mă aleg și eu cu ceva după atâția ani de luptă. Și cu ce să te alegi tu, un turc năcăjit, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poți să alegi cu ochii Închiși un loc În spatele căruia Îți presimți respirația. Și Aleea filosofilor și Erlenpark și bernardinerii uriași purtați În lesă de cîte o fată În șorț, pe care o cheamă invariabil Karin sau Helga, pe lîngă turnul cu ceas din Kleiner Ring, peste Podul minciunilor, pretutindeni ochii somnolenți ai ferestrelor din acoperișurile Înalte care-ți urmăresc chipul din spatele secolelor, un văz continuu al obiectelor care te recunosc, În care te recunoști. Acolo În orașul de jos, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scris Într-un act erotic total cînd spunea asta Îmi imaginam o formă de onanie cerebrală care să includă În ea tot universul cum te-ai gîndi de pildă că faci amor cu cearșaful cu clanța ușii cu locomotiva cu turnul de televiziune În sfîrșit cu tot ce există) Vizitiul i-a salvat viața dînd bice cît a putut - asta-i sigur cum e sigur că Dumnezeu l-a făcut pe Moise al lor. Ce? O, Isuse, chiar așa. Și ălălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nașterii - un plod moare lent În viscerele Înfundate și gura care se cască să apuce aerul Înghite cu nesaț doza letală strecurată perfid În lingurița de viață. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric. Zidurile, schelăria, turnurile metalice, șinele, treptele Înguste, jgheaburile de tablă, totul pare o alcătuire de oase calcinate - vertebre și femure, clavicule, maxilare uriașe, risipite de-a valma, părăsite Într-o deplină Împietrire peste care se cerne continuu o bură albă, scămoasă. Oamenii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
supraviețuim. În zilele de duminică și la sărbători betoniera e o biserică. Mai albă decît toate bisericile din oraș, mai tainică și mai ezoterică decît o paradigmă. Doar fuioare de praf se Înalță de o parte și de alta a turnului mut, biserica doarme, respiră, așteaptă. Dar poate acolo, În somnul ei, se refac rosturile vechilor cărămidării; mirese negre furate de miri aprigi care-și jucau șișul În mînă ca zarurile la barbut, copii botezați la gura cuptorului, semănînd cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
descălecat acolo. Apoi au zis unul către altul: «Haidem să facem cărămizi și să le ardem cu foc!» Și-au folosit cărămida În loc de piatră iar smoala În loc de var. Și au zis iarăși: «Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vîrf să ajungă pînă la cer și să ne facem faimă Înainte de a ne Împrăștia pe fața a tot pămîntul!» Atunci s-a pogorît Dumnezeu să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vîrf să ajungă pînă la cer și să ne facem faimă Înainte de a ne Împrăștia pe fața a tot pămîntul!» Atunci s-a pogorît Dumnezeu să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Și-a zis Domnul: Iată toți sînt de-un neam și o limbă au și iată ce s-au apucat să facă și nu se vor opri de la ce și-au pus În gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
gînd să facă. Haidem dar să ne pogorîm și să amestecăm limbile lor ca să nu se mai Înțeleagă unul cu altul. - Și i-a Împrăștiat Domnul de acolo În tot pămîntul și au Încetat de a mai zidi cetatea și turnul.“ Fața galbenă rătăcitoare printre norii de praf, un far În ceață, descoperind case În ruină, a mea, a lui, toate - manuscrise vechi, pergamente, semne ale minții, vrafuri de vorbe lepădate de Dumnezeu În somn; Biblioteca din Alexandria și librarul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
carne roșie Încolonate pentru defilare Închizi ochii mirosul lor te asaltează dă năvală În nări pînă la rădăcina unei glande mici pofticioase care Începe să scheaune nimic nu mai e pentru mine pentru ei a ars Biblioteca din Alexandria un turn fumegă asemenea unei guri de foc liftul s-a oprit la ultimul etaj nu va mai coborî niciodată În această dimineață pîcloasă mi-aș scărpina creierul ca un porc de toate zidurile scorojite iadul e ferecat raiul are flori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
subțiri de bicepși și să-i mesteci Încet cu perversitate să te poți bucura singur de trupul tău de sîngele care scade cu fiecare vară ca petrolul În retortele pîngărite ale pămîntului și ce se mai poate spune despre un turn care fumegă În urma unui dezastru aici a fost un altar sau un grătar pe care se frigeau cărnuri fragede sau o groapă de gunoaie O față galbenă plutind printre norii de praf, sus, sus, deasupra betonierei, un soare de iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]