KorAP: Find »[drukola/base=umfla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...81 82 83 ...165 >

4,112 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

dezgustătoare chestie pe care am văzut‑o în viața mea. Chiar și după ce am încercat sugestia lui Suze de a‑l pune puțin pe foc în tigaie cu puțin chutney de mango. Și era atât de mult, și totul se umfla enorm în toate vasele simultan... Oricum. Nu contează. Pizza pe care am mâncat‑o în cele din urmă a fost foarte bună. Ne apropiem de mașina decapotabilă a lui Luke din colțul parcării, și el o deschide cu telecomanda. — Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
tale. Și niște scrisori. Naiba știe cum o fi făcut rost de ele. Expiră adânc. Dimineața asta, l‑am făcut pe un tip de la Daily World să recunoască faptul că ea a fost sursa. Ei n‑au făcut decât să umfle puțin informațiile date de ea. Mă holbez la el, și simt că mă ia cu frig. Îmi aduc aminte de ziua când am venit la el la birou. Sacoșa mea Conran cu toate scrisorile în ea. Alicia stând în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

o copilă. Îl văd pe tata cum o lovește pe mama cu o lopată. S-a întâmplat brusc. Fără veste. Nu-mi vine să-mi cred ochilor. E nebun. O face târfă pe mama. Trupul mamei se încovoaie. Mi se umflă pieptul. O lovește în față, în spate, strigându-i că o să-i rupă oasele. Mama e în stare de șoc, incapabilă să se miște. Tata o târăște pe jos, o lovește și o calcă în picoare, de parcă ar vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
că mi-am atins visul, dar... Stau trează în vechiul meu pat, încercând să-mi dau seama încotro s-o apuc și ce să fac în continuare. Cârpele de înfășat lipicioase de la pasta de orez. Degetele de la picioare care se umflă. Inflamația. Durerea ascuțită din glezne. Fata își amintește cum s-a salvat. Bunicii sunt ocupați cu călătoritul dintr-un oraș în altul, de la o pețitoare la alta. Încearcă să scape de mine. Am șaisprezece ani și deja nu mai pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
în autobuzele aglomerate. Iau cu mine rochia albastră și mă schimb înainte de întrevederi. Mă schimb la loc în haina veche după întâlnire. Din cauză că adesea îmi chiorăie mațele în timpul discuțiilor, beau multă apă. Trebuie să-mi ascund picioarele, căci mi se umflă de la atâta mers pe jos. Și, cu toate astea, întâmpin alte respingeri. Toată lumea îmi spune că sunt bună, și totuși nu primesc nici o ofertă. Multe fete aflate în aceași situație se dau bătute. Se culcă cu bărbații libidinoși care-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
nu-l oprește. Demon care caută datorii ce ești, țipă ea. Membrele lor se încolăcesc. Ea îl simte cum înaintează și se avântă. Ca o crizantemă uscată într-o cană cu ceai fierbinte, se simte pe ea însăși cum se umflă și se îngroașă cu fiecare clipă. Sunt un stâlp mitologic, născut să țin cerul sus, urlă el. Însă, fără tine, nu pot să fiu decât un bețișor. Jos! țipă Micul Dragon. Nu departe, se aude o explozie. Mao râde, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
colțișor, în ceașca lui de ceai, în hărțile și telegramele lui. Mai târziu, el îi va spune că a văzut mai mult de-atât. O vedea înăuntrul plasei pentru țânțari a tânărului său general. În timpul acelor zile, pieptul i se umfla. Durerea îndepărta de acolo orice altceva. * Într-o noapte cu vânt puternic, bătând în rafale furioase, iubitul meu își face apariția la mine-n prag. Îi spun că m-am hotărât să nu-l mai văd niciodată. Te rog să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
puteți schimba ca să vă aliați cu Chiang Kai-shek, de ce nu acceptați și situația mea cu femeile?... Ei bine, m-ați împins la limită. Tovarășa Lan Ping n-o să aibă de ales decât să meargă pe aici cu burta care se umflă, ca să bată toba. Toată lumea va afla că eu, ca președinte, sunt ținut prizonier de propriul meu Partid. Și asta va face din toată propaganda voastră o minciună. Va fi o reclamă oferită gratis lui Chiang Kai-shek - comuniștii nu au respect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Bătrân. Are chipul unui câine îmblânzit, cu urechile spânzurându-i de o parte și de alta. Costumul lui occidental lucește de grăsime în jurul burții, gulerului și coatelor. Se văd cusăturile. Parcă ar fi o armată de furnici. Buzunarele îi sunt umflate de carnețele și hârtii. Omul îi raportează despre teritoriile albe. Numele lui Liu Shao-qi este repetat în mod constant. Peștele Bătrân îl laudă pe Liu ca fiind un om foarte capabil, care a început ca grevist, dar nu luptă doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
pe doamna Roosevelt, realizările ei în politica americană și istoria occidentală. Soția lui Mao ascultă în timp ce spală rufele soțului și copiilor într-o găleată. Apa e rece ca gheața. Spală castroanele și tigăile, curăță oala de noapte. Mâinile i se umflă de la ger. Săpunul îi alunecă printre degete. Într-o noapte, încerc să discut cu Mao despre doamna Roosevelt. Tu nu ești doamna Roosevelt. El își aruncă pantofii din picioare și suflă în lumânare. Mă deprim brusc. Tot restul lunii, încerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
ei, însă războiul a ajuns în momentul crucial. Soțul meu își instalează din nou cartierul general în dormitorul nostru. Am tot dormit în grajduri de măgari. Sunt înțepată de țânțari, purici și păduchi. O înțepătură aflată sub bărbie mi se umflă atât de mult, că iese în afară ca o gușă. Pentru a evita raidurile aeriene ale lui Chiang Kai-shek, soțul meu ordonă tupelor să se deplaseze după apusul soarelui. Munca în exces și lipsa de hrană își iau obolul. Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Respingerea ei îl enervă. Ținând-o strâns, continuă să se avânte de parcă ar fi vrut să se smulgă din ea. Ne dăm întâlnire..., țipă ea brusc, măcinascuțind cuvintele. Ne dăm întâlnire în întuneric. Cândva, pielea noastră strălucea, trupurile noastre se umflau de plăcerea intensă, carnea noastră ardea de nerăbdare. Dar cum era să știu... că aveam să descoperim doar că această călătorie... călătoria care a înghițit lacom focul tinereții noastre, nu... nu merita efortul de a fi făcută. Mâna lui dreaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
ține o minge. Își închide ochii și continuă să plutească. După un răstimp, înoată spre marginea bazinului. Îl privesc cum iese din piscină. Apa cade de pe el în șiroaie argintii. S-a îngrășat enorm. Mușchii de pe piept și brațe sunt umflați și moi. Sub pântecul rotunjit, picioarele îi sunt extrem de subțiri. Ia de jos un prosop și își pune niște pantaloni scurți gri. Sună-l pe premierul Zhou să convoace o ședință. O să stau de vorbă cu „băieții din vechea gardă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656

singurul care avusese curajul să o mărturisească. Evita să-și zărească În imensa oglindă cu ramă aurită fața roșie, posacă, privind În jur, Încruntată. Singurul costum de ieșit În lume era plin de păr de la pisica roșcată, greoaie, cu burta umflată de pui pe care Încerca să o mângâie, stângaci, până când, nervoasă, ca orice femelă În starea ei, Îl scuipa sau Îi vâra, pe tăcute, o gheară lemnoasă prin stofa ieftină. Din Sonata lui Brahms nu auzea mai nimic, dar, cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
e În rețea și poa’ să fie și Dumnezeu, el n-are ce face! Pe mă-ta n-ai ce face, hai, sictir! i-am zis, vă dați seama că l-am mâncat cu fulgi cu tot... Trăncănea și se umfla În pene, jovialitatea lui de mitocan viclean. Degeaba făcuse aluzie la ședința de la Institut, degeaba se uitase de două ori la ceas. Celălalt se tolănea, din ce În ce mai confortabil, pe canapea, cu diplomatul Între picioare, și paharul Îi era iar gol. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
deraiaseră, se Împotmoliseră, se Înzăpeziseră, luaseră foc, și să adauge pensiei, nu prea Îndepărtate, procentul cuvenit din rodul unor Încordate ceasuri de muncă pline de realizări, răspunderi, succese. Așa că, ieșite dintr-un stres și intrate În altul, Își scoseseră călcâiele umflate din pantofi și-și desfăcuseră pe furiș fermoarele, copcile, cordoanele deasupra stomacurilor umflate, arse de hiperaciditatea Îngrijită decenii la rând În cantine de instituție și ședințe de analiza muncii, Își potriviseră rochiile de ocazie ce scoteau aburi de colonie Jubileu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
la aeroport, când Îl așteptam, jumătate din timp doar despre el și despre Buni au vorbit ai noștri. Și ei, și ele. Ele eșuaseră, grămezi, pe bancheta de vinilin albastră și, stând, așteptând, carnea pulpelor lor, bine Îndesate, se tot umfla, fenomenul devenind vizibil mai ales sub baretele sandalelor cu toc cui, păstrate din Îndepărtata tinerețe, a lor și a lui Elvis Presley. Sub apăsarea nemiloasă a curelelor de la sandale carnea alburie se tot umfla, creștea moale, dădea pe de lături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
pulpelor lor, bine Îndesate, se tot umfla, fenomenul devenind vizibil mai ales sub baretele sandalelor cu toc cui, păstrate din Îndepărtata tinerețe, a lor și a lui Elvis Presley. Sub apăsarea nemiloasă a curelelor de la sandale carnea alburie se tot umfla, creștea moale, dădea pe de lături, ca o cocă. Iar ele și dăduseră drumul la bandă. * — Ce păcat că Buni nu a apucat măcar luna asta! Să fi stat și ei amândoi de vorbă! —La ce bun să se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
sticlă a aeroportului, e așa zăpușeală! Atâta că Dincolo pot să aibă aer condiționat peste tot, dar Gimmi, care ai lui sunt toată ziua afară, Gimmi zice că Dincolo e Încă și mai rău, că de la aer condiționat ți se umflă amigdalele și câte un ochi. Atunci zi-le și tu la babacii tăi să mai stea pe-acasă, l-am sfătuit pe Gimmi. Oricum, aici, la noi, ele erau cu fețele buhăite, de plâns, de râs, de căldură, cu amândoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
aflaseră, ei știu cum, că sunt acolo. Asistența neomogenă mi-a creat o dificultate În plus, pentru că nu știam cărui public mă adresam... * Cupele roz, galbene, aurii, albe, mov-negre ale lalelelor s-au strâns de seară. Dar În pământ se umflă bulbii celor care au să se deschidă mâine dimineață, atunci când lalelele de azi au să fie retezate de la rădăcină de mâna nemiloasă a grădinarului, atent ca petalele lor să nu ajungă scorojite. Lalelele nu au dreptul să Îmbătrânească. Profesorul Stan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

colț, catalogă pe loc drept o monstruozitate. Personajul, cu părul alb tuns și ciufulit à la Titus, își făcu intrarea ca pe o scenă. Părea extrem de mândru de bastonul și de hainele lui originale. Strânse pe talie, dar exagerat de umflate în dreptul umerilor și chiar al șoldurilor. Semăna cu un balon sugrumat la mijloc care, dintr-o clipă într-alta, s-ar fi putut ridica în aer ca să plesnească, mai devreme sau mai târziu, cu un zgomot asurzitor. Ca să nu îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
înclinarea, ceea ce era nu numai curată sfidare față de poziția consulului, dar și o aluzie clară la cealaltă funcție a lui exercitată... pe din dos, și ieși fără să mai aștepte permisiunea acestuia, așa cum obișnuia. Fața lui Ledoulx se alungi, se umflă, se înroși. Mâna lui întinsă acuzator tremură o clipă prin aer, apoi căzu. Și contele înghiți de mai multe ori în sec. Trebuia să-și păstreze valetul cu orice preț, chiar îndurând orice insolență. Pentru bunul mers al consulatului, desigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
atât unuia, cât și celuilalt. Mulțumit, Galib efendi? Atunci, să mergem mai departe. Micile insule nelocuite... ― Ei, asta-i bună! sărea Galib, aruncându-și ciubucul. Ce treabă ai cu insulele alea? Sunt doar niște biete bancuri de nisip. Cum se umflă Dunărea, nu se mai vede nimic. Taie, taie! Kutuzov își scuturase o scamă de pe rever și continuase: ― Scrie, pisar: ...nelocuite înainte de război... fiind mai apropiate de malul stâng... ar trebui să aparțină Rusiei. Galib se ridicase și începuse să gesticuleze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

palmă - Mana noastră cea dragă... Nu știu cât timp vom fi rămas În refugiu, oricum, acuma ne-ntoarcem la casele cui ne are. Zic arătând: - Uite, mamă, câte fumuri au crescuuuut! Au crescut, cresc mereu. Spre deosebire de copacii verzi, copacii alburii urcă, se umflă Încă, urcă - până se opresc În cer. Unii copaci izvorăsc din hornurile caselor, dar cei mai mulți cresc din curți, răsar de prin grădini. Îmi plac, fumurile. Și la arătare și la miros. Am auzit pe cineva, poate că chiar pe Moș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
peste gură, ori merge, ținând capul strâmbat mult Într-o parte. Fiindcă-i vară, așa mi-a explicat Moș Iacob. Dac-ar fi fost iarnă - ori primăvară, ori toamnă - Moș Iacob mi-ar fi explicat că uite, nu s-au umflat de căldură, de să le plesnească nasturii, ca Împușcați, de să li se verse, reverse obrazul pe piept, ca povidla, așa am auzit; și am mai auzit de ochii scurși, ca perjele răscoapte; aproape să le taie gâtul șnurul din jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]