3,608 matches
-
înfățișare blândă, cu buze subțiri și obraji rotofei. — Zeița milei, Kuan Ying, a transpirat, zice el zâmbind. Am știut că acesta era mesajul Cerului care îmi spunea că Majestățile Voastre veți trece pe aici. Deși templul este mic, urarea mea umilă de bun venit se întinde de la mâna lui Buddha către infinit. La cină ni se servește supă fierbinte din rădăcină de ghimbir cu pâinici din boabe de soia și grâu. Tung Chih își îngroapă fața în bol. Și mie îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să ieșim uniți din disputele noastre. Pentru a echilibra noua Curte, am devenit fiecare superiorul de fațadă și ajutorul celuilalt. Gâdilând mândria prințului Kung, i-am încurajat entuziasmul și ambițiile. Eram convinsă că dacă Nuharoo și cu mine vom fi umile cu el, și el va fi umil cu Tung Chih. Practicam principiile confucianiste ale familiei, și am avut amândoi de câștigat din asta. Mi-am jucat rolul, deși aveam să fiu tot mai obosită pentru a-mi pune în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
a echilibra noua Curte, am devenit fiecare superiorul de fațadă și ajutorul celuilalt. Gâdilând mândria prințului Kung, i-am încurajat entuziasmul și ambițiile. Eram convinsă că dacă Nuharoo și cu mine vom fi umile cu el, și el va fi umil cu Tung Chih. Practicam principiile confucianiste ale familiei, și am avut amândoi de câștigat din asta. Mi-am jucat rolul, deși aveam să fiu tot mai obosită pentru a-mi pune în fiecare zi o mască de teatru. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
la tâmplă. Tocmai ei, despre care afli, azi despre unul, mâine despre altul, că și-a omorât nevasta, că a fost internat pentru reale turburăm de comportament pricinuite de sifilis, că a înfundat pușcăria, sau a ajuns pe cea mai umilă treaptă în profesiune din pricina beției sau a vreunei muieri oarecare... O ORĂ DE ISTORIE I De ce îmi plăcea istoria? Fiindcă aveam sentimentul că trăiesc de atunci, de pe vremea egiptenilor și asirienilor. Aveam cincisprezece ani, dar îmi simțeam gândirea milenară (sentiment
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mai îmi spun atât de mult ca întîia oară, lucrările citite înainte, Baltagul, Divanul persian etc. În schimb rămân în transă citind Țara de dincolo de negură și în general toate povestirile în care omul apare singur în mijlocul naturii, ca ființă umilă, sau cu pușca în mână, la vânătoare sau la pescuit... Sadoveanu îndeamnă să punem scriitorilor români întrebarea: ce este omul? Cum răspund ei la această întrebare? Omul e o ființă însetată de iubire și nemurire. Sfârșitul său e totdeauna tragic
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
câte: era greu să ții În școli la oraș pe singura odraslă, odor de preț, dar fără tragere de inimă la carte. Cinstitele fețe bisericești de la seminar Își rotunjeau buzunarele și cuvioasele burți, făcându-se a nu vedea de tot umilele performanțe școlare dovedite de tânărul Învățăcel În ale Domnului. Vindea, În curtea care era mereu plină de tot soiul de mărfuri, fier-beton, cornier, țevi, azbociment, cuie, sârmă, plasă de sârmă, scânduri, cabluri, cărămizi - pe astea, Într-o vreme, Învățase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
el ca viespile. El le domolea avântul și le Împărțea marfa, cumpănit ca un țăran sfătos: pentru doamna Cati, pentru domnișoara Tița, pentru doamna Lizi, Marcelica, Lili, drăcica și lăcica - cum le-o fi chemat pe fiecare. După care, parcă umil, ca și cum le-ar fi dat de pomană, aproape că cerșea rușinat: „Dacă ați putea să-mi dați ștergarele Înapoi...”. Pomană În nici un caz nu făcea, ba le mai și păcălea pe toante: le vindea cu cinci lei oul de țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Iisus...”. Apoi se revărsa grosul. „Cu aur, smirnă și tămâie Îmi plămădeam versul În trudnicu-mi sălaș, căci În acea noapte ce se anunța plină de har și nicidecum un ciob de-Apocalipsă, daruri biblice se revărsaseră asupra mea, păgânul, dar umilul. Din pana cea măiastră zburau și se așezau singure pe neprihănita filă cuvinte parcă nu de mintea mea strunite. Eu le priveam doar și-o Îndoită simțire din adâncuri Îmi răscoleau: de teamă și-ncântare. În zborul lin ele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pentru respectarea neabătută a adevărului țin să se consemneze că din butoiul de stejar fuseseră luați cinci litri și jumătate, vin cu care mama a potolit setea duhului neliniștit al tatălui meu, adică l-a dat de pomană), gardul ce-mprejmuie umilul meu domeniu, cotețul plin de păsări grase, cocina În care de multă vreme nu mai țineam porc, căci sămânța ălor cu care ne Înțelegeam noi bine a pierit cam de la moartea tatii (adăpostul porcesc, Însă, era o amintire scumpă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de frumos le citesc cu multă plăcere.” Nicolae Viploreanu Din „Cuvânt înainte” la volumul „Rime”, 27 IV.2007 UNEI MĂICUȚE Măicuță, măicuță, ascultă‐nchinarea, Pe care‐ o șoptește, cu glasul trudit, Un biet pelerin, din lume venit, Să‐ ți ceară umil, să‐i afli iertarea. Măicuță, măicuță, mi‐i dorul meu schit și inima, toacă, ce bate‐nserarea, Mi‐ i gândul tămâie, senină ca zarea, iubirea, mi‐i Crist, trădat și hulit. Măicuță, măicuță, îți spun pe‐nserat, Că viața‐mi
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
senină ca zarea, iubirea, mi‐i Crist, trădat și hulit. Măicuță, măicuță, îți spun pe‐nserat, Că viața‐mi întreagă, a fost suferință, și gândul, sărmanul, prilej de păcat. Te rog, dar Măicuță, cuprins de căință, Aibi milă de mine, umilă ființă și‐ mi dă sărutarea, să mor împăcat! Văratic, 1955 BĂTRÂNEȚEA Sunt amănunte ce ne scapă, Însă un lucru‐ i lămurit, Că, bătrânețea, e‐o etapă, In drumul, către Infinit! SOȚIEI MELE Cu sinceritate zic, Că, milos, destinul vru, Să
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
făcut, dar, dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne, pe dumneavoastră și pe ceilalți, nu sunt sigur încotro să mă îndrept. Vă rog, condamnați orice am greșit. Nu mă supăr dacă mă certați acum pe loc. Chiar în timp ce se scuza umil, rămase prosternat, se răsuci în loc și, cumva, se târî până pe veranda largă. Nobunaga îl urmă. Întrebându-se ce s-o fi întâmplat, oamenii care umpleau sala deveniră imediat serioși, simțind, deodată, cum li se uscau gurile. Când auziră de pe podelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la dispoziție tot ce putea oferi Castelul Azuchi, mai ales în materie de cazare, mobilier, ustensile, sake și mâncare. Dar ceea ce dorea, mai presus de orice, Nobunaga să-i dăruiască lui Ieyasu erau lucrurile care se puteau găsi în locuințele umile ale populației și în jurul vetrelor de la țară - prietenia și încrederea lui. Aceste două lucruri asiguraseră supraviețuirea alianței lor. Iar Ieyasu, din partea lui, se dovedise, în repetate rânduri, un aliat de nădejde. Ieyasu știa foarte bine că propriile lui interese erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spiritul moralei și al justiției și încă nu le trecuse prin minte că inamicul putea fi Nobunaga. Cinstitul și îndărătnic spirit al clanului Akechi, devotat simțului de dreptate, fusese transmis de la comandanții de companii, prin eșaloanele inferioare, până la cel mai umil infanterist sau purtător de sandale. — Priviți, se luminează de ziuă. — În curând se vor arăta zorii. Ajunseseră în zona dintre Nyoigadake și lanțul muntos. care delimita marginea răsăriteană a orașului Kyoto. Tivul masivului de nori scânteia roșu viu. Dacă oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu-i cerem tânărului domnișor să se retragă, înainte de a începe această întrunire? Nu ești de acord, Senior Hideyoshi? Hideyoshi era lipsit de distincție, chiar și în kimonoul de gală. Când apărea printre ceilalți, nimic nu-i mai ascundea originile umile. Cât despre rang, primise un număr de titluri importante cât Nobunaga fusese în viață. Își demonstrase pe deplin adevărata putere, atât în timpul campaniei din apus, cât și cu prilejul victoriei de la Yamazaki. Dar, întâlnindu-l pe Hideyoshi față în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi putut spune că oamenii prezenți la Kiyosu în ziua aceea erau cârmuitorii țării. Iar Hideyoshi făcea parte dintre ei, indiferent de felul cum arăta. Hideyoshi însuși era conștient de măreția rangului colegilor săi și se comporta discret și umil. Nu se mai vedea nici urmă din aroganța sa de după victoria din bătălia de la Yamazaki. Încă de la început, fusese extrem de serios. Chiar și în replică la cuvintele lui Katsuie, păstra o rezervă respectuoasă. Se părea, însă, că nu mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu răbdare, ca modestia tăcută a grupului să treacă drept exact ceea ce era. Poate că prevăzuse acea evoluție a evenimentelor. Deliberat, vorbi pe un ton demn: Dacă nici unul dintre dumneavoastră nu are o părere aparte, pentru moment, vă voi prezenta umila mea opinie de vasal superior. În acel moment, Nobutaka, care stătea așezat pe locul de onoare, se schimbă brusc la față. Katsuie se uită la Hideyoshi, care, la rândul său, își muta privirea de la Takigawa, la Nobutaka. Acele mișcări subtile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a rata o asemenea ocazie. Cercetându-și opțiunile, lui Katsuie aproape că-i lăsa gura apă, iar Genba se înroșise la față. — Shogen, începu în cele din urmă Katsuie, dacă ai vreo strategie de propus, te rog să vorbești deschis. — Umila mea părere este că n-ar trebui să pierdem această ocazie, dar ar trebui să atacăm cele două fortărețe inamice de pe Muntele Iwasaki și Muntele Oiwa. Am putea acționa concertat cu Seniorul Nobutaka, chiar dacă Gifu e departe, mișcându-ne la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâi îi era acordat altei fete după merit, fără să țină cont de gradul de rudenie... Tot așa am înregistrat și eu în memoria auditivă la sfârșitul fiecărui an școlar, parcă îi aud și acum glasul cald când rostea numele umilei fete, care-și primea premiul I pe baza aprecierilor juste ale acestui dascăl model. De aici se vede simțul de dreptate și perfecta lui integritate moral-profesională!... La acest capitol, sunt sigur că nu toți cei care am slujit școala ne
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
aceleia strâmbe, văzută de sus, de deasupra tuturor, dar și de la nivelul omului obișnuit și tocmai de aceea și mai bine înțeleasă... Cât privește darul neprețuit ce mi-ai făcut trimițându-mi „Cu pușca după zmei”, urmează să-mi dau umila-mi părere. Titlul, oarecum fantezist, nu justifică forma și mai ales conținutul acestui dar de suflet. Am avut ocazia să ne cunoaștem la Paris în 1997, prin Mariana, am și o poză în trei, cu d-na Gloria, ciocnind un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
în memorie (obsesiv) acea perioadă din viața mea de ostaș începător la Școala de ofițeri din Bacău, când pentru o vină oarecare m-a pedepsit și m-a înjosit ca demnitate umană - strivindu-mă cu dispreț ca pe cea mai umilă și efemeră vietate. Deși eram sub asprele legi cazone, în disperarea mea, i-am amintit că tocmai unul ca mine îi pusese condeiul în mână și a ajuns ofițer. Acest episod l-am redat clar în „Călător... prin vâltoarea vremii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
asupra mahalagiilor de penpregiur ca să mărturisească adevărul cum și în ce chip au împresurat acel loc”. Și cine erau jeluitorii? Dacă îți mai aduci aminte, părinte, este vorba de cimotia lui Ochincă, despre care am mai vorbit noi cândva. După umila mea credință, înalt preasfântul Iacov nu trebuia să facă chiar „o carte de blăstăm” pentru niște neînțelegeri între mahalagii. Ca om al cinului călugăresc, eu cred că menirea sfinției sale e mult mai înaltă... Așa aș zice și eu, dar poate
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
tară moștenită și probabil transmisă cu sfințenie din tată în fiu. Este vorba, despre acea tendință de curbare imediată a șirei spinării, spre iertătorul pământ, numai cât adie prin preajmă respirația vreunui șef cu ceva putere asupra lui. Devine imediat umil, iar vocea trece, printr-un ciudat fenomen de transformare a sonorității, de la tonul obișnuit, la tonul de milogeală sau uneori se stinge în șoaptă la urechea șefului pentru a-i raporta confidențial ce a spus cutare sau cutărică despre domnia sa
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Atanasie, pitită printre vii în umbra dealului Muntenilor. Mă apropii de ea cu spusa lui Nicolae Iorga din 1907 în minte: „O mână de călugări a ridicat aici în codrii Iașilor un schit din scânduri înconjurat de căsuțe țărănești ale umililor monahi”. Apoi în 1638 a venit Vasile Lupu - „Domnul larg în daruri” - și a ridicat o biserică de piatră pe aceste „prăvălișuri de dealuri acoperite de vii” dar... răufăcătorii au făcut ca „mănăstirea dintre vii” să se risipească... În timp ce eu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
și mi-a spus că ești la Llama. De unde o știi pe Anya? — Lucrez cu ea. Adică tu ce faci? —învârt numere, păpușo. —Ce-nseamnă asta? —Contabilitate. La agenția Anyei. —Ești contabil? l-am întrebat uluită. — Nu, sunt doar un umil funcționar. —Slavă Domnului, am respirat eu ușurată. Paul, soțul lui Margaret, sora mea, e ceva gen contabil, numai că mai rău. Știi la ce mă refer. Cum se numește? —Auditor? —Exact. Și spune-mi: cum e Anya? E drăguță? Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]