2,433 matches
-
infern sofisticat. Gîndește-te atunci mai bine care-i e scopul.” În mijlocul deșertului V. tînăr îmi ascund fața în mîini. Vedeniile de o clipă îmi arată o suferință crescîndă. Un copil care îmbătrînește brusc și fața i se schimonosește într-un urlet pe care nu-l poate elibera în mijlocul unei mări de trupuri ce se zbat; strîngînd pămîntul în pumni. Acesta este scopul. Și pasărea asta dementă care se rotește deasupra capului meu țipă. Durerea pe care sunetul acesta mi-o provoacă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
golită sticla, aruncăm paharele spărgîndu-le de podea. Ne despărțim veseli iar eu mă plimb îndelung spre marginea orașului ca să mai risipesc alcoolul din mine. Descopăr că nu e pază și intru în abatoare parcă vrăjit de mugetele animalelor și de urletul aspru al ferăstraielor electrice. Jeturi de sînge proaspăt țîșnesc de peste tot stropind pereții. Muncitorii au cizme albe din cauciuc și pășesc rar, preocupați prin balta semiînchegată de pe podelele de mozaic. Miraculos, mirosul sîngelui și al cărnii aburinde îmi irită simțurile
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
au fost bîte. Am vrut să fiu stăpîn și iată că voința deșartă mă îngenunchiază. Durerea crește și vocea Judecătorului pare că nu mai spune cuvinte ci îmi înfige direct în inimă semnificațiile pe care le strig. Din cameră răsună urlete și zgomotele mobilelor pe care le sparg. Vecinii îmi bat la ușă pe cînd o mulțime de curioși se adună în fața ferestrei mele. „-Ce-i acolo? O bătaie?” „-E scriitorul V. Pare că a înnebunit. Se aude de aici cum se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
dorințele mele, veghind tot timpul cu ochii mei întinși spre universuri... Mă apropii de ceteatea luminii, unde cuvintele mai stăpânesc sentimentele, înconjurată sunt de un aer în care ai uitat cum mai încerc să exist... Și mersul meu ca un urlet sfâșiat de păsările mitului începe să-mi simtă disperarea pe care numai tinerețea o poate răpune pentru împodobirea târzie a scheletelor noastre... Și brațele mele rămân veșminte de soare și duhuri, iar strigătul se rupe din mine ca o cascadă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mânia dezbrăcată în chinurile cerului. Îmi repetam că nu am decât 34 de ani și am încercat să-mi abandonez zorile pentru a distruge mutrele vinovaților ce mi-au rănit spovedaniile din cele mai sincere umbre... Ca un regat al urletului defilau acești nenorociți ce mi-au strangulat trupul. Uitarea ar fi vrut să mă închidă-n zidurile unei cetăți milenare, dar foamea de cuvinte mă supraveghea cu atâta interes încât nu mai aveam nici o putere de-a încerca să evadez
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
expirare adâncă peste trupul pământului - el mă acceptă câteodată să-i mai îndulcesc șoaptele sublimului, să-i încălzesc soarele cu o stâncă de păsări ce mai visează spre trecutul alb al singurătății, nici înțeles nu mai pot avea de atâta urlet, cerul mă aude și îmi mută vântul în altă direcție, cea a absurdului și în tăcerile existenței mele un singur gând are atâta frumusețe în alegerea celui iubit. În iarnă mă las condamnată să fiu un fulg și să mor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
lume e un pământ de flori, Ce sângerează-n zile, cu o mireasmă vie, Renasc, ca o tăcere din plapuma de soare Și port în mine dorul din patul îngeresc Departe-n lume arde un timp de întristare, Și-n urletul de CER, sunt AERUL FIRESC. TRUPUL PĂMÂNTULUI Din pieptul nopților, aud un suflet cum se zbate cu un vis în inima CĂLĂTORULUI, ce-mi strivește liniștea și-mi calcă iubirea în PICIOARE DE LEMN. Dar mi se pare că prin
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a dimensiunilor astrale Eu sunt o lacrimă arzândă sub pământ Ce mi-a furat iubirea, dintr-un nor de zare. Trupul mi-e străin în frunzele de toamnă Și parcă-i un vulcan aprins în chinul serii În El e urletul de orb ce se revarsă-n Doamnă Cu doruri arse, din albăstrita taină a mării. Dar ne desparte-un legământ dintr-o iubire stinsă Ce a plecat în AERUL DE CER DURUT, Cu lacrimi vii de stele, privirea-mi pare
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Nmic nu poate fi mai trist decât această avalanșă de suflete plecate. Mă simt o fărâmă ucisă de oase și nu am decât tăcerile lumilor blânde în care am văzut spânzurat blestemul răului și scufundat într-o haotică fântână de urlet... Am văzut și ritualurile nebunilor cum își căutau prin așternutul de umbre acel pătul de aer unde veșnicia stă la sfat cu nopțile de cuvinte având martori doar sufletele reci... Poate-ntr-un vis, Doamnă, voi strecura iubirea de aer
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de plină de furie și de ură, iar persoana care ar fi trebuit să primească loviturile, adică James, nu era acolo. Așa că familia mea, niște observatori nevinovați care, de fapt, încercau să mă ajute, a sfârșit prin a deveni obiectul urletelor mele și prin a primi uși trântite în față. În locul lui James. La început, când m-am întors de la Londra, suferința mea avea o oarecare doză de demnitate. Mă simțeam asemenea unei eroine din perioada victoriană care a fost dezamăgită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a fost dezamăgită. Ia în greutate exact cum trebuie, a spus asistenta. —Mulțumesc, am spus strălucind de mândrie. —E un copil perfect sănătos, a zâmbit asistenta. —Mulțumesc, am repetat eu. Am deschis ușa să plec, dar un nou val de urlete m-a făcut să mă clatin pe picioare. Ne-am luptat să ne croim drum înapoi prin mulțimea de bebeluși roșii la față și urlători. Din câte-am reușit să-mi dau seama, unora dintre ei li se făcea vaccinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să le ia și pe ele într-o călătorie la Belfast. Îmi pare rău, copii, le-am spus hainelor. Vă duc eu altă dată. Am auzit-o coborând în bucătărie, după care, la scurt timp, a urmat inevitabila izbucnire de urlete. Ce naiba avea? Helen o să aibă parte de necazuri oriunde o să meargă. Kate era în pătuțul ei. Stătea acolo și se holba la tavan. De ce n-ai plâns, draga mea? am tachinat-o eu cu blândețe. De ce nu m-ai trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
el era ticălosul. Așa stăteau lucrurile. Aveai nevoie de mine pentru tot, aproape c-a urlat James. Cred că în punctul ăsta ar trebui să vă atrag atenția că James nu țipa niciodată. Nici măcar nu se apropiase vreodată de zona urletelor. — Tot timpul cereai să ți se acorde atenție, a continuat el. Și sprijin. Și niciodată nu ți-a păsat de mine nici cât negru sub unghie. Nu ți-a păsat cum mă simțeam sau de ce aș fi putut avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ani de lordul de la Big Hall și, în timp ce fuge de acesta, își prinde piciorul într-o capcană pentru iepuri, astfel că piciorul trebuie să-i fie amputat, iar rana trebuie să fie cauterizată cu un vătrai încins în foc, în timp ce urletele ei răsunau printre mormanele de zgură. Sau așa sunt toate romanele astea? În orice caz, tipul era mult mai interesat de Catherine Cookson decât de mine, iar chestia asta m-a cam scos din sărite. Îmi doream cu disperare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
vîndut-o unor danezi. Danezii nu-s pretențioși. Au transformat căsuța bunicului Într-un fel de magazie pentru jucării și ustensile specifice handicapaților, au tras apă, gaze, au pus draperii și au Încuiat ușile cu handicapații Înăuntru. Uneori răzbea cîte un urlet Înfiorător din camera de la stradă, probabil că-i făceau baie unui deficitar motor. Și, cu banii lor, am luat Într-un fel cu mîndrie apartamentul ăsta, Într-un cartier Înecat În funingine, În imediata apropiere odorifică a fostei gropi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pădurii și-i fac chiseliță. Asta mi-a plăcut, c-am văzut bătălia la Vali. Pe DVD. Un vechi prieten, bun arhitect, Home Theatre, difuzoare Sony de jur Împrejur, ecran mai mare decît raza vizuală, auzeam vîjÎind sulițele, bardele, pietrele, urlete, groaznic zăngănit de fiare, ca fiarele se-ncordau barbarii, n-aveau nici o șansă, cu toate că exact asta a fost șansa lor, planuri apropiate, sînge, bufnete, tăieturi, scuturi, chirăieli, Încrucișări de metale, scîntei, noroi, acțiune, parc-aș fi fost acolo, chiar În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Chipul personajului principal se apropie de obiectiv. Seamănă cu Yves Montand. Zoom. Pupilele i se dilată. Camera se retrage, și se văd trei mineri așteptîndu-i pe cei care ies din gura metroului. Sonor: Acordurile imnului național punctate de cîte un urlet. Cadru exterior, wide angle static: Bulevardul Magheru. Mai multe grupuri de mineri se postează În calea oamenilor, le cer actele, Îi iau la bătaie. Cer senin, lumină aurie. Tăiat la: Planuri detaliu succesive: Chipuri obscure, lămpașe, răngi, degete murdare, lanțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
zece. Acum s-au strîns În jur de douăzeci de creații ale lui Dumnezeu care muncesc și luptă, la care se adaugă mulți cetățeni pașnici. Lovesc cu sete, cu cruzime, cu ce pot. Fără milă. Se frîng coaste. Sar canini, urletele sînt astupate cu cizma de cauciuc. Sonor: Călușarii. Tot mai tare. După două, trei minute, din grămadă este scoasă victima, un trup inert, dezarticulat, fără cămașă, acoperit de sînge, cu răni deschise pe spinare, ochii tumefiați și capul atîrnînd Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
strop, peliculă de alcool și atunci bea apă de colonie, se dezbracă, intră În cadă și Începe să cînte, gol, cu fața la perete, o muzică năucitoare. Întorcînd spatele nu numai spectatorilor, ci lumii Întregi, ajungînd În cîteva secunde și rămînÎnd În urletul de dincolo de octave al saxofonului, urletul nesfîrșit al destrămării și-al singurătății Într-o lume nu foarte bine fixată-n balamale. Peste cîteva luni intervine hazardul, și muzicianul, descoperit de o trupă americană de jazz aflată-n turneu, este cooptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bea apă de colonie, se dezbracă, intră În cadă și Începe să cînte, gol, cu fața la perete, o muzică năucitoare. Întorcînd spatele nu numai spectatorilor, ci lumii Întregi, ajungînd În cîteva secunde și rămînÎnd În urletul de dincolo de octave al saxofonului, urletul nesfîrșit al destrămării și-al singurătății Într-o lume nu foarte bine fixată-n balamale. Peste cîteva luni intervine hazardul, și muzicianul, descoperit de o trupă americană de jazz aflată-n turneu, este cooptat pentru un concert. Oprit la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
orfanilor revoluției. E fotografiat c-un copil În brațe. Care chiar pare orfan acolo. Na o bombonică pentru tăticul tău pe care l-a călcat tancul. Eu eram acasă, Îi scriam Eroului. În nr. 77, Bălăeț se distinge din corul urletelor patriotice printr-un suspin abia auzit: „Macaralele par stoluri de berze cu aripile frînte”. Era și-un cîntec, macaraua se-nvîrtește, țac, țac, țac, plopul face pere și răchita ioc. Din Zig-Zag, aflăm că Lucian Cornescu s-a Întreținut profitabil cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mea În care ceream demisia guvernului care a dus țara la haos, mă proclamați martir al neamului”. (RÎsete violente, calde.) „Martir nu al momentului, nici al anului, ci al Întregii perioade post-revoluționare, a cărei durată doar istoricii o vor stabili.” (Urlete.) „Această propunere, pînă la ora actuală, nu a fost semnată decît de mine. Rog secretariatul să o arhiveze.” (Tăvăleli, sufocări, tropăit. Camera se zgîlțîie de rîs. Preopinentul coboară, demn, de la tribună.) Azi am Întîlnit-o pe Fairuza Balk În autobuzul 137
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Îi făcu cu ochiul. Bud se apropie de verandă dintr-o parte, cu pistolul În mînă. Toate ferestrele casei erau complet acoperite cu draperii. Bud prinse o reclamă la radio: Chevrolet Felix Motanul. Dick deschise ușa, lovind-o cu piciorul. Urlete. Un bărbat și o femeie - mexicani - țipară. Stens ținti la nivelul capului. Bud Îl opri. Bud Înaintă pe coridor, urmat de Stens, care sufla greu și se lovea de mobile. Bucătăria. Mexicanii opriți la fereastră. Se Întoarseră, cu mîinile ridicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
parcare cu o pușcă de asalt Ithaca. Zgomotul Începea să fie agresiv. Bud ieși În parcare și se rezemă de o mașină de patrulare. Afară Începu să burnițeze. La ușa arestului era zarvă: Dick Stens Îmbrîncea doi indivizi dinăuntru. Un urlet. Bud calculă În gînd șansele ca Stens să-și termine cu bine cei douăzeci de ani de serviciu. Sub supravegherea lui Bud, avea șanse chiar să primească și pensie. Lăsat de capul lui, șansele s-o sfîrșească bine erau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fără să plătească și-i făcea scăpați pe traficanți, ca să-și Însușească drogurile pe care le găsea asupra lor. Muzica venită dinăuntru Începea să sune fals. De fapt nici nu puteai să-i zici muzică. Bud auzi niște țipete, niște urlete venite dinspre arest. Zgomotul se dublă și apoi se triplă În intensitate. Bud văzu o adevărată cursă nebunească dinspre sala comună spre blocul arestaților. O străfulgerare: Stens luînd-o razna, pileală, sindrofie... să-i frigem pe ăia de i-au bușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]