2,614 matches
-
prin excesul de gândire, misticul prin excesul de credință, revoluționarul prin excesul de ideal, sau excesul având ca expresie utopia, nebunul prin excesul de adevăr. Toate aceste ipostaze ale nemăsurii au ca loc al enunțului contextul lui „simț enorm și văz monstruos” pentru că în această figură proteică a „mic-burghezului”, pentru a folosi o sintagmă consacrată de vulgata marxistă, coexistă toate aceste tensiuni, toate aceste posibilități, iar exacerbarea lor nu este decât o chestiune de timp și de situație, nu una de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unui parcurs firesc într-o societate concurențială, „progresistă”. Prin ducerea până la ultimele consecințe a raționamentului paradoxal indus- tria este sublimă, când lipsește cu desăvârșire. Ori tocmai faptul că lipsește o face sublimă în această logică a lui „simț enorm și văz monstruos”, logică transferară însă faptului retoric și unei stilistici a extazului. Există aici reflexul unui mit fondator care face din contemplarea nimicului proiectului unor transformări grandioase. Con- tem plarea vidului, a golului, a nimicului, proiectează atât auditoriul, cât și pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cărui model exemplar îl constituie declinul mari- lor imperii. „Mărirea” și „decadența” sunt cele două axe care configurează legenda evenimentelor marcante. Augu- mentarea evenimentelor care însoțesc „mărirea și decadența” Republicii de la Ploiești face parte din dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos”. Evenimentele istorice de proporții se scriu cu concursul unor personalități care marchează evoluția lor. Există doar două figuri semnificative în această proză, Polițistul, sin- gurul care poartă un nume, Stan Popescu, căruia Boborul îi încredințează rolul istoric de a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acțiune violentă în plan intim. Căderea în concret, în trivial a unui fapt abstract - relevanța unei acțiuni politice, a pedepsei cu moartea etc. - reprezintă expresia acestei deformări care provine dintr-o dereglare a percepției asociată dispozitivului lui „simț enorm și văz monstruos”. Enormitatea provine din această dilatare a sentimentului național care dizolvă granița sanitară dintre spațiul public și cel privat, dintre politica de stat și logica restrânsă a unei gestionări a spațiului domestic. Avem aici o multiplicare vertiginoasă a violenței, care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și 1990, acoladele unei experiment de inginerie socială fără precedent și cu consecințe pe termen lung pe care primii ani de după Revoluția din decembrie 1989, în special 1990-1992 aveau să le revendice cu prisosință. Motto-ul filmului „Simț enorm și văz monstruos” postulează asemeni afirmației cu același rol din filmul Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975) al lui Pier Paolo Pasolini o optică care aparține nu doar dramaturgului comunicat prin vocea unuia dintre perso- naje, ci și regizorului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
poate deveni dacă nu expresia, atunci purtătorul de cuvânt al unui univers terifiant. Cri- ticii literari, regizorii de teatru și regizorii de film apelează într-un mod care corespunde artei lor la o lectură defor- matoare unde simț enorm și văz monstruos devine acel principiu de exorbitare la care am făcut deja referire. „Într-un studiu al lui B. Elvin, Caragiale era scos din seria Labiche-Scribe spre a fi introdus în seria Max Frisch - Friedrich Dürrenmatt. În Marea trăncăneală a lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în film generatoare de angoasă, dar și expre- sia simbolică a unei generalizate cecități mentale. Mon- struozitatea se regăsește topită în substanța cotidianului socialist al Epocii de Aur, regizorul a activat ceea ce Ivasiuc numea o „cunoaștere de noapte”, echivalentă cu „văz mon- struos”. Altfel, regizorul precizează un contract mimetic cu deformarea care ar aparține lumii pe care o investighează camera : „Este o oglindă netedă în țara unde ne face plăcere să ne privim în oglinzi strâmbe.”<footnote id=”2”> 2. Ibidem
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
traducerea ei în expresie grotescă, dilatarea acesteia până la paroxism, până la acel «insoutenable», care după Ionescu e «violent- comic, violent dramatic» și «singurul profund tragic, profund comic, esențialmente teatru» , constituie și viziunea origi- nară, fundamentală, a lui Caragiale. «Simț enorm și văz monstruos» e formula ce-i rezumă estetica.” Și în acest caz, lentila e de vină în ceea ce privește interpretarea lumii caragialești ca una coșmarescă. Alexandru Paleologu este prizonierul unui regim totalitar - la fel și Lucian Pintilie -, iar viziunea pe care o are
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de către Pintilie cu un accent în plus. Însă ceea ce regizorul reușește să aducă în registrul monstruosului este propriu și spectacolului de bâlci care oferă uimirii căscate și curiozității tâmpe o teratologie de circ. Ceea ce constituie dimensiunea lui „simț enorm și văz monstruos” ține însă de transferul în același registru al enormului, al grandilocvenței elanului patriotic și a sublimului erotic aflate într-o perfectă simbioză și într-o proximitate infecțios-derizivă cu ordura. În spectacolul grotesc de commedia dell’arte pe care-l
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu des- chide ochii este deplină. Personajele acestui limb trăiesc larvar cu propria suficiență, un simulacru existențial, la rândul lor simulacre de cetățeni, bricolaje vivante din bruioanele unor discursuri inepte. Regizorul îi condamnă la cecitate, excesul de privire, corespondentul lui „văz monstruos” este orbirea în forma anulării rațiunii, cu numele ei popular, prostia. În articolul său, „Ramă în ramă în ramă în ramă”, din Contrapunct, 19 octombrie 1990, ăreprodus în volumul semnat de Pintilieă, Alex. Leo Șerban propune o generalizare a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
contextului în care Ioan Petru Culianu îi răspunde Gabrielei Adameșteanu. Cea de-a doua afirmație esențială îi aparține autorului eseului care identifică elementul de legătură al violenței cu opera lui Caragiale și anume dispozitivul relevabil prin fraza-cheie „simț enorm și văz monstruos”. Mai mult, Horia-Roman Patapievici face legătura prin această frază între complexul identitar românesc, premisele unei stilistici identitare, violență și opera lui I.L. Caragiale. „«Una dintre virtuțile echilibrului clasic este litota. Noi nu o cunoaștem.» Întrebat de Gabriela Adameșteanu de ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
atâta sânge, Ioan Petru Culianu a răspuns sec : «Nu știu. O fi specificul național.» ă5 aprilie 1991 : peste ceva mai mult de o lună avea să fie asasinată. Deși folosită de Caragiale într-un context particular, expresia simț enorm și văz monstruos ăîn Grand Hôtel «Victoria Română», 1890Ă a ajuns să desemneze, ca și atașamentul față de Miorița, resortul unei afinități profunde. Nu suntem, în definitiv, decât ceea ce ne trezește anamneza. Există neîndoielnic o dilatație spontană spre abnorm în orice român cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
discursului, termenul avenit în acest caz este cel de galimatias, care caracterizează un discurs confuz, încăr- cat retoric. Însă etimonul nu stilistic, cât literar al excesului pe care-l dezvoltă bășcălia aparține operei lui Caragiale, stă în „simț enorm și văz monstruos”. Bășcălia reprezintă o deformare cu o totul particulară, care nu ține de simpla exagerare ca în cazul hiperbolei utilizate excesiv, ci adoptă „mobilitatea sofisticii” anulând orice predicație, atât pe cea care validează cât și pe aceea care invalidează. Bășcălia
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ochi rău : cultivăm grimasa, reinventăm expresio nis- mul. Grimasa nu este aici cea a comicului, expresionismul fiind unul al deformărilor în tușă groasă a trăsăturilor ? Nu ne aflăm cu acest comic și cu caricatura în proximitatea lui „simț enorm și văz monstruos” ? Caricatura îl presupune prin definiție, enormitatea și monstruosul fac parte din stilistica caricaturalului. La aceste deformări apela și Caragiale când îl invoca pe Jiquidi unul dintre cei mai reputați caricaturiști în epocă. Comicul însă este un gen mult mai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori la Caragiale. Comicul caragialian este însă pus în abis cu formula „simț enorm și văz mon- struos”. Chestiunea contemporaneității, actualității lui Caragiale este și ea deplasată, de la lumea lui Caragiale la caragialescul potențial al locuitorilor ei. „De aceea pro- blema nu este dacă, astăzi, Caragiale este sau nu actual, ci, invers, dacă noi suntem sau
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
moment neprevăzut: la demonstrația efectuată de un tractor "de-al nostru", aflat la concurență pe piețele țărilor frățești și a celor din "lumea a treia" cu cele fabricate în RDG și Polonia, "minunea mioritică" și-a pierdut o roata în văzul unei numeroase asistențe. Situație penibilă explicată prin posibila "asistența tehnică prealabila" a concurenței.) Amintiri, amintiri! Ne-am cazat în centrul orașului la un foarte bun hotel, cu același nume ca un cunoscut hotel din Montevideo Radisson. Vremea era frumoasă, drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
sănătos! Să-l fi văzut cum dădea iama cu sabia în turcime! Mamăăă!!... Când se-nfierbântă Măria sa la război, alelei, îi prăpădenie, taie la vrăjmași, ca-n curechi taie, de zici că-i un arhanghel nu alta!... Eu l-am văz't, c-am fost la tăte bătăliile lui. Umblă vorba că Domnul Ștefan ar fi fermecat de are "iarba fiarelor", ursitoarele i-au menit -, d-aia nu poate fi răpus de fier vrăjmaș. Plimbă ursu', Gheorghiță! Îi om, om ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răcnesc eu scos din țâțână. Muierea își smulgea părul, se tăvălea în pulbere și blăstăma: "Arză-te-ar focu' să te arză!!... Ba, pe mine să mă arză să scap de toate!!" Urla muierea, urlau copchiii în căruță... Dac-am văz't și am văz't că nu-i chip cu muierea dracului, mi-am vărsat năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce foc arde în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
țâțână. Muierea își smulgea părul, se tăvălea în pulbere și blăstăma: "Arză-te-ar focu' să te arză!!... Ba, pe mine să mă arză să scap de toate!!" Urla muierea, urlau copchiii în căruță... Dac-am văz't și am văz't că nu-i chip cu muierea dracului, mi-am vărsat năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce foc arde în mine?!?! Ai?!?!... Știi?!?!"... Scrâșneam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vestea umilitoarei înfrângeri a gloriosului Aliotman? Și de către cine? De o spurcăciune de țărișoară, de niște ghiauri spurcați, de niște țărănoi prăpădiți care au făcut de ocară "a mai mare, a mai tare oaste de pe fața Pământului"! Și, încă, în văzul întregii lumi! E o palmă nu numai rușinoasă, ci mai ales, periculoasă: "Deci, turcii, pot fi învinși!" Și aiasta am dovedit-o noi! Mahomed nu se teme de o biată țărișoară, pe care știe că mai curând sau mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
După ce a băut peste măsură, l-a însemnat pe mire cu biciul pentru că se răzvrătise împotriva datinii, iar pe mireasă a răstignit-o pe masă, i-a ridicat catrința și, acolo, printre blide și bucate, în țipetele fetei și-n văzul nuntașilor cutremurați, i-a luat fetia... Când a auzit Vodă mărșăvia, s-a făcut negru: "Ce?!?! Suntem tatari?!?!" S-a aruncat pe cal și a făcut cruntă judecată în Târgul Ieșilor... Apoi, a întins sabia mirelui: Taie capul nemernicului!! Taie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răzbunarea să nu se reverse, să nu se declanșeze în lanț, este obligatoriu ca justiția să nu fie „evitată”. Dar ce se poate spera într-o țară în care ministrul justiției, fără frica lui Dumnezeu, și-a făcut ostentativ, în văzul națiunii, la depunerea jurământului, de două ori semnul crucii, iar apoi destituie fără jenă un înalt magistrat pentru că avusese cu câtva timp înainte curajul să pronunțe un verdict împotriva călcătorului de lege Ion Iliescu (al cărui avocat fusese atunci tocmai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
să pronunțe un verdict împotriva călcătorului de lege Ion Iliescu (al cărui avocat fusese atunci tocmai bine actualul ministru de justiție) ? Ce fel de justiție se poate spera într-o țară în care alți magistrați se solidarizează, de asemeni în văzul națiunii, cu acest ministru sperjur ? Într-o țară în care justiția se eschivează îndărătnic vreme de trei ani și jumătate, răzbunările nu pot decât să mocnească și va fi groaznic dacă vor izbucni. Nu vă jucați cu focul, domnilor. Și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
română iar Ion Druță prestigios scriitor după un peripliu prin țările europene apărea la televiziunea din Chișinău cu știri profetice. Emisiunile În limba română ale posturilor de radio occidentale nu mai erau ascultate cu storurile trase la geam ci În văzul lumii, cu comentarii asupra unor dizidenți de la București, Cluj, Iași, unii suspect de curajoși. Cartea lui J. Urwics „Fără pașaport prin URSS” În care se descriau ororile sistemului concentrațional circulau ca un preludiu la „Vin americanii”. Cercul basarabenilor din țară
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
judecătoria de district ei sunt Înregistrați ca populație sedentară. Pentru exemplificarea graiului este redat un fragment de vers popular cules În localitatea Moča: Ceastă casă afumată De cinci ani nemăturată Frunză verde de ovăz Că mi-i ciudă când o văz ... Etnonimul karavlah dispărut astăzi era atribuit acelora care ei Înșiși se numeau astfel. Cu acest nume erau Înregistrați În actele oficiale pentru a deosebi românii emigrați din țară de macodoromâni, aromâni, fârșeroți, morlaci, vlahi. Existența lor În sate, de cele mai multe
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]