2,768 matches
-
când simt o cât de mică amărăciune din cauza tăcerii în jurul activităților mele Ă imperceptibile, trebuie să recunosc” (idem). Să spună asta cineva care își considera neamul o scenă prea mică pentru energiile sale teribile?! Cioran coboară acum în eșec cu voluptatea celui care găsește aici singura justificare a prezenței sale. Iubirea eșecului este alternativa la soluția sinuciderii. De fapt, iubirea eșecului ascunde la Cioran iubirea de sine. Cum e vorba despre un narcisist, dar despre unul care știe deopotrivă ce este
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de exces îl hărăzește trăirilor ardente, într-o glorie de efuziuni, extaze, înfiorări. Ca să se regăsească, să uite de timpul care nu iartă, El se avîntă în voluptatea dătătoare de sens a unei iubiri mîntuitoare. Pînă și pătimirea, "speranța fără speranță", e, în această febră a trăirii, un privilegiu, pentru că înseamnă, în fond, o intensificare a omenescului. Înseamnă viață... și, deplasînd accentele în celălalt registru, poate să însemne
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Există, fără îndoială, o tiranie a Trecutului mai mult sau mai puțin apropiat. Îl evocăm, îl cităm, îl renegăm, îl adulăm, îl detestăm, dar el, trecutul, s-a instalat în noi, definitiv, ca o boală incurabilă ce ne devoră cu voluptate, secretând periodic amintiri și atitudini. Amintirile ne îmbălsămează vârstele prin care trecem implacabil, iar atitudinile, de cele mai multe ori, ni le otrăvesc. Nu toate trecuturile sunt limpezi, refugii exaltante în "epoci" miraculoase; unele sunt tulburi, insalubre, maculate de compromisuri și de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spectacolului și întreaga lui miză regizorală pe care Ovidiu Lazăr o și consemnează în caietul de sală: "există, fără îndoială, o tiranie a trecutului... El, trecutul, s-a instalat în noi definitiv ca o boală incurabilă ce ne devoră cu voluptate, secretînd periodic amintiri și atitudini... Cultivăm uitarea ca pe un panaceu tămăduitor, dar această nu înseamnă că rănile psihice sau cele sufletești s-au vindecat complet, iar pulsul bolnav al conștiinței și-a încetat palpitul de coșmar intratabil; trecuturile nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
este cel mai recent titlu de pe afișul Teatrului Național "Vasile Alecsandri". În viziunea autorului, Gheorghe Popescu este "campion al numelui comun", toate cele trei personaje poartă acest nume, avînd atașate numere... Numele spectatorilor este... tot Gheorghe Popescu... "Eu am această voluptate de a pune degetul pe anumite răni. Îmi place să scormonesc pe acolo pe unde aș vrea să dau de adevăr. Nu mă mîndresc cu chestia asta și nu mă dau un profesionist al adevărului. Pentru că nu e deloc așa
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în cadrul actului sexual, descărcându-se în momentul organismului. Referitor la actul sexual, Macrobius (Saturnaliile, II, VIII, 15Ă, citându-l pe Hipocrate, spune că „actul sexual este o epilepsie de scurtă durată”. Același autor latin afirmă în continuare că „abuzul de voluptate este rușinos și vinovat”, motiv pentru care se impune ca el să fie controlat și reprimat. Macrobius îl pune pe seama excitațiilor sexuale și a emoțiilor produse de acestea. Dincolo însă de aspectele normative morale, cu valoarea lor incontestabilă, trebuie să
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
-n cearcănul unde-i/ marea, târziu." Poemele devin descriptive, fără strălucire, în perfecțiunea formei și a includerii ideii, dar și narative. Volumul antologic "Versuri" (1972) cuprinde poeziile grupate-n cicluri: "Cântece de dragoste","Balade", "Omul cu compasul", "Sonete", "Devorantul Cronos", "Voluptatea limitelor", "Paralele lirice", "Poeme", "Piscul sau descrierea poeziei", "Impresii din copilărie", titluri care confirmă înmănuncherea poeziilor în cadrul unui comentariu filozofic, a unei confesiuni ușor elegiace, sau simpla demonstrație distantă și rece. Critica a semnalat elementul pictural existent în poezia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ne trimit la reliefarea condiției poetului și a poeziei. Poetul caută cuvintele "mume", cuvintele "sacre", în contrast cu sunetele moarte din care nu se mai poate crea marea frază ("Oracolul mut"). Cuvintele devin toate menite să reziste în fața timpului ("Structură"). În ciclul "Voluptatea limitelor", principiul clasic al perfecțiunii înțelese ca fapt precis conturat și împlinit e trăit intens: "Ah! Unde-i timpul cald când orice gest/ era îmbrățișare sau ofensă!/ Azi soarele minunilor s-a stins./ Iar armonia muzicii de sfere/ cu strune
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Între floare și fruct" poetul parcă revine la poezie, versifică clasic, îngrijit și cu migală. Evoluția poetului este ciudată: reintegrări în pământul care respiră și palpită senzual, nostalgii exterior manifestate ca și nevoia de purificare de tot ce-i tehnic, voluptatea reținută sunt prezente ca semne ce se rotunjesc și în emoții. Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins./ Dar primul gând de unde s-a desprins/ a început inima mea să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ion Pillat cântă "Cămara de fructe", în poemul "Dulapul", fără să simțim nostalgia trecerii timpului. Lirismul lui E. Brumaru este alimentat de căutarea inefabilului și de atingerea purului, precum și de efortul de a descoperi tactil, olfactiv și vizual lumea cu voluptate: "Torceau femei de angora în pat/ .../ Și-ncet sufletul nostru-a căpătat/ ape adânci ca lustru-ntunecat" sau: "E ceasu-n graniți fine de răcori/ oprit, până când sufletul i-l umple". Lumea descoperită în primul volum, "Versuri", reapare și în "Julien
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spirituală a unei structuri eminesciene întârziate. Timpul hărțuit de devalorizarea omului, de devitalizarea orașului sunt elemente care vor genera setea de golul primar similar perfecțiunii. Așa explicăm evadările în lumea hăului și a mării în care trăirea este realizată cu voluptate, în timp ce moartea este tărâmul "nisipurilor mișcătoare"3 de aur ca la Eminescu. Ion Drăgănoiu "Aproape sonete", E. P. L., 1969; "Discurs împotriva metodei", Editura Eminescu, 1971; "Poeme mecanice", Editura Dacia, 1973. În "Aproape sonete" (1969), I. Drăgănoiu are o poezie limpede
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1970; "Calitatea de martor", Editura Cartea Românească, 1970; "Octombrie, noiembrie, decembrie", Editura Cartea Românească, 1972; "Poezii", Editura Cartea Românească, 1974. Volumul "Călcâiul vulnerabil" (1966) vine cu o poezie explozivă și vitală; volumul următor 1 circumscrie același univers. Rămâne notabilă realizarea voluptății trăirilor, ca în "Descântecul de ploaie": "Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă/ Îmi place să le rup frâiele și să umblu cu ele în dinți,/ să amețească, privindu-mă astfel, bărbații." Poeta se cufundă ostentativ în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-l poarte." "Lespedea de gheață" ne trimite prin lugubrul ei, la mormântul Julietei: "În peștera aceasta e patul ei, iubitei/ Și perna ei de piatră și învelișul sfânt." Dragostea învăluită de fiorii morții pornește din Mihai Eminescu, dar îi lipsește voluptatea și senzualitatea caracteristice marelui poet. Trupul se supune metamorfozelor, se preface în pom, preot, aripi albastre, în pui, în șarpe sau " Iese un bărbat frumos și femeia lui". Imaginea morții este redată în acele păpuși de piatră, (preluate din folclor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Conservă-și acest gând rămas.". Treptat, romanțele nu mai sunt romanțe, versul devine declamativ, poezia se despletește, punctată de un anume teribilism și de încercarea de a spune cu dezinvoltură de toate. Exemplu, romanța "8, 9, 10". Adrian Păunescu are voluptatea elementarului, a naturii aflată în germinație/ în care regnurile se interferează: "Puternică frunză dau tigrii și leii/ O coamă de-aramă începe din ram/ Un abur aduce delirul scânteii/ și stele amfibii în inimă am". Există în volum și o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înseamnă sinteză și selecție: Taie lumina-n mine ca-n faguri,/ ochi stau albaștri în destinul meu/ Și toarnă cheltuindu-se mereu/ Materie pentru săgeți și arcuri" ("Șopârla"). Alteori invocă desprinderea din femeie, contactul dintre suflet și trup, o anume voluptate a nașterii, încercând să o echivaleze cu mișcarea intimă a creației: "Poetul are o mamă, ce paradox/ Mama poetului este propria feminitate/ Suavă dependență de matca femeiască/ Și, tresărind molatic tot genul feminin.". În ciclul " De ce" este preocupat de artă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rămâne în afara ei. De curând, l-am redescoperit pe Alexa Visarion în ipostaza de Spiritus Rector al Școlii doctorale a UNATC. Fără nimic din formalismul pe care funcția l-ar fi impus, era același spirit viu și fascinant, trăind cu voluptate fiece subiect, încercând să pună sens în toate discuțiile pe care le purta cu autoritate și cu umanitate, în același timp și în aceeași măsură. Fără să obosească, fără să îmbătrânească, profesorul își cucerește auditoriul prin recursul plin de tandrețe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
detestă minciuna și lașitatea, fiind hotărât să nu se abată de la idealul său, să nu lase adevărul confiscat. Beneficiar al unei vitalități extraordinare, conștient că e posesorul unui har ieșit din comun, muncește în draci, până la istovire, cu dăruire, cu voluptate, cu exigență, fără concesii și compromisuri. Sunt stagiuni când regizează trei-patru spectacole. În felul acesta reușește repede să-și consolideze un stil, un limbaj teatral performant, o estetică etalon, prezentă în toate compartimentele artei spectacolului: repertoriu, distribuție, scenografie, în caligrafierea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lui i-a revenit misiunea de a esențializa ideea. Și văzându-l pe Nuțescu în Astrov, nu m-am putut debarasa de dorința de a-l vedea în Dmitri Karamazov, în Estragon sau în Vladimir, în orice rol în care voluptatea să fie momentul de contact între cel care joacă și cel care receptează. Pentru Astrov, Alexa Visarion a făcut un desen foarte complicat, explicabil prin considerentele pe care le-am expus mai înainte. Dar în acest labirint regizoral, care constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
răspunsul pozitiv. Avem într-adevăr de a face cu o intelectualizare, dar este vorba de o intelectualizare care vine dinăuntrul spectacolului, din adâncurile sale, ca să mă exprim și eu mai poetic, și care pe scenă se transformă într-o autentică voluptate a interpretării, în care gesturile mici devin fundamentale pentru o clipă, ca să eșueze în trecut în clipa imediat următoare... (Leonida Teodorescu) Am văzut un excepțional spectacol cehovian, gândit și jucat, cu aleasa noblețe a nuanțelor, într-o complementaritate tragi-comică, modernă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de "onorabilitate", cu lustru de centiron și mundir cu epoleți, în această lume zbuciumată la nivel glandular, isterizată și pusă pe scandal, totul devine demagogie. Personajele din Noaptea furtunoasă a lui Caragiale trăiesc demagogic și monstruos micile lor drame pasionale, voluptățile lor rudimentare, hăituindu-se din amor și din răzbunare, citind din când în când ziarele cu o logică aparte, de semidocți, într-o lume de cameleoni, șacali și tigri care fac politică în loc de deparazitare. Alexa Visarion nu-și mai scuză
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
spirit), istoria, timpul, condiția umană (viața și moartea), condiția geniului, nostalgia absolutului, creația, aspirația spre ideal, spre perfecțiune etc. - Motive romantice: visul, somnul, solitudinea, astralul (luna, steaua, luceafărul, zborul cosmic etc.), acvaticul, cosmogonia, apocatastaza, tenebrele, nocturnul, demoniacul, mortul viu, dublul, voluptatea suferinței, evaziunea (fie întrun trecut medieval sau întrun timp mitic, fie în spații exotice boreale, astrale, onirice), metempsihoza, copacul sacru, codrul, floarea albastră, pasărea, lumina etc. - Literatura creează eroi excepționali (atipici) puși în situații de excepție. Personajul romantic (geniul, magul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și rostit, vădit în formulările memorabile, de cele mai multe ori provocatoare, vitriolante, în ultimii ani de-a dreptul testamentare. Lăsa impresia unei sinteze unice între încruntarea gravă a diaristului Mircea Zaciu, revolta pusă în abis a gânditorului și moralistului Cioran și voluptatea expresiei paradoxale întâlnite în textele unor G. Călinescu sau Alexandru Paleologu. În timp ce accepta numiri și posturi importante în ierarhia de partid și mass-media comunistă (membru supleant al C.C. al P.C.R, vicepreședinte al Comitetului de Radiodifuziune și Televiziune 1965 - 1970
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și cea a enumerării și asocierii premeditate a abstractului la concret, urmărindu-se astfel "lezarea ordinei ontologice". Universul urmuzian conține în puține pagini toate scenariile absurdului și corupției comunicării, începând cu "îmbrăcămintea burlescă", "încăperea închisă", "bolgiile erosului" și terminând cu voluptățile exhibiționismului, travestiului, sadomasochismului ș.a.m.d. Unde se află și cum sfârșesc aceste victime capitularde, acești sclavi ai determinismului fatalist ce populează universul urmuzian?: Prin a deveni un fel de cadavre-vii, pendulând la limita dintre viață și moarte". Faptul că
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
cinci categorii de valori stabilite de Blaga, exponent al epistemei modeniste, ca model al multiplicării lumilor posibile, profet al postmodernității. În spiritul căreia este scrisă această carte, de o eleganță a spiritului și de o rigoare interpretativă depășite doar de voluptatea informației la zi. Maria-Ana Tupan Deconstructivism și dramaturgia lui Marin Sorescu Printre cele mai exacte și bine scrise lucrări despre opera lui Marin Sorescu se înscrie și recentul eseu al Mariei-Ana Tupan, cunoscută anglistă și interpretă a literaturii române contemporane
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
nucleul maiorescian până la Perpessicius, revizitând cu mijloacele sale performante de filolog, bibliotecar academic, de istoric și critic literar, toate edițiile Eminescu dintre 1883 și 2000. Le supune unei radiografii ce ia în calcul cauzalitatea lor ascunsă, meritele și scăderile, cu voluptatea solitară a justițiarului împătimit de Eminescu, dublată de seninătatea netulburată a celui ce știe totul și încă ceva pe deasupra despre viața și opera Poetului. Cartea în două volume la care ne referim este rodul amplificării tezei de doctorat, susținută de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]